Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL MEU
Rezultatele 601 - 610 din aproximativ 996 pentru AL MEU.
Dimitrie Anghel - Triumful vieții
... poți visa de două ori același lucru, precum nu te poți scălda de două ori în același fluviu, cum spune un vechi adagiu. În cazul meu, acel scripta manent e o tristă ironie, și manuscrisele mele au dovedit-o îndeajuns. Dacă am perdut atîtea însă, sufletul meu a avut și bucurii, căci numai în asemenea împrejurări se cunosc prietenii și simpatiile. Ele au urcat unanim înspre mine, și acum, că ... mulțumesc celor de departe ori de aproape, cari au scris un cuvînt bun despre mine și s-au înduioșat de soarta mea, privind jocul capricios al flăcărilor, care nu ține seamă de nimic. Viața e fatal făcută dintr-o înșirare de fapte care se succed : amintirile sunt o temelie pe care ...
... câți se îngrămădiseră în jurumi la ziua bună. În trăsură pusei pe Balan din a dreapta mea ca pe un prieten mai vechi al casei, și, cum mergeam prin cotiturile ulițelor, mi se părea că sunt cel mai mare din oraș. Mă uitam cu mândrie la cei ce umblau ... mari și nenumărate bunuri cuprinde în sine cuvântul acasă!... Îmi era degrabă să ies din oraș ca să mă apropii mai curând de acel colț al pământului care se numește acasă, unde aveam să petrec două luni după cheful meu, fără pedagogi cu ochii pânditori, fără clopotul cel supărăcios, care mă trezea în toate diminețile din somn, fără latineasca și greceasca care-mi făceau capul ... la părău, sau făcând oblojele dascălului Gheorghie de la strana dreaptă!... La această din urmă închipuire, ce-i drept, simțeam potolindu-se întrucâtva flacăra amorului meu, dar în lupta ce se petrecea în mintea-mi tulburată, Măriuca cea drăgălașă cu flori pe cap biruia uneori pe cealaltă Măriucă, cea cu oblojele ... cu spatele goale? — A cui e vina, dacă stârnești cânii cu cântecele tale? îi răspunsei eu. Cuconașule, mânca-ț-aș găinile! Antereul ...
Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan
... Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan Abu-Hasan de Ion Luca Caragiale Era odată la Bagdad, sub domnia strălucitului calif Harun-al-Rașid, un neguțător bogat, care avea o nevastă bătrână și un fecior, Abu-Hasan, crescut pînă la vreo treizeci de ani strîns de aproape în ... a podidit lacrimile, și-a zis: -Mamă, știi în ce chip m-am purtat un an de zile. Am strîns atîția prieteni împrejurul meu, i-am îndopat cu cîte bunătăți mi-a dat prin gînd, pînă n-au mai putut, și acuma cînd nu mai am ce ... mă părăsesc. Cînd zic că n-am cu ce-i mai îndopa, mă gîndesc la banii pe cari-i hotărîsem pentru asta ; că despre venitul meu, slavă Domnului, mi l-am păstrat, și acuma știu cum să-ntrebuințez ce din fericire mi-a rămas. Vreau numai să încerc pînă ... posomorît. A doua zi dimineața Abu-Hasan îi zicea musafirului: -Cînd te-am poftit aseară să cinezi la mine, ți-am spus obiceiul meu: să nu te superi că acuma te poftesc să pleci ; am eu cuvinte să mă port așa. Mergi de-ți vezi și de treburile dumitale ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei
... interval de douăzeci de ani, câte s-au petrecut în țara noastră! Însăși țara s-a transformat! Visul strămoșilor noștri, marele scop național al lui Ștefan și al lui Mihai, s-a realizat: astăzi avem o Românie . În istoria popoarelor lumii moderne, cu deosebire demnă de toată mirarea este soarta națiunii ... se trag până azi în tine, Moldovo!" etc. Când asemene accente dureroase ieșeau din pieptul bătrânilor noștri cronicari, fiecare din ei om de stat însemnat al timpului său — Miron Costin, mare vornic al Moldovei, care zicea lui Duca vodă: "Să nu dăm locul, că pământul acesta este frământat cu sângele moșilor și strămoșilor noștri"; și Ion Neculce, ultimul ... sau a despoitorilor norodului , spre a întrebuința propriile sale cuvinte [1]. Revoluțiunea sa națională, și totodată socială, este sâmburele nu numai al revoluțiunii din 1848, dar și al actului de emancipațiune din 2 mai 1864. Fanarioții se izgonesc din domnia Moldovei și a Țării Românești. Pe urmă naște rezbelul între Rusia ... contra influenței active din afară din partea Turciei și a Austriei, și în contra presiunii fără de margini a guvernului vitrig al ...
Ion Luca Caragiale - Românii verzi
... român, am căutat și eu să fac parte din cât mai multe societăți. Până mai zilele trecute, eram membru la opt; astăzi, grație stăruințelor celebrului meu amic, eminentul pedagog Mariu Chicoș Rostogan, am onoare a fi membru la nouă. A noua, cea din urmă, îmi pare mie ... Urmează apoi mai multe articole unde se enumără cu de-amănuntul tot ce nu este verde românesc și care trebuie sistematic respins de orice membru al societății, ca, de exemplu, sentimente neromânești, tendințe și idealuri neromânești, arta neromânească, idei și spirit neromânești. Apoi: Art. 9 - Se exceptează de la această regulă ... înființarea unui organ de publicitate al societății cu titlul de Românul Verde , pus sub direcțiunea unui comitet de 40 membri, iar comitetul sub președinția eminentului meu amic, M. Ch. Rostogan. În acest comitet nu vor putea figura mai mult de jumătate membri nevârstnici. Ziarul Românul Verde va fi redactat de toți ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... ar fi nins deodată o pulbere de diamant peste toată lumea È™i urmele acelei străluciri ar fi muiat È™i-ndulcit aerul cel dulce al Egipetului, È™i numai Nilul îÈ™i leagănă miÈ™cătoarele È™i lungile lui maluri de papură pintre care curg oglinzile lui mari, care reflectă ... Chicot È™i plâns... È›iuit, urlet... suspin È™i un glas mare începu să râdă pin tot haosul de glasuri mici... — O, inamicul meu cel mare... spunea un glas ce umbla prin sală... Piramide È™i temple, oraÈ™e È™i grădini suspendate puneÈ›i contra pasurilor mele... Râd ... tare, zvârlea dungi de lumină în deÈ™ertele hale, prin arcadele sumbre È™i sure, prin columnele reci... È™i nimeni, nimeni în acest lăcaÈ™ al morÈ›ii. Deodată apăru TlĂ ... El zvârlise uÈ™a mormântului după sine, între el È™i lume... faÈ›a sa mare ... astfel sta aspru zugrăvit în lumina cea roÈ™ie a făcliei. Ți-era frică să priveÈ™ti în faÈ›a lui... al acestui singur muritor în halele mari È™i deÈ™erte a morÈ›ii... Dar mai era el viu...? PuÈ›in era ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... rugară să vie să citească, ca să știe și ei ce zice acele slove de sub aripa găinei, pe care o păstrează în colivie tat-al lor. Dascălul deocamdată nu voi să crează ceea ce-i spuneau copiii; dară după ce-l încredințară, se hotărî să vie într-o doară, mai ... friptă găina aia a ta din colivie. - Vai de mine, dascăle; dară cum aș face eu una ca asta? Ce va zice bărbatuÂmeu când s-o întoarce? - Orice va zice, iaca, tu să-i spui că a murit. Și apoi nu pricep la ce să mai ... peste curând negreșit că tot are să moară. - Orișicum, dascăle, tot nu-mi vine să fac una ca asta, ca să nu se amărască bărbatu-meu. - Atâta trecere n-am și eu la dumneata? mai zise dascălul. Asta îmi dovedește că nu mă iubești. Îmi pare rău că am îndrăgit cu ...
Andrei Mureșanu - Mintea (Andrei Mureșanu)
... Andrei Mureşanu - Mintea (Andrei Mureşanu) Mintea de Andrei Mureșanu Te măresc ființă fără de-nceput Pentru tot ce vede ochiul meu sub soare, Pentru tot ce dreapta-ți sântă a făcut, De la om și feară, până l-acea floare, Carea vegetează numai un ... și de apă, ce m-ar nimici; Ea mă luminează ca să știu resfrânge Cursele dușmane, verunde vor fi. Ea departă ceața de la ochiul meu, Ca să nu amestec credința deșartă Cu credința dreaptă, într-un Dumnezeu Care o propuse simplu fără ceartă Ca la frați din fire, însuși fiul ...
Ion Luca Caragiale - 25 de minute...
... binevoitoarea povață și asigură că s-a-ngrijit bine, a luat haine d-acasă... în acest timp, directorul tremură de neastâmpăr. Al doilea clopot! Măriile-lor fac un pas înapoi pregătindu- se să se suie... Directorul, asudat și înecat de emoție, s-apropie să ție un discurs ... — Măria-ta!... nu plecați!... nu trebuie să plecați!... D-abia al doilea clopot a sunat; n-a sunat nici măcar al treilea!... A! dacă ar fi sunat al treilea, atunci aș înțelege să vă grăbiți... Dar nu! Și chiar să fi sunat al treilea... să zicem!... n-aveți grijă: nu pleacă trenul fără măriile-voastre... s-a dat ordin în consecință!... Așadar, având aceasta în vedere ... încă; mai au treabă aici! Apoi către suverani: — Măriile-voastre, am onoare pentru ca să vă recomand familia mea: consoarta mea, copiii mei, amicul meu! Și pe urmă către copii: — Sărutați mâna! Copiii se aruncă și execută ordinul. Măriile-lor sunt din ce în ce mai veseli. — Am ... și se arată plini de veselie la fereastra vagonului. Directorul se hotărește în sfârșit, după stăruința șefului gării, să permită a se suna ...
Ion Luca Caragiale - Justiția română
... caută ceasul și inelele în sus, caută-le-n jos - nicăiri. Martora Tincuța face o mărturisire care confirmă în totul plângerile reclamantei. Avocatul ex-officio al apărării (după o pledoarie de două ore, încheie): Domnilor magistrați, voi fi scurt. Spiritismul, această sublimă știință a viitorului, este încă în fașe ... iresponsabilitate. Știința modernă ne-a dat destule lumini asupra iresponsabilității: toată asieta sistemului nostru penal trebuie deci să se schimbe. Iată marele cuvânt al științei moderne: iresponsabilitatea - impunitate; tutelă da, nu pedeapsă. Ești iresponsabil? poți să-ți permiți din când în când o greșală de care în urmă ipso ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi Iancu Moroi de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1884 în suplimentul literar al gazetei România liberă , semnată pentru prima oară cu numele ce și-l va lua de aici înainte: "De la Vrancea". Lui Alexandru Economu Cuprins 1 ...