Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ATUNCI(PE)

 Rezultatele 601 - 610 din aproximativ 1348 pentru ATUNCI(PE).

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

... reformați} și unitari. Căpeteniile Ungurilor au știut să silească și pe Români să se lapede de religia lor și să se facă reformați sau calvini. Pe nobilii sau nemeșii, cari mai rămăseseră cu credință în legea românească, dar și pe ceice se făcuseră catolici au reușit să-i calvineze, căci altminteri aceștia și-ar fi pierdut dreptupile boierești. N'au reușit însă cu poporul dela ... nobilii unguri și cu reprezentanții Săcuilor – tovărășie numită Uniunea celor trei națiuni , a nobililor, Săcuilor și Sașilor – au început să răpească pe seama lor tot mai mult din Pământul regesc cum se numiĂ  teritorul, pe care li s'a îngăduit să se așeze. Apoi au oprit pe Români să mai voteze la alegerea juzilor regești, cari erau căpeteniile scaunelor (județelor), i-au silit să deie a zecea parte (dijmă) din ... iar redactorii lor vârâți în temnițele dela Cluj, Seghedin și Vaț. Ca să spargă fața românească a Ardealului, au adus coloniști unguri de pe Pustă și Ciangăi (unguri) din Bucovina, întemeind sate ungurești printre Români. Pe ...

 

Duiliu Zamfirescu - Corsarul

... Duiliu Zamfirescu - Corsarul Corsarul de Duiliu Zamfirescu Într-un castel, pe malul mării, Pe-a cărui turnuri crenelate Furtunile le-a îndrăgit, Trăiește singur, dat uitării, Cu sufletul plin de păcate, Corsarul alb, îmbătrânit. Sub ... din temelie Izbit de stânci spumegătoare Ce le-aducea valul cu el. Mugea oceanul de durere, Își ridica în ceruri valul Și se frângea căzând pe vânt; Bătrânul hoț, făr’ de putere, Vedea cum apa rupe malul Cu iedera de pe mormânt. Atunci sări drept în picioare Și, vrând să lupte cu furtuna, Corsarul s-aruncă înot; Dar firea cea nepăsătoare Învălui tot într-una Corsar și iederă ...

 

Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-Voievod

... vin, copilul meu, de vin. Când eram vodă la Moldova Hălăduiam pe la Cotnari. Vierii toți îmi știau slova Ș-aveam și grivne-n buzunar. Pe vinul greu ca untdelemnul Am dat mulți galbeni venetici; Aici lipsește tot îndemnul. În lume mult, nimic aici. La voi în lumea ceealaltă, Fiind cu ... l-al meu păharnic Umplut-am cupa numai zloți! Că ce sunt recile mademuri, Ce aur, pietre și sidef Pe lângă vinul copt de vremuri, Pe lâng-un haz, pe lâng-un chef. Împresurat-am eu și Beciul Cu oaste bună și strânsuri; Soroca, Vrancea și Tigheciul Trimis-au mii viteze guri Să certe craii ... treaz, Odihna multă-i lăudată La cel chefliu, la cel viteaz. Când de mănușa lungii sabii Mă rezimam să nu mă clatin, Cântau cu toți pe Basarabii, Pe domnii neamului Mușatin, Pân- ce-ncheiau în gura mare Cu Ștefan, Ștefan domnul sfânt, Ce nici în ceriuri samăn n-are, Cum n-are samăn ... Să bem ca buni și vechi tovarăși; Și toți cu chef, nici unul teafăr, Și cum sfârșim să-ncepem iarăși. Răpiți paharele cu palma, Iar pe ...

 

Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-voievod

... vin, copilul meu, de vin. Când eram vodă la Moldova Hălăduiam pe la Cotnari. Vierii toți îmi știau slova Ș-aveam și grivne-n buzunar. Pe vinul greu ca untdelemnul Am dat mulți galbeni venetici; Aici lipsește tot îndemnul. În lume mult, nimic aici. La voi în lumea ceealaltă, Fiind cu ... l-al meu păharnic Umplut-am cupa numai zloți! Că ce sunt recile mademuri, Ce aur, pietre și sidef Pe lângă vinul copt de vremuri, Pe lâng-un haz, pe lâng-un chef. Împresurat-am eu și Beciul Cu oaste bună și strânsuri; Soroca, Vrancea și Tigheciul Trimis-au mii viteze guri Să certe craii ... treaz, Odihna multă-i lăudată La cel chefliu, la cel viteaz. Când de mănușa lungii sabii Mă rezimam să nu mă clatin, Cântau cu toți pe Basarabii, Pe domnii neamului Mușatin, Pân- ce-ncheiau în gura mare Cu Ștefan, Ștefan domnul sfânt, Ce nici în ceriuri samăn n-are, Cum n-are samăn ... Să bem ca buni și vechi tovarăși; Și toți cu chef, nici unul teafăr, Și cum sfârșim să-ncepem iarăși. Răpiți paharele cu palma, Iar pe ...

 

Alexandru Vlahuță - D-șoarei G.

... Cînd îngerii din ceruri la tine se scoboară Prin somn să te păzească de visuri necurate, Cu drag a mea gîndire se las-atunci ușoară, Și-ți fură de pe buze săruturi înfocate, Și-n dezmierdări nebune se joacă pe-a ta față. Și joacă, și s-alintă pe fragedul tău sîn Cum joacă lin zefirul pe-a cîmpului verdeață, Cum fluturul s-alintă pe-o roză sau pe-un crin. Dar iarba se apleacă alene după vînt Și pare că-i șoptește ceva misterios, Dar roze, crini s-alintă și capetele-și scutur ... spui nimica gîndirei înfocate Ce-ai prins-o ca-ntr-o mreajă în gratiele tale, Tu nu șoptești nimica ființei fermecate, Pribeagă ca un Cain pe-a lacrimilor vale. Din inima-mi făcut-ai o arpă plîngătoare Și-n veci-i zis să sune a moarte ș ...

 

Mihai Eminescu - Când te-am văzut, Verena...

... Mihai Eminescu - Când te-am văzut, Verena... Când te-am văzut, Verena... de Mihai Eminescu Când te-am văzut, Verena, atunci am zis în sine-mi Zăvor voi pune minții-mi, simțirei mele lacăt, Să nu pătrundă dulce zâmbirea ta din treacăt Prin ușile gândirei, cămara ... sufletu-n cântare-mi; Și nu voiam a vieții iluzie s-o sfaremi Cu ochii tăi de-un dulce, puternic vicleșug. Te miri atunci, crăiasă, când tu zâmbești, că tac: Eu idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe, La rodul gurii tale gândirile-mi sunt sterpe, De cărnurile albe ... atuncea naintea minții-mi? Vai! Nu-mi mrejuiai gândirea cu perii tăi cei deși, Nu-mi pătrundeai, tu idol, în gând vrodinioară; Pentru că porți pe oase un obrăzar de ceară, Păreai a fi-nceputul frumos al unui leș. Oricât fii mlădioasă, oricum fie-al tău port, Și blândă ... mâni fără de trup, Să caut cu ei dulcea a ochilor tăi vrajă, În porțile acestea mi-oi pune mâna strajă, De nu atunci

 

George Coșbuc - Fatma

... parc, îngândurată, Se plimbă visătoare Fatma, frumoasă fată A marelui Ben-Omar, califul din Bagdad Iar tinerele-i plete de peste umeri cad Pe piept, și ea le prinde mănunchi în alba-i mână. Zâmbind s-așază fata aproape de fântână Pe-o lespede de marmor, prvind cu gândul dus La gura de balaur ce-azvârle apa-n sus. Tiptil atunci, din umbra tufișului răsare Nin-Musa, rob din Yemen. El iese din cărare, S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. Fatma răsare-n țipet, de spaimă-ngălbenită. El are fes ca-n Yemen și haina zdrențuită ... fes albastru, Și-albaștri are ochii, d-un farmec dureros; E tânăr și e palid și-așa e de frumos! S-aruncă furtunatic spre rob atunci sultanul, Și-i fulgeră-n cap ochii și-n mână iataganul; Acesta e? Și fata se-ndoaie puțintel: N-a fost acesta, tată ...

 

Grigore Alexandrescu - Castorul și alte lighioane

... ajutor,     Să m-apuc să clădesc   Zid tare de pămînt și apei să-l opui.“     â€” „Bravo! bine-ai gîndit,     Strigară toți pe loc;     Ești patriot vestit     Și mare dobitoc.“     Castorul încîntat,     Făr-a mai zăbovi,     S-apucă de lucrat,     Dar nu fu ajutat ...

 

Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...

... Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun... O cronică de Crăciun... de Ion Luca Caragiale Într-o urâtă dimineață, pe la sfârșitul lui noiemvrie — ploaie, ninsoare, vifor, să nu scoți un câne afară din bordei — chem pe cel mai încercat colaborator al Revoltei naționale și-i zic: — Stimate domnule Caracudi, dumneata, care de atâta timp ne-ai dat ca reporter dovezi ... s-a sculat de dimineață. Părintele este socrul confratelui. Domiciliază împreună, tocma peste drum de redacția noastră, în curtea bisericii Sf. Ion. De pe prispa caselor se vede drept în redacția noastră, și viceversa, firește. Vara, când ținem ferestrele deschise, îl cheamă reverendul pe ginere-său din gură: „Ignate, gata!" Iarna, îi face semne. De aceea, Caracudi lucrează totdeauna la masa de la fereastră. — Prin urmare â ... care vorbește o românească pură, plină de farmecul originalității folclorice, și joacă hora și bătuta, brâul și chindia, de dârdâie pământul, până dă de mal pe toți flăcăii satului, ba și pe alții, veniți de prin satele vecine de dor să joace cu dânsa... El, transportat, supunându-se unei mișcări „lăuntrice", îi face un compliment â ...

 

Mihai Eminescu - Ta twam asi

... simți născută spre norocul tuturora. Dar deodată în mulțime tu fixezi ochiul tău mare. De o umbră-nfiorată e gândirea ta cuprinsă... O femeie de pe stradă și-a-nălțat privirea-i stinsă Înspre tine... fără ură, făr-amor, fără păsare. Tu? Unde te-apropii codrul se preface în ... obscură, N-auzi nici glas de mumă, nici a preoților psalme... S-a trezit cu comedianții cum juca bătând din palme, Pe-a pierzării căi părinții o-ndreptară ș-o vândură. Ea? De-o intra în templu, sub negre boltituri Al morții spirit doară îl ... ce ne bântuie Înalță-ne, ne mântuie! Privirea adorată Asupră-ne coboară, O, maică prea curată Și pururea fecioară, Marie! Răpită de duiosul organelor avânt, Pe cartea cea de rugă alunec-a ta drepată, Iar ochii tăi cei umezi la ceruri se îndrepată. Ea?... cade în mulțime cu fața ... după sfânta cea frumoasă. Ea? Dacă va cădea moartă într-o noapte de beție Prin ciocnire de pahare și prin danțuri desfrânate... Vreun cioclu de pe uliți va-ncărca-o-atunci ...

 

Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș

... ca o roată, Șede argățimea toată: Numai Petrea nu-i în rând; El deoparte stă pe gând. Unul zice:„Măi voinici! Auzit-ați voi pe-aici De biet domnul Ștefăniță, Ce-a fost om de mare viță, C-a murit cu zile-n sin [5] În ... O! minune! ce să vază În a zilei albă rază? Vede-acum cu ochi deschiși Ce-a văzut cu ochi închiși. Pe cel câmp, lung, înverzit, Vine visul împlinit! Pe colnice, pe-a lor coaste Se coboară-o mândră oaste Cu trei steaguri de oșteni Și trei cete de curteni. Mândrii-s bravii călăreți Pe ... Iară voi ce-ați slujit mie, Feții mei de argăție, Luați tot ce este-al meu... Așa-i dreptul, așa vreu!â€� Apoi mândru-nveșmântat, Pe-un cal șarg [8] încălecat, Pleacă vesel la domnie... Fericită calea-i fie, Căci pe dânsul Dumnezeu L-a pus drept la locul său! Note ↑ Acest domn a fost fiu bastard a lui ... și de Gheorghe Asachi, în drama „Petru Rareșâ€�, jucată de mai multe ori pe ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>