Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CELE DIN URMĂ
Rezultatele 611 - 620 din aproximativ 971 pentru ÎN CELE DIN URMĂ.
... amestecul ciudat de ființe, de biete vlăstare fragede, venite pe lume cine știe cum, odrasle ale ceasurilor de păcat ori ale clipelor de fericire, născuți din melancolii ori din voluptăți intense, hibride ale unor gîrbove senilități, cum puteau fi puse de acord vreodată în fața binefăcătoarei liniști ?... Anii curgeau și, ca un flux necontenit de valuri, nesimțit, generațiile vechi împingeau pe cele noi, copacul vieții tot alte foi schimba ... i sta dinainte, și tot visul trebuia să se destrame, toate elfele și cobolzii să dispară, tot norodul învechit al romantismului german să se reîntoarcă în țara lui. Ființele supranaturale iubesc liniștea, pasul lor abia lasă urmă, atît de ușor calcă ; și clarul de lună, în care-s muiate vechile balade, numai singurătăților li se potrivește... În arca lui Noe n-aveau ce căuta astfel de ființi, și domnu' Hube, avînd poate o ureche mai muzicală decît patriarhul Noe, la cel mai mic zgomot sărea în sus. Fac această apropiere fiindcă tinerile vlăstare încredințate pedagogului erau toate dăruite cu numele unui dobitoc, toate speciile pure ori impure își aveau reprezentantele lor ... și zilele, luminate de soare ori acoperite de neguri, crescute de vînt ori asurzite de surdina zăpezii, se auzeau sunetele clopotului, veșnic și neîndurat suna ...
... nu se lumina. Și-ntunecată a rămas de-atunci! Acuma se deprinsese. De trei-patru ani parcă au uitat-o toți. Pleacă singură din grajd și se întoarce singură. Ceilalți cai, îndată ce ajung în câmp, o iau razna, se împrăștie repede. Dânsa paște puțin, apoi rămâne cu urechile ciulite, cu ochii în gol, ca și cum ar aștepta pe cineva. La amiază vine la apă; își știe locul la jgheab; pe lângă ea nu se simte nici ... culcă jos între paiele moi, și, neliniștită, așteaptă să audă a doua zi glasul unui om... În dimineața aceasta o luă încet-încet din grajd. Se simțea slabă; când intră în câmp, în nemărginirea înecată de flori dese, aerul parcă era mai greu; se înăbușea, vroi să pască, smulse câteva fire de iarbă și se așeză, ca niciodată ... scoțând țipăte de spaimă. De departe, dinspre munți, venea ropotul ploii. Se sculă în picioare, îngrijată, când cele dintâi picături căzură plescăind pe trupul ei. În câteva clipe ploaia o înecă, nu putea să răsufle, din ...
... lung gardul, de la portiță până la cotitura uliței, Sanda l-a măsurat, nici ea singură nu știe de câte ori, cu firul în mână. Jos, lângă portiță, e vârtelnița cu jirebia de tort. Sanda ia capătul firului, îl sucește pe lângă cel dintâi par din gard, apoi merge lăsând firul printre degete, din par în par, până la stâlpul din cotitură; acolo sucește firul încă o dată și iarăși se întoarce înapoi. Vârtelnița se mișcă alene, scârțâind îndelungat, și lasă firul a se ... traiul de mai nainte. De patru săptămâni își paște turma și încă nu și-a botezat chiar nici pe berbecul ce poartă clopotul cel mare. Poate cu vremea, cu zilele, lucrurile iarăși vor intra în firea lor de mai nainte. Scormon ridică capul, se ridică de tot, privește ciulind în vale, apoi, ca lăsat din pușcă, se duce peste gropi și tufișuri în jos. — Unde, păcate, se duce câinele așa? Scormon, Scormon! Scormon n-are vreme să stea de vorbă. Pascu se ridică și privește în urma lui. Din vale șerpuiește, albă și netedă, poteca îngustă. Jos, unde se pierde
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc
... întorc de la sate, de la mori și porturi. Unii încărcați cu vârf pîn’ la cercul coviltirului, alții cu căruțele goale și cu maldăr proaspăt în cadirle. Bicele pocnesc pe dasupra naintașilor; caii voinici și aprinși joacă în hamuri și ninchează, mirosindu-și din depărtare grajdurile. Tinerii, rumeni și nădușiți, cu zăbunele și cu cămășile deschiate, cu hamurile pe după gât, călări pe rotașii din stînga, dau chiote în goana cailor; iar dacă căruța le e greu încărcată și roatele abia li se învârtesc în osii, ei cântă prelung Mumă dragă, mumă, Dine,Dine,Constantine, or Ghiță,Ghiță,Cătănuță, bătând cu călcîile goale în pântecele cailor. Înaintea lor ies , în cârduri, copii dolofani, dăsculți și cu pletele cârlionțate pe grumaji și se uită cu jind cum mai-marii lor mână cîte și șase cai, fetițe ... în urma lor, toți cânii mahalalii, lătrând și chefnind a bucurie. Și vorba se dăschide, de la biserică până la ștreajă, între cei din căruță și din șei și cei de pe jos. Femeile întreabă pe alții de ai lor, pe ai lor de cât chila și cum au dat-o . Copiii ... deși abia-și stăpânește plânsul ca să nu-și sperie copilul, nu mai poate răbda și întreabă de la un cârd de vreme pe toți,
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... de aproape, când ea se ridică ca o puternică suverană, purtând pe frunte strălucita coroană de gheață a Nordului și scăldându-și picioarele în mările calde ale Sudului. Cu prietenie ea întinde o mână spre surorile sale din Europa, iar alta înarmată și îngrozitoare până la frontierele ChiÂnei. Și umbra acestei mâini, așternându-se pe nemărginitele pusÂtiuri, ține în respect hoardele războinice ale sălbaticilor...“ Aceeași comparație poetică o face și marchizul de Chiustin, însă cu totul în alt sens. Iată ce zice el: „... Și acest uriaș cu piÂcioarele de lut își întinde brațele sale puternice spre a sugruma ... clopoțelului, zbuciumat de furtună, și când îl prinse și voi să-l tragă, deodată la spatele ei se auzi o detunătură. Tresărind speriată ea scăpă din mână mănuncheșul frânghiuței și se întoarse repede îndărăt. „Dumnezeule! Dumnezeule! șopti ea făcându-și cruce. De ce trebuie să locuiesc în megieșie cu această ruină blestemată în care satana își serbează petreceÂrile?...“ Detunarea grozavă veni de sub o spațioasă zidire veche, disÂtrusă de un mare incendiu și din ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... tabla lui Pitagora. Mă învățase și istoria cu șase domni vestiți: Radu Negru, de care aș fi jurat că fusese român neam de arap; Mircea cel Bătrân, în capul meu, se încurca în barbă; Alexandru cel Bun, ala vodă, vezi; Ștefan cel Mare de care râdeam să mă prăpădesc, gândindu-mă că fusese așa de pitic că aprodul Purice se pusese piuă ca el, Ștefan cel Mare, să încalece calul; Mihai Viteazul mă făcea să tai cu nuiaua vârfurile de știr de urzici când îl spuneam pe dinafară; și, în sfârșit, Constantin Brâncoveanu mă făcea să plâng de câte ori îl tăiau turcii pe el și pe coconii lui. Și spunea c-o să mă ... și nu văzuse nimic din socoteala mea. Tușesc bine și strig: - Opt mii , Domnule! Râzi Domnul, și râzi, și râzi! Când se potoli, zise, privind în tavan: - Auzi, 25 și cu 15 să facă 8 000! Monitor general, ia-l și du-l în clasa a doua! Monitorul general mă înhăță de mânecă și mă scoase pe ușe afară. Pe drum îmi spuse: "Te-a dat ... ...
... Vasile Cârlova - Înserarea Înserarea de Vasile Cârlova Informații despre această ediție Publicată în Curierul românesc (29 iunie 1830) de Ion Heliade Rădulescu Pe cînd abia se vede a soarelui lumină În vîrful unui munte, pe fruntea unui nor, Și zefirul mai rece începe de suspină Pîn frunze, pe cîmpie cevași mai tărișor ; P-acea plăcută vreme ... laturi eu totdauna viu, Pe muchea cea mai naltă de mă așăz cu jale, Singurătății încă petrecere de țiu. Întorc a mea vedere în urmă, înainte, În dreapta sau în stînga, cînd sus, cînd iarăși jos, Ș-oriunde priviri multe a desfăta fierbinte Și inimă și suflet găsesc mai cu prisos. Cînd o ... orizon cîmpiile albind, Și plină de plăcere, c-o frunte mai blajină Își caută de cale adesea mulțumind. Acum și somnul vine ușor, de odihnește În brațurile sale p-oricare muritor ; Ființa milostivă de sus îi poruncește Pămîntului să fie în veci mîngîitor. De multă nemișcare, ce face piste toate, Vederea împrejuru-i se-ntoarce cu fiori, Pămîntul în somn dulce un geamăt parcă scoate Și cerul nu s-arată acum mai cu răcori. Dar ăstui suflet jalnic, lipsit de mîngîiere, Odihnă, mulțumire nu ...
Ion Luca Caragiale - Politică și cultură
... inconvenient, neglijabil fară-ndoială, însă destul de caracteristic pentru a merita să fie constatat. Constatarea aceasta ne va desluși oarecum un fenomen ciudat în viața noastră publică, anume, lipsa aproape completă de producțiuni literare și artistice de seamă. În genere, statele au fost rezultatul necesar al societăților omenești. Societatea a fost rădăcina vie din care a iesit ca un rod specific statul; ea a fost temelia pe care el s-a clădit potrivit ... Pentru aceste producțiuni ale spiritului omenesc trebuie — ceva mai mult decât un stat politic — o societate așezată de pe vremuri. O așa societate, în urma prefacerilor politice din Europa în secolul acesta, nu o avem. La noi n-avem azi decât o strânsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestrițată și mai eterogenă. Această strânsură de năvală, care-și schimbă fizionomia în fiece zi, care n-are nici o nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o tradiție, și, prin urmare, în nici o împrejurare unitate de gândire și de simțire, este departe de a fi ceea ce se înțelege prin cuvintele „societate așezată ...
... subÈ›ire, mai mult fată decât fecior. Petru nu face multă vorbă: el râde È™i cântă, cântă È™i râde de dimineaÈ›ă până în seară. Numai câte odată-l vede omul mai întunecat, dă cu mâna pletele în dreapta È™i în stânga de pe frunte È™i atunci È›i se pare că vezi pe un bătrân din sfatul împăratului. - Măi Floreo, tu eÈ™ti acum mare; du-te È™i întreabă pe taica, pentru ce-i plânge lui un ochi, iar altul ... palma È™i două-s două! Gândi È™i făcu. O păÈ›i din nou, cum a mai păÈ›it-o. Ochiul cel din stânga lăcrăma acuma numai din când în când, iară cel din dreapta se părea a fi înjunit cu zece ani. - Dacă e treaba aÈ™a, gândi acum Petru, apoi È™tiu eu ... se întunecă cerul de nu văzu alta decât foc! Foc în dreapta, foc în stânga, foc pe dinainte, foc pe dinapoi. Balaurul arunca la foc din ...
George Coșbuc - Trei, doamne, și toți trei
... n gazetă că s-a dat Poruncă să se-ntoarcă-n țară Toți cei plecați de astă-vară Și rând pe rând veneau în sat Și ieri și astăzi câte unul Din cei care-au plecat. Și-ai lui întârziau! Plângând De drag că are să-i revadă, Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă Cu ochii ... ce dorea. Căprarul vechi îi iese-n prag. Ce-mi face Radu? el întreabă, De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. E mort! El a căzut la Plevna În cel dintâi șirag! O, bietul om! De mult simțea Că Radu-i dus de pe-astă lume, Dar astăzi, când știa anume, El sta năuc și ... Acest lucru El nu-l înțelegea. Blăstem pe tine, braț dușman! Dar George-al nostru cum o duce? Sub glie, taică, și sub cruce, Lovit în piept d-un iatagan! Dar bietul Mircea? Mort și Mircea Prin văi pe la Smârdan. El n-a mai zis nici un cuvânt ... N-avea puteri să se simțească; El trebuia să s-odihnească Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz S-a pus, înmormântând ...
... ea nu vine! luna trece! Moșneagul îngrijat petrece. Zamfira nu se vede! Nu-i! Și s-a răcit mâncarea lui. Dar iată e. În urma ii Un tânăr vine din câmpii. Țiganului necunoscut — Tătucă! fata i-a vorbit, Un om din lume neștiut Aflând, la noi eu am poftit, Străin fiind, dintru alt neam El vrea să fie și țigan; Pe dâns' dreptatea-l prigonește Și ... A unui scriitor vestit! A unui patriot slăvit! Poetule! Tu mie spune: Ce se numește slavă-n lume? A laudelor glăsuire! Din neam, la depărtatul neam! Ori după moarte tânguire! Sau în sfârșit istorisire Sub șatra a unui țigan?!! Uitând cu ură lumea mare, Acum Alecu de doi ani Petrece tot între țigani Într-o ... miri, Că uită-te-n albastrul cer Prin nouri luna cum plutește Ea tuturor împărtășește A sa lumină mângâioasă, Dintr-un oraș intră în alt, Și din acela vrea să iasă Lăsându-l iar întunecat; Și cine poate zice lunei: Stăi într-un loc fără mișcare, Sau cine stavilă va pune Femeii ... ...