Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GURA
Rezultatele 611 - 620 din aproximativ 1018 pentru GURA.
Mircea Demetriade - Colocviu sentimental (Demetriade)
Mircea Demetriade - Colocviu sentimental (Demetriade) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Mircea Demetriade Informații despre această ediție În vechiul parc înghețat și tăcut Acuma chiar două forme au trecut. Cu ochii morți și cu buzele moi. Abia s-aud cum vorbesc amândoi. În vechiul parc înghețat și tăcut Doi spectri și-au amintit de trecut? „De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?" „Să-mi amintesc acum de ce voiești?" „Palpiți și-acum la numele meu, tu? În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!" „Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate, Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!" „Ce-albastru cer era, speranță mare!" „Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"! Printre fâneți bogate-astfel mergeau, Și noaptea, doar, auzi ce-și
Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos de Nicolae Filimon A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar mai povesti, cînd lupii beau tutun și urșii făceau săpun, de-și ungeau femeile fețele și uncheșii bărbile. A fost odată un împărat mare și tare. După ce bătu pre toți împărații pămîntului și le luă împărățiele, se însură și făcu trei fete: una cu soarele-n frunte, alta cu luna în spate, iar cea mai mică cu luceafărul de dimineață iarăși în frunte; și toate erau mai frumoase decît zînele munților și ale pădurilor. Aceste fete se duseră la scăldat și intrară într-o baie de marmură; dar deodată se ridică o furtună pe cer și le răpi pe cîtetrele. Ajungînd la urechile împăratului această întîmplare, i se tăie inima și muri, lăsînd pe împărăteasa văduvă. Într-o zi, împărăteasa se apucă să măture pîn casă, dar pe cînd mătura, îi sări un bob de piper în poală; ea luă bobul și-l puse pe sobă, dar el sări și de acolo ...
Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam
... barzilor, triste distihuri, Plângeți, o, Muze, iar voi, Grații, bociți pe cel dus, Căci răposat-a Erasmus, de-a părinților noștri Gură slăvit, a pierit gloria lumii întregi. Ce fericit aș fi fost dacă soarta-mi dădea-ngăduința Încă de vie să văd fața amicului ...
... a nu trezi cumva Pruncii primăverii. Chiar și tainicul izvor Parcă amuțise, Ca să cruțe-a florilor Parfumate vise. Cornul său la gură-atunci Surugiul pune Și-l făcu prin văi și lunci Vesel să răsune. Și sunau cei patru cai Sprinteni din copite, Ce prin înfloritul rai ...
Panait Cerna - April (Cerna) April de Panait Cerna Sămănătorul, V, nr 10, 1906 În glas au aiurări de liră, Pe frunți – un răsărit de zori; La șipot, unde poposiră, S-au adunat privighetori ... Iar zeul dragostei, April, Din două guri făcea o floare, Și fiecare sărutare O saluta din crengi, c-un tril. Visând, cei doi îndrăgostiți Tot repetau în suflet cântul; Atunci, din fundul văii, vântul, Văzând cât sunt de fericiți, S-a strecurat în crengi tiptil, Mișca un ram, zâmbea în soare, Și-i îngropa sub colb de floare, C-un râs zburdalnic de
Panait Cerna - Floare și genune
Panait Cerna - Floare şi genune Floare și genune de Panait Cerna Alături de genuni răsai, o, floare, Și pari a fericirilor icoană... Ce mână te-a sădit, încrezătoare, Pe margini de prăpastie dușmană? Din adâncime, Ielele-ți cântară Chemări ispititoare, ca-n povești... Și râd fermecător – și cântă iară... Tu le asculți, senino, și-nflorești. Asupra ta, prin neguri și furtună Al morții duh adese a trecut Ce farmece te-au ocrotit, ce scut, De n-a putut nici el să te răpună? Ca un răspuns al lumii pământesti La zâmbetul de stele al tăriei, Tu te ridici din lumea vijeliei, Privești văzduhul, cerul – și-nflorești... O, floarea mea! Cu tremur și uimire Salut avântul tău spre fericire. De unde l-ai desprins, din ce lumină, Surâsul dulce, plutitor în vânt? Cum ai putut rămâne tu senină, Nesocotind prăpastia vecină, Ce pentru muritori ar fi mormânt? Noi, de la rob la purtătorul stemei, Trăim mânați în veci de dor aprins; Dar cea mai slabă fâlfâire-a vremei Ne zbate facla vieții pân’la stins... ...Noi alergăm, zburăm spre-o rază sfântă, Pe care-am vrea s-o ...
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Demetriade)
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Demetriade) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Mircea Demetriade Informații despre această ediție În vechiul parc înghețat și tăcut Acuma chiar două forme au trecut. Cu ochii morți și cu buzele moi. Abia s-aud cum vorbesc amândoi. În vechiul parc înghețat și tăcut Doi spectri și-au amintit de trecut? „De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?" „Să-mi amintesc acum de ce voiești?" „Palpiți și-acum la numele meu, tu? În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!" „Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate, Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!" „Ce-albastru cer era, speranță mare!" „Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"! Printre fâneți bogate-astfel mergeau, Și noaptea, doar, auzi ce-și
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Iosif)
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Iosif) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Ștefan Octavian Iosif În parcul vechi și rece și pustiu, Trec două umbre-n ceasul cenușiu. Li-s ochii ofiliți, au buze moi Și deslușești cu greu ce-și spun ei doi. În parcul vechi și rece și pustiu, Nălucile își fac trecutul viu. − Îți amintești extazul nostru vechi ? − Ce tot îmi torci trecutul în urechi ! − Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu Și-n vis îți mai răsar eu oare ? − Nu. − Ah, zile dragi cum altele n-om ști, Cînd gurile ni se uneau ! − O fi ... − Ce bolți albastre, ce speranțe mari ! − Speranța-i azi prin norii funerari. Și astfel merg stîrnind ovăzu-n drum Și noaptea îi aude doar, prin
Paul Zarifopol - Recreația criticului
Paul Zarifopol - Recreaţia criticului Recreația criticului [1] de Paul Zarifopol Întâi: ce îl obosește mai rău pe critic? Vorba banală. Graiul, firește, încearcă a fi când algebră, când muzică, când evocare de viziuni sau alte diferențieri ale pipăitului originar, ale cărui înfiorări vibrează ascuns în toate simțurile. Dar acestea sunt excese minunate. În curs obișnuit, graiul este imperativ sec. Cei ce n-au talentul graiului, și se fac scriitori adică, nu se pricep decât să agrementeze acel imperativ sec, anonim și uniform, prin construcții de analogii pe care le cred, ei, plastice sau poetice. Prin această aplicare dinadins, neputincioșii graiului devin tații fecunzi ai banalității. Însă acei ce au talentul graiului net pronunțat scriu, de exemplu, așa: Noaptea era rece ca o casă nouă. Cu această împăcare de mine rămâneam dus cu gândul pe uscatul care se dovedea încet ochilor mei de o culoare cenușie. Un fel de leșie secată, pe fața căreia cineva curățase de curând broaște țestoase. Numai că rictusul lucra tot mai adânc în colțul gurii, iar exuberanța animală tot mai stinsă îi lăsa un chip care, mai mult decât cu un faun beat, semăna cu profesorul universitar dl Drăghiescu. Lisandru își citea în ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... văieta dădaca, ce o să-i răspunz eu, când mă va întreba? - Cum o să mă înfățișez eu acum înaintea tată-meu cu borțul la gură, zise și fata, când numai unul Dumnezeu știe cât sunt de nevinovată? Și în adevăr că tată-său era un om aspru. Nu le-ar ...
Petruț Pârvescu - Gesturi aproximative
Petruţ Pârvescu - Gesturi aproximative Gesturi aproximative de Petruț Pârvescu Volum publicat de Editura Princeps Edit, 2003, cu o prezentare în volum de Daniel Corbu. Poeme aproximative gândul aproape de știre vorbindu-mă mă vorbesc vorbindu-vă vouă vorbirea și cu fiecare clipă mă preling în știre ca-ntr-o oglindă în care aproape încap ! gestul alcătuirii repetate sunt ochiul pietrei sunt steaua ce se-aprinde în cădere urcînd în timpul unei alte stele sunt țipătul fecioarelor în noapte cînd de femeie noaptea le desparte sunt strigătul zăpezilor în iarnă cînd primăvara-i urs ce hibernează sunt bocetul vădanelor în sat atunci cînd moare tînăr un bărbat sunt mînzul zilei fără șa și frîu sunt ochiul pietrei lăcrimînd în rîu ! un cîntecel în plină lună nouă sau ziua ca o lume de zăpadă cu ulița-am ieșit direct în lume de-atîta așteptare risipit în brazdele cîmpiilor virgine un număr calculat la infinit amară dulce mîndră alinare o geometrie a numerelor visul de-atunci m-a urmărit fără-ncetare și m-a vrăjit mereu și m-a iubit în vămile erorilor timpul de punct și val prin spațiul răvășit catarg de dor ...