Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI NOU
Rezultatele 611 - 620 din aproximativ 906 pentru MAI NOU.
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani
... moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță se vede un parc format din mai multe alee de arbori neroditori, unde florentinii își fac preumblările pe timpul frumos de vară. Tocmai pe lîngă această grădină se află drumul sau șoseaua ... sfîntului Domenic, sau breviarul monahic; iar ornamentul păreților se compune din portretele celor mai remarcabili anacoreți catolici. Privirea acestor locuințe deșteptă în mine ideile cele mai melancolice; simții operîndu-se în inima mea o mare schimbare: pentru prima oară de cînd îmi am existința, reflectai asupra nenorocirilor ce ne înconjoară chiar ... žcine vrea poate“ sau prin persistență ambițiosul ajunge la scopul propus. Aceasta fu de ajuns ca să gonească din inima mea religioasele impresiuni de mai nainte. Privii mai cu luare-aminte pe călugări și văzui că acești oameni nu erau deloc aceia ce cu o oră mai nainte păreau că sunt; ei semănau a fi o adunătură de galerieni. Vizitarăm refectoriul tocmai pe timpul cînd se puneau la masă cuvioșii
... mi cadă cartea din mînă și am chemat somnul. Dar sunt nopți făcute așa, se vede, cînd somnul, cu cît îl chemi, cu atîta fuge mai departe de ochii tăi. Nopți stranii, cînd bătaia inimii tale însăși te înfioară, de parcă ți-ar fi străină, când lucrurile misterioase ce dorm în ... închipuire pricinuită de spaima ce ți-o dă marile tăceri — dar fața celui ce dormea în minutul acela, cînd mă aplecasem peste el, nu mai avea figura străjerului pe care o cunoșteam, ci o înfățișare cu totul aparte, a altei ființi, pe care parcă n-o văzusem niciodată ... pustiul negrelor țarini, îndărătul albei căsuțe ce privea cu geamurile ei sfioase, noaptea unei păduri seculare, iar deasupra, uriașa bolta a cerului. Cea mai sfîșietoare chemare după ajutor putea să se ridice, fără să ajungă nicăieri, cea mai îndurerată rugăciune să se înalțe zadarnic și singur somnul acestui om, ce-și destăinuia fără să vrea gîndurile, ținea legata încă moartea. Și-atunci, ca ... moarte, se mișcă deodată, pipăind cu mîna păroasă locul unde era pușca, dar, ca și cum ar fi fost țintuit de ceva, se întinse din ...
Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul
... acum rămăsese Cinci numai, cinci flăcăi din ea, Și cu sergentul, șese! ... Veni și ziua de asalt, Cea zi de sânge udă! Părea tot omul mai înalt Față cu moartea crudă. Sergentul nostru, pui de zmeu, Ne zis-aste cuvinte „Cât n-om fi morți, voi cinci și eu, Copii ... da-o-ar Domnul să-mi îndrept Această mână ruptă, Să-mi vindec rănile din pept, Iar să mă-ntorc la luptă, Căci nu-i mai
... Și cad peste case. Cad, și-apoi răsună iar Supt bolți așa clare; Parc-arunci într-un pahar Cu mărgăritare. Cad, și-apoi, scăpînd din nou, Pînă se distramă, În zadar cîte-un ecou Cînd și cînd mai cheamă. Vin apoi la geamul meu, Și cu note pline Bat, pîn'în tîrziu mereu, Să le-aud de bine. Să le-aud, să socotesc ...
Ioan Slavici - Semitismul (1902)
... în pace și bună înțelegere. Urmărind îndelungata viață a poporului evreiesc, în deosebitele fase ale desfășurăriÄ eÄ, ne întărim din ce în ce mai mult convingerea acĂ©sta. După-ce s’aÅ stabilit în Canaan, deși stăpânÄ în noua lor țară, eÄ n’aÅ fost în stare să întemeieze ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... puternic, despotic, dispunând de profunda supunere a locuitorilor țării, înconjurat de o temere respectuoasă, și însuși tremurând dinaintea unui firman din Constantinopol, tremurând mai mult dinaintea unei simple note din Petersburg, tremurând încă și mai mult dinaintea împărătescului consul al maiestății sale Nicolai Pavlovici. Acel domn, deși înfășat pro forma în pelincile Reglementului Organic, deși față cu o putere legiuitoare ... să intre în posturile de ispravnici și de vornici de aprozi. Clasa II, formată de ranguri secundare, precum: spătari, bani, comiși, paharnici etc., era mult mai numeroasă, însă totodată și mărginită în aspirările ambiției sale. Din corpul ei în adevăr ieșeau diacii de visterie [1] , cei mai iscusiți, cei mai cu bun condei; însă rareori, chiar după mulți ani de serviciu, un favorit al soartei parvenea a se furișa în mândra protipenda, și ... După boierime veneau breslele negustorilor și ale meseriașilor, lipsite de orice drept municipal, însă foarte exploatate de funcționarii Agiei și Eforiei. Singura prerogativă ce le mai rămăsese consista întru a prezenta domnului la Anul Nou o pâine mare și sare. Aceste bresle au dispărut sub vălul năvălitor al jidovilor, alungați din Rusia și Austria. În fine se pierdea în umbră ...
Ion Luca Caragiale - Criza de cabinet
... este mortală sau cine va fi moștenitorul, în caz de moarte. Spectacolul ce ne este dat a privi este, fără îndoială, din cele mai extraordinare. Vedem pe d. Brătianu dispunând în Cameră aproape de unanimitatea voturilor, și de o mare majoritate în Senat, amenințat de a pierde ... organizarea comunală, întreținerea căilor de comunicație, venitul monopolului tutunurilor, finanțele, buna stare economică, și toate celelalte sunt distrusesau cel puțin desorganizate. În politica din afară, mai avem oare trebuință de a aminti toate faptele ce sunt încă așa de proaspete în mintea tutulor ? Toate acestea s'au făcut cu ... în loc de capitolul visat, li se arată în zare stânca tarpeiană cu prăpastia ei. Căci acum s'a schimbat fața lucrurilor. Nu mai poate fi vorba, sau mai bine, nu mai este loc de a distruge, acum este vorba de a clădi, de a organiza, și aici se sdrobește puterea ... d-sale au fost zadarnice și că tot d-sa rămase însărcinat a purta greutatea situațiunii cu ai săi, fără infuziune de sânge nou ...
... cărui frunte Dumnezeu a scris geniul, și iadul îndărătnicia, un Satan dumnezeiesc care, trezit în cer, a sorbit din lumina cea mai sântă, și-a îmbătat ochii cu idealele cele mai sublime, și-a muiat sufletul în visurile cele mai dragi, pentru ca în urmă, căzut pe pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea, gravată în jurul buzelor, că nu mai e în cer. Repedea umflare a nărilor și vioaia sclipire a ochilor lui semnala o inimă din cele nebune, un caracter ... citi cu o semivoce sarcastică: Opera italiană... Ughenoții. — Ai vrea să fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de ... Românie. Și încă dacă și-ar ăfiî câștigat prin ceva dreptul de-a se numi români; dar nu. Ei își urăsc țara lor mai rău și mai ...
Ioan Nenițescu - Moartea lui Decebal
... i regesc Și chin adânc svâcnește în ochiu-i vulturesc; Căci luptătorii harnici, ce lângă tronu-i stau Frânturi de spadă numai în mână ei mai au. Și tarea lor cetate de flăcări e cuprinsă Și de dușmane brațe jur împrejur încinsă! Mereu în sală intră, mereu voinici răniți. Pe lângă ... regele grăit-a așa s’a și făcut Rămasul pâlc de oaste stă lângă tronu-i mut. Atunci al legii preot, mai mare între cei mari Pășește spre căldare eu pași înceți și rari, O cupă el își umple și hotărât o poartă La gură și o ...
... oară în viața lui", trebuie să constate cu regret că legea noastră penală prezintă o lacună... De astă dată însă, Lache întâmpină o opoziție crâncenă. Mai cu seamă Sache Potropopescu se ridică în contra teoriei barbare a lui Diaconescu cu un formidabil bagaj de argumente științifice. Dar Diaconescu zâmbește ... Și-n definitiv... zice Lache. Dar Mache îl împinge spre ușă, îl scoate afară și-l urcă-ntr-o trăsură. — Înainte, birjar! și mână mai iute! — Ești teribil, monșer, parol! Trăsura merge în fuga... — Opt și jumătate, Lache; ne-așteaptă damele; ne-am făcut de rușine; să vezi ... în șolduri și, în loc să te iau de urechi ca pe un măgar, și să-ți zic: „destul! pân-aci! nu-ți permit mai mult în țara mea!" — eu, nu! eu să viu pentru ca să-ți zic: „bravo! bine faci! să mai poftești și aldată..." Să mă ierți! astea să le spuie d. Potropopescu la alții, asta nici o umanitate nu poate pentru ca să fie!... â ... bucată, domnișoară? — O bucată nouă... Stella confidente... — Eu nu-i înțeleg, pe onoarea mea, zice d. Diaconescu; când vezi că și popoarele cele ...
Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român
... stoarcă ultimele picături din forțele țării, până când într-o bună dimineață să ne pomenim hap! că ne înghite străinul! Ei! și pe urmă nu mai e leac. (Aplauze repetate.) D. PRAGER IULIUS , blănar, ține un discurs cu totul hors de saison [4] ; d-sa se-ncurcă în citate de proverbe ... maro.) Urmează de aci o discuție foarte vie, în care se schimbă o mulțime de replice destul de violente. Dăm aci pe scurt pe cele mai importante. UN ȘELAR : Trebuie să-i strângem în chingi pe adversari! (Zgomot asurzitor.) UN LIBER-SCHIMBIST : Vreți sa ne înșelați! D. GEORGES IONESCU , orloger român ... puține cuvinte și, deși urmând după calapoadele vechi oratorice, reușește totuși să-i încalțe pe toți! (Zgomotul începe a se stinge, cu atât mai mult cu cât d. Capșa, cofetarul, își dă toată osteneala să îndulcească lucrurile.) D. IUILAN OPRESCU , în tot timpul scandalului conserva o atitudine demnă și ... noi ețetera. O VOCE : Ețeteracota! (Aplauze, ilaritate.) DIRECTORUL Companiei barometrice: Domnilor! Onorabilii preopinenți au vorbit cu multă... pompă, dar, pardon, superficial. Eu voi să... sondăm mai adânc! (Murmure, întreruperi și protestări.) DIRECTORUL fabricii „Stellaâ€�: începutul acesta nu miroase bine. (Zgomot.) D. PREȘEDINTE , către orator: Mă rog, compania dv. nu este ...