Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CER��I
Rezultatele 621 - 630 din aproximativ 1242 pentru CER��I.
Ion Heliade Rădulescu - Epitafe
... Ion Heliade Rădulescu - Epitafe Epitafe de Ion Heliade Rădulescu I Când soarele apune, luceafărul lucește Puțin, și steaua serii pe loc și ea sfințește. În zi de sărbătoare, un soare luminos A strălucit ... Sfințit-a domnul zilei, și-n orizon noptos Luceafăr de nădejde luceam la a mea maică. Dar noapte e acuma în sânu-i tânguios. II În dimineața vieții un nor de tânguire S-a pus pe al meu leagăn plouat de lăcrimare O purpură cernită a ... Și hrana, amar lapte la sân de văduvire. Nădejdea maicii mele în mine mai zâmbea -- Aci zace nădejdea, și stinsă e în ea. III Din cer milostivirea pe muritor când vede, A lui inimă caldă pe alta ușurează Și, binele făcându-l, pe sine se jertfește. Aci milostivirea, bolnavi ... Domnul ce viază. Prin lacrimi de căință ce sufletul sfințește Al vostru trup prea șubred curând se întărește; Iar doctorul e mila, și ea din cer
... ce-i răspundea moșneagul? Dar acesta adăugă: — Și de ziua lui a făcut chef strașnic. Cum Almașu stătea tot ca picat din cer, Cuhulea dădu mai de-a dreptul: — Dă, când mănânci o viață-ntreagă borș cu știr, și sai deodată la ciorbă de găină ... sluji pe dumneata, moș Cuhulea. Zău te-oi sluji, numai pe mâncare. Moșneagul tresări, măsură femeia din cap până-n picioare, îi privi rochia și i se păru curată; polcuța parcă nu-i era prinsă în ace, ca la cele leneșe, era încheiată în nasturi; în picioare, pantofi. Repede, ca într-o sclipire, îi trecu pe dinainte bătrânului ... cuțitului în pahar. Și se gândi: dacă și urâciunile astea trăiesc împreună și se pot înțelege, adică de ce n-ar încerca și el, că-i om cu judecata întreagă, putând apropia ce-i bine, înlătura ce-i rău. Apoi se uită în pahar. Să le omoare? Se cutremură de scârbă. Străbătu ograda, deschise portița din fund și, ieșind pe locul pustiu de ... pe frunte, și schimbând vorba: — Ce mai e pe la vie, moșule? Tot moșule îi zicea lui Cuhulea. Bătrânul, căruia de mult încă nu-i mai plăcea să- ...
... nici n-o înțeleg, nici nu știu s-o reprezinte — toți acești oameni tineri erau atât de deșerți, atât de lipsiți de cunoștințe, încât i-ar fi fost lesne să-i rușineze prin întrebările sale, de natură mireană chiar. El era un polihistor considerabil, dar miile de cunoștințe grămădite în capul ăsăuî se cristalizează împrejurul unui ... El nu găsea nici o contrazicere în Biblie , unde toată lumea se zice a fi creată pentru bunul plac al oamenilor. Dacă lumea-i nemărginită, fiecare punct îi tot așa de bine centrul ei ca și cele ce-l înconjură, așadar lumea-i făcută pentru plăcerea fiecărui din centrele sale în aceeași măsură, fiecare zice că numai pentru el, și drept, căci el e tot în lume, dacă ... înțelepți și mari, gândea el, căci altfel sunt toți tot asemenea? Prin aceea se deosebesc pentru că unii au în ei o rază cerească care-i face să fie pătrunși de puterea suprafirii a unei stele iară ceilalți, născuți din lut și nefiind în legătură decât cu coaja pământului ... curentul ei curentului aceluia pe care el și-l pusese ca ținta istoriei omenești. El citise încă-n tinerețe scrieri de-ale enciclopediștilor, dar ei- ...
Cincinat Pavelescu - Două stele
... moare se rumenește zarea Și purpura amurgul și-o întunecă. Pe valuri Se-nalță și recade și tragic urlă marea Cu furie mânată de fluxu-i către maluri! În ceața depărtării năluci de pânze pier, Și cenușiu-nghite adâncurile-albastre. Iar eu, privind cum noaptea cuprinde-ntregul cer, Zăresc cum se ridică din umbră două astre! Ce viu străluce unul și focul lui cel vast S-aprinde-n cer
... întunericul e numai o strângere de aripi a luminii. Și totuși, îndată ce se trezi, fluturul, în răcoarea umedă a dimineții, i se păru că dormise de când lumea; de aceea zise în sine, bănuind: „Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!â€� Dar ca și ... lovi de câteva ori aerul și se lăsă, ușor ca un fulg, deasupra unei garoafe bătute, creață și îmbălsămată. „Uite-o floare care nu-i năzuroasă, își zise; o găsești pretutindeni; și, cu toate astea, ar avea dreptul să fie mândră cu fața ei îmbujorată. Da, garoafa într-adevăr mi ... curtenitor, se închină în fața fiecăruia. „Flori de paradis, flori măiestre, flori...â€�, dar cum se întorcea, în dreapta și-n stânga, complimentând, aripa i se zgârie de-un ghimpe. Craidonul o șterse repede, fără să se mai uite înapoi... Trecu pe lângă lalele fără să le privească; dar în ... o sărutare unei cicori , rătăcită pe acolo cine știe cum. Și cicoarea îi aduse aminte de câmp. „Tot mai frumos e câmpul... Dar nu-i vorbă, și-n grădină!...â€� Și parcă departe, într-un colț, zări o floare învoaltă, necunoscută. Grăbi, dar, deodată, începu să orbecăiască. Nici nu băgase ...
Dimitrie Bolintineanu - Ștefan la moarte
... doriți! Moartea mă culege dintr-ai mei iubiți. Dorul pentru viață nu mă-ntristă foarte; Omul chiar când naște face-un pas spre moarte. Viața-i ca fantasma cu chipul plăpând Ce prin nopți s-arată și se stinge blând. Omu-i ca un vierme ce-n țărână pare Un minut vederii și, lucind, dispare. Dar mă-ntristă foarte norul furtunos Ce pe cerul țării trece neguros ... În poloni credință nu mai poți să pui. Un pilot cu minte prin furtuna tare Nu desface toate pânzele ce are. Astfel pân? ce fieru-i nou să-l încercăm, Cu temeiuri bune țara să-nchinăm. Iar de-ar vrea să surpe legi și dalbe date, Să muriți cu toții pentru ...
... Spre apus. Roșii, ca o lună nouă Ai tu hainele subțiri, Lungi și fără-mpodobiri. Iar pe tâmplele-amândouă Porți, strălucitori de rouă, Trandafiri. Ochii-i ții la soare țintă, Și cu ochii tu-l desmierzi: E flăcău și-acum îl pierzi, Și ți-e drag, și stai ca frântă ... El ... a cuprins necaz deodată Și din ochi cu ciudă strângi, Parc-ai vrea să rupi, să frângi Să-ți răzbuni, frumoaso fată Parcă lumea-i vinovată Că tu plângi! De pe turn - ce-i el de vină? - Aurul tu ni-l despoi; De pe ape iai apoi Ce-i argint și ce-i lumină! Codrii tu, de ciudă plină, Ni-i lași goi. Fluturii de prin vâlcele Tu-i ascunzi acum cu zor, Culci în cuiburile lor Veselele rândunele, Și pe ușa dragii mele Pui zăvor. Iar în urmă, răzbunată, Moartea cum o simți ... întunecos Părul ți se varsă-n unde Și din creștet el te-ascunde Până jos. Cu mișcări nespus de line Tu te nalți apoi spre cer
... n-o să mai cânte, Că moartea vă fuse-nzadar Dar țara trăiește! Iar tunul Ce limpede-o spune și rar! Și-ascultă... iar țara-i departe, Sunt dealuri la mijloc și văi, Și râul cel mare-i desparte De mame pe bieții flăcăi. Și moartea cea veșnică-nchise Pe urmă-le tristele-i porți, Dăr moartea lor viață ne dete: Ferice de-asemenea morți! Iar ce-or fi șoptind ei pe vremea Ce-ascultă cântarea de tun Eu ... nu poate Pe morți să-i audă ce spun. Dar cred că se roagă, sărmanii: Noi liberi pe voi v-am facut Iar Tatăl din cer
... Și-nturnând spre Efes ochii, templul cel mai minunat Îl văzu cuprins de foc. Îndărăpt aleargă iute, spăriet acel popor, Ca să afle d-unde-i focul, ca să deie agiutor. Pintre fum, prin caldă boare, Prin scânteielor lucoare, De aproape agiungând, Iată că au însemnat Un om repede mergând; Era ... au atins De atâte lucruri sfinte, Pe Diana au aprins. Au dărmat a ei icoane, Prețuite-n milioane, Templul ei au nimicit, Ce-i lăcaș de zei dorit Și-i misteriul de lege, Faima Greciei întrege! Dar Erostrat, nepătruns: Dede atunci acest răspuns: Am dorit ca al meu nume Cunoscut să fie-n lume; Iată ... prihana, De-asta ars-am pe Diana! Inima-mi de venin plină, Mintea fără de lumină, De ambiție orbit, Neputând să fac nimic, Lucrul ce-i de alții urzit Hotărât-am ca să-l stric. Vreo mustrare nu îmi vine; Trist Efesul ca să fie, Nu cer alt decât de mine Să vorbească și să scrie! Dar giudețul declărează: O, de răle făcător, Prin virtute să câștigă numele nemuritor! Cel ce criminale ...
Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie
... adânc și cu atâta nespusă fericire și dragoste ca și când l-ar fi cunoscut de zeci de ani... Dar lui însuși purtarea aceasta nu-i părea deloc ciudată. Trupul cel dulce și alb ca zăpada a acestei minunate femei i se părea atît de sfânt, de atâta îngerească curăție, încât i-ar fi fost ciudă dacă ea s-ar fi rușinat de-a i-l arăta cu atâta libertate. Ea se uită în oglindă, apoi se uită lung și visător la dânsul, ca și când ar fi fixat un ... adevăr foarte tare auzea împrejurul capului, ba i se păru chiar că-l poartă oameni pe sus. Cu toate astea, cu toată voința din parte-i, nu putea mișca nici brațul din acea cumplită amorțeală, nici piciorul; ceea ce simțea însă în suflet era o estremă mulțumire, un sentiment de ușurare ... o fată tânără îmbrăcată în alb, foarte, foarte palidă la față și cu ochii pe jumătate deschiși numai. El s-apropie de ea, iar ea-i zâmbi și-i întinse mâna. — Mergem amândoi în oraș, nu-i ...
Ion Luca Caragiale - Poveste de contrabandă
... care au fost spuse cuvintele „acest onest", „scumpul și demnul", „omenia" nu se poate descrie. Doamna s-a executat; dantelele i-au fost confiscate. Contrabandista s-a suit în vagon și a intrat, destul de supărată, cum trebuie să-și închipuiască oricine ... după ce vă voi da o mică explicație... — Ieși!! — Vă datoresc... — Ieși!!! — Șase mii de franci, pe cari vă rog să-i primiți. — Ce? — Iată-i... Vă rog să-i numărați, sunt șase bilete. Și pune biletele pe masă. — Ce-nsemnează asta, domnule? — Asta însemnează — răspunse cu multă volubilitate vizitatorul— că dantelele ... premiu ca denunțător o mie de lei; cinci și cu una, șase. Aceștia sunt banii dv. Cât despre supărarea ce v-am făcut-o, vă cer milioane de scuze;vă rog, iertați-mă, trebuia să vi-o fac, veți vedea că nu puteam altfel. În privința aceasta, pentru că vina mea ... va să zică... d-ta... — Eu nu sunt spion fiscal cum ați crezut... sunt negustor cinstit... Trebuia să vă dau pe dv. ca să-i ...