Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ADUCE PE LUME
Rezultatele 631 - 640 din aproximativ 727 pentru ADUCE PE LUME.
Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
... Atunci și el, dacă se sculă și veni acasă cu vacile și le băgă în coșar, se înfățișe la stăpânu-său și-i zise: - Stăpâne, pe mine mă bate gândurile să mă duc în lume să-mi caut norocul. Destul am argățit, și până acum nu văz nici un semn ca să pot și eu sălta ceva. Fă bine și ... și eu cu ce m-o lăsa inima, să-ți faci și tu rost aici ca toți megiașii, nu mai hoinări prin a lume, ca să nu ajungi fără nici un căpătâi, ca vai de lume. - Ba, de mulțumit, sunt mulțumit de d-ta, stăpâne; mâncare am destulă, nu pot să mânii pe Dumnezeu; dară așa mi-a venit mie, să mă duc în lume, și nu voi rămânea pentru nu știu ce. Dacă văzu stăpână-său că este peste poate a-l face să rămâie, îi dete ... grădină. Aceste domnițe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor și să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe ...
Constantin Negruzzi - Flora română
... un vișen cu flori pline. Părâul meu are izvorul său într-o bute mare, ascunsă într-un ungher și îmbrăcată cu iederă și cu hamei, pe care argatul o împle în toată dimineața, și apoi prin un cep sloboade apa care, după ce șerpuiește pe un pat de prundiș, vine de se aruncă prin o cascadă de o palmă de naltă, într-o băltiță, unde merlele, cintițile și gangurii se ... pană ce au venit grecii și i-au zis trandafir t??a?t?f????? (cu treizeci de foi), voind a corecta pe acei ce-i dau o sută (centifolia); și numele de trandafir i-a rămas, deși pe la une locuri la țară o numesc tot rujă. și apoi am și alte cuvinte ca să o prefer. Roza simplă era acea ce figura ... Iată și pentru cerențel: "Familia rozaceelor, neamul driadeelor, trunchi ierbos sau lemnos,; frunze digitate sau împănate. Potir cu — părți, persistând, uneori gol, alteori îmbrăcat pe dinafară cu apendice alterne și sudate cu sepalele; corolă cu 4�5 petale; cârpele numeroase dispuse în vârf pe ...
Costache Conachi - Visul amoriului
... di pi dînsul ca o piatră fără glas, Ah, dar cine poate spune năcazurile ce-am tras ! Prin prăpăstii, munți și dealuri, ostenit călătoream. Și pe drumuri neumblate pururea ne învîrteam. Mă rătăcisăm cu totul, nu știam unde mai sînt Și mi se părea tot locul pentru mine un mormînt, N ... nu știi, mi-au zis cu răcnet, că eu sînt un argint viu, Carele umblu prin suflet și chinuiesc pre bărbați ! Dacă-ți lipsăște răbdarea, pe la amori tu ce cați ? Ai îndrăgit, nu-i scăpare, trebuie să pătimești, Dar să știi că nu-i departe fericirea ce gonești.â€� Atîta ... ntărta. Atunci văzui cu ochii coborîndu-să din nori O fată dumnezăoaie, îmbrăcată tot în flori, Chiar asemenea cu chipul care mi s-au arătat Pe deasupra vioricăi la care m-am închinat. Fața ei era prea albă, ochii săgeți sloboza, Sprincenele lungi și dese drept în inimă rănea. Sînul ei ... somn. Un părău de apă vie, ca un șarpe în cujbări, La umbră sta o mulțîme de fete cu sînul gol, Cu părul în lenevire pe grumazii lor răscol. „Vezi acest norod de zîne, mi-au zis preaiubita mea, Trecînd cu o repegiune ce lacrimi îmi povedea, Sînt din grădina ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele ... tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români. A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o limbă cultă și ... a purta bărbi. Ea forma o bogată oligarhie de câteva familii greco-române, ce-și atribuise de la sine calificarea de aristocrație, calificare nebazată nici pe fapte glorioase, nici pe moștenirea titlurilor, ca la celelalte corpuri aristocrate din Europa occidentală. Totuși în acea clasă și numai în sânul ei domnul alegea consilierii săi și funcționarii ... înconjurat de slujitori cu săbiile scoase, tremurând, șovăind, oprit la toate răspântiile străzilor, lungit la pământ, bătut de Gavril cu un harapnic, apoi iară sculat pe picioare cu sila și iară pornit ...
... sădise o inimă română în gingașul sân al unei pariziene? Pe când publicul francez se găsea în cea mai deplină ignoranță despre Moldova și Valahia, pe când aceste țări erau considerate ca pământuri aflătoare în fundul Asiei, pe când un deputat al Constituantei din Francia declara că Bucureștii erau capitala Bucuriei, și un ministru al republicii confunda Cronstadtul din Ardeal cu portul de ... engleză și-i zise: — Vin să salut luceafărul scenei pariziene. DĂ©jazet îi mulțumi cu o zâmbire și replică: „Salută, domnule conte, și pe dra Chataignez, o nouă stea care răsare pe orizontul artei dramatice“. Contele se închină tinerei artiste, zicând: „Am admirat pe domnișoara din stala mea: am rupt o pereche de mănuși aplaudând-o și sunt mândru de a fi cel întâi a o ... a spera că veți primi a mă număra și între amicii d-voastră cei mai devotați“. După finitul spectacolului, DĂ©jazet conduse pe Dridri la otelul unde locuia tânăra actriță și pe drum ea-i zise cu amicie: „Draga mea, iată-te acum pe ...
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... blăstămații? (Intră în culisa din dreapta, din fund.) Vai! că buni-s de spânzurat în iarmaroc!... Auzi!... carnacsî, că lunecușu-i!... Valeu!... (Se aude căzând pe gheață.) ARISTIȚA, CALIPSIȚA: Vai de mine! a căzut neneaca pe gheață!... (Aleargă amândouă după Chirița și se aud picând și țipând în culise: “Valeu!... Valeu!...â€�) FECIORUL (căutând în dreapta): Haita... buf... na, c ... căzut și duducile... Ha, ha, ha... una peste alta... (În vremea aceasta Guliță se coboară furiș din trăsură și începe a se da pe gheață.) GUGULIȚĂ: Uța... a... a... Bine-i de dat de-a săniușul... Uța... a... a... Neneaca s ... că te-a vedea ea cucoana acuși. GUGULIȚĂ: Taci, îți zic, c-apoi știi... (Către fecior.) Măi, fecior boieresc, vin’ de te dă pe gheață cu mine. FECIORUL: Ce să fac?... că doar n-am zece capete de stricat... GUGULIȚĂ (mânios): D-apoi dacă-ți poruncesc eu?... nu vrei ... glas de jidov strigând: “Vio, vio.â€�) SCENA II FECIORUL (lângă oblon), ȚIGANCA (lângă coada trăsurii), GULIȚĂ (dându-se de-a săniușul pe ...
George Coșbuc - Vestitorii primăverii
... George Coşbuc - Vestitorii primăverii Vestitorii primăverii de George Coșbuc Publicată în lumea ilustrată , 1892, nr. 9 Dintr-alte țări, de soare pline, Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi Veniți cu bine! De frunze și de cântec goi, Plâng codrii cei lipsiți de voi ...
... n-avea însă decât nevastă și doi copii: desagii îi erau deșerți. Pentru aceea îi era atât de greu să sară din Butucani la Sărăceni. * Pe Valea-Seacă este un sat pe care oamenii îl numesc Sărăceni. Un sat "Sărăceni" pe o vale "seacă": mai rău nu poate să sune însemnarea unui loc. Valea-Seacă! "Vale", pentru că este un loc închis între munți; "seacă", pentru ... aproape întregul an. Iată cum stă valea. În dreapta este un deal numit Râpoasa. În stânga sunt alte trei dealuri numite: Fața, Gropnița și Aluniș. Pe Râpoasa cresc stânci; pe Fața sunt holde; pe Gropnița este sa- tul, iară pe Aluniș sunt mormintele satului între aluni și mesteacăni. Așa-n dreapta și așa-n stânga: dar lucrul de căpetenie este tocmai în fund. Aici sunt ... adâncă decât Valea-Seacă și numită așa pentru că prin ea curge Răpița. Răpița este supărăcioasă, mai ales în timp de primăvară, iar pârâul de pe ValeaSeacă este un crac al Răpiții. Primăvara, când se topește neaua pe munți, Răpița se supără, varsă o parte din mânia ei în cracul de pe
Grigore Alexandrescu - Mierla și bufnița
... Mierla se-ntîlni seara cu bufnița umflată. „Prietenă — îi zise — ți-aș face o-ntrebare, Daca a mea-ndrăzneală n-aduce supărare. Spune-mi, mă rog, lumina de ce nu-ți e plăcută, De ce stai toată ziua ascunsă, nevăzută? Nu cunoști, cum se vede, razele ... bună a unui neam orbire, Căci nu-l lasă să-și vază a sa nenorocire: Dar în gura acelor ce-o zic pe dinafară, Sau e o nerozie, sau este o ocară. Noi le-am putea răspunde puținele cuvinte Bufniței adresate de mierla cea cuminte: „Ai vorbit ...
... N-a mai putea să scape turcilor din brâncă. Pre urma acestĂșia, fiiul Mihnii-vodă, Din Țara Muntenească sufletească rodă. Pătru l-cheamă pe nume și n-are prihană, Lăsatu-ș-au în țară slăvită pomană Mănăstirea ce este în deal la Gălata, Că este pentru oaspeț tot cu ... mpărate, destul ți-i și cinci ai, Că ț-ai dobânditu-ț la Dumnezău lung trai. Decât c-ai hi mulț ai trăit gios pre lume, Mai bine ți-i că ești în ceri cu bun nume. Bine ți-i că parte ț-ai luat mai bună Și c-ai dobânditu ...
Constantin Negruzzi - Parte întăi
... mâna hangiții bocceluța me, m-am dus drept la locul ci-mi era însămnat. O matroană bătrână țâne această casă. Ea șâde lângă o masă pe cari era un mare izvod, pe care să vide însămnati după aflavita un nenumărat număr de adresuri. M-am apropiet de această cinstită persoană cu ochii plecați, cu multă cucernicii, trecând ... să pitrecusă așezare noastră, îmi zâmbĂ© în chip că eu, ca o proastă, gândem că îi pare bine pentru buna me așăzari; am aflat însâ pe urmă că amândouă babile era unite ca tâlharii în iarmaroc și că această cinstită casă era o magazie de unde madam Brovn, stâpâna me, adesăori ... îi sunt supusă slugă plecata. După un menunt, bătând în palme, o mari fată dizmățată au venit. Marto, i-au zis madam Brovn, am tocmit pe această tânâră persoană ca să iei sama de cămeși; du-te de-i arată odaia, îți poroncesc însâ să o privești ca pe o altă eu; căci, să-ți spui drept, atâta-mi place chipul ei încât, zău, nu știu ce voi fi vrednică să fac pentru ea ... ...