Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MĂ
Rezultatele 631 - 640 din aproximativ 2131 pentru MĂ.
Constantin Stamati-Ciurea - Introducere la volumul Răsunete din Basarabia
... a fost interzisă de cenzură, am obținut titlul de mem¬bru onorar al Academiei din Moscova (ședința de la 25 mai 1885)4. Dedicându-mă literaturii, n-am vânat glorie sau profit. Am scris, pentru că-mi plăcea a scrie. Singurul impuls a fost inspirația ce ... mi în anul 1895 pentru scrierile mele literate medalia „Bene merenti“, m-a încurajat să iau deciziunea, ca pe viitor, cât mă vor sluji încă puterile mele intelectuale, să mă consacru exclusiv literaturii române. Poate că limba din scrierile mele române va face asupra cer¬curilor noastre literare, mai ales însă asupra supremului nostru areopag ...
Constantin Stamati - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său
... rătăcindu-se pe câmpi. Oh, să mângâi de-ai putea a lor suflet întristat! Oh, să grăiești de-ai putea cu dânșii, ce mă bocesc, Să le spui că de trăiesc, numai pentru ei trăiesc; Dar tu nu poți să grăiești, căci firea rost nu ți-au dat; Deci ... printre flori și pe câmpii înverziți, Să mi-i tot ademenești, cu ei să te tot alungi, Și spre-acest castel să zbori unde eu mă osândesc, Și poate și maica lor, la care mor când gândesc, Luându-se după ei, cu toți să vie atunci. Ei scăparea mea pot fi ... ruga cei sărmani și pe Domnul îmblânzesc; Și plânsul lor sfarmă uși, obezile risipesc... Inima să moaie pot a crudului temnicer. Și să mă scape de-aici, ah! lumina să mai văz, Să văd soarele frumos, să-mi văd țara ce doresc, Să văd munții, să văd câmpii și ...
Constantin Stamati - Însuși în singurătate
... Constantin Stamati - Însuşi în singurătate Însuși în singurătate de Constantin Stamati Însuși în singurătate, Strig, mă vaiet, cine-aude? Inima mea, ticăloasa, Mii de dureri o cuprinde. Moarte, a mea mângâiere, Ce zăbovești de nu vii, Să mă mântui de durere, Să scap de nenorocire, De osândă-ngrozitoare, De-o jalnică chinuire, Nenorocire mai mare? Numănui nu pot să spui Duioasa mea întâmplare ... ce-am ajuns, Că sunt mort între cei vii Și trăiesc oftând pe-ascuns. Lacrimile-mi feresc, Ca să nu-nțeleagă nime Că plâng și mă tânguiesc. Aleargă, moarte, grăbești, Dă sfârșit unei vieți Ce cumplit se chinuiești. Mângâierea mi-i mormântul, Nesimțirea mi-i scăpare, Să m-ascunză dar pământul ...
Constantin Stamati - Cântecul Gafiței
... uita ca tu cu mine la trup, la văpsele sameni, Ca când am fi frați. Dar vai! zefirul te suflă, iar eu nu pot să mă smulg Din negrul pământ. Ca pân’ la cer cu al meu abur, miros pe cale să-ți duc Și rămân plângând. Tu te duci tot ... Tu fugi, și iar vii la mine, și iar te duci s-amăgești, Și pe alte flori, Dar când te întorci la mine, tot lăcrimând mă găsești, Mai ales în zori... Oh! la amor mai statornic de vrei ca să te deprinzi, Și să nu mor eu, Dă-mi aripi să ...
Constantin Stamati - Vulturul și paingănul
... mărire! Cu cale de ai găsit, mie debilă zidire, Să-mi dai putere să zbor acolo unde gândesc Și pe toți să covârșesc, Și să mă învrednicesc, Ca să pot privi sub mine frumusețea lumii toată...â€� Și iată de pe o creangă un paingăn îi răspunde: „Tu ești fălos ... îndrăznit? Iar tu, un vierme urât, Doar pe brânci de te-ai târât, Măcar că în locul tău eu așa n-aș fi făcut, Să mă înalț așa tare, de unde mai apoi vrând, Să mă scobor iar la vale în alt fel n-aș fi putut Decât cu grumazul frânt.â€� „Este drept ceea ce-ai spus, Paingănul i ...
... nici într-o samă a mele multe jărtviri, Totdeauna cu mândrie, totdeauna cu-ndoiri, Fără mustrare de cuget, fără frică de păcat, Necontenit mă muncește cu armele ce i-am dat. La iubire nesupusă, nu simte a ei dureri, Nici se-nchină cu deadinsul l-a ... cu privighere de a se fățărnici! Uneori parcă s-ar teme, uneori parc-ar iubi... Totdeauna se silește la temut a mă porni! Totdeauna cu-ndoiele, totdeauna amăgit! Niciodată lângă dânsa n-am putut fi liniștit!... În scurt, maică milostivă, mai bine voi muri azi În închisori ... cu lanțul în grumazi - Decât să mai sufăr răul care mi-au pricinuit Și care-mi pricinuiește acest suflet otrăvit Dar pentru încredințare că astăzi mă despărțesc, Nu de nestatornicie, ci de câte-ți jăluiesc, Iată parolă cinstită: că de-acum cât oi trăi, Dintr-a tale muritoare pe ...
Dimitrie Anghel - Două glasuri
... în jurul meu livida lumină ce o au troienele, ci numai negrele și funebrele covoare ce le întind umbrele în așteptarea nopții. O durere vie mă făcu să duc mîna la frunte și să-mi aduc aminte ce se întîmplase cu mine. În învălmășita goană a retragerii, în care ... cîmp, unde mulți alți ca și mine căzuseră, desigur, acolo unde-i ajunsese ceasul rău. Împăcat cu soarta, în liniștea și singurătatea aceea mare ce mă împresura, simțeam că mi-era lesne să mor. Cu fața în sus, pîndind întîiele licăriri ale stelelor, așteptam niclintit clipa din urmă și, nu știu ... cui era geamătul acela ce venise pînă la mine în noapte, al cui era strigătul acela de ajutor ce se înfrățise cu al meu, făcîndu-mă să stăruiesc la viață ; cine era fratele acela ce-și amestecase agonia mea cu a lui și de ce a tăcut ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
... veac venind, poate să adauge firul lui colorat, fiecare întîmplare stăruind să mărească mai mult firea fabuloșilor eroi. Ele sunt vechi ca și timpul, și mă gîndesc răsfoind volumul acesta de Povești din vremea de demult , cum le intitulează Perrault, care și-a legat numele de ele, că dînsul ... urzit fantasmagoriile lui din Visul unei nopți de vară ori din Furtuna , tot norodul acesta ce trăiește alături de viața noastră eu îl chem și mă desfătez cu dînsul. Deschid cărțile vechi și, neavînd cui spune atîtea frumuseți, mă
Dimitrie Anghel - Stejarul și vîscul
... însăși viața vieții lui, cu ură A prins să-l dojenească. — "Ah, cum se mai îndură Să-l mai asculte lumea !... Ascultă-mă mai bine: Să nu mai cînți de-acuma făr' să mă-ntrebi pe mine De vreai în cartea vremei să ai și tu un nume... Norocul tău, sermane, că sunt și eu pe lume." Uimit a ... scuturat cu scîrbă, și-n urmă ca un bucium A prins prelung să geamă, să plîngă și să-ngîne: — "De cer să mă apropii tu m-ai lăsat, stăpîne, Și glas ca să te laud mi-ai dat, dar dacă toate Mi le-ai fost dat cu prețul ...
Dimitrie Anghel - Visul unui nibelung
... Sămănătorul , 28 oct. 1907 "Unheil haftet am Gold..." Visez grămezile de aur Păzite-n grota de sub Rin De Fafner, groaznicul balaur, Și ție, Wothan, mă închin. Mă-ndeamnă dorul spre comoară, Și vroi s-o am cu orice chip; Mă mînă ca odinioară Fatalitatea pe Oedip. Arată-mi drumul spre tezaur. Pe cele șapte coarde-a lirii O ! Wothan, las-un pumn de ...
Dimitrie Bolintineanu - Șir'te mărgărite
... ca razele de soare, Pe sub lesele-nflorite Torc mătăsuri aurite, Șir'te mărgărite!" Iar pe drumul lăturat Trece fiul de-mpărat. — ,,Doamne, fă-mă-a ta mireasă, Fă-mă-a ta femeie-aleasă Și-oi aduce ție-n dar Vase cu mărgăritar!" Asfel zice sora mare, Cu trufie și-ngâmfare. — ,,Fă ...