Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OPRI PE
Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 775 pentru OPRI PE.
Grigore Alexandrescu - Te mai văzui o dată
... mi trecea cu repejune, Trist, rece mă găsea, Și mă gândeam la vremea care în veci n-apune În pomenirea mea. Atunci intrași! Deodată, de pe a mea vedere Se ridică un nor: Te presimții; îmi spuse a ta apropiere Un aer de amor. Zambila primăverii așa ... a te vedea? Pot să întoarcă vremea și ceasurile sfinte Care sunt al tau dar, Ca să mai vărs o dată o lacrimă fierbinte Pe
... când se văzu, așa deodată, în fața tatălui lor — cine or fi ei, aceia. Mai de voie bună, mai de frică, îl luă dar pe om slugă pe un an, anul, cum se știe, de trei zile, iar simbria — ziua și găleata cu galbeni, dac-o fi să-și poată împlini anul ... le măsurăm, răspunse omul cu o îndrăzneală de-ai fi crezut că viața lui toată și-a petrecut-o aruncând buzdugane. Erau afară pe prispă douăsprezece buzdugane, care de care mai mare și mai greu. El le luă pe rând, de la cel mai mic, pe care numai gâfâind putea să-l ridice, până la cel mai mare. — Jucărele de copii, zise el. Mai mare n-aveți? — Nu! răspunse ... treilea cer și așteptară peste jumătate de ceas până ce căzu și intră în pământ de-un stat de om. — Carevasăzică, atâta e treaba pe care ești în stare s-o faci? îi zise omul. Adă buzduganul! adăugă apoi scuipând în palme și suflecându-se. El n-aruncă însă buzduganul ... Stai, bre, să-mi treacă luna din cale, îi răspunse omul. Vrei s-o pat cu buzduganul strămoșului tău cum am pățit cu barda bunicului, ...
Traian Demetrescu - Visătorul (Traian Demetrescu)
... Traian Demetrescu - Visătorul (Traian Demetrescu) Visătorul de Traian Demetrescu Am rătăcit pe multe drumuri Și-n lunga-mi rătăcire, Visam să întîlnesc o umbră Ce-i zice: „Fericireâ€�. Dar n-am găsit-o nicăirea — Deunăzi ...
Vasile Alecsandri - Mândra din Muncel
... Vasile Alecsandri - Mândra din Muncel Colo jos, pe lângă Tisă, Merge mândra cam descinsă Prin ierbuța până-n brâu, Și ține murgul de frâu, Murg voinic și pintenog Care paște busuioc. Ea se ... Mă tem că m-oi zăbovi, Dar l-oi smulge și m-oi duce Până dincolo de cruce, La marginea codrului, La stăpânul murgului, Tot pe culmea din Muncel, La haiducul voinicel. Cine-a vrea ca să mă ieie Meargă-acasă să mă ceie, Meargă-acasă la părinți Cu ...
Alexandru Macedonski - Calul arabului
... săgeată, — nainte apucă, — În dar o să-l ducă Sultanului lor! L-această gândire, de lacrimi pâraie Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz!... Toți dorm; numai luna plutește bălaie, Scăldată-n văpaie Pe-un nor de atlaz! Lumina-l ajută și calu-și zărește, Dar trist, la o parte, ședea priponit, Cu ochiul său negru părea că-i ...
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... vânătoare. STACAN Cine-și petrece-n codri viața lui cu drag? BALTAG Tot hatmanul Baltag! CORUL Tot hatmanul Baltag! BALTAG Și cine este-n pivniți pe vinuri căpitan? STACAN Tot comisul Stacan! CORUL Tot comisul Stacan! BALTAG Dar și ciraci ca dânșii, așa buni vânători, (arată pe ciraci) Au fost mai rareori! CORUL Au fost mai rareori! STACAN Dar, nici în vremea veche, la chefuri n-au mai fost Ciraci cu-atâta ... toți să-ncălecăm, În codru să plecăm! (Tablou: plecarea la vânătoare; procesie scurtă. Baltag și Stacan pornesc întâi, după dânșii ciracii, ducând cânii, toți suie pe deal pentru a dispărea în stânga. Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în zare spre dreapta, pe unde are să intre Zulnia. Stacan se întoarce și-l trage afară din scenă. Joc de scenă, în vreme ce orchestra urmează în surdină motivul ... l-am văzut, Liniștea vieții, ah! am pierdut! III Dacă Ursita încântătoare Ar vrea vreodată să-l dobândesc, O fericire alta mai mare Nu pot pe lume să mai doresc. Ah! lânga dânsul ar fi un trai Mai bun, mai dulce decât în rai! ARGHIRIȚA (apărând) Sărmănică, sărmănică!... ZULNIA Mătușica? ARGHIRIȚA
Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... vânătoare. STACAN Cine-și petrece-n codri viața lui cu drag? BALTAG Tot hatmanul Baltag! CORUL Tot hatmanul Baltag! BALTAG Și cine este-n pivniți pe vinuri căpitan? STACAN Tot comisul Stacan! CORUL Tot comisul Stacan! BALTAG Dar și ciraci ca dânșii, așa buni vânători, (arată pe ciraci) Au fost mai rareori! CORUL Au fost mai rareori! STACAN Dar, nici în vremea veche, la chefuri n-au mai fost Ciraci cu-atâta ... toți să-ncălecăm, În codru să plecăm! (Tablou: plecarea la vânătoare; procesie scurtă. Baltag și Stacan pornesc întâi, după dânșii ciracii, ducând cânii, toți suie pe deal pentru a dispărea în stânga. Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în zare spre dreapta, pe unde are să intre Zulnia. Stacan se întoarce și-l trage afară din scenă. Joc de scenă, în vreme ce orchestra urmează în surdină motivul ... l-am văzut, Liniștea vieții, ah! am pierdut! III Dacă Ursita încântătoare Ar vrea vreodată să-l dobândesc, O fericire alta mai mare Nu pot pe lume să mai doresc. Ah! lânga dânsul ar fi un trai Mai bun, mai dulce decât în rai! ARGHIRIȚA (apărând) Sărmănică, sărmănică!... ZULNIA Mătușica? ARGHIRIȚA
... a cuprins parcă pe amîndoi. Tu ești mai răsărit ca mine și mirosul acesta te neliniștește, îți dezvăluie lucruri care încă dorm în mine și pe care nu le înțeleg. Și în tăcerea aceasta, zgomotul unor pași mărunți a trezit noaptea și te-a făcut să tresari ... unde e clădit palatul acela e Florența, iar seniorul ghebos și ghiduș e străbunul vostru. Vîntul cald cînd se strecura prin parc scutura roadele coapte, pe cari nimeni n-avea voie sii le culeagă. Anotimpurile aduceau fiecare florile lor, pe cari nimeni n-avea voie să le adune în mănunchiuri ; singure miresmele, pe cari nimeni nu-i stăpîn pe pămînt, rătăceau sub ramuri, se ridicau și treceau peste zidurile mari, împrăștiindu-se în lume. Ici, colo, ramuri spînzurau de copacii bătrîni, ca niște brațe ... marmoră scumpă, din seminția ghebosului senior, s-au împrăștiat în lume, și astfel o ramură ruptă și adusă de vînt a ajuns și pe pămîntul țării noastre. În Iași, pe vremea aceea era belșug, și un străin ce venea din alte lumi era bine primit și îmbrățișat, căci aducea vești noi și putea povesti de ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... băiatul nu e, caută-l în sus, caută-l în jos, nu e; ba mai în dreapta, ba mai în stânga, de loc! Mai cercetară pe ici, mai cercetară pe dincoaci, ași! nici pomeneală nu era de el! Tocmai târziu hei! aflară de la niște drumeți că au văzut un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel, care se ducea ca vântul. Ei ziceau că n-apucară să se uite după dânsul, ca de când se apucase să le spuie ... câmp, nu s-au mai gândit în urmă, ci au întins la drum zbenguindu-se și încurcându-se, până ce, când băgară de seamă, ajunsese pe niște tărâmuri necunoscute. Aci stătură să se mai odihnească. Și, voind să se întoarcă, ei se rătăciseră. Nu mai știau nici pe unde veniseră, nici pe unde să se întoarcă. Atunci băiatul începu să plângă și să dorească de părinți. Mai cu seamă când s-a văzut singur, singurel ... cu totul de aur, și-i crescuse de bătea pulpele, încât nu te îndurai să-ți iei ochii de la el. Și luând și nucile, pe cari le ochise el, încălecă și ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem cuprinsul. Știam pe de rost nesărata plachie de sfaturi și de dojane ce mi se slujea de-acasă cam la fiecare început de lună; sfaturi să purced cu ... prieten. Mă îmbrăcai și ieșii. Era, spre căderea iernii, o vreme de lacrimi. Deși nu plouase, tot era ud; jgheaburile plângeau, ramurile copacilor desfrunziți picurau, pe tulpine și pe grilaje se prelingeau ca o sudoare rece, stropi groși. Ăsta e timpul care îndeamnă cel mai mult la băutură; rarii trecători ce se prefirau prin ... ochilor mei, amintirea lui fiindu-mi scumpă. Deosebit de cutreierătorul culcușurilor de noapte ale destrăbălării bucureștene, în Pașadia, eu am cunoscut un alt om. Dar pe acela îl întâlneam aiurea. La câțiva pași de Podul Mogoșoaiei, într-o uliță singuratică, în umbra unei bătrâne grădini fără flori, se ridica, neprimitoare și ... ...
... iscusitul bărbat, ce Lung rătăci după ce-au dărâmat Troada cea sfântă. Multe cetăți de oameni văzu și datini deprinse, Multe-n inima lui supărări pe mare avut-au, Chibzuind pentru sufletul lui, alor săi înturnare. Dar pe tovarăși el nu mântui cu toat-a lui grijă. Singuri ei gătiră pieirea prin fărădelege, Căci, nebuni, ei boii-au tăiet luminosului fiu ...