Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTI CE ARE DE FĂCUT
Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 1033 pentru ȘTI CE ARE DE FĂCUT.
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
... și în Flacăra, pe când Caragiale era în viață. De altfel n-ar fi avut nici un rost din partea maestrului Caragiale această autoironie așa de exagerată. Iată epigrama în chestie: Iancu Luca Caragiale... Îți dă berea cu măsură... Face și literatură... Însă nu face... parale! Marele Caragiale, care scria îngrozitor de greu, se minuna de puterea ușurinței mele de a lega ideile în formă spontană și logică și de a le prezenta în unitatea unei strofe cu poanta finală, la care un altul s-ar fi muncit mult. El pleacă odată cu ... acestor amintiri, vă cer voie să povestesc o întâmplare intimă din viața și familia marelui Caragiale, care aruncă o lumină pitorească asupra acestui om atât de capricios și genial. O vară bună a mamei mele, născută Bucșan, coborâtoare din Spătarul Bucșan, decapitat de turci în secolul al XVI-lea, avea o culă la moșia sa Parepa, apropiată de gara Albești. Soția marelui Caragiale, femeie de o bunătate și de o supremă distincție, era nepoata castelanului. Ea auzise că nepoata ei, născută Burelly, luase în căsătorie pe un scriitor, care avea reputația că întârzie prin berării și ...
Alecu Russo - Studii naționale (1840)
... de bande înarmate, ce se țin la drumuri, viețuiesc în codri și sunt groaza călătorilor. Grecia a avut clefții săi, care sub pretext de a se răzbuna asupra turcilor, trăiau mai mult din jacurile făcute asupra creștinilor, și însă numele de cleft este sinonim cu numele de brav! De unde vine această influență magnetică, pe care o simțim când se pomenește de acei oameni ieșiți din calea drepată? Pentru ce suntem dispuși a da simpatiile noastre acelor prigoniți de asprimea legilor? Ne place oare traiul lor zvânturat? Am vrea, ca dânșii, să dormim prin păduri cu capul rezemat de rădăcina unui stejar, cu mâna pe oțelele pistoalelor? Am vrea să stăm de pândă pe vârful unei stânci, să ne expunem zilele necontenit la trude, la pericole, la lupte? Ne încântă ideea unui om ce are curajul de a se revolta în contra societății întregi și a combate cu singurele lui mijloace, sau, în sfârșit, există în sufletul nostru ... Împărătești. — Prea bine... Mulțumesc... Unde mergi? — La Bacău. — Să spui ispravnicului închinăciuni din partea mea... Hai, încalecă, flăcău, și călătorie bună! Surugiul, de
... Iacob Negruzzi - O dorinţă O dorință de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Pentru ce cu chinu-n mine Pe pământ mai rătăcesc, Ce dorință mă reține Chin, viață să sfârșesc? Cu o singură lovire Al meu chin aș alina De durere, de iubire Tot deodată aș scăpa! Ah! eu știu ce mă oprește Toate, toate-a nu sfârși Ce dorință mă silește Pe pământ a rătăci: Aș vrea s-o mai văd odată, Aș vrea s-o văd dormind, Ochiul său să ... a făcut să se-ngrozeascâ Al meu suflet simțitor. Atunci ochiu-mi să se-ncline Spre frumosu-i chip visând Și să cred c-atunci de mine Ea visează suspinând, Să mă perd într-o privire Lungă, lungă de amor, Să mă-mbăt de
... aripa ce zboară mai ușor, Iar noaptea rătăcește afund din stele-n stele, Cătând să-și vază visul cu ochii printre ele. Ce vis?... El ce trăise ca șoimul izolat, Din răvărsatul vieții pe lume-nstrăinat, Crescut în înfrățire cu iarba și cu vântul, Având de templu cerul și de culcuș pământul; El, oaspele câmpiei, născut pe al ei sin, Scăldat în foc de soare și-n limpede senin, Ce nu văzuse încă nici sate, nici orașe, Nici florile-omenirei cu chipuri drăgălașe; El, care ziua-ntreagă se-ngână cu un pai, Și-n cânticul ... un dulce grai, Ce vis frământă gându-i, ce taină spune-ades Și stelelor din ceruri, și florilor din șes? III Trei zile sunt acuma de când pe-o seară lină Văzut-au o minune zburând pe sub lumină, O fată alungată de-un bivol cu ochi crunți. Era domnița, fiica lui Dragoș de la munți, Scăpată din robia tatarilor, calare Pe-un zmeu care la goană păreche nu mai are. Fugea de groază calul și iute-n câmp sărea, Dar bivolul sălbatic de ...
Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva
... fata a doi sărmani muncitori de pământ, cari d-abia-și duceau bordeiul de azi pe mâine. Ce o fi adevărat nu se poate ști bine; destul ți-e că, până-n ziua de azi, lumea arată acolo lângă târgușorul Nanterre, pe un deal, tăpșanul unde ar fi umblat Ghenoveva în copilărie păstorind câteva oi ale părinților și închinându ... așa, a blagoslovit-o, și-ndată a căzut din cer o cruciuliță, pe care sfântul i-a atârnat-o păstoriții de gât. Fata a rămas multă vreme în rugăciuni, și-n ziua aceea s-a-ntors cu oile de la pășune mai târziu ca de obicei. Mamă-sa, pe care o chema Gherontia, supărată de cine știe ce necazuri, a mustrat-o cu asprime, și dacă a răspuns Ghenoveva, bătrâna i-a tras o palmă, ca mamă ... și iar a scăpat Parisul. A mai făcut pe urmă și altele multe, care nu se pot număra toate, și, după ce a-mplinit nouăzeci de ani, a adormit; și au îngropat-o în biserica sfinților apostoli Petre și Pavel pe un deal,
Alecu Russo - Poetul Dăscălescu
... lamartiniană, nici byroniană, nici hugoniană, de aceea este totodată și frumoasă de limbă, limpede de idei și adâncă de gândire folositoare, precum înțelegem; și este de dorit să fie tot ce se scrie și se cugetă la noi. Dar românul e astfel: râvnește strălucirile străine, aleargă după umbrele și fluturii străini, și, ca fluturul, firesc, se ... ascund vro idee, și când s-ar putea găsi cevași, limba o ascunde sub o mrejă încâlcită. Mai are românul că așteaptă să-i vie de aiurea judecata a oamenilor și a lucrărilor sale; călare pe două-trei nume, ce s-au veștezit de când se pomenesc, puterea criticii și dezvoltarea gustului sunt adormite în el. Ne pare bine că suntem cei întâi a vorbi de dl Dăscălescu și dorim ca publicul să se pătrundă de dulceața și modestia talentului acestuia, ce se arată cu așa miros de naționalitate, o floricică românească, ce se ivește lângă tufele de buruiene străine; dorim ca d-lui să rămâie poetul celor neștiitori de franțuzie, poetul răzeșilor, "piatra ce nu se duce cu apa", și dl Dăscălescu va fi nu numai un poet, dar va fi un poet român. Au dreptate Mijloacele . Românul a ...
Mihai Eminescu - Do%C3%B1a Sol
... însăți, Doña Sol. Ades când frunzele pe cracă Șoptesc ca zgomotul de guri Ce se sărută și se-mpacă În umbr-adâncă de păduri, Eu stau unde pătrunde luna Pe alb izvor, sunând domol; De cântă păsările-ntr-una, De tine-mi cântă, Doña Sol. Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc: E apa pururi călătoare Pe chipu-mi ce rămâne-n loc. S-au desprimăvărat pădurea, Suspină păsările-n stol... Și numai eu, gândind aiurea, Gândesc la tine, Doña Sol. De ... Diana cea bălaie Îți faci în codru mândru prag; Săgeți de aur pe-al tău umăr, Gonești vânatul tău în stol, Dar peste frunze făr- de număr Nu-mi lași o urmă, Doña Sol. Chiar de luceafărul de seară Te tem, căci dulce arde el, Când treci frumoasă și ușoară În umbra negrului castel... De aș zăcea rănit de moarte, Într-un genunchi eu tot mă scol; Tinzându-mi dreapta de departe, Mă-nchin la tine, Doña Sol. ................................. Când luna trece în uimire Spre-a
... însăți, Doña Sol. Ades când frunzele pe cracă Șoptesc ca zgomotul de guri Ce se sărută și se-mpacă În umbr-adâncă de păduri, Eu stau unde pătrunde luna Pe alb izvor, sunând domol; De cântă păsările-ntr-una, De tine-mi cântă, Doña Sol. Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc: E apa pururi călătoare Pe chipu-mi ce rămâne-n loc. S-au desprimăvărat pădurea, Suspină păsările-n stol... Și numai eu, gândind aiurea, Gândesc la tine, Doña Sol. De ... Diana cea bălaie Îți faci în codru mândru prag; Săgeți de aur pe-al tău umăr, Gonești vânatul tău în stol, Dar peste frunze făr- de număr Nu-mi lași o urmă, Doña Sol. Chiar de luceafărul de seară Te tem, căci dulce arde el, Când treci frumoasă și ușoară În umbra negrului castel... De aș zăcea rănit de moarte, Într-un genunchi eu tot mă scol; Tinzându-mi dreapta de departe, Mă-nchin la tine, Doña Sol. ................................. Când luna trece în uimire Spre-a
... calea-i cearcă a închide, Ca să-l prindă cu odoare, spre a-l prăda și a-l ucide. De la mine ce se cere, a strigat de fior cuprins, N-am nimica-n astă lume decât viața ticăloasă, Și-asta încă pănă-n sară a da regelul m-am prins ... îndura! strig, apoi cu cea măciugă La pământ pe trei i culcă, ceialalți se dau la fugă. Soarele ieșind din nouri săgetează al său foc, De căldură, d-osteneală, a păși el nu mai poate, Că genunchii i se-ndoaie, încât cade chiar pe loc. Tu, ce dintre hoți, din ape îndurat-ai a mă scoate, Ori voi-vei ca aice să fiu prada de vro fiară, Să las pe dulce amicul pentru mine ca să piară? Deodată-n propiere un plăcut lin murmuriu În tăcerea cea adâncă la urechea ... Vi s-a nimerit; A mea inimă se-nvinge; eu chiar văd din astă faptă Că credința nu-i un fantom, ce înalt simț înzeit, Care de la oameni cere recunoașterea cea dreaptă. Luați, rogu-vă, de
Alecu Donici - Turma și câinele
... Alecu Donici - Turma şi câinele Turma și câinele de Alecu Donici Am să vă spun de-o turmă și cele întâmplate La stână; dar întâi vreau să vă amintesc Că binele și răul, prin lupte ne-ncetate, O lume cârmuiesc. Că ... S-au auzit odată O ceartă prea ciudată, Căci oile ziceau Cam astfel între ele, Zbierând mereu: — Voi, caprelor, în turmă sunteți niște lichele; De ce dar ne conduceți ș-adese ne purtați? Prin curături, ogoare, voi faceți stricăciune, Voi despoiați copacii, pe garduri vă-agățați, Iar noi pățim rușine; Și ... Iar unde-s frunte ele, eu încă am un dar: Păzindu-vă din urmă, nu latru în zadar. Credința câinelui pe oaie o păzește; Dar ce va face omul cu-a lui societate Când ea va fi legată ca turma, din păcate? Găsi-va câine credincios Să o asigureze de lup primejdios?.. Căci o societate în veci nu e întreagă, Cât de un gând și cuget nu sunt cei ce
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)
... și al rondelelor cu cizelări de filigrană poate, în fine, să se odihnească liniștit. Tovarășa nobilă și credincioasă a vieții lui chinuite va avea de azi înainte o bucată de pâine și putința de a-i aprinde o candelă lângă crucea de lemn ce-l veghează de 12 ani. Cer voie acelora care se interesează de marile figuri ale literaturii noastre dinainte de război, să evoc figura maestrului Macedonski, pe care l-am cunoscut de aproape, și al cărui colaborator și prieten am fost ani îndelungați. Alexandru Macedonski era fiul generalului Macedonski, fost aghiotant și ministru de război al domnului Cuza. Mama sa era coborâtoare dintr-un ban al Craiovei. Când l-am cunoscut eu prin anul 1890 91, fiind student la ... ani. De altfel, publicase în anul 1872 (anul nașterii mele) un volum de Poezii în editura Haimann. (Librăria Haimann era pe Calea Victoriei, peste drum de cafeneaua Kubler, dar mai spre Palat). Poetul avea pe atunci un cap impresionant. Sub o frunte largă și orgolioasă purta pe nasul acvilin ochelari de aur. Părul rar era despărțit în două printr-o cărare în mijlocul frunții lărgite