Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TOT ANUL
Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 955 pentru TOT ANUL.
Ioan Slavici - Semitismul (1908)
... aflau sub stăpânirea asirienilor, dela care pomește gândul stăpânirii universale și care în timpul primilor regi ai Romei cuceresc Siria și în urmă și Egipetul. Tot atunci fenicienii exploatează ca neguțători toate țerile de dimprejurul Mării Mediterane prin numeroasele colonii, pe care le au pe toate coastele și prin toate insulele ... grecesc până în ziua de azi. Până chiar și romanii sunt atinși de semitism, căci etruscii după părerea celor mai mulți erau de origine semitică. Tot atunci se pornește însă și reacțiunea contrasemitismului. Stăpâniți de simțemântul covârșrii intereselor individuale, semiții nu erau în stare să întemeieze societăți dăinuitoare, și lumea semitică ... în timpul lui, ca să întemeeze buna stare familiară. Semitismul II În timpul lui Alexandru Machedon Romaera un orășel cu câteva sate împrejurul lui, dar tot destul de putenic pentruca să-i caute alianța Alexandru din Epir, pe care grecii din Italia îl chemaseră într'ajutor, iar ceeace făcea puterea Romei ...
Antim Ivireanul - Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod
... toți cătră sine și-i închiagă cu mângăiare și tămăduiaște a fieștecăruia scârba inimii și supărarea lipsii cu îndurarea. Și cu adevărat ești tot cu totul un chip însuflețit asĂ©mene făr de nici o despărțire cu acei minunați și vestiți ce mai sus s-au zis, atrăgând și ...
Ion Luca Caragiale - Mici economii...
... părea desigur mai fierbinte decât smoala clocotită! ne-ar arde tălpile! am alerga nebunește, și nu ne-am putea astâmpăra până când nu am ști tot așa de bine unde vom ajunge mâne cu troacele noastre, pe cât știm de unde vom porni cu ele. Ei bine, amicul meu Iancu Verigopolu ... în locul tău... — Dar ce e mai frumos, e că n-am sfanț, monșer!... — !!... — ...Adică, vorba vine că n-am sfanț; așa, tot am cîțiva franci.., Aide să luăm un aperitiv... Cîte ceasuri sunt? — Șapte și zece. —Tocma bine... Aide spre Episcopie; mi-am dat întîlnire ... din pungă, două patace, și mi le arată. Le pune apoi la loc în pungă, și vâră la loc punga-n buzunar. — Asta e tot ce am pe sufletul meu... Și încă și astea mi le-a dat nevasta din micile ei economii... Apoi, schimbând brusc ordinea de ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... Îi la repetiție. - Mă rog, cucoană, la câte ceasuri ședeți la masă? - La două nesmintit. - Și mâncați?... - Se-nțelege! - Eram să vă-ntreb dacă mâncați tot aceea ce-mi trimiteți și mie? - Da. - Mâncați cu gust? - Ce întrebare! - O, cât sunteți de fericită de a putea mânca cu gust ... și mă pusei a medita asupra principiilor juridice ale lui Bentham, care cel dintâi a descoperit că omul poate să facă tot ce-i place; deodată ușa a scârțâit și s-a deschis; întorc capul și văd... un nas; un nas în crăpătura ... un nas a cărui mărime covârșește în același grad mărimea nasurilor vulgare, precum mastodontele covârșa pe elefante. Eram să mă sperii; dar auzii tot într-o vreme răsunând de sub baldachinul nasului o voce sau, așa zicând, o zbierare binecunoscută, și care mă făcu să ghicesc pe loc pe ...
Ion Luca Caragiale - Bene-merenti
... lume distincție publică sau privată care să fie perfect de echitabil acordată, sau, mai bine zis, împotriva împărțirii căreia nimini să nu poată imputa ceva. Tot pentru aceea, toți, fiecine după sentimenml său, avem dreptul s-o dorim disrincția și s-o sperăm, precum asemenea toți avem și sorți să o ...
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
... dânșii a ofta. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . S-ascultăm, ce se aude? Ce nou glas răsună oare? A dumbrăvii cântăreață, gingașa privighetoare, Prin accente iscusite rădiul tot a încântat; Ascultând-o simt că-n sine-mi un nou ce s-a deșteptat. Cât iubesc să-mi opresc pașii ... Ochiul meu muiat în lacrimi află mai multe plăceri Când pe nori d-azur și aur căutând se obosește Lumina ce nu se vede, dar tot încă se simțește: Ziua astă care moare, noaptea care s-a întins, Umbra cea misterioasă ce pădurile-a încins, Dulcea paserei ...
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur
... porni în lume, Dorind cu o iubire-așa fierbinte: O umbr,-un sunet, un nimic, un nume. L-apuc-un dor de țară și părinte, Tot ce-a dorit ți pare-atunci că-s spume, Și când pe calul lui el iar se simte, Napoi apucă, peste drumuri strimte ... crește. Când ai vedea frumoasa ta fecioară Că plânge,-atunci dă drumul pasărei iește. Tu dorul ți-l ajungi, deși te ticăi. Ea-ți fie tot, ce-ai suferit nimică-i. Trecând prin valea desperării,-astupă A lui urechi, să n-o audă-n șopot; În van se-ncearcă ... el mereu pe dânsul pietre toarnă Pân- nădușit plesni acel centaur. Trecu-nainte  două lancii scurte  Pân- ce dădu de strălucita curte. Un an de când copila petrecuse Urzind gândirea-i și visând ursitul, Un an întreg prea fericită fuse, Dar dup-un an mi-a fost-o-ajuns urâtul. Își amintea viața ce-o avuse Și peste pieptu-i își îndoaie gâtul, Și trist privea un ...
Alexandru Vlahuță - Pentru ochii tăi răpit-ai...
... Alexandru Vlahuţă - Pentru ochii tăi răpit-ai... Pentru ochii tăi răpit-ai... de Alexandru Vlahuță Publicată în Convorbiri literare , an XIV, nr. 9, 1 decembrie 1880 Pentru ochii tăi răpit-ai Foc din stele și din soare, Pentru buza ta furat-ai De la roz ... joacă pe-al tău sîn, E plăcută, dar furată, Ai furat-o de pe crin. Rîsul, nevinovăția De la îngeri le-ai furat. Ai răpit tot ce-a fost farmec Din seninul nepătat. Glasul tău de privighetoare, Glasul mierlei mult plăcut L-ai răpi și cînți cu dînsul, Ș ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
... dezvelesc că însumi sunt rău și pătimaș. Văzut-ați vreodată un chirurg când sânge Sloboade unui bolnav? Cu ce luare-aminte La mâna cea legată tot pipăie cercând Să afle unde-i vâna; apoi lovește-ncet Păzind cu scumpătate ca rana să nu fie Mai mare decât trebui? Această îngrijire Și ... o strâng, o dau uitării; Apoi o cioplesc iarăși, ș-având mai multă trudă Decât mai înainte pre sine nu mă cruț; Dar versurile mele tot nu cutez s-arăt. Ne-ncrederea de sine, rușinea, ne-ndrăzneala, În mine sunt sădite sau de-a naturii mână, Sau din copilărie ...
... mea?" Dolca-ncet schelălăia, La pământ se întindea. ,,Dolca fa, tu ești bătrână, Tu știi rândul de la stână. Eu pe tine te-am grijit, Tot cu lapte te-am hrănit. Dolcă fa, cum de-ai lăsat, Furii stâna de-au prădat?" Gemea Dolca, se culca, Laba ruptă-și arăta: ,,Dolca ... să mă duci Pe urmele oilor Prin pajiștea florilor." Dolca vesel se scula, Câmpul de-a lung apuca, Botul prin iarbă vârând, Urmele tot mirosind. Urma-i ici, urma-i colea, Dolca nici c-o prăpădea. Ziua-ntreagă ea mergea Și-ndeseară ajungea În codru la Pandina Ce de ...
Vasile Alecsandri - Românii de pe malurile Dunării
... Noroci-te-ar Dumnezeu! Vină-n brațe, vin', bădiță, Să-ți dau miere din guriță, Miere de floare de tei, De-i gusta-o să tot cei." [1] Pe malul drept al Dunării sunt multe sate locuite de români pribegiți din Moldova și din Valahia. AsemenĂ³ în Epir, Macedonia, Tesalia, Albania ...