Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) POATE
Rezultatele 671 - 680 din aproximativ 1356 pentru (SE) POATE.
Alexei Mateevici - Fie voia ta!
... Ca un suflet de-abia viu. Și într-acel bordei, pe paie, Numa-n petice-nvelită, Zăcea mama celor patru Prunci, cu fața necăjită. Ea se zbate, se frământă, Mila Domnului o cere Și, privindu-și copilașii, Se sfârșește de durere. Și cucernica-i gândire, Din credință izvorâtă, Și-o îndreaptă către ceruri, Către Maica Preacinstită. Și se roagă cu căldură Pân' ce graiul i se curmă. Copilașii plâng de foame, Căci felia cea din urmă Au mâncat-o de-acu ziua, Le-a rămas numai o coaje; Biata ... umbră nevăzută A ieșit pe ușă-afară. * Se deșteaptă biata mamă Ca trezită fără veste, Plânsul pruncilor, durerea I se par numai poveste. Se ridică de pe paie, Copilașii-n brațe-i strânge Și-i sărută și-i dezmiardă, Că nici unul nu mai plânge, Culcă unul câte unul ... Iar pe cel mai mic, sărmanul, Îl adoarme-n a ei brațe, Și îi pace și îi bine, Tot visează fericire. Ce nu poate-o mamă face Cu a ei sfântă iubire? * Către cer pleacă mâhnită Moartea și se ...
... ntinderea cîmpiii un vînt mai răcoros. Pe de o parte iarăși o gîrlă șărpuiește, Întocmai ca o pînză se vede albă-n jos Și ni se pare încă în vînt că fîlfîiește, Mișcîndu-se de pietre talazu albicios. Cu ce plăcere încă s-aude de departe Un glas de păstorițe, un fluier de păstor, Ce după cîmp cu turma ... Eho se duce și altora le spune Că pieptul d-unde iese hrănește mare dor. De lături și zefirul ascultă cu plăcere Și pîntre frunzi se plimbă ca umbra de ușor ; El numai cîtodată rugîndu-se îi cere Ca cîntecul să ție ceva mai multișor. P-acea singurătate ce ochiul sus privește, Cînd razile de soare natura stăpînesc, Îndată ce și ... p-oricare muritor ; Ființa milostivă de sus îi poruncește Pămîntului să fie în veci mîngîitor. De multă nemișcare, ce face piste toate, Vederea împrejuru-i se-ntoarce cu fiori, Pămîntul în somn dulce un geamăt parcă scoate Și cerul nu s-arată acum mai cu răcori. Dar ăstui suflet jalnic, lipsit ... Oriunde veselia din inimă îmi piere, Și de aceea umblă fugar din loc în loc. Ce caută nu știe, dar simte că lipsește Ființa care ...
Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor
... Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia ... că ai păcătuit dintr-o bunătate mare, Dar eu mă jur pe credință Că n-au trebuit să cruți, nici milă a ți se face De-așa proaste dobitoace, Căci stăpânul ce voiește la așa mișei să placă Sau este bun peste samă, sau vrea onor să le facă ... Iar leul s-au cam zâmbit... Și vicleana au scăpat, Nespuind nimic de sine. Celelalte dobitoace strigă: „Vulpea zice bine!â€� Și ca să se lingușească, Către leu au strigat toate: „Împăratul să trăiască! El este făr’ de păcat, El este drept împărat!â€� Deci după leu, ursul, tigrul ... dânsul să-l facem jertfă pentru ale lui greșele, Ca să nu-nvățăm și noi de a lui năravuri rele...â€� Și unindu-se
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor
... Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia ... că ai păcătuit dintr-o bunătate mare, Dar eu mă jur pe credință Că n-au trebuit să cruți, nici milă a ți se face De-așa proaste dobitoace, Căci stăpânul ce voiește la așa mișei să placă Sau este bun peste samă, sau vrea onor să le facă ... Iar leul s-au cam zâmbit... Și vicleana au scăpat, Nespuind nimic de sine. Celelalte dobitoace strigă: „Vulpea zice bine!â€� Și ca să se lingușească, Către leu au strigat toate: „Împăratul să trăiască! El este făr’ de păcat, El este drept împărat!â€� Deci după leu, ursul, tigrul ... dânsul să-l facem jertfă pentru ale lui greșele, Ca să nu-nvățăm și noi de a lui năravuri rele...â€� Și unindu-se
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... solomonarii! Iar biet Achim era mai-mai Să zboare precum zboar-un pai— Dar el scuipește-o-dată-n barbă, S-așterne iute la pământ, Se prinde-apoi de-un fir de iarbă Și—vântul doară-i numai vânt! Cu greu trecu pe-aici Cotorul Și se plângea că-l poart dorul Prin țări, cu gând să fie sfânt! Că vezi, mă rog! Pe-aici e locul Pustiu și numai pipirig â ... tot râdea jupînul Soare. Iar Chim, asemenea râzând, S-a pus pe prispă. El își strînge Sumanul bine petecit, Apoi cu suflet asuprit Se tânguiește și se plânge, Că-n țări nevasta i-a fugit. — „Ba draci! îi zice pe loc sfântul, Îndată ce-auzise tot, Ba draci ... „Oh, bată-l pacostele, Soare! Dar ce-a pățit! în adevăr, Bătut e bietul ca un măr— Al dracului.“—și se tot duce, Făcând de spaimă câte-o cruce. „Mă duc la sfânta Luni! La ea, Să-ntreb de Savincuța mea!“ Cu-acest ... și din numărușuri. —„Cinstită jupîneasă Luni, Vorbește-Achim dintre cărbuni, Ia vezi! Ai oameni buni în casă!“ Atunci de scris baba ...
Grigore Alexandrescu - O nuntă
... cel dintâi punct vă arăt cu mâhnire că nici o luptă de patimi, nici o scenă tragică nu a însemnat istoria acestei perechi: se zice numai că potriviți întru toate ei se uneau cu mulțumire; că deși mai-nainte cântărețul bisericii și văcarul satului arătaseră oarecare pretenții asupra inimii ce acum se lega pentru totdeauna, dar greutatea brațului delicatei copile le lăsase semne neșterse de antipatia sa. Cât pentru frumusețile miresei, vă mărturisesc că hotărârea mea era ... alesul ascultător, parcă ei ar fi fost la o mie de pași departe de dânsul. După ce mireasa întoarse de câteva ori danțul, două bătrâne se apropiară de dânsa și, luând-o fiecare de câte o mână, o duseră spre ușa casei. Aci ea se opri și, punând mâinile amândouă pe pragul de sus, stătu nemișcată. Peste puțin, un glas bărbătesc se auzi înăuntrul casei zicând: ,,Intră". Dar mireasa răspunse cu multă filozofie: ,,Nu intru până când nu îmi vei spune ce-mi dai". ,,Îți dau â ... — o pereche de boi, o vacă cu lapte și zece oi". Se vede că darurile făgăduite nu ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
... că eu sunt călăul tipografilor? Când tipăresc un articol, stau toată noaptea pe capul lor și le cer douăzeci de corecturi. Numai cu prețul ăsta se poate râvni la titlul de stilist! Seara m-am dus să-l văd la berăria lui. Sosește Coșbuc, Gorun, pianistul Dimitriu, bun prieten al lui Caragiale ... lui Ion Caragiale, am rimat, într-o seară, miezul discuției cu învingătorul său argument: Te miri cum este cu putință Să vezi pe critici că se ceartă: Când pentru arta cu tendință. Când pentru arta pentru arta! Și-n vrajba lor înflăcărată Să nu-i auzi nici un moment, Vorbind de ... adevărată, Adică arta... cu talent! Tot atunci, cum maestrul Caragiale continua discuția cu o doamnă foarte simpatică din tabăra lui Tony Bacalbașa, iam făcut să se reconcilieze lângă un pahar de Porto, cu acest madrigal improvizat frumoasei polemiste, care-mi ceruse câteva versuri cu tendință. Doamnă, mi-e cu neputință Să ... epigrama în chestie: Iancu Luca Caragiale... Îți dă berea cu măsură... Face și literatură... Însă nu face... parale! Marele Caragiale, care scria îngrozitor de greu, se ...
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
... senină. El era ras și rădăcinile albe ale bărbii îi pudruia fața. Părul alb de la tâmple și de la ceafă era pieptănat în sus, poate cu prea multă îngrijire, spre a acoperi fruntea pleșuvă și naltă, ochii mari, suri, cu desăvârșire limpezi, se uitau cu o cumințenie bonomă în norii ciubucului din care fuma, nasul avea o tăietură corectă și gura era desemnată cu o ironicfinețe. O femeie ... glas adânc, cam aspru, dar plăcut în rara lui preciziune. Râsul lui era însă supărător. Înfundat după o perdea grea de mătasă verde și uitându-se pe fereastîn noaptea clară, ședea un tânăr cam de 18 ani. El își rezemase bărbia plină de cot și se uita, neparticipând defel la petrecere, ocupat se vede cu sine însuși și cu visele sale. Fruntea lui naltă, albă, foarte netedă și rondă se pierdea sub părul lung, moale și negru strălucit, care era umflat în vițe naturale mari, care înmulțeau strălucirea părului. Fața lui era vânătă de albă ... nedescriptibilă. Păreau negri, dar, privind bine sub lungile lor gene, ai fi găsit că sunt de un albastru întunecos, demonic, asemenea unui smarald topit noaptea. Poate
Alphonse de Lamartine - Seara (Lamartine)
... Ion Heliade Rădulescu - 1830 Seara aduce lina tăcere; Pe pustii stânce eu așezat Iau după urmă al nopții car Ce-n aburosul senin pășește. Venus se nalță pe orizon, Și la picioare-mi steaua-amoroasă Cu-a sa lumină misterioasă Argintuiește verdele șes. Prin deasa frunză acestor arburi Auz ... sunet simt Parcă ar trece zburând o umbră. Dar totodată scapă din cer Senină rază din steaua nopții, Și pe tăcuta-mi frunte-ndreptată Lin se revarsă peste-ai mei ochi. Dulce lucire d-un glob de flăcări! Rază mult dragă! ce mă voiești? Vii oare-n sânu-mi cel obosit ... ai ca să spui Inimii triste ce-n veci te cheamă? Rază mult sfântă, ești aurora Acelei zile ce n-are-apus? Inima-mi toată se-nflăcărează L-a ta lucire, și mă strămut, M-aflu cu-aceia ce nu mai sunt... Dulce lumină, ești al lor suflet? Tot ... depărtat, Fiți împreună cu-a mele visuri. Dragostea, pacea voi revărsați În sân, în pieptu-mi ce-abia răsuflă, Ca roua nopții care se lasă Și domolește al zilei foc. Veniți!... Dar aburi, o ceață groasă Pe cer se nalță numaidecât Și peste dulcea-mi rază se-ntind, Piere, și-ndată
Ion Heliade Rădulescu - Seara (Lamartine)
... Ion Heliade Rădulescu - 1830 Seara aduce lina tăcere; Pe pustii stânce eu așezat Iau după urmă al nopții car Ce-n aburosul senin pășește. Venus se nalță pe orizon, Și la picioare-mi steaua-amoroasă Cu-a sa lumină misterioasă Argintuiește verdele șes. Prin deasa frunză acestor arburi Auz ... sunet simt Parcă ar trece zburând o umbră. Dar totodată scapă din cer Senină rază din steaua nopții, Și pe tăcuta-mi frunte-ndreptată Lin se revarsă peste-ai mei ochi. Dulce lucire d-un glob de flăcări! Rază mult dragă! ce mă voiești? Vii oare-n sânu-mi cel obosit ... ai ca să spui Inimii triste ce-n veci te cheamă? Rază mult sfântă, ești aurora Acelei zile ce n-are-apus? Inima-mi toată se-nflăcărează L-a ta lucire, și mă strămut, M-aflu cu-aceia ce nu mai sunt... Dulce lumină, ești al lor suflet? Tot ... depărtat, Fiți împreună cu-a mele visuri. Dragostea, pacea voi revărsați În sân, în pieptu-mi ce-abia răsuflă, Ca roua nopții care se lasă Și domolește al zilei foc. Veniți!... Dar aburi, o ceață groasă Pe cer se nalță numaidecât Și peste dulcea-mi rază se-ntind, Piere, și-ndată
Ion Luca Caragiale - Cometa Falb
... soarelui o elipsă extraordinar de lunguiață, a cărei linie o calculează astronomii exact, afară de cazurile cînd cometa își schimbă mersul, ceea ce se întîmplă foarte adesea. Mai știm — și asta trebuie să ne umple de bucurie — că materia din care se compune o cometă, este de o consistență necunoscută pe globul nostru, și adică : pe pămînt, materia se prezentă sensurilor * noastre în trei moduri, solidă, lichidă și gazoasă ; materia cometei nu este în nici unul din aceste trei moduri. Dacă ar fi măcar ... ar putea fi așa de transparentă ; în orice caz, prin volumul ei luminos, n-ar putea traversa nefrînte raze străine ei. Dar cu toate astea, se știe că chiar prin sîmburele cometei, darmite prin coada ei, se văd perfect și tot în poziția lor normală, stele cît de mici. * Iată ce spune celebrul Faye : « În comete materia este subțiată pînă la ... pierzării sufletului nostru, ne-a oprit să săvîrșim ? El a poruncit cometei uriașe, care venea valvîrtej asupra piticului nostru glob, să se abată din cale, și cometa s-a supus, ba încă așa de ascultătoare, încît, pare-mi-