Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE OCHII LUMII
Rezultatele 671 - 680 din aproximativ 871 pentru DE OCHII LUMII.
Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski)
... ce înălțase o secundă Și stânca tot rămase stâncă, și unda tot rămase undă... Se lumină întinsa noapte cu poleieli mângâietoare, Și astăzi e parfum de roze și cântec de privighetoare. Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer. Pe jgheabul verde al cișmelei un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe și de glume sub licăririle din cer; Columbe albe bat din aripi și visurile vin grămadă, Iar picăturile urmează pe piatra lucie să cadă... Băsmesc de vremile bătrâne, când zânele se coborau Din limpezimile albastre, și-n apa clară se scăldau... Reînviază ca prin farmec idilele patriarcale Cu feți-frumoși culcați ... privighetoarea cântă în aeru-mbătat de roze. Voind să uit că sunt din lume, voiesc să cred că sunt din cer... Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer, Și-această noapte fericită la gâtul ei cu sălbi de astre S-a coborât pe flori roz-albe și pe pădurile albastre, A-ntins subțirile-i zăbranic și peste câmp și ... om în leagănul ei magic îl adormi — și el uită -- Cu clarobscur mască urâtul și șterse formele prea bruște, Făcu să tacă zbârnâirea adunăturilor de ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... se simtă, Ș-alboarea nu-ntârzie, la răsărituri spuntă; Se colorează-n urmă și purpura-și destinde Ridenta auroră, și pier umbrele nopții. Concerte mii de păsări salută dimineața. Natura se deșteaptă, și cerul își deschide Eterne porți de aur, și soarele răsare. Primarele lui raze, lucirea matinală Inundă de lumină peloria lui frunte, Simbol independenței la cugete române. Pe loc el se îndreaptă, se crede față-n față Cu însăși providența, al cărei ochi ... inima sa numai se exprima fierbinte Și-și dezvolta simțirea ce limba nu e-n stare Material să spuie; iar pietosu-i cuget Pe aripe de flăcări ce-i prumuta credința Svola până la tronul cerescului părinte, Ca sacru olocaust de umil și drept suflet, Și se-nturna în sânu-i reîncălzit, fierbinte, Aducător de pace. Așa-ngenunche-eroul Ș-ațintă la cer mintea, ce încă ca icoană Cingea în tot cuprinsu-i cea vizie nocturnă, Și grația divină în ... a prețuit românul. Boierul e rea fiară! el numai se orbește Și toate și le vinde pe o speranță numai Când are înainte o umbră de domnie. Ci om e și boierul, și omul e amestec De
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... boiul de voinic. După ce ieși de la biserică, împăratul se duse drept la palat, pentru că inima îi zicea că trebuie să fie ceva de ciobanul acela. Cum îl văzu împăratul, îi zise: - Ia spune-mi, flăcăule, din ce parte de loc ești? Ai părinți, și cum s-a întâmplat de ai venit p-aci? - Istoria mea, luminate împărate, este lungă. Părinți am, asemenea și frați. Ca să-ți povestesc cum am venit p-aici și ... a apucat, și tot frământându-mi mintea să știu cum a venit și cum s-a dus fără să bag de seamă, am adormit. Când a venit a doua zi în faptul zilei, m-a găsit minunându-mă de niște stane de piatră ce închipuiau doi oameni, doi cai și doi ogari. De cum îl văzui, ne gătirăm de ducă. Vulpoiul, se dete de trei ori peste cap și se făcu un voinic, știi colea, cum ți-e drag să te uiți la el. Pe cale îmi spuse că ... era moșia lui, că este însurat, că are copii, că el era blestemat să poarte corpul de
... În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; acum însă, nici asta nu se știe de când, ei se află în supusă plecare spre acea parte, care avea să țină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din față, fiind putreziți ... Știa că s-a pus prea rău la protopop pentru ca să poată crede că-l va trimite în alt sat. Iară făr' de sat nu putea să rămână. Popă făr' de sat; roată făr' de car, jug făr' de boi, căciulă pusă într-un vârf de par. Își puse dar de gând ca s-o ieie precum i se face, să facă din nevoie drag și să stea bucuros în Sărăceni. Era un sat cel puțin ... învățătura. S-a citit în ziua aceea evanghelia asupra fiului rătăcit. Părintele Trandafir a arătat cum Dumnezeu, în nesfârșita lui iubire de
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... au prădat de cinste, făr’ de milă, făr’ de frică Când noi o iubeam pe dânsa mai mult decât s-au căzut. Adu-ți aminte de ziua grozavă și de pieire, Când am aflat de-a ei fugă ș-a plânge am început, Că pătruns de-a tale lacrimi, de-a ta scârbă peste fire Uităi șasezeci de ierne ce peste mine-au trecut; Ș-am alergat ca un tânăr după carul ce răpise Pe nelegiuita fiică, dar să-l ajung n-am ... și suflarea de pe urmă... Ah, dar ce văd! tu ești, tată, ce mă ții strânsă la piept? Tu ești, mamă, lângă mine? părinți plini de bunătate, Uitat-ați a mea greșeală și blestemul ce mi-ați dat? O, maică, ce mai plângi încă fiică plină de păcate!... O, milă! o, dragă tată! demnă sunt eu de iertat? Demnă sunt de îndurare? vrednică-s de-a voastră milă? Când eu să mor se cuvine... vai mie! iar să vă las... O, soare, ce-mi era astăzi de ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... cu pieptul dezgolit, Alerg sărind în cale-i și-i zic: bine-ai sosit! În aer ciocârlia, pe case rândunele, Pe crengile pădurei un roi de păsărele Cu lungă ciripire la soare se-ncălzesc, Și pe deasupra bălții nagâții se-nvârtesc. Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pământul preschimbă sărutări Prin raze aurite și vesele cântări! Pastelurile sunt un șir de poezii, cele mai multe lirice, de regulă descrieri, câteva idile, toate însuflețite de o simțire așa de curată și de puternică a naturei, scrise într-o limbă așa de frumoasă, încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. Rodica ... prezentate numai formele estetice cele mai curate, și, în mijlocul agitărilor politice și sociale, arta este anume chemată a ne da un liman de adăpost. Când mișcarea, altfel trecătoare, a unei inimi pline de simțiri vrea să se întrupeze în forma poeziei, ea, prin chiar aceasta, intră într-o lume ...
George Coșbuc - Cântec (Coșbuc, 2)
... vezi bine, E bogată, căci în ea Multe inimi sunt, străine, Și-i frumoasă, că-i a mea. Dacă-i mică, nu-i de-ocară, Căci viteji în ea mai sânt, Și-apoi și la noi în țară Crește fierul din pământ: Când voim, îl știm culege, Știm cum ... străine, Și-l iubim cu jurământ. Ziua răului când vine, Ce frumos se zbate-n vânt! E frumos și steagul vostru, Dar pe-al nostru de-l privesc Tot mai mândru este-al nostru, Și mai sfânt, că-i românesc. Rupt de-asprimile furtunii Răscolite de dușmani L-au purtat cinstit străbunii Prin atât amar de ani. De ne cheamă azi la moarte, Veseli mergem la război: Să dea Domnul să ni-l poarte Și nepoții tot ca noi! Știm și noi o ... acum Stăm cu ochii tot spre țintă, Mergem tot pe-același drum. Pentru sfânta lege-a crucii, Pentru limba ce-o vorbim: Ce de-oțel pe săbii lucii Pus-am noi de când trăim! Știe Dumnezeu de-i bine Ori de facem vrun păcat Dar noi știm c-așa e bine Să ținem ce-am apucat. Pentru lege, pentru limbă, Noi cu gura prindem foc: Numai
Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX
... ambe sexe — care, fără să aibă nici o daraveră cu preoții Temidei legate la ochi, n-a admirat totuși acel mirific monument de pe splaiul râului „cu apă dulce, cine bea nu se mai duce", pe care îl numim Palatul Pașilor Pierduți, fericiți când nu ne pierdem ... artistice, darul sfânt de a ne inspira o adâncă simțire sufletească nouă, strânepoților pietoși, la amintirea duioasă a vitejiilor și iubirii de moșie, de neam și de credință ale întru fericire repauzaților noștri voivozi?... Cine? Cine oare, amice Gion? Cine, bunul meu amic? Cine? Mizericordie divină!! Ar fi pe atât de bizar pe cât de straniu să fie acela un români... Nu! Să depărtăm aceste gânduri pesimistci să nu ne lăsăm a fi atinși de neagra boală a veacului! Pesimismul este lipsa de voință, lipsa de vlagă, lipsa de avânt, lipsa de curaj, lipsa de bărbăție, lipsa de energie, lipsa de speranțe, lipsa de viitor! Nu! să avem avânt! Da! să avem curaj! Să avem mai ales speranța că putem răspunde* hotărât la întrebările de
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... Ion Luca Caragiale - Câteva păreri Câteva păreri de Ion Luca Caragiale Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos ... adormit de când cei din urmă ochi pricepuți și-au întors privirile de la dânsa; dar la cea dântâi privire a altor doi ochi pricepuți, ea se va deștepta sigur și, cu o nouă și întreagă putere de viață, va chema la dânsa o lume. Câtă vreme n-au dormit capodopere, atârnate într-un ungher pe peretele unei taverne, înecate în fumul lulelelor proletare! Doi ochi pricepuți le-au redeșteptat la viață. Se scoate, se-nțelege, din discuție cazul de distrucție marerială completă. Cărțile unice din biblioteca Alexandriei, templul minunat de la Efes și altele s-au dus de-a binele fără putință de reîntoarcere, ca și boabele de grâu dintr-un lan dat pradă flăcărilor. * Dar să ne întoarcem la talent. Ce este talentul? De! aceasta este nu prea ușor de spus, dar poate nu de
Mihai Eminescu - O arfă pe-un mormânt
... Mihai Eminescu - O arfă pe-un mormânt O arfă pe-un mormânt de Mihai Eminescu Prin gândurile-mi triste și negre treci frumoasă, Ca marmura de albă, în haine de argint, Cu ochii mari albaștri în bolți întunecoase Și desfăcut ți-e părul în valuri de-aur moale... Deasupra frunței tale e-un mândru cerc de stele  Astfel treci tu, copilă, făptura minții mele, Minune-a Creațiunei, ș-o singură gândire Te face ca să tremuri: o arfă ... a tale stele Albastre și în zboru-ți tu murmuri surâzând... E-amor? copilărie?... Sunt versurile mele Ce-ocupă a ta minte de murmurezi visând? Surâzi!... Nu plânge numai la finele poemei C-o arfă pe-un mormânt. Ah! de-aș muri... tu, înger, fără să știi vodată Că te-a iubit acela, ce zace în pământ, C-un rai întreg de visuri, cerimea înstelată De cugetări înalte cu dânsu-i îngropată, Că acea lume-ntreagă ție-a fost închinată  Tu inocentă, albă, ai trece surâzând... Doar luna-n cer atuncea s-ar îndoi în liră Ș ...
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
... a-l descri cu cele mai negre culori și se silește prin orice mijloace a-l face să treacă, în ochii publicului, de infam și trădător. Locurile frecventate mai des de către ortodoxii slujnicari [11] sunt două: grădina Cișmegiului pe timpul de vară și cafeneaua din Pasagiul Român în timpul cel friguros al iernei. Aci se adună slujnicarii de toate nuanțele, de-și varsă veninul asupra oamenilor ajunși la putere. De cîte ori vei vedea un cerc de patru-cinci individe și vei auzi pe vreunul dintre dînșii vorbind cu agitațiune despre drumuri de fier construite într-un singur an, despre canalizarea rîurilor, rădicarea oastei la cifra de trei sute de mii individe, esploatarea carierelor de marmoră și formarea unei flote pe Marea Neagră, să știi că acel om este slujnicar paraponisit; cată să mai știi și aceasta că slujnicarul este ... a striga cu o voce iarăși convențională: — Rezi!… Rezi!… — Ei, bine, aud, nu sunt surdă, răspunse vocea dinlăuntru, cu un acent de nepăsare sau răzbunare. — Deschide-mi, Rezi dragă, c-am înghețat de frig. — Ba aia e vorbă, domnișorule; du-te la coconițele dumitale ...