Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CAPUL LUI
Rezultatele 681 - 690 din aproximativ 776 pentru DE CAPUL LUI.
Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
... Se găti de drum; iară când fu a pleca, își scoase penele cele de aur de la căciulă și le dete împărătesei muma lui, ca să le poarte ea până s-o întoarce el. Luă haine de primeneală și bani de cheltuială, își atârnă tolba cu săgețile la spate, paloșul la coapsa stângă și, cu arcul într-o mână și cu alta de gâtul credinciosului său, porni la drum. Și aide, și aide, merse cale lungă depărtată, până ce ajunse în pustietate. Aci făcu popas și sfătuindu-se ... colivia. Făt-Frumos priimi. Și chiar în acea zi și plecă cu credinciosul său rob. Ajungând la curtea împăratului vecin, luă cunoștință de iapă și de împrejmuirea curții. Apoi, cum veni seara, se așeză cu credinciosul lui la un colț de curte, unde i se păru a fi un loc de pârleaz. El văzuse iapa cum o plimba doi slujitori, și se minună de frumusețea ei. Ea era albă, avea căpăstrul aurit și împodobit cu pietre nestemate, de lumina ca soarele. Pe la miez de noapte, când somnul este mai dulce, Făt-Frumos zise credinciosului său ...
Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea
... câțiva tăciuni pâlpâind. — Leonida e în halat, în papuci și cu scufia de noapte; Efimița în camizol, fustă de flanelă roșie și legată la cap cu tulpan alb. Amândoi șed de vorbă la masă ) Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV 5 SCENA V SCENA I LEONIDA: Așa, cum îți ... zice. De ce a băgat el în răcori, gândești, pe toți împărații și pe Papa de la Roma? EFIMIȚA ( mirată ): Și pe Papa de la Roma? Auzi, soro? LEONIDA: Ba încă ce! i-a tras un tighel, de i-a plăcut și lui. Ce-a zis Papa — iezuit, aminteri nu-i prost! — când a văzut că n-o scoate la căpătâi cu ... sac. ( cu tărie ) D-apoi bine, frate, până când tot rabdă azi, rabdă mâine ? că nu mai merge, domnule, s-a săturat poporul de tiranie, trebuie republică! EFIMIȚA: Adică, zău, bobocule, de! eu, cu mintea ca de femeie, pardon să te-ntreb și eu un lucru: ce procopseală ar fi și cu republica? LEONIDA ( minunat
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice
... Brandes au fost exclusivii învățători ai mei. Dl Bogdan a fost atât de sigur de aceasta încât, pentru a expune teoriile lui Taine și Brandes, n-a găsit de cuviință să studieze mai de aproape pe acești scriitori și să le expună teoriile direct din scrierile lor, ci le expune după câteva pagini din articolul meu Asupra criticii, unde ... principală și generatrice, odată găsită, toate celelalte calități decurg din ea și se explică prin ea. Despre această parte a teoriei și metodei lui Taine, dl Bogdan nici nu pomenește. De ce? Pentru că, în câteva pagini din articolul meu asupra criticii, nici eu nu vorbesc despre aceasta. Dar eu nu expuneam acolo teoriile lui Taine, ci insistam asupra curentului criticii și a esteticii moderne în general, ce se afirmă în Europa occidentală, și din teoriile critice am ... luat numai ceea ce mi se părea mai sigur. Teoria lui Taine însă despre calitatea dominantă și generatrice îmi părea cam metafizică, puțin sigură, și de aceea n-am vorbit despre ea. Dl Bogdan însă, care zicea că expune teoriile lui
Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
... zbura prin nourii de tămâie ce se ridicau în văzduh și vuia ca o harpă cerească ce părea că cheamă sufletele la pocăință. Un aer de sfințenie ce-ți răcorea inima de toată durerea domnea asupra tuturor acelor capete plecate... După vro câteva minute petrecute în cea mai dulce extazie, mă apropiai de mormintele lui Brunellesco și al lui Giotto, arhitecții acelei biserici; vizitai cu de-amănuntul toate frumusețile acelor două monumente de glorie și, lăsându-le în urmă, mă îndreptai către o capelă lăturală spre a examina icoana sfintei Ceciliei, ce zărisem de departe luminată de razele unei candele de argint. Îngereasca expresie a figurii, culorile melancolice ale obrajilor și mai ales duioșia tipărită în ochii acelei icoane îmi părură atât de măiestroasă, că mă apropiai de ea ca să văd de nu era vrun tablou al lui Andrea del Sarto, c[...]n toate figurile lucrate de acest vestit artist însemnasem umbrele acele dulci întinse ca un văl transparent asupra ochilor. Însă care fu mirarea mea, când citii în josul icoanei un ... l întrebai; perdeaua este trasă. -- Nimic, îmi răspunse el, făcându-se roș pe obraz; nimic... o nălucire numai, căci Cecilia s-a dus de mult
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova
... un trandafir umplut cu tocătură rumenă. Toți așteptau să vadă astă grozavă "Vasilcă", și nimeni n-o mai vedea, deși trecuseră ca la trei ceasuri de când se luminase de ziuă. Nu se pomenea nici de sorcovăială, după cum s-ar fi cuvenit de la moși, de la strămoși. Ți se prindea pleoapă de pleoapă, nară de nară, falcă de falcă, degera oul în găină de ger ce se pornise. — N-am putea duce l-alde biata Bălașa ceva curmeie de viță și vreascuri ujujite? zicea mama Arghirița fetei-mari ce învârtea mămăliga între genunchi și se ștergea la ochi din pricina fumului. Biata Bălașa! o ... ai bătut două piroane de gheață în amândoi ochii. Și, văzând că mă-sa și-a luat fața în mâini, o socoti mâhnită de vorbele lui, se repezi la gâtul ei, o mângâie ușor pe tâmple și-i strigă c-un glas între râs și plâns: — Vrei să te sorcovăiesc ... și nu văzu înaintea ochilor. O pală groasă de zăpadă îl izbi peste ochi. În acea frământare cumplită, un singur gând îi licări în mintea lui ...
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... s-a făcut Albă și-apoi verde și-a izbit din mână Fusul plin și furca și-a umplut de lână Lavițele vetrei. Bine, fă, dar ce-i? A luat în urmă cusătura ei Cea cu flori cămașă, soare de frumoasă Și s-a dus în pragul tindei, ca să coasă. Dup-un ceas de vreme, mamă-sa venind Nu știu ce să-i spuie, s-a crucit privind Cusătura fetei: Nu vezi că se pierde? Unde-ar ... o vorbă numai? El e om bărbat, N-o să-și prindă doară mintea c-o femeie Pentru ce s-aprinde? pentru ce să ieie De bani buni prostia oricărei femei? Vezi, a lui e vina! Nu e vina ei, A voit să-și bată joc de ea, s-o strângă Cu țâțâna ușii și-i venea să plângă De necaz! Sărmana, ea s-a încrezut Și-acum el în urmă vezi ce i-a făcut: I-a spus ... vânt. Și plângea Simina și privea-n pământ Și-și vedea viața toată pustiită Dintr-o vorbă numai! Se simțea slăbită Ca d-un veac
George Topîrceanu - Cocostârcul albastru
... George Topîrceanu - Cocostârcul albastru Cocostârcul albastru de George Topîrceanu 1921 Cu prilejul intrării dlui Mihail Sadoveanu la Academie. Răsună cobza și vioara, Fac gospodinele pomeni... Ce chef la noi în Viișoara, Ce ... depărtări și din trecut Un mândru Cocostârc albastru Misterios a apărut... El vine cu mișcări atente, Înaintează fără glas, Făcând ușoare complimente Din cap, la fiecare pas. Și-n urmă zice către Zână, Oprindu-se într-un picior: — "Când falnic m-am lăsat din zbor Pe Academia Română ...
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... privind după dânsa, Încremenind încă de ceea ce-aude. Și țiind în mână fluierașul zânii, De smarand scump foarte, cu suspin strigară: “O, dar de pieire al fermecătoarei Ce-mi dă pe Dochia vărsând al ei sânge; O, nu! mă cutremur de menirea soartei Să pătrund eu însumi inima Dochiei!!!â€� Dar Dragoș se pleacă hotărârei zânii Numai ca să surpe a lui Vronța farmec. Și chiar să nu poată să scape Dochia, Dar va cerca Dragoș cu orice primejdii Să sfarme cetatea — temnița Dochiei, Să ucidă ... zidită În timpuri trecute de-a iadului duhuri, Și bașce și turnuri grămădind pe scale. Fiora cu moarte pe tot muritorul. Dragoș, făr’ de frică, în gând cu Dochia, În suflet cu pizma tocmai ca furtuna, Sfărmând porți de schijă și rătezuri groase, Intră ca un strașnic cu paloșul gata. Fioros pășește, și sub a lui talpe Pârâiesc ciolane ș-a morților scafe, Căci viptul lui Vronța era tot de leșuri De români, furate de prin ținterimuri; Iar lilieci, stance, cucuveici și buhne Zburau ca un nour ...
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"
... un rând din manuscris, după cuvântul juca să se adauge: Sonata în sol major, apoi termină cu.“ Așadar, dna Cutare jucă din caietul lui Mozart sonata a 8-a și apoi termină cu uvertura operei FreischĂ¼tz. Unii se miră cum de zețarul sărise rândul din manuscript așa de bine încât fraza tipărită avea un aer foarte natural, mai natural chiar decât cea îndreptată, și par a se îndoi de istoria cu rândul cel sărit. Noi însă nu ne credem în drept a pune la îndoială erata Revistei, și, prin urmare, primim rectificarea ... Acolo găsim numit, pe lângă Priscus, și pe Am. Marcellinus. Ammianus Marcellinus citat pentru timpul lui Attila? Mare descoperire! Ammian (născut pe la 330) era de mai mulți ani mort când a început domnirea lui Attila (434, 453), și istoria lui merge numai pănă la 378 d. Ch.“ Ce are de zis dl Ureche la această critică? Cum își va susține singurul punct în discuție: citarea lui Ammianus Marcellinus după cuvintele „pe timpul lui ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de ... ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror ... rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea de țintă-și alege printr-însa a-nnemeri, Trăsnetul aci lovește, și greșit nu poate fi Ca un snop de oțel cade în pulbere răsturnat. Armăsarul său s-azvârle, se simte neînfrânat; O piezișă căutătură p-al său stăpân aruncând, Se-ntoarce, își pleacă capul
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de ... ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror ... rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea de țintă-și alege printr-însa a-nnemeri, Trăsnetul aci lovește, și greșit nu poate fi Ca un snop de oțel cade în pulbere răsturnat. Armăsarul său s-azvârle, se simte neînfrânat; O piezișă căutătură p-al său stăpân aruncând, Se-ntoarce, își pleacă capul