Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 691 - 700 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
Mihai Eminescu - Oricât de mult am suferit
... am suferit Oricât de mult am suferit de Mihai Eminescu Oricât de mult am suferit În lunga-nstrăinare, Pururi în visu-mi te-am zărit Cu luna, pe valuri de mare. Pe marea tristă te-am cătat Cu depărtate maluri Și numai tu te-ai arătat Pe mare, cu luna, din valuri. Tu numai dulce îmi răsai Și blândă-ntotdeuna, Cu al tău dulce chip bălai Din valuri de mare, cu
George Coșbuc - Minciuna creștinilor
... În largul tribunal din piață . Avea doi popi creștini în față . Un scriitor din ceata sa S-a ridicat ca să citească Dovezi și vorbe ce s-au spus De cei ce cred într-un Isus Și despre legea creștinească . — „Ei sunt o seamă de iudei Răutăcioși din cale-afară . Cu ceialalți iudei din țară Se gâlcevesc ca de-obicei . Ei au un zeu, dar fară nume : Ei râd când noi jurăm pe zei : Iar a ... „Pornesc pe capul meu nebunii Voi moartea de la mine-o vreți ? Ah, ticăloșilor, n-aveți Destule râpi, destule funii ?" El dă un semn. Și-un grabnic stol De călăreți izbesc poporul —„ Ei știu că e păcat omorul , De-aceea mor... Să-mi faceți gol În jurul ... meu ! O simt eu bine , Că moartea-i singurul lor țel , Dar ei träiesc c-un gând mișel ; Să facă toți călău din mine !" Și-n laturi se azvârl acum Cu vuiet îngrozit păgânii , —„ A, iată-i! Mi s-adună câinii , Stau blânzi și nemișcați în drum Să-i calce caii... mor grămadă... Loviți-i dar și-i spânzurați... ...
Dimitrie Bolintineanu - Bârlad
... Dimitrie Bolintineanu - Bârlad Bârlad de Dimitrie Bolintineanu Turcii intră-n țară, trec, se grămădesc, Alții totd-odată la hotar murgesc. Dar Ștefan cel Mare cu oștile sale Spre Bârlad se duce și-i așteaptă-n cale. Un boier îi zice: — ,,Doamne! Mulți mai sânt, Mulți se varsă turcii pe acest pământ!" Ștefan îi răspunde: — ,,Și ... ambele armate Și d-a lor lovire par împovărate. Oameni puși să sune, prin adânci păduri, Sună din cimpoaie, buciume, tamburi. Turcii stau și-ascultă larma depărtată! Cu trei alte armii cred că-au să combată. Râul îi constrânge. Umbra ce s-a-ntins Îndoiește spaima. Focul lor s-a ... îi doboară-amar, Dându-le gonire până la hotar, Cum pe calea coasei, pe întinse crânguri, Maldărul cel verde zace rânduri, rânduri! Astfel pretutindeni zac și morții lor. Corbii, cete late, peste dânșii zbor. Dar Ștefan cel Măre capii oștii-unește La voioase mese și-astfel le vorbește — ,,Raz-acestei lupte petrecută-n nori Luce ca lumina soarelui la zori, Dar a sa lumină foarte lucitoare, Să ... soare mândru, strălucit, Ce orbește ochiul care l-a privit." Astfel zice domnul. Cupele-aurite Cheamă, prin toaste, zile strălucite. Tinere fecioare cununau cu
Ioan Nenițescu - Moartea lui Decebal
... flăcări e cuprinsă Și de dușmane brațe jur împrejur încinsă! Mereu în sală intră, mereu voinici răniți. Pe lângă tron s’așează de sânge-acoperiți, Cu desnodate prăștii cu scuturi găurite, Cu tolbele deșarte cu zalele plesnite. Și Decebal la dânșii se uită cu durere! Dar iată, se ridică și strigă cu putere: „Sus cugetul și firea... sus frunțile voinici! Plecarea în durere e pentru inimi mici, Învinsu-ne-a Romanul, dar nu ne va supune. În a ... gură și o soarbe, grăind când o deșartă: „Iubirea libertății, e al bărbăției semn, Acel-ce ‘n piept n’o simte de lanț și jug e demnâ€�! Și-așa a morții cupă din mână în mână trece Și cel ce gustă ‘ndată alături cade rece. Deodată greaua poartă se sparge și în sală Traian cu capii oastei romane dă năvala... În clipă luptătorii, ce n’au beut venin. Frânturile de spade și-le înfig în sân Si cad scăldați în sânge... Iar când Traian zărește Pe Decebal, ce șade și
Ion Heliade Rădulescu - Cutremurul
... păstor. Această Doamnă mare, a Domnului mireasă, Fierbinte la toți mater, odată consola Pe tot carele plânge, ș-o turmă d-oi aleasă Și un păstor la lume și pacea anunța. S-au dus timpii aceia; și Anticrist domnește, Despot pe lumea-ntreagă, cu varga sa de fier Altarele distruge, corumpe și zdrobește, Și țipete de sânge se nalță pân' la cer. Se va deschide cerul, Cuvântul iarăși vine, De vii și de morți jude. Și mii de cherubimi Pe palmele de flăcări p-al omului fiu ține, Și lauda răsună prin mii de serafimi. Cea cu ochi mulți știință sunt iuții cherubimii, Ce va mări pe omul și-l va reîntregi; Și caritatea, pacea sunt blânzii serafimii, În care cel ce geme atuncea va trăi. Se vor scula și morții să stea la judecată, Cuvântul va alege pe caprele din oi. Popoarele sunt morții ce viața nu le-e dată, Ce mintea le-nviază ... atunci pământul; Răbdați, n-ardicați brațul, că pacea va domni. Și când e-ntre voi pace, Cuvântul iute vine, El numai după fapte va împărți și da; Căci cumpăna dreptății în dreapta sa el ține,
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n-au ros decât coaja copacilor, și oamenii s-au hrănit numai cu poame. Și însă această oaste, în stare așa ticăloasă, e acea ce a îngiosit de atâte ori trufia semilunii, iar acei trei fruntași ofițeri sunt ... regele Poloniei, mare ducă de Lituania ș.c.l.(urma titlurile), vă face cunoscut că să vă închinați și să-i cuceriți cetatea împreună cu toate averile și merindele; atunci garnizoana va fi slobodă a ieși cu arme și bagaje, fără a i se face nimică, iar cutezând a se împotrivi, cetatea se va cotropi, și
George Topîrceanu - I. U. Soricu: Închinare
... George Topîrceanu - I. U. Soricu: Închinare I. U. Soricu: Închinare de George Topîrceanu Mărire ție! Îngeri și imnuri de urare Străbate-vor văzduhul gătit de sărbătoare Și firea picura-va din larg de zări albastre Prinos de bunătate pe sufletele noastre. Te văd biruitoare, minunea mea senină, Și trâmbițe și harfe în drumu-ți de lumină, Cu binecuvântare sporind a noastre plângeri, Striga-vor pentru tine din corul cel de îngeri Cântări de biruință spre-a cerului solie ... ce plânse în pustie? Mărire ție, albă și palidă crăiasă! Din slavă, heruvimii s-au pogorât să țeasă Cu fire diafane hlamida ta de rază, Și-n ceasul înfrățirii te binecuvântează. De unde vii și cine cărările-ți arată? Văzduhul se-nfioară și fruntea-nseninată, În valuri de lumină acoperind trecutul Nădejdii de mai bine care-mi întinde scutul, De-a pururi, preacurată, cu
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui
... mare; a dooa, pentru ce să doarmă Hristos în corabie; a treia pentru ce să lase pre ucenici să se turbure. Și zicem la cea dintâi. Marile Dumnezeu, în Sfânta Scriptură, îndoit să zice a fi în lucrare: spre chivernisirea neamului omenescu, certând și miluind. Certând însemnează la Isaia 9 capete, unde spune urgiia lui Dumnezeu cea multă asupra lui Israil, zicând: Și au luat Domnul de la Israil capul și coada, mare și mic, într-o zi. Și, miluind, iară la Isaia mărturisĂ©ște lui Dumnezeu, însuș Israil zicând: Bine te voiu cuvânta, Doamne, căci te-ai urgisit asupra mea și ai întors mâniia ta și m-ai miluit pre mine. Pentru urgiia lui Dumnezeu zice și prorocul David: Tinerii lor i-au mâncat focul și fĂ©tele lor nejălite era; preoții lor de sabie au căzut și văduvele lor nu s-au tânguit. Iar pentru mila lui Dumnezeu zice la Psalomul 68: Ascultă-mă, Doamne, că e bună mila la, și după mulțimea îndurărilor tale, caută asupra mea. Și, de vrĂ©me ce am zis că Dumnezeu iaste îndoit în lucrare, spre chivernisirea oamenilor, amândoao cu înțelepciune le lucrează. Iar încăș zic și ...
Ion Luca Caragiale - Cronici literare
... în cărți sau în foi periodice; el scrie în foi volante. Voiți un specimen din scrierile lui nemuritoare, domnilor? Da?... Ei bine, vi-l dau, cu condițiunea ca doamnele să nu se supere. Îmi promiteți, doamnelor, că, orice s-ar zice despre domniele-voastre, veți fi așa de bune și nu vă veți supăra? Primiți? Atunci primesc și eu, însă pentru respectul ce se datorează geniului, reproduc scrierea cu inovațiunile de ortografie și punctuare ce autorul voiește a introduce în literatură; căutați de vă obicinuiți cu dânsele, căci poate, pe venitor, vă voi face plăcerea a vă mai da și alte producțiuni d-ale geniului din Pitești. Iată d-astă dată acea despre care am vorbit: COCURI ȘI RĂSCOCURI Această pernicioasă șl ridiculă coaffură, diformă cele mai simpatice și gracioase mine feminene june, representândule cu câte 2 capete la un loc ca emblema cesaro-regală. Pernicioasă zic că, multe capete ce le au purtat au dobândit inflamațiune din părul ce ... a studiat decât vro patru clase primare, dar tocmai aceasta este marele cuvânt pentru care dânsul e revoluționar în astă Republică nenorocită. Da, doamnelor și domnilor, el a fost unul dintre acei ce au împlântat ...
Ștefan Octavian Iosif - Cavalerul
... Ştefan Octavian Iosif - Cavalerul Lui D. Anghel A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut, El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă. Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz! La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz, Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul! Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor, Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară. Și ... cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ce mai teafăr el simte că renaște. Ea însă, ea-l răsfață zâmbind alintător, Cu vicleșug se-ntoarce încet și-ncetișor L-acoperă cu vălul cel alb, de diamante... Într-un palat feeric, cu ziduri de cleștar, Se vede cavalerul, orbit de-așa splendoare: Uimit se uită dânsul și se mai uită iar, Tot aruncând în preajmă-i priviri ne-ncrezătoare. Dar nimfa-l ține totuși îmbrățișat cu drag El — mire, ea — mireasă, și-n jurul lor, șirag Din țiteră țin hangul și cântă mândre zâne... Din țiteră țin hangul și cântă răpitor, ...
... Heinrich Heine - Cavalerul Lui D. Anghel A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut, El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă. Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz! La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz, Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul! Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor, Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară. Și ... cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ce mai teafăr el simte că renaște. Ea însă, ea-l răsfață zâmbind alintător, Cu vicleșug se-ntoarce încet și-ncetișor L-acoperă cu vălul cel alb, de diamante... Într-un palat feeric, cu ziduri de cleștar, Se vede cavalerul, orbit de-așa splendoare: Uimit se uită dânsul și se mai uită iar, Tot aruncând în preajmă-i priviri ne-ncrezătoare. Dar nimfa-l ține totuși îmbrățișat cu drag El — mire, ea — mireasă, și-n jurul lor, șirag Din țiteră țin hangul și cântă mândre zâne... Din țiteră țin hangul și cântă răpitor, Și ...