Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ZISĂ
Rezultatele 691 - 700 din aproximativ 993 pentru ZISĂ.
Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!
... O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin ...
Mihai Eminescu - O, rămâi... O, rămâi... de Mihai Eminescu "O, rămâi, rămâi la mine - Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri toate Numai eu știu să le-ascult; În al umbrei întuneric Te asamăn unui prinț, Ce se uit-adânc în ape Cu ochi negri și cuminți; Și prin vuietul de valuri, Prin mișcarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taină Mersul cârdului de cerbi Eu te văd răpit de farmec Cum îngâni cu glas domol, În a apei strălucire Întinzând piciorul gol Și privind în luna plină La văpaia de pe lacuri, Anii tăi se par ca clipe, Clipe dulci se par ca veacuri." Astfel zise lin pădurea, Bolți asupră-mi clătinând - Șuieram l-a ei chemare Ș-am ieșit în câmp râzând. Astăzi chiar de m-aș întoarce A-nțelege n-o mai pot... Unde ești, copilărie, Cu pădurea ta cu
Mihai Eminescu - O, rămâi O, rămâi... de Mihai Eminescu "O, rămâi, rămâi la mine - Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri toate Numai eu știu să le-ascult; În al umbrei întuneric Te asamăn unui prinț, Ce se uit-adânc în ape Cu ochi negri și cuminți; Și prin vuietul de valuri, Prin mișcarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taină Mersul cârdului de cerbi Eu te văd răpit de farmec Cum îngâni cu glas domol, În a apei strălucire Întinzând piciorul gol Și privind în luna plină La văpaia de pe lacuri, Anii tăi se par ca clipe, Clipe dulci se par ca veacuri." Astfel zise lin pădurea, Bolți asupră-mi clătinând - Șuieram l-a ei chemare Ș-am ieșit în câmp râzând. Astăzi chiar de m-aș întoarce A-nțelege n-o mai pot... Unde ești, copilărie, Cu pădurea ta cu
Mihai Eminescu - O, stingă-se a vieții...
... să mă învăț Ca viața-mi preț să aibă și moartea s-aibă preț. Să nu zic despre mine ce omului s-a zis: Că-i visul unei umbre și umbra unui vis. O, Demiurg, solie când nu mi-ai scris în stele, De ce mi-ai dat știința ...
Mihai Eminescu - Pe aceeași ulicioară...
... întrebi. Și în farmecul vieții-mi Nu știam că-i tot aceea De te razimi de o umbră Sau de crezi ce-a zis
Mihai Eminescu - Surori Surori de Mihai Eminescu O gingaș copil de rege când în haina-ți înfoiată Treci în faetonu-ți mândru... se mlădie nalta-ți poză Cum din frunzele-nfoiate râde un boboc de roză Ce frumoasă treci prin lume de-arătarea-ți luminată. Ochii tăi cei mari și negri strălucesc de-o jună viață Fața-ți marmură lovită de răsfrângerea-aurorei, Părul tău negru și luciu lin în respirarea borii În cununa lui de roze albe s-îmflă și se-ncreață. Șase cai l-a ta trăsură zbor pin vuietul mulțimei Cari cu căciule-n mână și cu gurile căscate Salutează-n a ei cale pământească zeitate. Tu surâzi. Te simți născută spre fericea omenimei. Toți o știu asta, căci bună zic că ești dulce copilă, Că un ochi nu s-urcă-n lacrimi înspre tine în zădar Și ades când noaptea pune ochiol lumei otar, Neștiută cauți praguri, scunde, vrednice de milă. Dar deodată în mulțime, tu oprești ochiul tău mare De-o idee dureroasă al tău suflet e cuprins... Spune înger, ce durere al tău suflet a atins De s-a-ntunecat deodat-a ta ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare arhitect
... pe care moldovenii nu-l plâng încă îndestul. Ștefan cel Mare vroia să împodobească cât se putea mai mult această mănăstire, în care, cum am zis, vroia să fie îngropat. Spre aceasta, el întrebuință o mare parte din bogățiile ce câștigase de la dușmanii, iar nu de la locuitorii țării sale ...
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănţuitoare) SoirĂ©es dansantes (Adunări dănțuitoare) de Mihail Kogălniceanu La nouăsprezece ani ne bucurăm de joc ca de o mare desfătare, dar nu este desfătare în lume care să treacă așa de degrabă la bărbați și așa de târziu la femei. Îmi aduc aminte câteodată, cu o oftare de părere de rău, de vremea ce a trecut așa de iute, în care, a doua zi după un bal, mă sculam la amiazăzi, zicând: bre, bre, cât m-am înglindisit de bine. Și cu o suvenire desfătăcioasă de gânduri, mă uitam la rămășițele strălucitei mele tualete din ziua trecută, ce era împrăștietă în mijlocul odăii: șacșârii cei roșii aruncați pe covor, galbenii papuci dormind pe vatră, ca o mâță ce se încălzește, mănușile aninate de coada unui ibric, cilicul cel globos rostogolit sub pat, și taclitul, a căruia coadă, în ziua trecută, prin coborârea sa până la pământ, făcea mirarea tuturor babelor, ședea învăluit pe un scaun. Nu zic nimic de fermeneaua cea roșie care, aninată pe ușă, sămăna la cununile de pipăruși întinse înaintea casei unui bulgar din Huși. Atunce, niciodată nu mă desfătam pe jumătate; ...
Mihail Săulescu - Durerea lui Faust
... Ah! tot ce știu, din câte aș vrea să știu acum, « Nimic nu e, căci doară de-abia pornii la drum - Așa mi-am zis odată, întâi când am pornit, Și azi... acelaș lucru, o ! ce-am descoperit ?... « Că adevărul este departe, tot departe, Că sufletul meu este iluziilor ...
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău Comoara de pe Rarău de Nicolae Gane Întovărășit de-un călăuz din Dorna, tânărul Costin se urca pe muntele Rarău, care este unul din cele mai înalte piscuri ale Carpaților. Deasupra Rarăului stau clădite două stânci gigantice numite Pietrele Doamnei, înnegrite de timp, sfâșiate de furtuni și care, văzute pintre neguri, cu turnurile lor fantastice, samănă a fi un palat zidit în lumina aerului. Atras de frumuseța acelor stânci, Costin se urca încet și greu în urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-și așeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult și pe une locuri dispărea cu totul. Era în luna lui august. Aerul răcoros și parfumat ce se râdica din sânul codrilor îi străbătea adânc în piept și ochii săi alergau rătăcind din loc în loc, privind când figurile bizare ale stâncilor, când cursul împletit al ...
Nicolae Nicoleanu - Un răspuns (Nicolae Nicoleanu)
Nicolae Nicoleanu - Un răspuns (Nicolae Nicoleanu) Un răspuns de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție — De ce viața noastră se umple de lumină, Când inima de focul amorului suspină? Îi zise cu blândețe străinul, întrebând. — Căci fiele pustiei sunt bele, înfocate, Iar inimile noastre ca ziua de curate, Răspunse cu dulceață Arabul