Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DAC

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 1469 pentru DAC.

Ion Creangă - Cinci pâini

... Nu, domnule judecător, zise nemulțămitul; noi n-am avut de gând să luăm plată de la drumețul străin pentru mâncarea ce i-am dat; dar, dac-a venit întâmplarea de-așa, apoi trebuie să împărțim drept în două ceea ce ne-a dăruit oaspetele nostru. Așa cred ... cu părere de rău, și pleacă rușinat. Cel cu trei pâni însă, uimit de așa judecată, mulțămește judecătorului și apoi iese, zicând cu mirare: — Dac-ar fi pretutindene tot asemenea judecători, ce nu iubesc a li cânta cucul din față, cei ce n-au dreptate n-ar mai ...

 

Ion Luca Caragiale - C.F.R.

Ion Luca Caragiale - C.F.R. C.F.R. de Ion Luca Caragiale 1899 Doi amici, Niță și Ghiță, șed la o masă în berărie și vorbesc încet despre cine știe ce. Ușa stabilimentului se deschide cu zgomot, și intră foarte vesel un mușteriu nou, un om mai mult tânăr ca bătrân. După toate aparențele, sosește dintr-un alt stabiliment similar, unde trebuie să fi stăruit mult. Noul-sosit se uită la mesele ocupate, pare c-ar căuta o cunoștință, și-și oprește în sfârșit privirile asupra celor doi amici. Cu pas mai mult hotărât decât sigur, vine drept la masa lor. Mușteriul cel nou îngălează silabele, pe unele prea slabe neglijându-le chiar de tot. Mușteriul: Salutare, neică. Niță și Ghiță: Salutare. M.: Îmi dați voie? N.: ...Poftim. M.: Nu vă deranjez, ca'va s'zică. G.: ...Nu. M.: Vorbeați ceva secret? G.: ...Aș! (Tăcere.) M.: Frate... o fi târziu?... că pe-al meu l-am dat să-l dreagă... N.: Unu fără un sfert. M.: Umbli regulat? N.: După gară. M.: ...Mița acu trebuie să fie... Cât ai zis că e? G.: Unu fără un sfert. M.: ...între Ghergani și Conțești... Am lăsat-o să plece cu șeful... (Bate tare-n ...

 

Ion Luca Caragiale - La Moși

Ion Luca Caragiale - La Moşi La Moși de Ion Luca Caragiale 1900 Vagoane de tramvai galbene și albastre, tramcare, trăsuri boierești, căruțe mitocănești și biciclete și lume multă pe jos... De pe atâtea strade și căi, ca de pe atâtea brațe ale unui fluviu uriaș, se varsă ca-ntr-o mare zgomotoasă, pe bariera de la capul podului Târgului de Afară, valuri peste valuri de omenire. Precum este greu să se mai întâlnească două picături de apă o dată ce au apucat să intre fiecare după soarta ei în largul mării, așa ar fi și pentru două persoane să se mai găsească, rătăcite o dată în învălmășeala Moșilor, dacă n-ar fi cuminți să-și hotărască mai dinainte locul și momentul de întâlnire. De aceea, foarte cuminte au făcut madam Georgescu a lui d. Mitică ceaprazarul și madam Petrescu a lui d. Guță de la minister și cu tanti Lucsița, moașa diplomată, de și-au dat rendez-vous: la trei ceasuri fix în pavilionul central la berărie - cine vine întâi așteaptă pe ceilalți. În interiorul unui vagon închis al tramvaiului vechi, stau înghesuite, pe banchete și-n picioare, treizeci și patru de persoane suferind foarte ...

 

Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte

Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte Don Pasquale - operă comică în trei acte. Muzica de Maestro Donizetti. de Nicolae Filimon Prima reprezentare a acestei opere devenind o monstruoasă profanare din cauza multelor greșeli ale orchestrului și ale unora dintre artiștii chemați a o interpreta, nu-i vom da loc în coloanele revistei noastre pentru că a-i face o dreaptă critică ar fi să ieșim din limitele prescrise de buna cuviință, și aceasta nu intră în deviza noastră; venim dar la cea de a doua care, deși fu susținută mai binișor, însă modul punerii în scenă și esecutarea lăsă mult de dorit și prea mult de criticat. Este necontestabil că opera comică pretinde mai mult decît cea serie spre a fi bine interpretată. Dacă acea serie, în lipsă de talente mari artistice, se poate reprezinta și de artiști mai mediocri, numai daca vocea lor ar împlini condițiunile cerute pentru esprimarea muzicei dramatice, care consistă mai adesea din ceea ce se zice canto spianatto , cea comică din contra, cere ca artiștii, pe lîngă o voce chiară, plină de agilitate și bine întonată, să aibă jocul de scenă ...

 

Nicolae Filimon - Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană

Nicolae Filimon - Influenţa cometului asupra artiştilor de la opera italiană Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană de Nicolae Filimon Astronomii moderni strigă din toate puterile să nu avem frică de comeți, căci ei nu sunt decît niște corpuri luminoase și cu coadele lungi care, negăsind pe nimeni să-i ia în serviciu, umblă rătăcind pe bolta stelată a cerului, fără a pricinui cuiva vreun rău. Părerea acestor învățați poate să fie prea adevărată, mai cu seamă că, pînă a nu se arăta pe la noi cometul Donati, mi-au mai repetat-o chiar descoperitorul lui, pe cînd mă aflam la Florența. Cu toate acestea, am rămas și voi rămînea totdauna statornic în convicțiunea mea că toate relele ce suferă omenirea vin din influența fatală a comeților. Spuneți-mi, mă rog, ar fi murit oare Friederich cel Mare daca nu venea un blestemat de comet să se așeze cu cea mai mare impertinență dasupra Berlinului? Napoleon I s-ar fi dus el oare pe corabia Belerofon, ca să se dea de bunăvoie prizonier eternilor săi inemici și să moară la insula Santa Elena, bătîndu-se cu șoarecii? Dar astea sunt ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur Făt-Frumos cu părul de aur de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată într-o pustie mare un pustnic, și petrecea singur singurel. Vecinii săi erau fiarele pădurilor. Și așa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul. Într-una din zile se duse pustnicul pe marginea gârlei, care curgea pe-aproape de coliba lui, și iată văzu că vine pe apă un sicriaș smolit și încleit bine, și auzi un orăcăit de copil ieșind dintr-însul. Stătu puțin de cugetă și, după ce făcu rugăciune, intră în apă și trase cu o prăjină sicriașul la margine. Când deschise, ce să vază în el? Un copilaș ca de vro două luni; îl scoase din sicriu și cum îl luă în brațe tăcu. Acest copil avea un baier atârnat de gât. Și, dacă îl luă, văzu că într-însul era o scrisoare, o ceti și află că copilul de față este lepădat de o fată mare de împărat, care alunecase și ea în valurile lumei și, care, de frica părinților, lepădă copilul, îl puse în ...

 

Ion Luca Caragiale - Năpasta

... Nouă ani de zile!... Cine se preface atâta vreme așa, și să nu fi fost nebun, tot acolo ajunge... până la urmă tot nebunește. DRAGOMIR: Dac-a fost ticălos, prostul! L-a găsit cu cămașa plină de sânge, a văzut la el luleaua, tutunul și ...

 

Garabet Ibrăileanu - De dragoste

Garabet Ibrăileanu - De dragoste De dragoste de Garabet Ibrăileanu 1. Amor adevărat e acela la care ia parte și imaginația și inima. Amorul, lipsit de una din aceste două părți, e o stare bolnavă a individului. 2. Ceea ce se numește imaginație în amor e partea estetică a acestuia; ceea ce se zice inimă, e partea lui senzuală. 3. Ce este dragostea? Și anume dragostea pentru un individ, nu dragostea de oameni în general? Este un fel de afinitate între doi oameni. Dacă este o afinitate între doi oameni, atunci, firește, trebuie să fie o afinitate între toate chipurile de a fi ale acestor doi oameni. Un om ni se prezintă nouă sub mai multe aspecte: ca trup, ca simțire, ca minte. Așadar, afinitatea dintre doi oameni, ca să fie completă, trebuie să fie din aceste trei puncte de vedere: trebuie să fie afinitate fizică, ca să zic așa, adică fiecăruia dintre cei doi să-i placă celălalt ca fizic, să-i placă fața așa cum este ea, cu gura, nasul, ochii etc., trebuie să fie afinitate de simțire, adică să simtă bucurie și întristare cam în aceleași împrejurări, trebuie să fie afinitate ...

 

Ioan Slavici - Miseri%C4%AD

Ioan Slavici - Miseri%C4%AD MiseriÄ­ de Ioan Slavici Ioan Slavici, “MiseriÄ­,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 108 (24 Noiembrie), p. 1. N’avem noÄ­ RomâniÄ­ să ne temem de cât de propriile nĂ³stre pÄ•cate. Sunt zadarnice alergăturile luÄ­ Iuda și minciunile lor și silințele lor de a ne îndupleca să nuÄ­ maÄ­ socotim pe EvreÄ­ deopotrivă cu ceÄ­-l’alți străinÄ­ așezațÄ­ pe pământul RomânieÄ­: legile nĂ³stre sunt bine chizuite și drepte, și nicÄ­ noÄ­ nu voim să le schimbăm, nicÄ­ alțiÄ­ nu se încumetă a face încercarea de a ne sili să facem ceea-ce nu voim. Posițiunea legală a Evreilor are să rămâie tot cea de astă-zi, ba una din nechibzuite, în care s’aÅ­ avântat JidaniÄ­, e că de aicÄ­ înainte EvreiÄ­ le vor fi încă maÄ­ nesuferițÄ­ Românilor și că cererile de împămĂȘntenire ale lor vor trece maÄ­ cu anevoie prin corpurile legÄ­utĂ³re ale RomânieÄ­. Nu are însă să rămâie neschimbată și posițiunea de fapt a Evreilor. Sunt cifre nemilĂ³se, care ne încredințeză, că eÄ­ se sporesc, și sporirea acĂ©sta ar fi peste ...

 

Ion Luca Caragiale - Ironie

... a lăuda: Dacă port cu ușurință și cu zîmbet a lor ură, Laudele lor desigur m-ar scîrbi peste măsură." Sărmane omule! dac-ai învia, ai vedea că de ce te temi nici moartea nu te poate scăpa! Omul acesta a trăit, mai des mîhnit, mai ...

 

Petre Ispirescu - Pasărea măiastră

... ieșit din poruncile împărăției tale nici cât negru sub unghie; și daca acum cutez a stărui în rugăciunea mea, este numai că voiesc, dac-aș putea, să împlinesc o dorință care nu dă odihnă sufletului măriei tale, dorință pe care te silești de mulți ani și cu mari cheltuieli ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>