Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 701 - 710 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
... Heinrich Heine - Cavalerul Lui D. Anghel A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut, El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă. Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz! La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz, Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul! Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor, Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară. Și ... cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ce mai teafăr el simte că renaște. Ea însă, ea-l răsfață zâmbind alintător, Cu vicleșug se-ntoarce încet și-ncetișor L-acoperă cu vălul cel alb, de diamante... Într-un palat feeric, cu ziduri de cleștar, Se vede cavalerul, orbit de-așa splendoare: Uimit se uită dânsul și se mai uită iar, Tot aruncând în preajmă-i priviri ne-ncrezătoare. Dar nimfa-l ține totuși îmbrățișat cu drag El — mire, ea — mireasă, și-n jurul lor, șirag Din țiteră țin hangul și cântă mândre zâne... Din țiteră țin hangul și cântă răpitor, Și ...
Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu
... cuvântul ce zice: plină de dar, să înțelĂ©ge Duhul Sfânt, prin care să dau toate darurile și în cuvântul cel ce zice: Domnul e cu tine, să înțelĂ©ge Tatăl, că el iaste Domnul a toate, văzutelor și nevăzutelor. Dumnezeu însă, carele numai cu un cuvânt au făcut și au zidit toate lucrurile cĂ©le văzute și nevăzute, poate cu adevărat, cu cea desăvârșit a lui preputernicie, să facă stĂ©le mai luminoase decât acĂ©stea ce strălucesc pre ceriu și lună mai iscusită decât aceasta ce ne povățuiaște noaptea și soare mai strălucitoriu și mai luminat decât acesta, carele stinge cu lumina lui toate cĂ©lialalte lumini și ceriuri mai mari și mai largi în rotocolime și păsări mai cu dulce glasuri și flori mai cu multe mirosuri și copaci mai nalți și mai roditori și vânturi mai sănătoase și văzduhuri mai de folos și hiară mai multe la număr și mai de multe fĂ©liuri și mai multe lumi decât aceasta ce lăcuim poate să zidească în mărime și în meșterșug mai minunate; iară o zidire carĂ© să covârșască în vrednicie pre Maica lui Dumnezeu nu va putea să facă niciodată, măcar că iaste
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... parcăÂi spuse dracul la ureche ce prăpăd li se gătește acolo înăuntru că nu-i veni să intre și fugi. Băiatul așa de încet și ușor lucrase, încât fata nu simți nimic. Ea dormea dusă în pat, fără să iabă vreun habar. Atunci și el se apropie de fată - și, dreptul lui Dumnezeu! nici că mai văzuse până atunci așa frumusețe - îi luă inelul ce avea în degetul cel mic și marama de pe față. Cu aceste două lucruri se întoarse el acasă la frații săi, fără să le spuie ceva, din cele ce i s-au întâmplat. Tata-l fetei ... din lume că cine va fi acel viteaz care a răpus pe zmei, să se înfățișeze ca să-i dea fata după dânsul, și jumătate împărăția. Nu trecu mult și iată că vine la împărat un țigan urât și buzat, și negru, ciumă nu altceva, și spuse că el a omorât pe zmei. Și ca să încredințeze pe împăratul de spusele lui, își arătă cu mândrie satârul plin de sânge și hainele stropite. El își umpluse satârul și hainele cu
Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi
... ca mierea dulce, la chip fermecătoare Și ca bujorul mândru de ochi atrăgătoare. Apoi zâna-i aduse o dalbă de rochiță, Din raze vii țesută, cu stele prin altiță, Și-i zise: "De-ți e gândul să ai parte de bine, Rochița niciodată să n-o scoți de pe tine, Și cât vei fi al lumii frumos, iubit odor, Să fugi în lumea-ntreagă de-al luncii zburător, Căci el țintește ochii și dorurile sale Pe oricare ființă cu forme virginale, Pe dalbele copile, a dragostei comori, Ce-s jumătate fete și jumătate flori, Pe zânele născute în atmosfera caldă, Ce sub văpaia lunii în lacuri lin se scaldă, Și chiar pe luna plină de o lumină moale, Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale. II Copila descântată de zâna ei cea bună Creștea-ntr-o ziuă numai cât alta într-o lună, Ș-a sale ... ești de frumoasă la chip și la făptură, Că nopții dai lumină, și iernii dai căldură, Și ...
Ion Luca Caragiale - Educațiunea sentimentală la vite
... și cu stăruință, se pot obține și la noi dobitoace bine cultivate, cu instrucțiune și educațiune raționale. Până unde a putut merge omul cu știința în cultura vitelor, se va vedea mai la vale dintr-un singur exemplu, pe care probabil nu l-a aflat nici o ... să aducă laudele pe cari noi ne simțim datori a le aduce d-lui administrator al domenielor coroanei. Dar să nu fim adulatori cu un bărbat, care nu poate suferi adulațiunea! să nu facem reclamă unui personaj așa de sus-pus, care, știm bine cu toții, n-a umblat și nu umblă după reclamă; și să venim d-a dreptul la fapt — faptul va vorbi de sine. Iată. Un negustor econom de vite a mers ... Foarte bine. Îl trag pe tăurel la cântar și iese 400 de kilo. — Greu e! zice negustorul. — E taur cultivat! i se răspunde. Și negustorul numără 400 de lei; ia vita, o încarcă în gară la Periș, se suie și el în tren și
... petrec într-o lumină de lună, într-o atmosferă misterioasă... Fantoma de adineaori are un taraf acuma, o giubea nouă o îmbracă, ochii îi sclipesc și mîna nu-i mai tremură, tînguirea singuratecă se face orchestră, o ghitară parcă s-a adăogat, și iată și un flaut, și sunt mai multe viori parcă, și vocea care cîntă ai spune acuma că e tînără, vibrătoare, sonoră... Și tot alte trăsuri vin. Și iată-le acum pe largul tăpșanului ocolind, se țin șir una după alta, merg domol îndrumate spre poartă și dispar una după alta sub umbrarele aleelor de tei ce împrejmuiesc drumul în defileu pînă de vale. Dar cîntecul a tăcut și amintirea aceasta adusă de cîntec a dispărut cu el. Pe tăpșanul pustiu se face întuneric și devale lașul și-aprinde luminile sfioase tremurînd în ceața albăstrie. Arunc un ban fantomei de lăutar și cobor la vale, cătînd să-mi întregesc amintirile. Da, viziunea aceasta era adevărată în vremea copilăriei mele. Era bogăție, și nu era seară cu lună să nu urce trăsurile pe dealul Copoului. lașul era un ostrov fericit, o oază de verdeață împrejmuită de vii roditoare, cu grădini fermecate, în care ...
Mihai Eminescu - Mușat și ursitorile
... cărare, Prin ochiul prins unei ferești rotunde Se-aude plâns, se vede luminare Și în căldura locuinței scunde O mamă mișc-un leagăn cu piciorul Și la scânciri c-un cântec ea răspunde. Și-au adormit încet, încet feciorul,  Sub a lui leagăn a împins o piatră  Gândirea ei spre viitor ia zborul ... lucească, Precum în cer e numai unul soare, Un soare fii în lumea pământească.  Puternic fii  i-a zis cea următoare; Și biruind vei merge înainte, Să-ți fie viața-n veci strălucitoare. A treia zise tainic:  Fii cuminte, Pătrunzător ca și lumina mare, Tu să-nțelegi cele lumești și sfinte." Iar muma lui cu spaimă-n somn tresare, Împreunându-și mânile-amândouă, Ea în genunchi se roagă-n gura mare: ,,O, ursitori, a căror daruri plouă Asupra lumii-ntregi, mai stați o clipă ... trec în pripă Să îi menească sfânta voastră gură, Nu bunătăți supuse la risipă. Puternici, mari, frumoși atâția fură, Înțelepciuni, comori le-ați dat multora Și toate, vai, cu ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... fabula lui Fierul și argintul , în care aceste două metaluri țin un dialog atât de înțelept, deodată zic, o lumină cerească îmi trecu prin minte, și am înțeles următorul adevăr: că și metalurile au suflet, mai ales aurul și argintul, de vreme ce ele însuflețează și mai de multe ori desuflețează oamenii; în urmare trebuie să aibă și grai. Sprijinit de această frumoasă descoperire, m-am simțit îndată cuprins de o femeiască curiozitate și, fără dar a pierde vreme, m-am lungit într-un jilț elastic, am așezat cutioara lângă mine pe masă și, cu țigareta aprinsă, m-am pus pe ascultat. Razele lunii, precum am zis, se jucau pe covorul din odaie, zugrăvind felurimi de figuri, și unele, lunecând pe cristalul călimărilor, tremurau chiar deasupra galbenului și a paralei, la care mă uitam cu ochii țintiți. Aceste două monede se aflau atunci în focul cel mai înflăcărat al convorbirii, amândouă săltând din vreme în vreme cu mânie și bătându-se, zuruind, de marginile cutioarei. Iată ce ziceau: GALBENUL: Dar, mă mir de stăpânul meu cum de a uitat cine sunt eu ... epocă fericită când ne-am întâlnit în buzunarul căpitanului Costiță?... Sufletele noastre erau făcute unul pentru altul, c[...]ndată ce ne-am zărit ne-am ...
... tot mai gândești la anii când visam la academii, Ascultând pe vechii dascăli cârpocind la haina vremii, Ale clipelor cadavre din volume stând s-adune Și-n a lucrurilor peteci căutând înțelepciune? Cu murmurele lor blânde, un izvor de horum-horum Câștigând cu clipoceală nervum rerum gerendarum ; Cu evlavie adâncă ne-nvârteau al minții scripet, Legănând când o planetă, când pe-un rege din Egipet. Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos, Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din chaos Și cum neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață Că epocile se-nșiră ca mărgelele pe ață. Atunci lumea-n căpățână se-nvârtea ca o morișcă De simțeam, ca Galilei, că comedia ... de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mâncat de molii Și privind păinjenișul din tavan, de pe pilaștri, Ascultam pe craiul Ramses și visam la ochi albaștri Și pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă Către vreo trandafirie și sălbatecă Clotildă. Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic. Scârțâirea de condeie dădea farmec astei liniști, Vedeam valuri verzi de grâne ... ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea II
... tot mai gîndești la anii cînd visam în academii, Ascultînd pe vechii dascăli cîrpocind la haina vremii, Ale clipelor cadavre din volume stînd s-adune Și-n a lucrurilor peteci căutînd înțelepciune? Cu murmurele lor blînde, un izvor de horum - harum Cîștigînd cu clipoceală nervum rerum gerendarum; Cu evlavie adîncă ne-nvîrteau al minții scripet, Legănînd cînd o planetă, cînd pe-un rege din Egipet. Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos, Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din chaos Și cum neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață Că epocele se-nșiră ca mărgelele pe ață. Atunci lumea-n căpățînă se-nvîrtea ca o morișcă, De simțeam, ca Galilei, că comedia ... de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii Și privind păienjenișul din tavan, de pe pilaștri, Ascultam pe craiul Ramses și visam la ochi albaștri Și pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă Către o trandafirie și sălbatică Clotildă. Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic Ba un soare, ba un rege, ba un animal domestic. Scîrțiirea de condeie dădea farmec astei liniști, Vedeam valuri verzi de grîne ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Odinioară Odinioară de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Lui George Radu Golescu Anii trec așa de repede, că nu-ți dai seama când și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie. Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urmă, ci ne târăște cu ea până la hotarul vieții. Ne așează frumușel pe două scânduri, ne întinde pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru. Ei, câte se duc cu zilele și ce triste minuni ni se arată de ieri până azi! Câte ne mai așteaptă de azi până mâine! În curtea bisericilor vechi, cruci de piatră ... jupân, ori nea cutare, călare pe rotașul din stânga, plesnind voinicește în naintași, lelițele, cumetrele, finele, suratele îi ieșeau voioase înainte, îl opreau din drum și-l zăpăceau