Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CAPUL LUI
Rezultatele 701 - 710 din aproximativ 776 pentru DE CAPUL LUI.
Gheorghe Asachi - Momița la bal masche
... Gheorghe Asachi - Momiţa la bal masche Momița la bal masche de Gheorghe Asachi Un filozof, ce aflasă A științelor secret, De pe lume adunasă, Pentru public cabinet, Dupre sistematic plan: Scoice, pești din ocean, Fiare, paseri cu verzi pene, Bolovani și buruiene, Crocodili de pe la Nil Și tablo de Rafail. Iar apoi cel învățat, De un gust, de o capriță, Pentru sine-au cumpărat Mare, tânără momiță. Care-i zic orangutan Și-i de țărmul african. În cărți ziua îngropat Și-n negrală împlântat, După lucru-ostenitor Iubea șaga uneori, Și, lăsând doparte tomul, Învățatul meu, ca omul, Să ... s minciunoase; Aici vezi pe un nălban, Având portul și organ Unui doftor la consult, Latinește vorbind mult. Vezi din școală un băiet Cu cunună de poet; Dama care-o lume-nșală Vezi cu hohot de vestală; Jidovul din Podul-Vechi, Îmbrăcat ca erou grec; Ș-advocatul cel limbut Gioac-aice rol de mut. Prin astfeli de iarmaroc A mei oaspeți își fac loc. Filozoful prin desime Trece, dar nu-l caută nime; A momiței pas mărit Și ... a sale-odoare Al Ungariei magnat. Altu-apoi: O, frățioare, Din tăcerea sa nu vezi Că-i un milord irlandez? Giură însă-a
Ion Luca Caragiale - Emulațiune
... ce, oare? Vom vedea îndată ce-l vom asculta. Cititorul știe, fără să mai alterăm modul normal de a scrie româneasca, micile particularități de pronunțare ale eroului nostru național-cultural. Profesorul intră, cum am zis, posomorât; se uită lung la școlari, clatină din cap considerându-i, apoi începe solemn. Să-l ascultăm cu atenția cuvenită. Profesorul: No!... care dintă voi au fost ieri ș-alantăieri la paradie? Școlarul Ionescu ... eu ce vă spun în toate zilele, măgarilor! și vă muștruluiesc (foarte sentimental) cu aceea dragoste, cu acel devotământ ca un adevărat părinte pântru copiii lui m' rog! ca să scot și din voi, oameni... și voi (foarte mâhnit) n-ascultați! Școlarul Otopeanu (afectat de mâhnirea profesorului) : Ba, ascultăm, domnule! Profesorul (schimbând tonul, foarte aspru) : Ba n-ascultați, râtanilor! că dacă ați fi ascultat, în atâta vreme, de patru ani, de când fac cu voi rotățiune, mi-ar fi succes și mie să vă scot o dată la un defilir în paradie; să capăt și eu ... opresc în repaos pe loc. Profesorul asudat, se șterge cu basmaua: No! văz't-ați că nu e vun lucru mare, dacă aveți o țâr de ...
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
... încremenit. În iarbă, la un loc bătătorit într-adins, o copăiță și în copăiță un copilaș - el miorlăia așa. Cine-l lăpădase tocmai aci? Norocul lui... A vrut el împăratul să meargă-nainte la vânat, că la asta plecase, da unde a fost chip de țipetele broscoiului, că făcea o gălăgie, un tărăboi de nu-l încăpea pădurea. Așa, zice întâiul sfetnic, ăla era un prieten vechi și bun al împăratului: - Măria-ta și boieri dumneavoastră, eu zic să ... ca de vreo optsprezece ani și ei care de câți era. O iubeau împărăteasa și împăratul pe fată de-o pierdeau din ochi, cât era de mlădioasă când umbla de colo până colo pe covoarele moi, de nu s-auzea pășind, și cu trandafirii în păr și râdea de toate celea, parcă era, când s-arăta în fața bătrâneților lor, ca un luceafăr strălucitor și vesel în fața unui drumeț ostenit. Și erau toți ... ajung ei, fără să se caute, într-un târg mare, unde se ținea iarmaroc vestit odată la zece ani. Și ținea iarmarocul ăsta o sută de zile în cap
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
... înfocată, a naturii și a iubirii în RenĂ©, e efectul unui temperament nervos, fierbinte și bolnăvicios totodată; ideile reacționare ale scrierilor lui sunt pricinuite de revoluția franceză care a desființat nobilimea, a omorât pe fratele lui și l-a surghiunit pe însuși artistul. Ideile religioase-bigote, prin care se caracterizează, se datoresc educației excesiv de religioase, aproape unei nebunii, care se observă la toți membrii familiei Chateaubriand, o manie care a făcut pe sora lui să intre la mănăstire în floarea tinereții; și e de notat că pe sora aceasta o iubea el cu pasiune. Lirismul pesimist și deznădăjduit al lui Leopardi se explică prin constituția lui fizică peste măsură de bolnăvicioasă, pe de o parte, iar pe de alta prin un complex de influențe sociale. Și așa-i întotdeauna. Dacă uneori nu putem găsi, în unele privințe, o legătură de cauză între mijlocul social și cel natural și creațiunea artistului, pricina poate fi că știința nu-i îndestul de dezvoltată în această privință; pricina poate fi a instrumentelor de cercetare, care în materie de artă și de psihologie sunt încă puțin perfecte, și în sfârșit vina ...
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
... linseseră vițeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moșneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ș-apoi, când venea moșneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă melița; că fata lui nu ascultă, că-i ușernică, că-i leneșă, că-i soi rău... că-i laie, că-i bălaie; și că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă unde știe, că nu-i de chip s-o mai ție; pentru că poate să înnărăvească și pe fata ei. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ... pe acest drum, pe unde fusese fata moșneagului; se întâlnește și ea cu cățelușa cea slabă și bolnavă; dă și ea de părul cel ticsit de omide, de fântâna cea mâlită și seacă și părăsită, de cuptorul cel nelipit și aproape să se risipească; dar când o roagă și cățelușa, și părul, și fântâna, și cuptorul ca să îngrijească de dânsele, ea le răspundea cu ciudă și în bătaie de ...
Iancu Văcărescu - Bineînțeleșii
... Iancu Văcărescu - Bineînţeleşii Bineînțeleșii de Iancu Văcărescu ( Dialog ) Apărută în volumul Colecție din poeziile d-lui marelui logofăt I. Văcărescu , cap. Epigrame (1848) Preotului, ce citise Pe una ce-n grab' murise, Zicea o cocoană bună: "— Șade rău să spui minciună ! L-alții n-ai ... Că opt abia-mi ud un dinte; Și mi-au spus mulți că e-a minții, Des așa tot să-mi spăl dinții, De
Alexandru Vlahuță - La vatra rece
... Alexandru Vlahuţă - La vatra rece La vatra rece de Alexandru Vlahuță I Oblonitu-mi-a fereasta Gerul, cu-a lui flori de gheață, Și, în toată casa asta, Eu sunt singura viață. Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că suntem doi, Aș mai ... II Se aude-n horn nebunul Viscol, aprig vâjiind, Și din strășini, câte unul, Cum cad țurțurii plesnind; Sună-n crengile lovite Uscat zgomot ca de oase, Și vârtejuri, repezite, Bat în ușă mânioase. Se arată-n neguri luna, Albe stelele sclipind; Și de ger s-aud întruna În pod corzile trosnind. Mi-ar prii, pe-o așa iarnă, O-mpietrită amorțire Îndelung să mi s-aștearnă Peste cuget ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... care împăratul cu stema ruptă din soare să nu-l fi domolit, că nici o oaste dușmană nu putea să-i stea împotrivă. La vreme de adânci bătrâneți sta înzăuat în fruntea ostașilor, călare pe un bidiviu ce arunca pe nări trâmbe de fum și limbi de foc. Și toți ai săi prindeau la inimă și biruiau, căci așa li se păreau lor cum era el de bătrân și înzilizit, tocmai ca o lance ruginită, care de-a pururea răpusese pe oricine izbise. Dar cât era de mare și de vestit, că se dusese vestea până unde pământul e drob și piftie, de-a surda îi fură toate. Într-o sfântă de vineri, cam pe la chindii, numai ce i se păru că stema din cununa împărătească se umflă și crește, crește, ba cât oul de gâscă, ba cât un boșar, și-i îndoi grumajii, și-l plecă la pământ. Înfricoșat, împăratul se luptă ce se luptă cu namila de diamant, iar la urma urmei căzu cu fața în jos, podidindu-l un plâns de foc. Nu trecu cât ai scăpăra din amnar, și se apropiară de împărat, cu mângâieri și dezmierdări, odrasla lui, de trei fete
Antim Ivireanul - Postfața Evangheliei greco-române, tipărită la București, în anul 1693
... Antim Ivireanul - Postfaţa Evangheliei greco-române, tipărită la Bucureşti, în anul 1693 Postfața Evangheliei greco-române, tipărită la București, în anul 1693 de Antim Ivireanul Iubitoriului cetitoriu sănătate. Ca și corhorul între alte verdĂ©țe, precum zice pilda, mă arăt și eu, o iubiților cetitori, cătră cei meșteri ... taine, cea întreită și nedespărțită aceii desăvârșită și necuprinsă troiță, am cunoscut pre Tatăl nenăscut, și pre Fiiul den părintele născut, și pe dumnezăescul Duh de la părintele purcezătoriu, o dumnezăire de o ființă și de împărăție în trei fĂ©țe cunoscută. Deci văzând eu smeritul, adâncul bogoslovii, mă stridiiam a mă apuca de acest lucru. Însă dându-mă pre mine cu credință curată și cu nădĂ©jde cătră dulcele Hristos carele zice, la Mathei 21: De veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți zice muntelui acestuia, ridică-te și te aruncă în mare, să va face, și toate oare ... veți cĂ©re, crezând, veți lua. Deci spre-acĂ©stia căutând cu tot sufletul și inema, prin trudă și osteneală, nu puțină, m-am atins de acest folositoriu de suflet lucru, al căruia întâi cea ...
... George Coşbuc - Sub patrafir Sub patrafir de George Coșbuc Părinte, eu mă-nec din piept Și n-am puteri de vorbă multă ; Cât voi putea vorbi m-ascultă Să-ți spun în grabă tot și drept. Aș vrea să-ncep cu fapte bune, Dar n ... fost și prost la numărat — Și n-am ce spune. N-aveam nici vreme. Tata-i mort Și mama-i cu copii, sarmana. Ei de la mine-așteaptă hrană, Și grija numai eu le-o port De-acum ei singuri să și-o poarte ! Mi-e milä de durerea lor, De ei mi-e jale, nu că mor. Dar cum e scris Că sunt dator Și eu c-o moarte. EU mă cunosc ; sunt păcătos, Că ... i dau grămadă jos — Dar m-am ferit să-mi fac ponos Cu toți nebunii. O dată numai... P-un flăcău L-am dat de ziduri, pentr-o fată A doua zi a prins deodatä La plug în deal să-mi pară rău, Și nici la ... ceva să spui, Mi-e martur Dumnezeu, părinte, C-am spus ce mi-a venit în minte Și-oi spune tot, în fața ...
... voastră, adăugă ea, roșindu-se pe obraji. — Și eu mă jur să-l pastrez toată viața mea ca un suvenir neprețuit!... răspunse Alexis, tremurând de uimire. Câteva persoane se apropiară de Margărita; iar Alexis se retrase încet, strângând la pieptu-i un mic buchet de flori de trandafir, de viorele și de rezeda. Din cea mai adâncă desperare, el trecuse pe loc în cea mai vie bucurie. — Mă iubește! gândi el, mă iubește! Ah! de-acum nu-mi pasă de suferințe, nu-mi pasă de moarte! mă iubește Margărita!... Pe când Alexis improviza în sine acel monolog poetic și naiv, pe care toți înamorații îl repetează de când există amorul, domnul M. îl observa de departe și zâmbea, văzându-l rătăcind prin salon ca un om ce nu ar avea conștiință de sine. El veni în fața lui, îl atinse cu mâna pe umăr și îi zise glumind: — Trezește-te, poetule, și te coboară pe pământ din regiunile lumii ideale, căci balul ... Margăritei. Zicând acestea, dl M. alergă râzând lângă juna lui soție și începu cu ea o convorbire în vremea căreia aruncau împreună priviri deosebite asupra lui