Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU DE MULT
Rezultatele 701 - 710 din aproximativ 1381 pentru NU DE MULT.
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... îl apăsa. Sta mut marele-arhangel, cu degetul la gură, Sta neclintit la postu-i și buzele-și mușca, Fierbea trufia-ntr-însul, fierbea friguri de ură, D-a tâmplelor bătaie ochi, față se roșea. Oribilă durere de frunte îl cuprinde Și fruntea i se umflă, nu-l mai încape loc; În cugetu-i prin ură concepe și s-aprinde, Turbează apostatul, o spumă e, un foc. Plesnește al lui creștet. Născu ... și răsurlă vendictă, răzbunare, Blestemă providența, la ceruri greu hulesc. Ca unde-ntărâtate când stă o vijelie, Dezmăsurate unde când grele cad, plesnesc, Așa munții de flăcări, dup-astă-anomalie, În flisv plesnesc, se nalță, iar cad și iar plesnesc. S-alină-apoi tumultul și nu mai e vedere, Profund, mare-ntuneric în mijlocul de foc, Vârteje de fum negru rotează în tăcere; Zdrobiți abia demonii se-ntorc, își cată loc. Și ce loc să-și mai afle? în locul de durere, În locul din afară și unde nu ajung Nici pace, nici repaos, nici semne de tăcere: Exotic întuneric ș-eternul suspin lung? Când s-ar lua unime în loc de măsurare O rază
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... domnul prefectul să-ți mai mărească leafa, că te prăpădești de tot!..." Nouă copii, coane Fănică, să trăiți! nu mai puțin... Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! nouă copii și optzeci de lei pe lună: famelie mare, renumerație mică, după buget. TIPĂTESCU (zâmbind): Nu-i vorbă, după buget e mică, așa e... decât tu nu ești băiat prost; o mai cârpești, de ici, de colo; dacă nu curge, pică... Las' că știm noi! PRISTANDA: Știți! Cum să nu știți, coane Fănică, să trăiți! tocma' dumneavoastră să nu știți! TIPĂTESCU: Și nu-mi pare rău, dacă știi să faci lucrurile cuminte: mie-mi place să mă servească funcționarul cu tragere de inimă... Când e om de credință... PRISTANDA: De credință, coane Fanică, să trăiți! TIPĂTESCU: Nu mă uit dacă se folosește și el cu o para, două... mai ales un om cu o familie grea. PRISTANDA: Nouă suflete, coane Fănică, nouă ... primăriei. TIPĂTESCU (interesându-se de povestire): Ei! PRISTANDA: M-am mai întors eu, dar închiseseră ferestrele și lăsaseră perdelele. TIPĂTESCU: Cine să fie? Ce scrisoare? Nu pricep… Ghiță, eu trebuie să mă duc la dejun, să
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... am lovit-o cu cârja, a scos foc pe ochi; și cârja s-a făcut numai țănduri în mâna mea... bunătate de cârjă... mi-o dedese chiar Strâmbă-Lemne, acu o sută de ani. PEPELEA: Strâmbă-Lemne?... Alei!... dar de când ești pe lume, mătușică?... BABA RADA: Eu?... Ascultă: ARIE I Eu sunt de când în astă lume Românul încă n-avea nume; De când Carpații cei măreți Erau ca niște bureți; De când lupii la noi Erau păstori de oi Și urșii cu cimpoi Mânau cirezi de boi. II Eu sunt de când pe mândrul soare Nu erau pete arzătoare; De când un purice ușor Purta potcoavă la picior, Potcoavă grea de fier Cu care sărea-n cer, Ș-apoi din cer venea Și barba mi-o ciupea. Pe atunci eram tânără, frumoasă... eram zână... dar m ... tu ei?... PEPELEA: Și ea mie, vorba țiganului. BABA RADA: Ei, știi una?... Pepeleo, hai cu mine în pădure, să-mi durezi o cârjă nouă de alun... Și eu voi culege flori de năvalnic, ca să-ți fac o scăldătoare de dragoste. PEPELEA: Și crezi că Sânziana m-a îndrăgi, dacă m-oi scălda?... BABA RADA:
Costache Conachi - Visul amoriului
... žEu sînt floarea viorica, îmi zicea, care-ai ales Dintre celelalte toate priimindu-mă-ntr-ales. Vom merge acum în grabă la palatul fericit, Unde de veci lăcuiește amoriul cel proslăvit. Te va bucura privala unui loc ce-i lăcuit De dragoste, de trufie și de tot lucrul poftit, Dar să nu te-nșeli să cauți la fetele ce-i vedea, Căci te voi goni îndată de supt aripioara mea.â€� Iată dar că să deșchisă o poartă chiar de robin, Pîn-în vîrf înfășurată cu ramuri de frunză de spin. Doi salcîmi de dinlăuntru cu candelele de flori Înșira printr-a lor frunză zefirii măgulitori. De o parte canapeaua unde-amoriul odihnea, Învălit cu trandafirii ce zînele curăța, Și într-alta Afrodita, în brață cu Chipidon, Cu pepturile lipite petrecea în ... îndată ești perdut.â€� „Ah, mai stă puțin, stăpînă, să le privescâ€�, am strigat. „Ba nu, mi-au zis cu mînie, căci aceasta nu-i iertat.â€� Și îndată cu iuțală lăsîndu-mă pre pămînt, Asămenea precum este și viforul cel de vînt, M-au luat pre-a sale brață într-un așternut de ...
Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului
... sfânt: Găsit-au târgoveții Pungași și vânzători De vite pentru jertfă, Vicleni amăgitori; Pe cei ce schimbă banii, Herghelegii, văcari, Cu viețile pierdute, Cu inimi de tâlhari; Pe cei ce-și vând și cinstea Și sufletul întreg Și zilele lor toate În vicleșug petrec, Pe cei mișei ce nu știu, Nu văd altă nimic: Un Dumnezeu — argintul, Credința li-i câștig. Și lucruri ne-auzite! Afară de văcari Cu viețile pierdute, Cu inimi de tâlhari, Afar' de schimbătorii De bani, ai căror limbă Deodată cu schimbarea Cârnește și se schimbă, În hramul lui Iehova Hristos au dat de boi, Buhai gătiți, porumbiți De vindere și oi De vindere asemeni: Pe-atunci iudeul care Putea mai mult să vândă Se numără mai mare. Așa o mișelie Hristos în hram găsit-au Și în mânie mare Atuncea El venit-au, Atuncea El, cuvântul ... felul Din hramul Palestinei, Pe vameși — iudei, Pe vânzători de jertfă, Pe ceialalți mișei, Măsuțele cu banii Le-au răsturnat pe toate, Făcând bici de frânghie. În sfânta Lui dreptate Gonit-au târgoveții Și schimbătorii toți Ai banilor de jertfă Afară ca pe hoți. Au zis Hristos — s-audă Destrăbălata gloată, Să ieie-aminte lumea În răutăți scăldată: ,,
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
... rochia celei ce nevrîstnică încă pășise în fața altarului ca să-și plece grațiosul cap peste care mîinile întinse ale preotului avea să așeze cercul de aur al cununiilor. Cu grijă strînsă a rămas apoi alba rochie de fai. O spumă albă s-a risipit într-un sipet, o pleată de aur ca tăiată de o foarfecă volnică a adormit beteala pe valul obosit al diafanei țesături de borangic, prinsă odinioară în creștetul fecioarei. Păstrînd măsura trupului de atunci, nevrîstnicul tipar al virginelor forme, candoarea anilor ce nu se mai întorc, în sipetul străvechi, plin de levănțică și de busuioc ca într-un sicriu, rochia a urmat să doarmă, alba mărturie a rămas uitată ; aducîndu-și aminte, cununa de lămîiță a rămas în floare, lungile fire de aur pe care nimic nu le poate întuneca au stăruit să strălucească în ciuda anilor și a întunericului. Nevrîstnica fată cu umerii înguști și ascuțite șolduri femeie s ... vorniceilor, trecu din nou bunica pragul bisericii, cum am zugrăvit-o la început, în alba rochie cu care pășise cînd era nevrîstnică în fața altarului, nu ca să-și plece grațiosul cap peste care mîinile întinse ale preotului avea să așeze cercul de aur al cununiilor, ci dusă
Traian Demetrescu - Nunta de argint
... își serbează nunta... Iar mama voastră piere! (își acoperă fața cu mîinile) Scena a II-a REGELE (singur, în camera sa de toaletă) Sînt douăzeci și cinci de ani În fine! De cînd te sfîșii, Romînie, Pe tine! Și n-a trecut decît un sfert De veac, De cînd sînt rege dintr-un biet Prusac! Eu i-am luat cît n-a putut Să-mi dea, Și tot mai mult să-i iau Aș vrea! Am fost german, voi fi german Și sînt; O, țară, vitreg mi-este al tău Pămînt! Dacă pe tronu-ți ... vino-mi, fericită, Ca să-ți șoptesc, că ești iubită! Și încă, iarăși să-ți pot zice Că al tău rege e ferice! (se apropie de ea) ROMÂNIA Nu te apropia, străine! Vorba ta e o tortură, Între mine și-ntre tine E prăpastie de ură! În zadar îmi spui cuvinte Căci durerea mea reală Nici chiar ochiul tău nu minte Și nici inima-ți nu-nșeală! Însă tu făcuși din mine Un domen de ...
... deodată l-au cuprins Călduri — c-a fost și cald în casă — El a ieșit de după masă Îmbujorat de vin și-aprins. Și până să băgăm de seamă, Vântoasele-și făcură rost— Și dacă nu știu eu ce-a fost, Atunci eu nu știu cum mă cheamă! În curte el de vorb-a stat Cu doi flăcăi. Și vezi, deodată. Așa din vorbă așezată Gemu cu glasul înfundat; Apoi cu mâinile-amândouă Și-a ... Ce-a fost apoi, pământul știe; Dar spui ce-am auzit și eu — Că l-au văzut fugind orbește Se jură vameșul, de-i ceri, Și doar el nu-i copil de ieri Să nu-nțeleagă ce vorbește! —„Venea ca un nebun spre rău. Din jos de pod! Și cu mirare Eu stam să văd ce gânduri are, Că-n vad e apa până-n brâu. Pe mal s-a desculțat ... fac nebun, Și din voinic, neom te lasä. Ei spun așa ca s-a ținut Cu văduva din cas-aceea. Dar eu nici nu cunosc femeia — Și-a fost apoi, că nici n-am vrut Să știu ...
Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan
... și Abu-Hasan a intrat în stăpînirea avuției pe care o grămădise tată-său o viață întreagă. Fiul a făcut altfel de cum făcuse tatăl. În tinerețe nu căpătase niciodată o para mai mult decît îi trebuia ca să-și ducă viața ; acum a pus de gînd să cheltuiască potrivit cu mijloacelepe care i le adusese soarta. Astfel, și-a împărțit averea în două părți: cu o parte a ... nimica peste această sumă, după ce ce și-o face toate chefurile. În acest scop, Abu-Hasan a strâns împrejuru-i o ceată de tineri de vîrsta și de teapa lui, și de acolea s-a gîndit numa cum să-i facă a-și petrece vremea în chipul cel mai plăcut. Așadar nu s-a mărginit la prînzuri și ziafeturi cu mîncări și băuturi care de care mai rare și mai scumpe ; a mai adus și tarafuri de lăutari și cîntăreții cei mai vestiți ; și pe urmă, dănțuitoarele și dănțuitorii cei mai aleși din orașul Bagdad. Toate chefurile astea, din zi în zi ... ...
... încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit străin o miră. Și cea dintâi rândunică, venită de departe, tăia albastrul ca o săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se așeză pe streașina casei, cântând mereu... Dar într-o dimineață raza de soare nu mai veni. Cerul rămase acoperit de nori. Cea dintâi picătură de ploaie o izbi rece, greoaie. Câteva zile a plouat. Nici rândunele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se împrăștia puternic, umed: o amețea. După zilele acestea, lipsite de scânteiere, soarele răsări într-o dimineață înfocat, vărsând parcă flăcări, încălzind totul în câteva clipe. Raza o fripse. În după-amiaza zilei acesteia, o păsărică ... ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de
... Când sărut cu-mpătimire ai tăi albi și netezi umeri Și când sorb al tău răsuflet în suflarea vieții mele Și când inima ne crește de un dor, de-o dulce jele; Când pierdută razimi fața de-arzătorul meu obraz, Părul tău bălai și moale de mi-l legi după grumaz, Ochii tăi pe jumătate de-i închizi, mi-ntinzi o gură, Fericit mă simt atuncea cu asupra de măsură. Tu!!... nu vezi... nu-ți aflu nume... Limba-n gură mi se leagă Și nu pot să-ți spun odată, cât - ah! cât îmi ești de dragă!" Ei șoptesc, multe și-ar spune și nu știu de-unde să-nceapă, Căci pe rând și-astupă gura, când cu gura se adapă; Unu-n brațele altuia, tremurând ei se sărută, Numai ochiul e ... lui vecinică lucire s-o strivească în zadar? Tu-ți arzi ochii și frumseța... Dulce noaptea lor se stânge, Și nici știi ce pierde lumea. Nu mai plânge, nu mai plânge! VI O, tu crai cu barba-n noduri ca și câlții când nu-i perii, Tu în cap nu ...