Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE URMĂ

 Rezultatele 701 - 710 din aproximativ 1478 pentru PE URMĂ.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... e deloc așa — și un judecător, care pentru motive de imparțialitate ar refuza o petrecere prietenească cu împricinații, ar fi un model de onestitate, pe când criticul, care pe aceleași motive ar refuza o petrecere prietenească cu artiștii, ar fi un model de naivitate. De altmintrelea, această confundare a unor domenii așa ... perfectă dreptate. Dl Maiorescu argumentează cam în modul următor: la începutul dezvoltării literare a unui popor, critica e necesară; prin aprecierile ei estetice, pe de o parte ea călăuzește pașii copilărești ai literaților, iar pe de altă parte dă o direcție mai sănătoasă gustului literar al publicului. Dar cu cât se dezvoltă literatura unei țări, cu atât critica pierde din ... operă, în legătură cu o anumită treaptă de dezvoltare istorică care explică și caracterizează o operă literară, după cum aceasta din urmă explică și caracterizează pe cea dintâi; în acest sens e un studiu de filozofia istoriei și artei în același timp. Și astfel critica intră în domeniul științei. De acuma ... așa de precis culorile și nuanțele lor și numai el, prin talentul său, prin vorbe inspirate poate să ne sugereze în mod ideal acest peisaj ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean

... doresc, Dar a lui Torquato soartă nicidecum n-o pizmuiesc, Am temeinice cuvinte: mă cunosc, mă simt prea mic Și nevrednic să iau urma unui mare mucenic. Cred cu tine că talentul ne e din cer dăruit, Că e foc care se stinge dacă nu va fi hrănit. Și ... o zi mai lină, un ceas bun de întâlnesc, Cu plăcere a-l aprinde, a-i da hrană mă silesc. Dar pe om și-a lui natură destul nu ai cercetat De voiești să fiu ca râul care curge ne-ncetat. Acel râu trece pe ... în bună proză de ce umblă după vânt: De ți-ar zice judecata: "Fiindcă-am aflat că scrii, Fiindcă vorbești cu norii și pui slove pe hârtii, Adu versurile tale, avem poftă să citim, Și de n-ai atins pe nimeni noi osânda-ți mărginim". Dacă, zic, plăceri de-acestea de l-ai tăi ai fi cercat, La atâtea dobitoace suflet oare ai fi dat ... nfățișat Și noi dovezi de virtute, curaj nu am arătat?" De laud vreun om de merit, vreun amploaiat cinstit, "A! îmi zic de pe de lături, ...

 

Gheorghe Asachi - Ștefan cel Mare înaintea Cetăței Neamțu

... Mare înaintea Cetăţei Neamţu Ștefan cel Mare înaintea Cetăței Neamțu de Gheorghe Asachi (bis, ultimile două versuri din fiecare strofă) În cetatea părăsită, care de pe munte Cătră nouri încă nalță o căruntă frunte, Unde trecătoriul ș-astăzi cu respect se-nchină, A domnit odinioară vechea eroină; Pe atuncea se lupta păstoriul moldovan Și țara-și apăra chiar ca un aprod oștean! Ea avea un fiu puternic, Ștefan i-a fost ... o dată pre oșteni merge să adune; Mai întăi însă pre muma va să-mbrățoșeze Și pre fiul său de bine vra să cuvinteze. Că pe atunci a fost oricare moldovan, Duios părinte, fiu, barbat și aprod oștean! Când de zi se luminase, cu a lui putere ... oștean! Fiule, întâia oară te văd fără vântă; Totdeauna tu învins-ai cu dreptate sfântă! Eu nu pot astăzi deschide a cetăței poarte, Pe eroi în câmp așteaptă glorie sau moarte! În timpul cel cumplit, un suflet moldovan A fost și la femei, ca la aprozi, d ... oaste, zboară spre pieire, În a ta virtute patria afle mântuire; Asta-i singura dorință, voia maicei tale, De-i cădea, și eu urma ...

 

Petre Ispirescu - Zâna zânelor

... parcă îi spunea inima că odată, odată, o să se sfârșească toate necazurile sale, și deodată își venea în sine, și se punea din nou pe drum, mai cu hărnicie și mai tare în credință că cine caută cu amăruntul și cu stăruință trebuie să găsească și gândul să și-l ... de opinci, o căciulă și un bici, și nu ne învoim între noi, care ce să ia din ele. - Și la ce sunt bune bulendrele pe care vă sfădiți voi? - Când se încalță cineva cu opincile, trece marea ca pe uscat. Când pune căciula în cap, nu-l vede nici dracul, măcar de i-ar da cu degetul în ochi. Iară când va avea biciul ... împietri acolo locului. Apoi o luă și el la drum în treaba lui, unde îl trăgea dorul. Abia mai făcu vro zece pași și văzu pe sus un stol de șapte porumbei. Îi urmări din ochi până ce îi văzu în ce parte de loc se lăsară. Într-acolo deci și ... la un munte mare, mare, al cărui vârf da de nori. Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. Se puse a se urca pe

 

Vasile Alecsandri - Bradul (Alecsandri)

... Vasile Alecsandri - Bradul (Alecsandri) Bradul de Vasile Alecsandri Sus pe culme bradul verde Sub zăpada albicioasă Pintre negură se perde Ca o fantasmă geroasă, Și privește cu-ntristare Cum se primblă prin răstoace Iarna pe ... și stupii Și trimiți moartea cu vântul Și trimiți foamea cu lupii. În zădar a ta suflare Apa-n râuri o încheagă, Șterge urma pe cărare Și de mine țurțuri leagă. În zădar aduci cu tine Corbul negru și prădalnic, Și din codrii cu jivine Faci să iasă urlet jalnic ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

... silim a-l face Așa precum în lume ar trebui să fie. La fălitori fățarnici acest drum nu e nou; Ei laudă în față pe care-n sine-i râd. Dar Tulie nu-ți place: pe altul poți alege. Silvan o zi întreagă nu zice nici o vorbă; Deși știi că prostia îl face-a fi tăcut, Tu lumii ... statornic, eu numai sunt o pildă? O lume-ntreagă cearcă a lui capricii grele. Atunci ar fi mirare când numai vasul meu Tot pe acele valuri în liniște-ar pluti; Iar astăzi când în pace plutesc pe-a lumii unde, Atâta îmi ajunge, și uit cele trecute, Ș-așa cum viitorul nu pot a-mi hotărî, Puțină îngrijire ... gata Oricare-mi va fi soarta ș-a anilor meu număr. Viețuind cu cinste și fără-nvăluiri, Voi trece spre sfârșitul acel neapărat; Pe poarta veciniciei eu voi intra acolo Unde dorita pace de-a purure domnește. În scurt, a scrie satiri suntem numai deprinși ... în față năravul prihănit. În adevăr greu este de a ne stăpâni, Când cel ce cu latina abia s-a uns ...

 

Mihail Săulescu - Durerea lui Faust

... despre această ediție     Â« Știu eu?... Poate că 'n clipa asta,     Nu știu nimic din câte ar trebui să știu!     Â« Ce valuri se frământă pe-al mărilor pustiu,     Și mâna ce le poartă, nu-i nimeni să o știe,     Dece le face veșnic spre țărmuri ca să vie,     Dece le ... Tot ce e sub puterea acestei vieți enorme, —     Cu-adevărat e astfel cum numai pare-a fi,     Ori numai un vis-umbră pe care-l voiu sfârși ?...     Și toată lumea asta enigmă poate n'are;     Ci este-așa cum este — nemărginită, mare,     Iar tu, o! biete suflet ... Nimic nu-i veșnic, iată, doar trecerea spre moarte     Ușoară, fără știre, — e singurul etern.     Și peste-atâtea visuri și sbuciumări deșarte,     Ca stavilă pe toate, doar clipele s'aștern...     Â« Eu le ascult, din goana lor repede, nebună;     De unde vin și unde pornesc așa curând?     Mereu, mereu, într ... privesc!     Și cu un strop de rouă să fiu eu mulțumit,     Vai! cu un strop de rouă căzut la întâmplare     Când înainte fuge talazul de pe mare ? Â»                             *                            * *     Așa vorbea, din turnu-i, privind nemărginirea;     Și mare părea Faust, părea că toată Firea,     Descoperind secretu-i, c'un deget doar o ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII

... unul care ceaslovul nu mai lasă, Biserica păzește, se-nchină, ține postul, Nu doarme cu nevasta, și duce lumânări, Dar ia chiar și cămașa de pe un biet sărac, De-i zic: ascultă frate, te rătăcești cu mintea, Mergând pe astă cale în rai nu poți să intri; Iar dacă ai dorință ca să te mântuiești, Dă înapoi aceea ce ai luat nedrept. Atunce l ... dorit, Științele și arte sunt numai ajutor; În judecăți să aibă pătrundere-nțeleaptă, Și ale-mpărăției venituri, cheltuiele, C-o singură ochire să poată lămuri. Pe valurile mării s-aleagă sigur drum. Pe cer să înțeleagă a stelelor rotire Ș-atracția ce trebui să aibă între ele. Efectul să cunoască a oricărei făpturi. Aceste ... sulimenește. De la Silvia lesne poți orice căpăta, Căci nu vrea să jignească pre nime cu refuz. Așa a fost și mă-sa pe când era ca dânsa. Prunciei noastre floarea curând se veștezește Când e încredințată pe-a unei roabe mâini. Copilul fur, tăgadnic, de slugi e învățat; Ei sunt adevărata nevrâstniciei ciumă, Dar pilda părintească e mai vătămătoare. De ... ...

 

Alexandru Vlahuță - Valuri

... Alexandru Vlahuţă - Valuri Valuri de Alexandru Vlahuță Visând împăratul să rupă hotarele ce-l îngrădeau, Și marea-i putere s-o-ntindă pe-ntregul pământ și pe mări, Tărie de vifor pusese în sufletul oștilor lui, Ca nici un vrăjmaș să mai poată cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ... Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet privindu-și isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea. Dar iată că tocmai în ceasul când brațele sta să-și întindă, Pământul întreg să-l cuprindă, un răcnet de leu ... și una spre alta s-azvârl întărtatele oarde, Și rânduri de rânduri izbite, cu vuiet de valuri se sparg. Trei zile-și țin clipele tulburi pe stemele celor doi crai. Se mișcă-n bulucuri mulțimea, se rupe și iar se-mpreună, Cad pâlcuri sub pâlcuri de-a valma, și ... Baiazid și deodată se stâmpără clocotul luptei. E prins Baiazid și ostașii rămân împietriți ca de-o vrajă. Mai sunt oare fulgere-n ceruri?... Pământul pe

 

Mihai Eminescu - Ștefan cel Mare (schițe de imn)

... Mihai Eminescu - Ştefan cel Mare (schiţe de imn) Ștefan cel Mare de Mihai Eminescu Schițe de imn I Carpații arate Seninele frunți Și focuri pe-orișice Culme de munți. Să arză tulpine Întrege de brazi, Căci astăzi ne vine Eroul viteaz, Ne vine Ștefan cel Mare. Cum oare, o, țară ... Tu n-o să-l cunoști, Când sună fanfară Chemarea de oști, Când buciume sună În văi și pe plai Și oastea s-adună Călare pe cai ­ Pe steaguri cu semne de bouri? II Pe creștete nalte a munților suri Clădiți de asupra de negre păduri Trupine de brazi laolaltă; Clădiți-le falnic; dați-le foc, Și lumea ... negre pustiuri, porni Mohamet, Stârnind mulgătorii de iepe; Îneacă o lume în flacări și fum Și moartea-i netează al gloriei drum: E moartea stăpână pe stepe. Ce zgomot de bucium și arme, ce val! Când Ștefan se suie călare pe cal Răspunde Suceava din urmă, Și nimeni nu știe cum tu ai ajuns Să știi de ce munții săgeată-ai pătruns ­ Și-a ... des, De-atâtea oștire de munte, de șes, Răspunde sunare din nouri; Cu sunet de bucium la munte și plai, C-o oaste întreagă călare

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... sămăna de departe a decorație. Începuse acum căldurile lui Cuptior, pe când lumea bucureșteană, însetată de aer răcoros, se pregătește de dus, unii pe la moșii, alții pe la băi. Nae Peruzescu se primbla prin odăița lui din strada Popa Tatu gândindu-se și el cam ce ar avea de făcut pe timpul vacanțelor. Din când în când se oprea dinaintea oglinzii petrecându-și degetele prin părul cel bogat și vorbea omului din oglindă cam astfel: â ... mare trebuie să-și cunoască țara. Ș-apoi, he! he! Acolo o să lenvârtim!... Zis și făcut. Bagajul nu era greu de alcătuit. Cât era pe dânsul, un paltonaș subțire pe deasupra și o pălărie de paie pusă cam crăiește pe-o ureche; apoi două rânduri de albituri într-o lădiță de Brașov, și iată tot. Pentru buzunar, cam puțin: una sută cincizeci lei, scontați deasupra ... de cale, trăsura se opri pentru câteva minute, în care timp Peruzescu se îndeletnici cu cetirea iscăliturilor și a cugetărilor scrise de trecători pe stâlpi și tavanul cerdacului. Două versuri anonime îl înveseliră cu deosebire: Te iubesc și te ador Ca pe ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>