Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 711 - 720 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Odinioară Odinioară de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Lui George Radu Golescu Anii trec așa de repede, că nu-ți dai seama când și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie. Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urmă, ci ne târăște cu ea până la hotarul vieții. Ne așează frumușel pe două scânduri, ne întinde pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru. Ei, câte se duc cu zilele și ce triste minuni ni se arată de ieri până azi! Câte ne mai așteaptă de azi până mâine! În curtea bisericilor vechi, cruci de piatră ... jupân, ori nea cutare, călare pe rotașul din stânga, plesnind voinicește în naintași, lelițele, cumetrele, finele, suratele îi ieșeau voioase înainte, îl opreau din drum și-l zăpăceau
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale
... a să lupta cu multe dificultăți, dintre care cea mai mare era că subiectul acesta fusese pus pe muzică mai dinainte de maestrul Vaccai și de Zingarelli, amîndoi artiști de distincțiune. Cu toate astea, el știu a triumfa despre toate dificultățile și dete Italiei una din cele mai patetice compozițiuni muzicale, fără a atinge cît de puțin amorul propriu al ilustrului său protector și al celuilalt maestru. La 1830, Teatrul Carcano din Milano, formînd o companie din cei mai celebri artiști dupe atunci și voind a deschide cursul reprezentărilor cu o compozițiune nouă, alese pe Bellini de compozitor al acei opere. Acesta venind la Milan se puse pe lucru și, ca să desmință pe inamicii săi cari acuzau scrierile sale de monotonie și de o mare asemănare între dînsele, scrise opera La Sonnambula , cea mai frumoasă din scrierile ieșite din pana sa, pentru delicioasele culori cîmpenești ce cu ... Regele ambelor Sicilii, voind a onora și el meritele și geniul acestui maestru, ordonă a se turna o medalie de aur și
Ioan Slavici - Semitismul (1908)
... din pustiurile Arabiei până la Dunăre. Rostul organic al acestei stăpâniri e înnăbușirea spiritului semitic, care duce la lupte necurmate și prin desfrâu la ruină, și propagarea celui arian, pe care-l lămurește la perși Zoroastru, la inzi Buddha, iar la elini Socrat. Stăpânitorii însă încurând se semitisează și ei, și încă în timpul lui Xerxe, nepotul lui Cir, satrapii persieni sunt în ceeace privește exploatarea nemiloasă, luxul și viața fără de frâu de o potrivă cu mai marii Asiriei ori ai Babiloniei. Împărăția persană e deci și ea mereu sbuciumată și se susține numai pentrucă nu e cine s'o desființeze. Elinii se semitisează și ei, și în timpul lui Pericle alăturea cu admirabila desvoltare a artei se desfășură cea mai destrăbălată viață, care trebuiĂ neapărat să ducă la răsboiul peloponesiac, în care spartanii cu moravuri aspre frâng în cele din urmă puterea Atenienilor corupți. În timpul răsboiului peloponesiac se ticăloșesc însă și spartanii, cari numai prin cele mai mișelești apucături și numai unindu-se cu Cir cel tinăr ajung învingători. La începutul răsboiului peloponesiac, izbucnește în Atena ciuma, de care a perit și Pericle, și o spaimă fără de margini îi cuprinde pe atenienii însetați
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie
... să nasc vreun rege, poate vreun bandit vulgar, Poate vream târând în urmă o armată numeroasă Ca să trag peste popoare brazda mea cea sângeroasă Și să renvieze-n mine Alexandru sau Cezar. Poate vream să fiu vreun Neron peste-o altă Romă nouă, Ca s-apar posterității cum și el ne-apare nouă Și să-i las ca o enigmă caracterul meu bizar. Poate vream să fiu, din contra, un cioban-nnegrit de soare, Cu cămașa desfăcută peste pieptu-i de atlet, Și să stau, cântând din bucium, într-a codrului răcoare Pe când apele la vale, vorba lor și-o spun încet. Poate vream ca să fiu umbră, poate vream să fiu lumină, Trăsnet care mistuiește, aer, apă, fum, scântei, Sau o floare ce ... poate, Poate chiar că niciodată să fiu om nu m-am gândit, Să m-adun de pe tot locul, să fiu unul strâns din toate Și să-mi las nemărginirea ca să intru-n mărginit. Și ce luptă trebuiește din ce sunt să fiu iar visul, Și ce crude suferințe până ce să trec abisul Ce desparte vecinicia de un trai și lung și
... înstelează verzile mări de ierburi, crini uriași își scutură polenul în soare, miresme tari de roze vin să-i îmbete frunzarul. Vorbe străine însă răsună, și bietul patriarh amintindu-și că e în surgun își încetinează păinjenișul de rămurele, încremenește din nou rotunda-i umbră pe pămînt și tace. Placa înfierbîntată de soare, ce o poartă pe trunchi, cu inscripția anului cînd a fost smuls din pămîntul țării lui și peste care se înclină curiozitatea trecătorilor, îl arde ca un stigmat... Cercuri rotunde, ca undele unor vibrații, i-au pornit din inimă și i-au scris viața an cu an. În cele mici dorm amintirile care se trezesc și îl înșeală cu fantasmagorii ce i se par că le-a visat. Unele peste altele, spun apoi celelalte mersul timpului, lupta cu furtunile ; largi, cele din urmă, nesigure și depărtate, șerpuitoare și abia văzute, își scriu păinjenișul ca ultimele unde ale unui val ce vine obosit să se spargă de un țărm. Întemnițat din miile acestea de ... să se deștepte din nou și să se cutremure. Imperiosul glas pe care îl aducea vîntul torid din galbenele pustiuri, glasul care își striga foamea
Alexandru Vlahuță - În fericire
... A fost să te înduri să vii, Vieții mele 'ntunecate Stăpînă pururea să fii: — Din șirul basmelor senine, Mireasa dulce, te-ai deprins, Și drăgălaș pășind spre mine, Mînuța albă mi-ai întins. Ș'am stat ca un copil cu minte În fața ta înfiorat, Uimit de-atîtea gînduri sfinte, De-atît noroc ne mai visat: De mult a noastre inimi poate, Fără ... tăi, Din calda, umeda privire Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine, Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine, Cum mă privești și mă'nțelegi, Mă 'ntreb, de nu 'i-o nebunie Să cred că tu ai răsărit În existența mea pustie, — De nu visez că's ... mine, Și capul, greu și leneș la pieptul meu ți-l culci, Înfiorat de farmec, privind pierdut la tine, Te țin în brațe ceasuri uitate și senine, - Tu'mi spui povești de-a tale amețitor de dulci, - Și simți a mele gînduri ferbinți cum te 'nfășoară, Cum fioros te arde suflarea mea de foc, — Și, ca prin vis, vieața ușor ni se strecoară, In fericiri de basme trăite-odineoară Pe țărmuri fermecate
... A fost să te înduri să vii, Vieții mele 'ntunecate Stăpînă pururea să fii: — Din șirul basmelor senine, Mireasa dulce, te-ai deprins, Și drăgălaș pășind spre mine, Mînuța albă mi-ai întins. Ș'am stat ca un copil cu minte În fața ta înfiorat, Uimit de-atîtea gînduri sfinte, De-atît noroc ne mai visat: De mult a noastre inimi poate, Fără ... tăi, Din calda, umeda privire Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine, Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine, Cum mă privești și mă'nțelegi, Mă 'ntreb, de nu 'i-o nebunie Să cred că tu ai răsărit În existența mea pustie, — De nu visez că's ... mine, Și capul, greu și leneș la pieptul meu ți-l culci, Înfiorat de farmec, privind pierdut la tine, Te țin în brațe ceasuri uitate și senine, - Tu'mi spui povești de-a tale amețitor de dulci, - Și simți a mele gînduri ferbinți cum te 'nfășoară, Cum fioros te arde suflarea mea de foc, — Și, ca prin vis, vieața ușor ni se strecoară, In fericiri de basme trăite-odineoară Pe țărmuri fermecate
Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții
... arată soarele spre pământ, că de și iaste luminătoriu mare al ceriului și împărat al tuturor stĂ©lelor, iar lăsând cĂ©lialalte stihii, îndrăgĂ©ște și iubește mai mult pre smeritul acesta de pământ și spre dânsul are închinată toată pohta lui, pre dânsul luminează cu razele sale, pre dânsul împodobĂ©ște cu de toate fĂ©liurile de copaci, pre dânsul încununează cu florile, pre dânsul îmbogățĂ©ște cu rodurile, pre dânsul hrănĂ©ște cu lucrurile sale. Și, pentru ca să nu să depărtĂ©ze de la el niciodată, face pururea o învârtejire împrejurul < lui > cu un umblet necontenit. AsĂ©mene aceștii pohte, sau, mai vârtos să zic, mai cu mult făr de asămânare arată marele Dumnezeu, ziditoriul și făcătoriul a toate, spre sufletul cel smerit și păcătos al omului, măcar că are în mâinile lui cĂ©le dumnezeești toate marginile pământului, măcar că bunătățile noastre nu-i trebuesc, după cum zice ... dar ce au pierdut, îi deschide ușile ceriului carele i le-au închis păcatul, îl face soție fericiților îngeri, îl face moștean, lăcaș lui Dumnezeu și părtaș slavei lui cei dumnezeești. Dară nu săvârșaște numai acĂ©ste preaslăvite, această bunătate mare a pocăinții, ci iaste alta și mai minunată, care face mintea să se mire și inima să se uimească: biruiaște pre însuș Dumnezeu. Și
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... măsură oarecare lipsa de familiarizare cu literatura populară. Cu alte cuvinte, scriitorul care a avut un organism sufletesc destul de robust (ca talent și ca originalitate națională) ca să-și asimileze modelele străine, să și le transforme în substanță proprie, a dat operă literară națională și viabilă; ceilalți au fost mai mult niște pastișori, și opera lor n-a putut "rămânea". Dacă este așa -- și altfel nu poate fi, adevărurile de mai sus sunt doar banale --, atunci trebuie să fie adevărate și aceste două propoziții -- și ele una mai banală decât alta: 1) Numai modelele care conveneau spiritului național și, firește, gradului de dezvoltare sufletească a păturii noastre culte, numai acele modele au dat rezultate bune, viabile, adică au ajutat la închegarea unei ... inspirat-o (vezi ideile lui C. A. Rosetti din proza lui "din exiliu"; filozofia istoriei lui Bălcescu etc.), așadar, poezia lui Lamartine convenea și din acest punct de vedere spiritului din Muntenia (vezi reflexe la Cârlova și Alexandrescu). Moldova, rece și critică (pentru că Moldova n-avea burghezie, ca să dăm, iarăși, numai cauza principală), nu se putea influența de lirismul și spiritualismul lui Lamartine. Răceala și ...
Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829
... cânt a ta ivire, faptele lăudate, Slăvesc eu slobozirea ce-n tine răsări. Vitejii Miezii-nopții ai lor ochi ațintară Pe drumul unde dreptul și crucea le-arătară Și p-aripile slavei aicea au zburat. Cu-al lor de martir sânge, cu brațul plin de fală, Au înecat ei iazma și spaima infernală, Și tu lumii cu pacea în mâini te-ai arătat. VI Grecii, ce detunară cu jugul și robia, Pe fruntea ta-nsemnată citiră soarta lor; Românul, ce pierduse și drept, și datoria, În zâmbetul tău vede p-al său apărător; Serbia-n el cunoaște patria, Dumnezeul; Tu ai deschis Bosforul și tu nalți caduceul Ca să vestească lumii comerciul cel bogat. O, fiică îndurării d-acea cerească rază! Spune-mi: îți era rândul ca lumea să ... va fi în cercetare, Zi ce renaști noroade, spune-mi: atunci pe care Vei arăta-mplinirea astor voinți cerești? Păstrează al lui nume-n tine cu cinstire Celui ce-a-nvins noroade cu-a sa milostivire Și ale sale fapte cu fală să vestești. X Te cânt eu în toți anii, augustă zi senină; Dar după cum românii pe tine te slăvesc, Fii și ...
... lui. Decadența Greciei. Antipodul ,,bestiei blonde". ,, L'homme, ivre d'une ombre qui passe, porte toujours le châtiment d'avoir voulu changer de place..." Mulțumit cu puțin, ca să poată suporta viața... Indulgent cu alții, sever cu el însuși. Inspiratorul tuturor endemonologiilor amabilpesimiste. Neînțelese de proști și de porci, care traduc ,,plăcerea" lui subtilă și detașată în plăcerea lor trivială și-l stropesc cu noroiul indignării lor ipocrite. Sunt interesante aerele aristocratice pe care și le ia în micile stațiuni ,,balneare" și ,,climaterice" toată lumea asta, și mai cu seamă femeile. Neavând nici o ocupație și lipsind aici clasa de sus care să-i comprime și să-i pună la locul lor -- ca păpușile cu resort când închizi capacul --, acești mici burghezi se simt în adevăr boieri. Senzația de clasă nu-i o stare de suflet absolută. Rezultă dintr-un ... ăsta nu îmbătrânește. Dar nici nu are ce îmbătrâni în el. Subțire, uscat, abstract ca și cifrele lui, pulsația vieții este aproape inexistentă într-însul. Cu nasul ascuțit peste mustățile subțiri -- două linii negre, drepte, îmbinate deasupra buzelor inexpresive -- cu părul lui sărac și