Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTI CE ARE DE FĂCUT
Rezultatele 711 - 720 din aproximativ 1033 pentru ȘTI CE ARE DE FĂCUT.
Gheorghe Asachi - Epilog la o colecție de fabule
... Gheorghe Asachi - Epilog la o colecţie de fabule Epilog la o colecție de fabule de Gheorghe Asachi Contenesc aice cursul Ce-mpreună am făcut Cu furnica și cu ursul, Pe drum încă nebătut. Dar cum voiajerii fac, Neputând nici eu să tac, Dintre cât-am auzit ... Nici salonul e deschis La cii ce nu-s din Paris. Că la Ghiță-n librărie Pulberat-a să rămâie Pănă vreun literat, Ce-n Hârlău s-au doctorat, Va lua-o Și-ndesară, Cu țigară, Criticând, va afuma-o. Au din Țara cea de Gios Boierul gras și gros, Ca s-aducă nou ceva În a sa politioară, Zisă au scris-istorioară, După ce s-a neguța, Cartea ia în datorie, Și în loc d-Alexandrie, Cu cafe și cu zahar, O va duce acasă-n dar ... mii, Va să-ncape la copii, Carii în puține zile Unde-s stampe or rumpe file Iar apoi La ciocoi Cartea a fi de silabat, De râs și de disputat. După ce vor destrama-o Și
... sporește, Iară flamura cea verde se înalță an cu an, Neam cu neam urmându-i zborul și sultan după sultan. Astfel țară după țară drum de glorie-i deschid... Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid... La un semn, un țărm de altul, legând vas de vas, se leagă Și în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă; Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și spahii Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii; Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari... Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băț. Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreț - "Ce vrei tu?" - " Noi? Bună pace! Și de n-o fi cu bănat, Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat." La un semn deschisă-i calea și s-apropie de cort Un bătrân așa de simplu, după vorbă, după port. - "Tu ești Mircea?" - "Da-mpărate!" - "Am venit să mi te-nchini, De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini." - "Orice gând ai împărate, și oricum vei fi sosit, Cât suntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit! Despre partea închinării însă
... dreapta lui, alene Rezemată pe spătar, Cum ar bate tactul vremii, Se clintește-ncet și rar: Printre degetele-i slabe, Țăcănind, cad somnoros, Din șiragul de mătănii, Boabele de chiparos, Și, în ritmul lor, trec umbre — Amintiri din vremuri vechi — Glasuri, vuiete de clopot Îi răsună în urechi. Și ce haos, ce amestec De videnii și-ntîmplări ! Se frămînt-o lume-n minte-i, Ca-n adîncul unei mări: Chiote de veselie, Țupăieli de oameni beți — Stricăciunea și desfrîul Unei lacome vieți; Înhăitări de crai bezmetici, Trupuri goale de femei, Ce-au hulit pe Născătoarea Ș-au scuipat în fața ei; Gemete și chipuri slabe De călugări chinuiți; Aur stors din suferința Celor proști și umiliți ! Răfuieli cu iconomul: "Gherasime, rău te porți ! Unde-i partea mea din mese Și din ... celor morți? Mie nu-mi plac hrăpitorii... Ce-ți faci cruce? Nu știu eu, Vinde sfintele odoare Și plătește-mi ce-i al meu..." Dar ce guri de foc se cască !... Vai, gheena s-a deschis ! Daniile, ia-ți ceaslovul Și mai zi un paraclis ! Slăbănog, îngenunchează Și cu mîinile la ... ...
Ion Luca Caragiale - Reacțiunea
... a libertăților publice, a Constituțiunii și a tutulor instituțiunilor, ea înneca mai întâi și apoi scălda țara în sânge. Era neagră; avea sute de capete ca hidra și mii de ghiare de vampir; fugea de lumină și lucra la întuneric, fără să aibă vreodată curajul opiniilor sale, și complota cu străinii contra Românismului. Uneori, ea își înfigea adânc ghiarele în ... matur, să aibi frică când te culci, ca un copil pe care bunica îl stăpânește speriindu-l cu Muma-Pădurii? Dar Reacțiunea e tot atât de reală cât sunt de reali grifonul, sfinxul, zmeii și căpcăunii din basme. Reacțiunea ta nu este de cât o vedenie, un cauchemar cronic, pe care l-ai contractat, nenorocitule, prăpădindu-ți creerul și nervii cu băuturile falsificate ce ți le-au debitat niște șarlatani! Vrei să faci o experiență? Încetează a mai înghiți necontrolate produsele negustorilor politici lipsiți de orice scrupul, și are să-ți treacă boala cronică - ai să scapi de halucinația Reacțiunii. Boala mea ajunsese, în adevăr, așa de chinuitoare, că n'am putut respinge povețele spiritului de examen. Le-am urmat - și m'am tămăduit. De multă vreme dorm acuma liniștit fără visuri rele, fără teamă de primejdie pentru Națiune, Constituțiune și alte instituțiuni. Sunt sănătos, da; dar câte odată îmi pare rău: am ascultat spiritul de
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu
... e penibilă, dar chiar e plăcută și trebuitoare organismului omenesc. ,,Fiecare organ care împlinește o funcție — zice cu drept cuvânt Ferrero — are nevoie de exerciții. Neactivitatea prelungită se face dureroasă și sfârșește prin a determina boala și chiar degenerarea organului." De aceea copiii lăsați în voia lor aleargă și se ostenesc, un om ce nu muncește se simte rău și se lecuiește prin plimbare și gimnastică: are nevoie organismul de exercițiu muscular. Creierul e și el un organ al organismului și centrurile cerebrale cer și ele să funcționeze, cer un exercițiu al cărui rezultat e ... pe mine. Redusă în proză, această strofă înseamnă că iubita așteaptă pe poet sub un salcâm, pe deal, pe care sună buciumul și urcă turmele. Ce poate fi mai simplu? Și pentru aceasta a devenit Eminescu celebru. Pentru ce? Doar că a spus-o în versuri. Atunci încearcă și tânărul nostru să versifice pe teme tot așa de simple ca a lui Eminescu. După un exercițiu oarecare, după ce tânărul nostru s-a inițiat în arta versificării și a pătruns întrucâtva modul lui Eminescu
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc
... printre lumea veselă se strecoară Maria Sandului. E naltă și slabă, înbrobodită c-o maramă; caută neclintit în lungul căruțelor ce se perd în norul de praf. De poalele rochiii e agățat, cu amândouă mânele, un copil ca de șapte ani. Maria calcă lung și repede. Copilul plânge: - Mamă, stăi mai încet; mamă, mă dor tălpile... Câteva femei se uită după ea, dau din ... în praful fierbinte din mijlocul drumului, fără a se abate pe cărăruia de pe marginea viilor. Copilul o întrebă somnoros și trist: - Mamă, de ce nu vine tata cum venea al’dată? Toți copiii au pepeni, tărtăcuțe și tivgulițe mici, numai eu n-am de unde, parcă n-aș avea pe nimeni... Maria tresări, închise ochii o clipă; cînd îi deschise erau calzi, roșii și umezi. Se gândi; se opri în loc; își luă copilul ... gălbuie. Maria se scoală; începe a mormăi rugăciunile apucate din părinți, apoi se pleacă la pământ și sărută pământul; se ridică în sus; face trei cruci; și altă mătanie, și alta, și nenumărat de multe, până când, doborâtă de dureri de la mijloc, cu mintea aiurită ...
... George Coşbuc - Scara Scara de George Coșbuc Am găsit-o ieri în prun, Dar să nu grăbiți ocara! I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: Ești nebun? Pune ... fuștei la scară sânt. Sărutată Lăudat fii, Tată sfânt! Unsprezece, spune ea; Eu zic: Bine, pe credință: Doar o fi având știință, Scara câți fuștei avea, Pe credință Asta e pierzarea mea! Și-o sărut mereu-mereu: Orice-ați spune, orice-ați face, Nu știu cum, dar mie-mi place Să sărut așa sunt eu! Orice-ați face, Doar e dat de Dumnezeu! Dar te uită! Azi mă duc Pe la ei, și iată scara! Vrând să pui la cale țara, N-am de lucru și m-apuc Să-ntorc scara, Și când colo, stau năuc! Dau să număr la fuștei Uite-i, frate, doisprezece! Și-un cuțit prin ... a știut Când vorbea din prun cu mine? Dar i-a numărat ea bine Scoborându-i și-a tăcut! Nu de mine, Mi-e de dânsa, ce-a făcut! M-a scurtat așa, știind! Dacă-i fire mincinoasă,
Constantin Stamati - Răpitorul
... acea avuție nu că doar o grămădise, Dezbrăcând pe cineva fățiș, sau că o furase... Ce ca din cer îi picase, Și că el nu avea frică Cineva să-l oblicească c-au umblat cu oca mică, Adică că pe cineva au înșelat; Deci socotea cu ce chip să mulțumească Domnului de comoara ce i-au dat, Sau că poate el, sărmanul, gândea să se pocăiască. În sfârșit, el hotărăște pentru săraci să zidească O casă mare în care ... Și să-i hrănească. Deci răpitorul începe casa și mai o gătește, Și plimbându-se printr-însa, însuși cu sine grăiește: „Iată fapta minunată ce și Domnului îi place, Care de acum cu mine trebuie să se împace De câte pozne am făcut. Iar săracii pentru mine vor conteni a se plânge Și a mai zice Că eu sângele le ... în această casă vor trăi mai mulțumiți Decât în casele lor, pe care eu le-am luat, Și mult mai bine hrăniți, Dându-le lor de mâncat Bucate boierești, Iar nu țărănești...â€� Atunci un om oarecare, ce pe acolo trecea, L-au auzit ...
... Nu vedeți că-n proaste lucruri voi vedeți numai minuni? Nu vedeți c-acea iubire serv-o cauză din natură? Că e leagă unor viețe ce semințe sunt de ură? Nu vedeți că râsul vostru e în fiii voștri plâns, Că-i de vină cum că neamul Cain încă nu s-a stins? O, teatru de păpușe... zvon de vorbe omenești, Povestesc ca papagalii mii de glume și povești Fără ca să le priceapă... După ele un actor Stă de vorbă cu el însuși, spune zeci de mii de ori Ce-a spus veacuri dup-olaltă, ce va spune veacuri încă, Pân' ce soarele s-o stinge în genunea cea adâncă. Ce? Când luna se strecoară printre nouri, prin pustii, Tu cu lumea ta de gânduri după ea să te ații? Să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse, Să privești prin lucii geamuri la luminile aprinse Și s-o vezi încunjurată de un roi de pierde-vară, Cum zâmbește tuturora cu gândirea ei ușoară? S-auzi zornetul de pinteni și foșnirile de rochii, Pe când ei sucesc musteața, iară ele fac cu ochii? Când încheie cu-o privire amoroasele-nțelegeri, Cu ridicula-ți simțire tu la ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
... Nu simtiți că-n proaste lucruri voi vedeți numai minuni? Nu vedeți c-acea iubire serv-o cauză din natură? Că e leagăn unor viețe ce semințe sunt de ură? Nu vedeți că rîsul vostru e în fiii voștri plîns, Că-i de vină cum că neamul Cain încă nu s-a stîns? O, teatru de păpușe… zvon de vorbe omenești, Povestesc ca papagalii mii de glume și povești Fără ca să le priceapă… După ele un actor Stă de vorbă cu el însuși, spune zeci de mii de ori Ce-a spus veacuri dupolaltă, ce va spune veacuri încă, Pîn’ ce soarele s-o stinge în genunea cea adîncă. Ce? Cînd luna se strecoară printre nouri, prin pustii, Tu cu lumea ta de gînduri după ea să te ații? Să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse, Să privesti prin lucii geamuri la luminile aprinse Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară, Cum zîmbește tuturora cu gîndirea ei ușoară? S-auzi zornetul de pinteni și foșnirile de rochii, Pe cînd ei sucesc musteața, iară ele fac cu ochii? Cînd încheie cu-o privire amoroasele-nțelegeri, Cu ridicula-ți simțire tu la poarta ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... șlângea mereu... De ce plângea Smărăndința?... De durere! De ce o durea pe Smărăndița?... O durea că se gândea... La ce se gândea Smărăndița?... La ce?... II Sus pe dealul înalt, între salcâmii care aruncă departe-departe talazuri-talazuri de un miros îmbătător, adormitor, omorâtor de dulce, amețitor, din ploaia albă ce cerne din crăcile lor verzi, pe o pajiște împodobită cu mii și milioane de pestrițături de flori, care mai de care întrecându-se în mândrețe, în strălucire, în fețe și în miresme, stau casele proprietarului, albe, drepte, înalte, mari, bogate și fudule, cu pridvorul lor ... l poți sparge să se puie cinci voinici cu topoarele pe el. Strălucește și bate la ochi de departe, hi! hi! tocmai de un sfert de poște boierească, tocmai de pe dealul de dincolo de moara lui moș Tănase Cârnul, bătrânul care are nasul tăiat de când veneau turcii puhoi peste biata țară, că și spune bătrânul: — Hei! hei! Ce ...