Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN GREU
Rezultatele 721 - 730 din aproximativ 942 pentru DIN GREU.
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
... ziceți hair-ola [1] ! Cu-ntâmplare dar odată găleata în puț căzând Și cu ce să scoată apă pentru școală neavând, Hogea porunci îndată ca din toți ai săi școlari Să se lase-n puț s-o scoată vreunul din cei mai mari; Merg școlarii toți în grabă, pe lângă puț se adun, Dar privind ș-adânc văzându-l, n-a vrut să ... cu alți vânzători în rând; Stând aci, veni îndată un ovrei cumpărător, Carele de chilipire era-n piaț' precupitor; În vreo câteva cuvinte învoindu-se din preț, Îi zise cumpărătorul (văzându-l prea greuleț): - Dar ce are ghemu-ntr-însul, de vine greu la cântar ? Nastratin Hogea răspunse: - Iaca un cap de măgar ! Dacă-l mai întrebă încă ș-îi răspunse tot la fel, Socoti cumpărătorul că îl ... pus, Cum că i-a spus adevărul, că e un cap de măgar, Când i-a făcut întrebare de ce e greu la cântar. Judecata pe temeiul dovezilor drept dând dar, Cumpărătorul rămase cu capul cel de măgar. UN NEBUN FĂGĂDUIEȘTE ȘI-NȚELEPTUL S-AMĂGEȘTE Într-o ... ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... Căci va muri când nu va avea la ce trăi. ............................................ Pe malurile Seinei, în faeton de gală, Cezarul trece palid, în gânduri adâncit; Al undelor greu vuiet, vuirea în granit A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înșală; Poporul loc îi face tăcut și umilit. Zâmbirea lui deșteaptă ... cade pe ilău. Și el - el vârful mândru al celor ce apasă - Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut. De ați lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă De răsturnări mărețe, mărirea-i radioasă, Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut. Cu ale voastre umbre nimica crezătoare, Cu ... ci cei ce te-au vândut! ....................................... Scânteie marea lină, și placele ei sure Se mișc-una pe alta ca pături de cristal Prin lunce prăvălite; din tainica pădure Apare luna mare câmpiilor azure, Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal. Pe undele încete își mișcă legănate Corăbii învechite scheletele de lemn ... apelor măriri, Trecea cu barba albă - pe fruntea-ntunecată Cununa cea de paie îi atârna uscată - Moșneagul rege Lear. Uimit privea cezarul la umbra cea din nouri, Prin creți ai cărei stele lin tremurând transpar, I se deschide-n minte tot sensul ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... Acolo, pe creștetele Craiului, Cetățuii și Păpușii, vulturii cuibează puii și-i reped la vânat. Și când cad țintă la pământ, par niște gloanțe trimise din senin. Firea viețuitoare se mișcă ca o secătură în așa mândrețe, minunea minunilor, podoabă răsărită din pământ, din iarbă verde, care trezește și întunecă mintea, înalță și sugrumă orice licărire a gândului. Dacă frumusețea naturii deșteaptă închipuirea, bogăția ei năbușește orice ... Blă! ablă! na, na, ablă! Așa înjura Zobie. Ochii i se zăreau, sub sprâncenele de carne, galbeni, umezi și acoperiți cu firișoare de sânge. Scrâșnea din dinți și mesteca, ducând mâna stângă la gură, parc-ar fi vrut să-și mănânce dușmanii care îl necăjeau în fiece dimineață. Scutură din cap. Vițioanele de păr ca de capră i-acoperiră fața. Și porni înainte, luând pe Mirea de mână. După dânșii iar se adunase droaia de ... târg, cu lăzi și tronuri, și câte și mai câte, descărcau în pripă, căci Sfântul Ilie, în anul acesta, făgăduia minunea minunilor. Câțiva ovrei, veniți din Pitești, grași și rumeni, vorbeau repede, încurcat, și-și spuneau mulțumiți, "gheșefturile" din
Naum Râmniceanu - Sfătuiri către pămînteni
... d-acum pildă vă fie Oglindă ca să priviți, Știți a voastră datorie Cum pr-o mumă s-o cinstiți. Vedeți alte mumăni din
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi
... de stînci; spumegă de mînie; se aruncă peste stînci și cade în ochiuri iuți și adînci. Parcă-l sfredelește cineva. Cîte glasuri nu se ridică din apă ! Un plîns subțire, înghițit de un gemăt; o șoaptă acoperită de un acord de orgă; un țipăt desperat și un marș funebru; și din ... vrut s-o văz, s-o întreb cine e. Mormintele sînt așa de triste fără cîntecul ei subțirel... Mi se păru, sau crucile se mișcaseră din loc?... Păreau mai strîmbe. Două se plecaseră una spre alta, parc-ar fi voit să se sărute pe furiș, să nu le-auză nimeni... Cînd ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... Nu e minte, omule. Omul își șterse fruntea de nădușeală cu mâneca cămășii. Ea se uită la el, el se uită la ea. Ea dete din cap, el dete din cap, apoi se duse după casă, își făcu mâna căpătâi și închise ochii. Dar unde să adoarmă? Jos, pământul tare și rece; sus, întuneric adânc ... vă dracului, banii dracului! N-apucă bine să sfârșească cuvântul, și zări de la răsărit turme albe și de la apus turme negre ce izvorau din lumină și din neguri ca niște ape crețe și nemărginite. De behăitul lor se deșteptase lumea. Turmele cuprinseră casa, învăluiră curtea, încinseră satul și nu le mai încăpea ... Eu n-am după ce bea apă! — Ale d-tale, răspunse ciobanul, căci stăpânul lor, murind, ne-a zis nouă: "Porniți, unii din răsărit și alții din apus, și la casa unde se vor întâlni turma albă cu turma neagră, alei case să le dăruiți". Omul uită tot de bucurie și alergă ... care îi aruncase el în două părți ale lumii. Și frica, frică, dar omul, om. Ce se socoti el? "Dar dacă aș mai scoate ceva din
Ștefan Octavian Iosif - Răzmirița (Iosif)
... Octavian Iosif - Răzmiriţa (Iosif) Răzmirița de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Frînturi de oaste-aleargă pe-apucate. Ard satele... Departe se năzare Un greu convoi cu strigăt de pierzare Prin pîlcuri lungi de praf întunecate. Catîri cu saci de bani, întregi bazare De-arginturi, scule, repede-ncărcate, Chervane vechi ...
... Și Dumnezeu orbit-a firea Ovreilor împinși la rău, Încât să n-aibă nicăirea Vrun chip de-a făptui pierirea Născutului din Dumnezeu. La miezul nopții-n gloată mare Ovreii pe furiș pornesc Sunt muți ovreii de mirare, Că ei la casa fiecare Ca semn câte-o ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele
... legate. Un’ s-o lase copiii ? Copiii, ca copii mărunți, se adunaseră împrejurul ei, și cel mai mic sugea mereu ce mai avea de stors din țîțele ei slabe. Se suci românul, se învîrti, dar n-avu cu cine tâia porcul. Nevoia îl făcu să se gândească la vecin, un vecin ... porțile raiului ! Aș ! bieții oameni dormeau duși. Nu se auzi nici pis. Unul barim să se fi întors dup-o parte p-alta. Ei, e greu să ai năravul d-a te învîrti cînt îți rămîne spatele gol. Și ei abia se potriviseră, spate în spate, cu nasul în ... făcu o cruce și zise: - Întristat este sufletul meu pîna la moarte ! Doamne, păzește-mă de ceasul acesta și mă izbăvește de cel răăău ! Omul din casă se dășteptă, aprinse o lumînare și, văzînd scara la gura podului și o slănină trîntită jos, ridică toată casa în sus, înhăță un retevei ... unt, cu untdelemn caapul meeeu ! Și bietul păgubaș, auzindu-l și văzînd că nu-l mai ajunge, se opri locului, încrucișă mînele pe piept, dădu din
Constantin Stamati - Prieteșugul cânesc
... amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste...â€� La aceste Roșca răspunse oftând: “Și greu îți pare că este? Dacă noi la un stăpân ne aflăm servind, Și tot de un neam fiind, Să facem, amată Tarcă, un prieteșug vestit ... de bucurie ce nume să-și potrivească. Orest al meu! O, Pilade! începu să se numească, De-acum dintre noi lipsească zavistea, pizmuirea... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar atunci, din nenorocire, Bucătarul aruncară Un ciolan din cuhne-afară, După care cu iuțeală amicii sar, se aruncă, Și iată că de la dânsul la scărmănat se apucă Pilad cu Orest al nostru ... lor uită între ei alcătuită, Încât sărind bucătarul cu ciomagul i-au stâlcit, Pân’ ce i-au despărțit. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și prieteșugul nostru întocmai așa se strică, Din
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteșugul cânesc
... amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste...â€� La aceste Roșca răspunse oftând: “Și greu îți pare că este? Dacă noi la un stăpân ne aflăm servind, Și tot de un neam fiind, Să facem, amată Tarcă, un prieteșug vestit ... de bucurie ce nume să-și potrivească. Orest al meu! O, Pilade! începu să se numească, De-acum dintre noi lipsească zavistea, pizmuirea... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar atunci, din nenorocire, Bucătarul aruncară Un ciolan din cuhne-afară, După care cu iuțeală amicii sar, se aruncă, Și iată că de la dânsul la scărmănat se apucă Pilad cu Orest al nostru ... lor uită între ei alcătuită, Încât sărind bucătarul cu ciomagul i-au stâlcit, Pân’ ce i-au despărțit. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și prieteșugul nostru întocmai așa se strică, Din