Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE ACOLO
Rezultatele 721 - 730 din aproximativ 922 pentru PE ACOLO.
Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei
... l facă un băț de sprijinit. Eu acum îi țiu locul, eu am armele sale, Baltagul lui cel mare, arcul cel ostășesc; Eu, care stând pe munte, picioarele pe vale Îmi pui de m-odihnesc. Când eram copilandru, mergeam adeseori P-a Carpaților vârfuri, pe Pion mă suiam, Capul meu ca un munte, îmi făcea drum prin nori Și cu a mea suflare fulgerile stingeam. Atuncea iubeam foarte ... Prindeam în fugă cerbii, ciutele, căprioare Asta mă mulțămea. Și apoi în deseară mă răcoream în mare În spumatele-i valuri bucuros mă scăldam Călăream pe balene, și cu a mele picioare Ale ei line unde pân în fund turburam. Dar acum ieste jocuri nu îmi mai sunt plăcute ... începe războiul, mă trag și de departe Cum se lupt între dânșii cu liniște privesc; Și de cumva îmi pare c-are dreptul o parte, Pe loc în ajutoru-i furios năvălesc; Și ca secerătorul în spicele aurite, Ca trăsnetul d-odată într-înșii năbușesc; A lor pavezi și ... boi înjugați. Nu-mi poate sta-mprotivă orice tare cetate, Iau turnurile-n brațe și în șanțuri le obor, Cu ruinele umplu până în vârf ...
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... rară frumusețe a sculptorului Casciani din Paris. Mîntuitorul se ridică, deasupra unor nouri, către cer cu brațele deschise, cu privirea aplecată către pămîntul pe care-l părăsește și pe care-l binecuvintează cu amândouă mîinile. Din ochi îi pică lacrimi; în mîini și în picioare se văd urmele cuielor și pe frunte — ale ghimpilor. Divinul fiu se înalță cu fața către izvorul luminii, către răsărit. Din vîrful domului azuriu, ochiul lui Dumnezeu, înconjurat de stelele ... mă apucă cu bunătate de braț, zicîn-du-mi cu tonul unui îndemn inspirat: — Mai sus! mai sus! Suim scara subțire care se încolăcește pe zidul donjonului și ne aflăm pe terasa superioară. O panoramă sublimă se desfășură jur împrejur, și deasupra, bolta nemărginită, albastră, cu atîtea nenumărate terase, sclipește străvezie. Dar e foarte cald la ... In ©uite și mă afund In grădină, unde crește o vie de curlnd plantată» departe, Înspre apus, se desinează dealurile de pe valea Prahovei pe cinci, fa^A In față, către răsărit, se ridică la aceeași Înălțime dea-10 Jurile de pe valea Doftanei. E o liniște pătrunzătoare, ...
Ștefan Octavian Iosif - Glontele
... tînăr, căzut viteazul neînvins, Și inima-i învăpăiată și-obrajii lui aprinși s-au stins ! El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfățatul de noroc, Pe care cu mîndrie ochii îl urmăreau din loc în loc, A cărui voce mîngăioasă, al cărui zîmbet plin de vrajă Făcea să crezi ... mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea..." Atunci din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și-ncet, prin ploaie și noroi, Prin noapte și prin ceață, iată-l adus la tabără-napoi ! La raza unei mici lanterne ... și văi, ajunge departe-n nordicul oraș, Și-n mijlocul unei căscioare Din ulița plină de soare, Atinge-o inimă, oprindu-i bătăile, fulgerător ! De-acolo
Henry Wadsworth Longfellow - Glontele
... tînăr, căzut viteazul neînvins, Și inima-i învăpăiată și-obrajii lui aprinși s-au stins ! El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfățatul de noroc, Pe care cu mîndrie ochii îl urmăreau din loc în loc, A cărui voce mîngăioasă, al cărui zîmbet plin de vrajă Făcea să crezi ... mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea..." Atunci din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și-ncet, prin ploaie și noroi, Prin noapte și prin ceață, iată-l adus la tabără-napoi ! La raza unei mici lanterne ... și văi, ajunge departe-n nordicul oraș, Și-n mijlocul unei căscioare Din ulița plină de soare, Atinge-o inimă, oprindu-i bătăile, fulgerător ! De-acolo
Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile
... A dooa, de am grăit au în besĂ©rică (propoveduind cuvântul lui Dumnezeu), au afară, în taină, sau de față înaintea măriei-tale, au și pe după dos vreun cuvânt carele să nu fie fost pre plăcĂ©rea măriei-tale, l-am grăit creosticĘV ca un păstoriu sufletesc, iar nu cu ... sau lipsă; nici mănăstirea Sneagovului o am luat-o cu de-a sila. Iară ce am lucrat în 7 ani, ce am făcut acolo (nu atâta din venitul casei, cât din sudorile fĂ©ții mĂ©le), lucrurile acĂ©lea mărturisesc la toți, și măcar că măriia-ta nu pohtiiai ... aÎt¨n metˇ Ä„rcĂ„ntwn laoÄ� aÎtoÄ� eu ce puteam face? ÄŽpotˇghn tĂ„ Kw kaÅ» ´k¸teusa aÎt¨n. Am șăzut și acolo 3 ani, fără doao luni. Ce am lucrat și acolo (nu atâta din veniturile casei, cât, iară, din osteneala și sudoarea fĂ©ții mĂ©le), iaste janar¨n to±V pˇsi. Eșirea mea de ... t¨ parastŇsoun cĂ©le neadevărate, cu carele mă lupt în zadar. Și măcar că mie nu mi să cuvine, ca unui arhiereu, să grăesc pe ...
Ion Luca Caragiale - Un nou plagiat Zola
... ridica creditul propriu. Bănuiala noastră s-a adeverit. D. Gaston Deschamps, într-o savantă și spirituală cronică literară, publicată în Le Temps, arată pe larg cum Zola a plagiat pe scriitorii Georges Goyau, AndrĂ© PĂ©ratĂ©, Paul Fabre și pe arheologul Gaston Boissier. Câteva rânduri din cronica lui Gaston Deschamps sunt prea interesante ca să nu le dăm aci. Iată: “D. Emile Zola, zice ... și de nicovală! ce gesturi zbuciumate! ce năprasnice opinteli! sudoarea curgea de pe fruntea încrețită a Maestrului, și brațele-i răsuceau metalul cald, pe când picioarele i se-nglodau în vrafuri de documente îngrămădite... Pe când această viziune ne umplea ochii de admirație, de groază, aproape de milă, d. Zola, așezat frumușel înaintea mesii de lucru, jumulea liniștit două-trei ... mahalagisme, obținute (după propria lui mărturisire) “prin bacșișuri potriviteâ€�? căci se știe că Zola, neputând obține de la Leon [al] XIII-lea o audiență, pe care-o solicitase, s-a “documentatâ€� cum a putut... Însă spațiul nu permite să ne lungim prea mult. Cine dorește ... ...
Garabet Ibrăileanu - Privind viața
... divină: a exulta de orgoliu și a purta în același timp masca celei mai desăvârșite modestii, așa ca să poți mistifica pe ceilalți până acolo încât să se poarte cu tine condescendent și protector. Cine nu e politicos cu slugile și cu animalele, n-are instinctul politeții, ci dresajul, și ... un continent în ocean? Dacă nu crezi în nici un Dumnezeu, atunci ce te împiedică să-ți fie scumpe credințele și ritualele care au consolat pe tatăl tău și pe mama ta și le-au ușurat ceasul greu al morții? Pentru o femeie toți bărbații sunt bărbați, afară de acela pe care nu-l mai iubește. La furie, mintea celui inteligent intră în ebuliție, a prostului se sleiește. În gelozie superioritatea adversarului triumfător te ... Când o femeie îți dă în sfârșit fericirea, nu-i așa că privești cu atâta simpatie lumea întreagă, încât îți devine simpatică chiar și femeia pe care ai părăsit-o și pe care n-o puteai suferi? E destul de rău când vine El cu experiență și Ea nu, dar încă atunci când se întâmplă contrariul! Când ... ...
... de clopot; Pe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț, când pe alt colț, Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți Și pe-a degetelor vârfuri în ietacul tăinuit Intră - unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii ... îndrăgiți de singuri ei-și. Și Narcis văzându-și fața în oglinda sa, isvorul, Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. Ți de s-ar putea pe dânsa cineva ca sa o prindă, Când cu ochii mari, sălbatici se privește în oglindă, Subțiindu-și gura mică și chemându-se pe nume Și fiindu-și șie dragă cum nu-i este nime-n lume, Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă Cum că ea ... măi copile?" - "Ca pe tata-meu - Călin; Mama-mi spune câteodată, de-o întreb: a cui-s, mamă? - Zburătoru-ți este tată și pe el Călin îl cheamă." Când l-aude, numai dânsul își știa inima lui, Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui. Atunci intră în colibă
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... de clopot; Pe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț, când pe alt colț, Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți Și pe-a degetelor vârfuri în ietacul tăinuit Intră - unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii ... îndrăgiți de singuri ei-și. Și Narcis văzându-și fața în oglinda sa, isvorul, Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. Ți de s-ar putea pe dânsa cineva ca sa o prindă, Când cu ochii mari, sălbatici se privește în oglindă, Subțiindu-și gura mică și chemându-se pe nume Și fiindu-și șie dragă cum nu-i este nime-n lume, Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă Cum că ea ... măi copile?" - "Ca pe tata-meu - Călin; Mama-mi spune câteodată, de-o întreb: a cui-s, mamă? - Zburătoru-ți este tată și pe el Călin îl cheamă." Când l-aude, numai dânsul își știa inima lui, Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui. Atunci intră în colibă
George Topîrceanu - De profundis (Topîrceanu)
... Întreg, și eu, și geamantanul! II Am fost la început în rai La Neamț, la mănăstire: Păduri de cetini, flori de plai, Singurătate și iubire... Pe urmă am intrat în iad La Turtucaia, Și încă miroseam a brad Când s-a-nceput bătaia. Acolo jos, un căpitan Cu barba rară M-a pus alături d-un țigan Să-mi dau viața pentru țară. Mi se părea că ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V
... Într-acest chip le ceti și zisă: ,,Fiindcă voi, cioare blăstămate, Ați socotit cu noi a vă bate Ș-armele cu neauzită-ocară Pe turci au rădicat toată ordia Voastră!-acum dar ian' ieșiți afară S-alĂ©gem a cui e voinicia! Care n-a ieși ... o dată, Să vă ierte Maica Precurată!... O! iertați-ne, luna să vă-ajute! Mahomet mulți ani să vă trăiască! Hie uitate hele trecute!... Dumnezieu pe loc să ne treznească Dă suntem noi dă vină-într-ahastă, Dar' iacă-au fost pe noi o năpastă. [7] Și ce folos de-acolea vă este, Deacă ne luați dulcea viață Ș-a noastre vor rămânea neveste Cu ... jele." Aici Neicul era să mai zică, Când Răzvan țiind ochi la povață, Cu bucurie glasul rădică: ,, Eta ! domnul măria-sa, față!..." [8] Căci cunoștea pe Vlad foarte bine, Măcar era-în hainele străine. Ș-aiavea cu călărime-aleasă Vlad era, pe care ca mai lesne Să poată cercetare,-o-îmbrăcasă Turcește din cap pănă în glezne, Într-adins hotărând s-abată La țigănimea noastră-întrarmată. Deci ... ...