Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 731 - 740 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
Ștefan Octavian Iosif - Pintea
... destule Despre Pintea Năzdrăvanul, Spaima-ntunecatei cetini Ce-mpresoară Caraimanul. Mari isprăvi de vitejie, Cunoscute poate vouă. — Ascultați acu la mine, Să vă spun și eu vreo două... Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă : Bacii lacomi nu o dată Mi-l lipseau de prînz ori cină Și-l certau apoi în pilde, Ca să-i caute pricină... Într-o zi, umblînd cu turma, Întîlnește-n cale-o zînă : — Bună vremea, măi voinice ! — Bună inima, stăpînă ! — Spune-mi mie ce te doare Și de ce ești trist la față ? Poate eu voi fi în stare Să-ți ajut cu vreo povață... Pintea stă prostit și rîde... Ce să-i zică ?... Ce să-i ceară ? Mai nu crede, mai se-ndeamnă Și răspunde-așa,-ntr-o doară : — Dă-mi putere, sfîntă zînă, Ca să-i bat pe toți ciobanii ! I-aș snopi numai o dată, De ... unde apa E ca laptele de caldă... Crișu lui ! Nici mai așteaptă Altă vorbă de la zînă, Face cum i-a fost porunca Și se-ntoarce glonț la stînă... Însă cînd ajunge-acolo, Stă la gînduri și
George Topîrceanu - Al. Depărățeanu: Vara la țară...
... jandar. Când te duci pe drumul mare La plimbare, Este praf de nu te vezi. Trec, mișcând domol din coadă, Spre livadă Ale satului cirezi. Și te poartă sub escortă O cohortă De țânțari subțiri în glas, Înzestrați la cap c-o sculă Minusculă Cu pretenție de nas... Când se ia câte-o măsură, Lumea-njură Pe agentul sanitar Și-l întreabă fără noimă: — Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?... Ale satului mari fete Fără ghete Ies la garduri pe-nserat... (Am văzut aci-ntr-o noapte Niște fapte Care m-au scandalizat!) Lângă ... Spune, ca și alte dăți, Tot povestea cu Ileana Cosânzeana, Plină de banalități. Doarme-apoi adânc comuna... Numai luna Galbenă ca un bostan Iese, mare și rurală, La iveală, Dintr-o margine de lan. Când și când un câine urlă Ca din surlă... Carul mare s-a oprit Suspendat, ca un macabru Candelabru, Peste satul adormit... Dar în zori ... D-aia zic eu, prin urmare, Vorbă mare: Că de-acuma, să mă tai, Nu-mi mai trebuie-altă cură În natură, Să mă duceți cu alai! Meargă pictorii la țară Ca să piară De căldură
... în oglindă, Subțiindu-și gura mică și chemându-se pe nume Și fiindu-și șie dragă cum nu-i este nime-n lume, Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă Cum că ea - frumoasa fată - a ghicit că e frumoasă. Idol tu! răpire minții! cu ochi mari și părul des, Pentr-o inimă fecioară mândru idol ți-ai ales! Ce șoptește ea în taină, când privește cu mirare Al ei chip gingaș și tânăr, de la cap pân' la picioare? "Vis frumos avut-am noaptea. A venit un zburător Și strângându-l tare-n brațe, era mai ca să-l omor... Și de-aceea când mă caut în păretele de-oglinzi, Singurică-n cămăruță brațe albe eu întinz Și mă-mbrac în părul galben, ca în strai ușor țesut, Și zărind rotundu-mi umăr mai că-mi vine să-l sărut. Și atunci de sfiiciune mi-iese sângele-n obraz - Cum nu vine zburătorul, ca la pieptul lui să caz? Dacă boiul mi-l înmlădiiu, dacă ochii ... el se-ntoarce ca să fugă, Ea-l oprește-n loc cu ochii și ...
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... în oglindă, Subțiindu-și gura mică și chemându-se pe nume Și fiindu-și șie dragă cum nu-i este nime-n lume, Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă Cum că ea - frumoasa fată - a ghicit că e frumoasă. Idol tu! răpire minții! cu ochi mari și părul des, Pentr-o inimă fecioară mândru idol ți-ai ales! Ce șoptește ea în taină, când privește cu mirare Al ei chip gingaș și tânăr, de la cap pân' la picioare? "Vis frumos avut-am noaptea. A venit un zburător Și strângându-l tare-n brațe, era mai ca să-l omor... Și de-aceea când mă caut în păretele de-oglinzi, Singurică-n cămăruță brațe albe eu întinz Și mă-mbrac în părul galben, ca în strai ușor țesut, Și zărind rotundu-mi umăr mai că-mi vine să-l sărut. Și atunci de sfiiciune mi-iese sângele-n obraz - Cum nu vine zburătorul, ca la pieptul lui să caz? Dacă boiul mi-l înmlădiiu, dacă ochii ... el se-ntoarce ca să fugă, Ea-l oprește-n loc cu ochii și ...
Constantin Stamati - Stejarul singuratic
... Constantin Stamati - Stejarul singuratic Stejarul singuratic de Constantin Stamati Pe un șes neted, ce dezvelește Pajiște vie cu mii de flori, Pe care crește și înverzește Un stejar mândru mai pân’ la nori, Dar el e singur, tovarăș n-are Nenorocosul ca vai de el!!! Chiar ca recrutul, ce cu ... vreodată Pe călătorul cel rătăcit, El tot aiurea adăpost cată, Nu supt stejarul cest părăsit. Doar din tâmplare vro turturică De șoim gonită au năzuit Și-n a lui frunze scapă de frică, Dar trecând frica l-au părăsit. Stejarul falnic un soț dorește Fie și frasin* ce orice vânt Cu a lui frunze se hârjonește... El însă cere soț pe pământ. Oh! și copacul are rea soartă Să crească singur, singur supt cer. Apoi dar omul ce suflet poartă Amar trăiește fiind stingher. Eu sunt acela ce strâng ... titlu înalt, Dar aur, slavă nu-s de plăcere, Neavând cu cine să le împart. Tâlnesc prieteni ce mi se jură Că îmi vor bine și mă iubesc, Dar ei îmi poartă pizmă și ură, Văzând că Domnul vrea de sporesc. Tâlnesc frumoase ce mi se uită ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... de când pârcălabii Gherman bietul tata și Oană, tovarășul lui, picară din turnul Cetății-Albe... Și-a zis Oană lui Gherman: Scapă tu!... Și-a răspuns Gherman lui Oană: Ba tu!... Și s-au grijit amândoi, și și-au iertat păcatele unul altuia... Și-a zis Oană lui Gherman: Ție-l Dumnezeu pe Ștefan!... Și-a zis Gherman lui Oană: Amin!... Ș-au pierit ei cu toți ai lor... IRINA: Sunt douăzeci și șapte de ani încheiați de când pieri floarea Moldovei la Războieni. Trosnea cetatea ridicată-n pripă de slăvitul nostru voievod... Flăcările se-nălțau până la ... el țipa: Nu vă lăsați!... Și pârcălabul Dajbog, bietul tata, i-a zis: Nu ne-om lăsa, dar du-te... Și comisul Huru, și postelnicul Hrâncu îl târâră afară din luptă, rupându-i vestmintele de pe el, și i-au zis: Du-te, că Moldova nu piere, d-om pieri noi... Și s-au stins și Hrâncu, și Huru, și Dajbog, cu toți boierii mari ...
Vasile Alecsandri - Altarul mănăstirii Putna
... mănăstirii Putna de Vasile Alecsandri Domnul Ștefan, viteaz mare, ce-a dat groaza prin păgâni, Locaș sfânt creștinătății astăzi vrea să facă dar, Și pe malurile Putnei, cu vitejii săi români, Însuși merge să aleagă locul sfântului altar. Mare obștie-l urmează și pe culme se lățește, Precum aburii pe baltă când lumina asfințește. Căpitani, ostași cu zale și cu platoșe de fer Pe-ai lor cai sirepi stau mândri ca la semnul de război. Al Moldovei steag de fală fâlfâie falnic în cer; Buciumul ... Drept în inimi, drept în frunte au simțit a lor săgeți, Căci ei sunt arcașii vrednici ai lui Ștefan domn cel mare, Ce-și gătește-acum săgeata s-o izbească-n depărtare. Copii, trageți... eu vreau astăzi să mă-ntrec în arc cu voi. Astfel zice domnul Ștefan!... iar voinicii amândoi Se plec, arcele-și încoardă, trag... săgețile lor zboară, Spintecă repede vântul ce dă foc și vâjâiește, Se tot duc, se duc ca gândul, și de-abia ochiul zărește Pe câmp departe, departe locul unde se coboară. "Ura!-n ceruri se ridică! Urlă dealul, clocotește! Să trăiți, copii! le zice ...
Alecu Russo - Studii naționale (1840)
... voit să-și răzbune; alții au fost conduși de spiritul lor neastâmpărat, de natura lor activă, alții de farmecul codrului, care îl atrage pe român cu o putere neînvinsă. Cine știe dacă, născându-se în alte timpuri, în alte locuri și în alte condiții, ei nu ar fi ajuns însemnați prin fapte mărețe! Moldova are și ea analele sale, scrise pe frunzele codrilor; și ea are eroii săi de drumul mare, ale cărora balade sunt cu drag cântate de popor, căci poporul vede în ei pe niște apărători meniți a restabili cumpăna dreptății. Țara Muntenească ( numită astfel în glumă ... își fac cântecul după plac și îl răspândesc în țară prin gurile lăutarilor. Ion Petrariul din ținutul Neamțului a compus însuși balada lui cu câtva timp înainte de a muri: Cine trece lunca mare? Ion Petrariul călare, Cu celmaua despre soare... Cu trei rânduri de pistoale... etc. La anul 1834, o brișcă înhămată cu trei cai venea dinspre Siret către pădurea Strungii. În brișcă se vedea un om cărunt, dezbrăcat de surtuc și, cu ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... când o doare) până la cele mai subtile emoții estetice, sufletele celor două ființe omenești de sexe diferite mai mult se aseamănă decât se deosebesc, și deci se pot înțelege, cât e dat să înțeleagă om pe om... Există, firește, și deosebiri sufletești profunde. Dar și pe terenul acestora intuiția masculină se poate orienta, și înțelegerea rămâne posibilă, până la pragul psihiatriei. Pentru Bianca Porporata, ca și pentru Adriana și Alisia — eroinele dnei Papadat-Bengescu din ultimul său volum, Sfinxul , — ni se pare un titlu excesiv, o caracterizare prematură cu care le gratifică autoarea, înainte ca noi să le fi făcut cunoștința. Și când, la urmă, simți că ele înfățișează sub trei aspecte felurite unul și același exemplar original de femeie, în ipostaza ei de iluzionistă arzătoare și spirituală, de pasionată naivă și de ibseniană dezarmată, ai dreptul să plasezi o mică impertinență de cititor, singur cu gândurile lui: — Sfinx?... Lasă-ne s-o spunem noi. Căci dacă o spui d-ta, e ca și cum Adriana, de pildă, ne-ar declara de la început: “Eu sunt un sfinxâ€�. În cele ce urmează am să vă documentez acest lucru ...
Mihai Eminescu - Misterele nopții
... Mihai Eminescu - Misterele nopţii Misterele nopții de Mihai Eminescu Cînd din stele auroase Noaptea vine-ncetișor, Cu-a ei umbre suspinînde, Cu-a ei silfe șopotinde, Cu-a ei vise de amor; Cîte inimi în plăcere Îi resaltă ușurel! Dar pe cîte dureroase Cîntu-i mistic le apasă, Cîntu-i ... de ninsori, Razele din alba lună Mi le torc, mi le-mpreună Pentru-ntregul viitor; Iar doi îngeri cîntă-n plîngeri, Plîng în noapte dureros, Și se sting ca două stele, Care-n nuntă, ușurele, Se cunun căzînde jos. Într-un cuib de turturele Ca și fluturii de-ușor Saltă Eros nebunește, Îl desmiardă, l-încălzește Cu un vis de tainic dor; Iar în norul de profume Două suflete de flori Le desparte-al nopții mire Cu fantastica-i șoptire, Le resfiră, pînă mor. Cînd pe stele aurie Noaptea doarme ușurel, Cîte inime rîzînde, Dar pe cîte suspinînde Le delasă-ncetinel! Dar ...
... Duiliu Zamfirescu Într-un castel, pe malul mării, Pe-a cărui turnuri crenelate Furtunile le-a îndrăgit, Trăiește singur, dat uitării, Cu sufletul plin de păcate, Corsarul alb, îmbătrânit. Sub chiparosul din grădină Se urcă iedera pe-o cruce La capătul unui mormânt; Prin ramuri aerul suspină ... din adânc aduce Un glas de funduri de pământ. Corsarul, care niciodată De nimenea nu se rugase, Nu se plânsese nimănui, Corsarul avusese-o fată, Și-acum plângea, se-ngenunchiase La amintirea fetei lui. Un ropot lung de vijelie Cu țipete premergătoare Chema pustiul din castel; El tremura din temelie Izbit de stânci spumegătoare Ce le-aducea valul cu el. Mugea oceanul de durere, Își ridica în ceruri valul Și se frângea căzând pe vânt; Bătrânul hoț, făr’ de putere, Vedea cum apa rupe malul Cu iedera de pe mormânt. Atunci sări drept în picioare Și, vrând să lupte cu furtuna, Corsarul s-aruncă înot; Dar firea cea nepăsătoare Învălui tot într-una Corsar și iederă și