Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 731 - 740 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
... de avocat. Intre clienții pe carÄ îÄ primisem de la principalul meÅ, era și o femee care trăsese în judecată pe mama eÄ pentru partea ce i se cuvenia din moștenirea rÄ•masă de la rÄ•posatul eÄ tată, vre-o 400 florinÄ. După ce procesul a fost câștigat și sentința a primit formula executorie, am ieșit la fața locului, ca să pun în vînz are ... de religiune, ci de restabilirea buneÄ rînduelÄ sociale, de preîntâmpinarea unei marÄ catastrofe. Dacă gospodarul trebue să curețe plopul și salcia și teiul din pădurea de stejar, dacă grădinarul trebue să curețe pomiÄ de omiz Ä, de insecte, de păduchÄ, de rugină, de muschÄ și de burețÄ, Ă³meniÄ de stat trebue și eÄ să privegheze, ca ceÄ ce nu sînt în stare să trăiască din rĂ³dele proprieÄ muncÄ să nu pĂ³tă trăi sugând măduva din Ă³sele celor harnicÄ și muncitorÄ ... și consequența nepriceperei lor e ruina morală și economică, degenerarea poporațiuneÄ, prin ale căruia puterÄ viÄ se susține statul ungar. NoÄ RomâniÄ, care vedem cele ce se petrec în Ungaria, ar trebui să fim lipsițÄ de orÄ și ce ...
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... cartea dlui Ibrăileanu. Când, la despărțirea finală, femeia întreabă pe adoratorul care, cu nici un chip, nu a vrut să i se mărturisească de ce natură e sentimentul lui pentru ea, bărbatul răspunde: e un sentiment foarte curios. Femeia încheie, firește, aproape ofensată: Adică bun de pus la muzeu. Adevărat, jurnalul doctorului Emil Codrescu dă impresia delicată a unui capitol de arheologie sufletească. De optzeci de ani viața societății românești curge în prestissimo. Totul în ea se învechește cu o iuțeală straniu distrugătoare de valori. Iar Moldova a rămas până azi, poate numai până ieri, provincia conservării elegante. Sfioasele umbre ce joacă în romanul acesta ne apar desigur familiare nouă, moldovenilor; ne apar însă ca amintiri de demult, tot așa cum de demult ne sună numele eroinei Adela! Locale și trecute, figurile acestea și mișcările lor captivează prin un farmec amestecat din răsfrângerile unui vechi pitoresc psihologic ... este de tipul adolescentului perpetuu. E cu atât mai remarcabil că resortul central al dramei sale sentimentale constă într-un conflict oarecum cronologic: are patruzeci de ani patruzeci de ani! ce urât, ce
Constantin Stamati - Lauda lui Dumnezeu
... a se trece, Și curg în adâncuri etern luminoase, Împlinindu-ți voia și sânta ta lege, Și revărsând lumii raze priincioase; Dar de-ar fi de focuri aceste candele, De-ar fi de topazuri cerurile pline, De-ar arde efirul cu înflăcărare, Or de-ar fi brilanturi pe cer presurate, Sau luni și cometuri de foc arzătoare, Toate către tine ca către zi noaptea! Dacă către tine îi toată tăria, Ca un strop în marea ce din nouri vine, Ce dar este lumea cunoscută mie? Mai ales eu, omul, Doamne, către tine? Deci în oceanul cerurilor nalte, De-ar fi lumi mulțime, mii nenumărate, Și însutit încă să se mai plodească, Ar fi toate ele o punctură mică, Cutezând cu tine să se ... ca o verigă în lanțul totimei... Sunt încheietură luminelor cu raze, Și sunt plăsmuirea cea mai definită, Și sunt singur centru a tot ce viază, Și dumnezeirei icoană smerită. Trupul meu de țărnă în praf putrezește, Iar pe tunet mintea îl povățuiește. Sunt înger și vierme, sunt sclav și domn mare; Deci de sunt atâta de cu iscusință, De
Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu
... a se trece, Și curg în adâncuri etern luminoase, Împlinindu-ți voia și sânta ta lege, Și revărsând lumii raze priincioase; Dar de-ar fi de focuri aceste candele, De-ar fi de topazuri cerurile pline, De-ar arde efirul cu înflăcărare, Or de-ar fi brilanturi pe cer presurate, Sau luni și cometuri de foc arzătoare, Toate către tine ca către zi noaptea! Dacă către tine îi toată tăria, Ca un strop în marea ce din nouri vine, Ce dar este lumea cunoscută mie? Mai ales eu, omul, Doamne, către tine? Deci în oceanul cerurilor nalte, De-ar fi lumi mulțime, mii nenumărate, Și însutit încă să se mai plodească, Ar fi toate ele o punctură mică, Cutezând cu tine să se ... ca o verigă în lanțul totimei... Sunt încheietură luminelor cu raze, Și sunt plăsmuirea cea mai definită, Și sunt singur centru a tot ce viază, Și dumnezeirei icoană smerită. Trupul meu de țărnă în praf putrezește, Iar pe tunet mintea îl povățuiește. Sunt înger și vierme, sunt sclav și domn mare; Deci de sunt atâta de cu iscusință, De
... fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce spun tăcerile căzute peste singurătăți, după ce mă încredințasem că străjerul, ce-mi păzea în fiecare noapte curtea, își luase locul obișnuit pe scara balconului de piatră, am lăsat să-mi cadă cartea din mînă și am chemat somnul. Dar sunt nopți făcute așa, se vede, cînd somnul, cu cît îl ... s-a umplut de zgomot și de fum. De-a rostogolul, în tăcerea întreruptă ce stăpînea singurătățile, ca o umbră pasărea lunecă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele
... într-un călcâi; nici un lucru nu se clintea din locul lui. Pe dinăuntru odăile ca paharele, pe-afară curtea ca o tavă, și prispa de s-ar fi cojit, măcar într-un locșor, mi-aș fi tăiat mâinile din cot. Fu de ajuns mamei Iana. Își iubea fata ca lumina ochilor. Trase necăjit un vlăstar de dud, îndesă foile în șorț și, dregându-și glasul, după ce se șterse la gură, zise cam înțepat: — De, cumătrița mea, fiecine își spală rufele în albia ei, și, de-a fi floare, de-a fi cărbune, pe umerii lui își poartă cămașa. Mie, din mila Domnului, Irina, atâta suflet mi-a rămas pe sufletul ... mânecuțe largi și scurte, se aduna în cute la betelia rochiei, se lipea de spinare și se încovoia pe sânu-i rotund și cucuiat. Așa de fragezi îi erau obrajii, așa de curată și limpede privirea ochilor săi negri, umezi și lucioși, ca ai unui vițel de trei zile, că ai fi înțeles pe loc de ce ...
Mihai Eminescu - Azi e zi întâi de mai
... Mihai Eminescu - Azi e zi întâi de mai Azi e zi întâi de mai de Mihai Eminescu Azi e zi întâi de mai, Azi e ziua de Armindeni: Eu te cat, drăguța mea, Eu te caut pretutindeni. Eu te cer de la izvor, De la codrul cel de brazi, De la vântul ce lovi Bălsămind al meu obraz. Întreb munții cei înalți, De la râuri eu te cer: De-au văzut cumva ascuns Al vieții-mi giuvaer. Cu-al tău zâmbet răsfățat Și cu dulcile cusururi, Te-am iubit, copil drăguț, Te-oi iubi ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... erau mai mult flămânzi decât sătui. Într-o dimineață, plecând la pădure ca să aducă ceva uscăturele pentru casă, văzu într-un copaci un cuib de pasăre, cum nu mai văzuse el până atunci. Se miră nițel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să știe ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Își lepădă calevrii, își scuipă în palme și se agăță de copaci ca să se urce în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ou ca de găină. Așa de frumos era oul și lucios, lucios, încât parcă-i era milă să puie mâna pe dânsul. În cele din urmă, îl luă și-l băgă ... femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo și cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-l întreabă și pe dânsul nimenea de oul lui. În cele mai de pe urmă, iacă un neguțător chiabur că vine și la dânsul. - De vânzare ai oul ăsta, prietene? îi zise. -
... Gheorghe Asachi - La patrie La patrie de Gheorghe Asachi Un viu dor mă-naripează și mă-ndeamnă din giunie Ca să cerc pe alăută românească armonie. Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate, Adunând pre ii din codruri în statornica cetate; De cântarea lui Orfeos munții Traciei s-umpleau, Și de sunetul cel dulce crude fiare se-mblânzeau. Însăși ruga de evlavie unei inimi credincioase Cătră Domnul se înalță pe aripi armonioase Ș-o simțire legănată prin al muzelor organ, Mângâietă, cursul trece pe al vieței ... Spre virtute versu-mbie, despre rele face ură, Fermăcându-ni adapă d-o înalt-învățătură. O, români, români ai Daciei, ce purtați un mândru semn De-origină, istoria acum fie-ni îndemn! În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume, Ni-a lăsat legi și pământuri, vorba sa și-naltul nume. Oare darul ce de timpuri și de barbari s-a pastrat, Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat? Nu, prin muze ș-a virtutei dorul dulce și ...
Vasile Alecsandri - Doina haiducească 3
... Vasile Alecsandri - Doina haiducească 3 Mândră mămucă-am avut, Frumos copil a făcut, S-a-nfășat cu flori de munte Ca s-jung viteaz de frunte, Gura toți să mi-o asculte, Mândrele să mi-o sărute, Zi-le, maică, să se strângă Ca oițele la strungă, Mie-acum că ... Eu îi zic cu glasul blând: ,,Copiliță, Liță, fa, Mai dat-ai gură cuiva?" Ea prinse a se jura: ,,Să mă bată anaftema De-am mai dat gură cuiva Afară de dumneata!" Iar de dreaptă ce era Soarele se-noura. De-atunci, vere,-am pribegit Și m-am dat la haiducit. Că mi-e sufletul amar Și mi-e traiul în zadar! Vai de mine și de mine! Nu mai știu ce-i rău, ce-i bine. De când mama m-a făcut, Tot prin codri am șezut Și lumea n-am mai văzut Decât numai soarele, Decât căprioarele. Căprioară a ...
... Ntr-un minut Ierburile au crescut; Înfloresc, ș-apoi pe loc Amu spicele se coc, Încât toat-acea câmpie Au produs minciuni o mie. Cele ce cu ochii văd, Pipăind abie le cred. D-oameni îns-atunci o ceată, De minciuni nouă-nsătată, Case și copii lăsa, La cules se îndesa. Mândru-i fiecare spic, Dar denuntru nu-i nemic. De-a gusta toți să îmbie; Altul pune în cutie Trufandale înfoiete, La ținuturi le trimete, Văd colo femei frumoase, Deși ceva minciunoase, A ... A culege au mare dor Minciunele de amor. Îngiositul în trufie, Neavând altă meserie, De novele, care-i plac, Își culege un plin sac. Speculanții de pe loc Pe la bolte marfa cară, Ca s-o vând-în iarmaroc Și pin târguri de pin țară. Cii ce-ascultă pe la ușă Și veninul poartă-n gușă, De bun nume răpitori, Culeg intrigi dintre flori. Când prin chipuri feliurite Unu-ncarcă, altu-nghite, Deodată Se arată, Coborându-să din ceri, Luminosul adevăr. Nici ... au minunat Cum așa s-au îngânat!... Adevărule presfinte, Auzi calda rugăminte: Între noi etern te-așază, Mintea noastră luminează; D-aici intriga să piară, Ce pre noi vra să dezbine, Și poporul