Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CÂND IN CÂND
Rezultatele 731 - 740 din aproximativ 2013 pentru DIN CÂND IN CÂND.
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... cu supunere și fără a-și da seama, pășește înainte prin ploaia de glonți și rețeaua de baionete. De aceste gânduri eram cuprins când odată, ducându-mă de la Odesa în ospeție de Anul Nou la una din fiicele mele, măritată în Austria, mă aflam iarna în călătorie pe calea ferată. Calea însă era în multe locuri troienită și trenul atât întârziase, încât ... mă îngrijesc, răspunse el, gloaba mea nu-mi va face sminteală; dobitocul la așa întâmplare știe și cunoaște mai bine unde merge decât omul. — Când vom ajunge, degrabă? — De aici nu e departe. Să ne ferească însă Dumnezeu de altă primejdie, când vom trece colea prin pădure. — Și el arătă cu mâna în fund spre orizont. — Ce primejdie poate fi? îl întrebai cu îngrijire. â ... cu o repeziciuÂne amețitoare și la cea mai mică cârnitură sau lovitură a tălpilor în vreo cioată de copac puteam fi aruncat din ea pe omăt, spre a fi sfâșiat de lupi, care, cum am înțeles, ne adulmecaseră și alerÂgau din ...
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... Împăratul se puse pe gânduri văzând că după atâta mare de timp nu se mai întoarse fiii săi nici cu pasărea măiastră, nici fără dânsa, când fiul cel mai mic îi zise: - Tată, iată este acum destul timp de când frații mei cei mari au plecat să aducă pasărea măiastră și nu s-au mai întors nici cu ispravă, nici fără ispravă. Să-mi dai ... desăvârșire; numai împăratul se mâhnea în sufletul său că nu este față și fiul său cel mic care să se împărtășească de bucuria poporului său; când într-una din zile veni găinăreasa și-i zise: - Mărite împărate, să-ți fie fața luminată, toată cetatea se minunează de viersul pasării măiestre; un cioban, cum a ... te încălzește; iată merindetele mele, și plosca mea, mănâncă și bea cât vei pofti." Apoi am legat ogarul și am șezut amândoi lângă foc, povestind. Din una din alta, îi spusei unde mă duc; ba încă îl și rugai daca știe ceva să-mi spuie cum să fac, cum să dreg, să-mi ... locul unde am mas noaptea trecută era moșia lui, că este însurat, că are copii, că el era blestemat să poarte corpul de vulpoi până ...
Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva
... negustori din Galia, le zicea: — Dar sfânta voastră Ghenoveva ce mai face?... Să-i spuneți când v-ăți duce la urma voastră multă închinăciune din partea robului lui Dumnezeu Simion, care o roagă să-l pomenească și pe el în rugăciunile sfinției sale. Odată sta Parisul împresurat de vrăjmași. Era ... un caic, a luat după dânsa mai mulți pescari voinici și vrednici cu caicele lor, și au ieșit cu toții în susul apei din cetate noaptea, fără să simță nimic vrăjmașii cari pândeau pe maluri. Cât au umblat caicele pe apă, de multe piedici au dat, dar pe toate ... la vale, bușteni și răgălii, la un semn al sfintei se dau în lături, lăsând cale deschisă caicelor, cărora vântul, la poruncă, le bătea mereu din spate. Cât au umblat așa pe apă, tot la deal, a tămăduit sfânta pe amândouă malurile orbi și schilozi, muți și surzi și ... să-i așeze și moaștele. Dar ce s-a-ntâmplat? Până să se isprăvească biserica, a izbucnit Revoluția cea mare, una din cele mai mari întâmplări ale lumii, care a răsturnat lumea cu josu-n sus. Revoluționarii, în loc să ducă racla cu moaștele la ...
Vasile Alecsandri - Malul Siretului
... privesc cum apa curge și la cotiri ea se perde, Cum se schimbă-n vălurele pe prundișul lunecos, Cum adoarme la bulboace, săpând malul năsipos. Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară, Când o mreană saltă-n aer după-o viespe sprintioară, Când sălbaticele rațe se abat din zborul lor, Bătând apa-ntunecată de un nour trecător. Și gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale Cu cel râu care-n veci ...
Ștefan Octavian Iosif - Surugiul
... Parfumate vise. Cornul său la gură-atunci Surugiul pune Și-l făcu prin văi și lunci Vesel să răsune. Și sunau cei patru cai Sprinteni din copite, Ce prin înfloritul rai Ropoteau grăbite. Și părea că trec în zbor Și aleargă toate, Speriind în goana lor Liniștea din sate. Când, prin raiul ce-l zărim Cum străbatem, iată Fără veste-un țintirim Ochilor s-arată. Zidul mohorât stătea Sprijinit de stâncă, Crucifixul sfânt veghea Sus ... oprim, Însă n-am ce face: Colo, sus, în țintirim Un tovarăș zace. Și de câte ori mă-ntorn, Mă îneacă plânsul: Nimeni nu suna din corn Mai frumos ca dânsul! Și de câte ori revin Pe-aste locuri iarăși, Trebuie să-i cânt puțin Bunului tovarăș! Către țintirim deci el ... Cornul și-l îmbie, Să-l audă-n somn acel Ațipit sub glie; Și-un atât de dulce zvon Dintre stânci pătrunde, Parcă mortul postilion Din
... Parfumate vise. Cornul său la gură-atunci Surugiul pune Și-l făcu prin văi și lunci Vesel să răsune. Și sunau cei patru cai Sprinteni din copite, Ce prin înfloritul rai Ropoteau grăbite. Și părea că trec în zbor Și aleargă toate, Speriind în goana lor Liniștea din sate. Când, prin raiul ce-l zărim Cum străbatem, iată Fără veste-un țintirim Ochilor s-arată. Zidul mohorât stătea Sprijinit de stâncă, Crucifixul sfânt veghea Sus ... oprim, Însă n-am ce face: Colo, sus, în țintirim Un tovarăș zace. Și de câte ori mă-ntorn, Mă îneacă plânsul: Nimeni nu suna din corn Mai frumos ca dânsul! Și de câte ori revin Pe-aste locuri iarăși, Trebuie să-i cânt puțin Bunului tovarăș! Către țintirim deci el ... Cornul și-l îmbie, Să-l audă-n somn acel Ațipit sub glie; Și-un atât de dulce zvon Dintre stânci pătrunde, Parcă mortul postilion Din
Alexandru Vlahuță - Slăvit e versul
... Alexandru Vlahuţă - Slăvit e versul Slăvit e versul de Alexandru Vlahuță În vers e mântuirea când n-ai nimic de spus. Se deapănă pe rânduri, ca firul de pe fus, Din volbura de vorbe se deapănă ușor Un cântec ce sporește, mai larg, tot mai sonor, E opera vrăjită ce din nimic se-ncheagă, Și nu-i nici o nevoie ca lumea s-o-nțeleagă. În vers e mântuirea când n-ai nimic de spus. Pe trepte de dactile vin vorbe mari de sus, Iar critica solemnă, ce-n gol vede-adâncime, Ca un copil ... Am ști ce spui, ce cugeți. Și, pentru noi, poetul Cu cât mai nențeles e, cu-atât e mai profund. Ce mici devin chiar zeii când nu se mai ascund! Din patru-n patru versuri, și plan, și ritmu-ți schimbă, Ca tot ce scrii să pară că-i scris în altă limbă. La titlu să ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... înfigându-se, ca niște suliți, în pieptul alb al grădinii. O pasăre trecu printre ele, tăind ca o foarfecă pânza de ninsoare. Liniștea se întinse din nou. Boierul se lăsă într-un colț pe scaun. Ziua aceasta de Crăciun îi amintea pe cea din anul trecut, îi aduse aminte chipul prietenului celui mai bun, chipul lui Filip Micle, care nu lipsise niciodată mai îndelung din casa lui. Îi scrisese acum câteva zile, rugându-l să vie, îi făgăduise că vine, dar pesemne că se răzgândise. Ce să facă singur, Doamne ... Nu ți-ai cunoscut femeia, cum nu-ți cunoști nici una din cărțile acele, din biblioteca pe care n-ai deschis-o niciodată. Toma sorbi din pahar și răspunse: — E adevărat! N-am avut vreme să-mi citesc biblioteca, întocmai după cum n-am avut vreme să-mi iubesc nevasta ... Aș fi dat tot, și dacă ți-aș fi deschis ochii, dacă te-aș fi făcut să-ți înstrăinezi măcar o parte, cât de mică, din iubirea pentru bani, și să i-o dai ei, atunci nu ți-aș mai fi călcat în casă. Dar nu ți-am putut spune nimic ...
Ștefan Octavian Iosif - Înșiră-te margăritare
... Ştefan Octavian Iosif - Înşiră-te margăritare Înșiră-te margăritare de Ștefan Octavian Iosif — Au fost odată trei secerătoare Ce se iveau din lanuri pân-la brâu — Trei flori ce-acum se deschideau la soare, Acum piereau în aurul din grâu... Au fost odată trei secerătoare... Înșiră-te frumos, mărgăritare! --Și iată că, adus de întâmplare, Trecea un fiu de împărat în sus, Și-a ... lucitoare..." Stă dus feciorul de-mpărat și tace, Și-a treia zi la curte-i nuntă mare... Înșiră-te frumos, mărgăritare! — Dar când a fost să nască-mpărăteasa, Plecă-mpăratul plin de grea-ntristare, Și o țigancă singură rămas-a Ca s-o-ngrijească ... mărgăritare! — Iar când se-ntoarse-acasă împăratul, Dorit să vadă cum îi sunt feciorii, Găsi doi pui de lup — râdea palatul, Și clătinau din cap diregătorii... Și-mpărăteasa — ajunsese cersetoare... Înșiră-te frumos, mărgăritare! --Și s-a făcut țiganca-mpărăteasă, Iar cei doi frați, uciși de ... Și-a dat poruncă scorpia să-i taie, Și ea cu mâna ei pe foc i-a pus, Dar fără veste-atunci
Mihai Eminescu - La aniversară
... ei albă ca laptele cu obrajii roși și părul ei blond, foarte blond, care înconjura cu lux și finețe o față plină și râzătoare. Pe când el perora o temă de astronomie — indiferentă atât lui cât și ei — adică pe când se necăjeau unul pe altul, ea se uita la el fără să-l asculte; i-ar fi sărit în gât, l-ar fi sărutat de ... lucruri adânci. Fiecare tu era controversat. Când își propuneau să-și zică tu , mureau de rușine, și-și ziceau serios, după lungi lupte sufletești: "Dumniata"; când stabileau diplomaticește să-și zică d-ta — atunci tu — tu din greșeală, și iar din greșeală, ș-așa mai departe. În fine ajunsese la portiță. — Elis! tu ... nu știi cât te iubesc... nici poți ști căci... căci tu nu ... nu zise nimic... — De când te-am văzut, de când știi tu — căci tu știi că eu te iubesc și totdeauna această răceală când ești singură cu mine. Totdeauna mă silești să vorbesc niște lucruri pe care nici nu le asculți... Ești rea la inimă, Elis! — Domnule! zise ... ...
Ion Luca Caragiale - O blană rară
... — asta este lucru care se face regulat. Aruncată în valurile prăpăstioase ale lumii, ea, de atunci, s-a zbătut cu uraganul, dând din mâini și picioare, și a dat așa de bine, din fericire, că la fiecare mișcare, a nemerit cu mâna numai peste perle. Cea din urmă perlă, cea mai prețioasă, cea mai fină a fost grosul Cuțopolu. Când, după un bal mascat, s-a apucat de el, desperată de mișcarea nebună a uraganului lumii; când s-a hotărât să-și lege viața poetică și flușturatecă de viața prozaică și greoaie a unui arendaș, ea nu spera ... are sfanț!... Dar astăzi e bal la Psaridi, și Mișu dirijează bufetul și domesticitatea, cum odinioară conducea cotilioanele. — Bună seara, căpitane, zice doamna Cuțopolu, când ex-căpitanul, îmbătrânit, o primește la scară. — Sărut mâna, madam Cuțopolu, răspunde el. — Ce face Lucreția? — Tot bolnavă. — Dar băiatul? â ... copilul meu! Și pleacă nebun iar înapoi. Scandal! Blana! Cum se poate?... blana! ia-o de unde nu e. Copilul s-a făcut, din norocire, bine, dar,