Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN URMĂ
Rezultatele 741 - 750 din aproximativ 1171 pentru ÎN URMĂ.
Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu
... nu se va clăti din capul înălțimei-tale; și de-ți vor trebui oști, ne vom înarma noi cu femei și copii, vom rădica țara în picioare, vom rădica slugile și vecinii noștri. Încredi-te în noi! — Să mă-ncred în voi? zise Lăpușneanul înțelegînd planul lui. Pesemne gîndești că eu știu zicătoarea [4] moldovenească: „Lupul părul schimbă, iar năravul ba“? Pesemne nu vă ... Acesta era planul lui Moțoc ca să se poată lipi de Lăpușneanul. Voia li se dete. Ai să dai samă, doamnă!… Tomșa, nesimțindu-se în stare a se împotrivi, fugise în Valahia și Lăpușneanul nu întîlnise nici o împiedicare în drumul său. Norodul pretutindene îl întîmpina cu bucurie și nădejde, aducîndu-și aminte de întăia lui domnie, în care el nu avusese vreme a-și dezvălui urîtul caracter. Boierii însă tremurau. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiți ... Ruxandra. La moartea părintelui ei, bunului Petre Rareș, care — zice hronica — cu multă jale și mîhniciune a tuturor s-au îngropat în sf. monastirea Probota, zidită de el, Ruxandra rămăsese în ...
Ion Luca Caragiale - Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi
... „În adevăr am făcut greșala să afirmăm așa ceva (că adică Zanzibarul ar fi o insulă), însă nu noi întâi, ci domnul Bouillet, care, în Dictionnaire Universel d'Histoire et de GĂ©ographie, 1884, la pagina 2016, coloana a doua, ne-a indus în eroare că: «ZANZIBAR, Menuthias insula? insulă din Marea Indiilor, pe coasta regatului Zanzibar, pe 37° long. E, 6°, 2 lat. S. 80 kil. pe ... 2' lat. sud, 80 kil. pe 25 etc." * Pornind de la Zanzibar, unde ajunserăm? Nici prin gând nu i-ar trece cuiva. Iată ce citim în L’IndĂ©pendance roumaine din 12/24 iunie: „Siguranța publică în Grecia. — Zilele trecute, un tânăr numit Gogo, fiul lui Hagi Dimo, proprietar la Kastodorak, provincia Salonicului, a fost prins de o bandă ... al Turciei, și aceasta este sigur lucru încă din anul 1492, adică cu 11 ani mai-nainte chiar de descoperirea Zanzibarului de cătră Albuquerque. Iată în sfârșit ceva sigur, măcar că se petrece în Orient, unde e atâta nesiguranță. În adevăr, citim în ...
Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena
... întreabă de cetate, La toți le părea minune, Necum ca să-i știe spume. Calcă cîte locuri toate Pînă mai nici nu mai poate Deci în partea pustnicească Cînd era să nimerească, Dintru o peșteră mare, Vedea fum că iasă tare. Și într-acolo grăbeaște, În care dacă priveaște, Vede un om mare foarte, Cît s-au spăimîntat de moarte, A s-întoarce nu cutează. Gîndind fricos să nu ... o groaznică strigare : „Cine iaste ? cine vine ? Cine ce caută la mine ?â€� Și cînd slobozea cuvîntul, Să cutrămura pămîntul, Numai cu un ochi în frunte, Și părea că-i cît un munte. Arghir tremura de frică Și nu ascundea, nimică, Ci să ruga de iertare Numărîndu-i tot ce ... ști mai bine Îl voi trimite cu tine.â€� Atunci Arghir mulțămeaște Și frica-ș mai potoleaște Acest uriiaș, îndată Cu o cină să arată, În frigare vrînd să tragă O căprioară întreagă. Face cină boierească, Ca pre Arghir să cinstească, Masa lîngă foc o pune La lumină de tăciune, Și ... ar fi plăcut ca să tragă Pre gît o bute întreagă ; Dar tot să îndestulează, (Nefiind mai mult, să crează). Așa pînă șăd la masă ...
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... voinici. El vede în îndrăzneala și voinicia lor o amenințare veșnică pentru lașitatea sufletului lui pururea clătinat de frică, de spaimă, de groază. El este în mijlocul românilor, ca o hienă, fricoasă deși crudă, în societatea leilor bravi și incapabili de lașitate. Dar să lăsăm aceste considerațiuni și să facem cititorului portretul lașului nostru erou. Iată singurul caz, în care un laș poate fi erou. Mic, slab, pipernicit, nervos, bolnav de friguri, el e cuprins de o nedescrisă groază la apropierea nopții învierii, fiindcă ... moartea pe care nu forțe inconștiente i-o preparau cu toată rafinata cruzime de care numai omul este capabil. Care va să zică, e prins în laț, în laț!... "În laț! Iehova!" zise jidanul în sine... "În laț!"... Și atunci, se bătu în piept și se rugă, ca și cum ar fi cerut lui Iehova o inspirație de mântuire. "În laț!" mai zise el o dată. Apoi după o zguduitură teribilă, începu să zâmbească sardonic: "În laț! în laț! las' să ziche el!" și, galben, desfigurat, abătut, zdrobit, torturat de groaza apropiatei morți, dispăru pe furiș iute în ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... de odinioară ce-a rămas acum? Numai un munte de moloz acoperit cu omăt și ici-colea se mai zăreau niște văgăuni căscate în pereți, iar capetele bârnelor tăciunite se distingeau din albul cerceaf de omăt. Bătrâna, după ce făcu o mică rugă, prinse iarăși frânghiuța în mâna-i tremurătoare și începu să sune. Printre crăpăturile unui oblon ce astupa fereastra, străluci deodată lumină și după scârÂțâitul unei uși se auziră ... spre a le dezamorți. — Of! Doamne, ce viscol e afară, zise ea. Mai că nu am fost îngropată de vie în omăt. Dar, în fine, iată-mă, m-am întors. Păcat numai că alergătura mea a fost degeaba, nedobândind nimică. — Și ce să facem noi acum ... să umbli prin acea ruină drăcească? Și bătrâna, cu o convingere religioasă, își făcu cruce de câteva ori. Da știi tu, dragă, adause ea, că în momentul când am voit eu să sun cu cloÂpoțelul, o înfricoșată detunătură se auzi în ruină, și să nu-mi fi deschis în grabă ușa, muream de spaimă pe prag. — Pentru că ești fricoasă, mămucă, răspunse copila zâmbind. Ce alta putea fi zgomotul, decât numai dărâmarea vreunuia ...
Ion Luca Caragiale - Ouăle roșii
... găsea acolo, într-un dulap, la păstrare — scrisă, probabil, de vreun călugăr cârpocitor de slove, cum erau mulți pe vremurile acelea — o cronică în care se povestea fioroasa-ntâmplare petrecută, în castelul contelui FĂ©kete LĂ¡ioș, cu prilejul Paștelui din anul de la facerea lumii 6659, iar de la mântuire 1151. Conținutul acelei cronice arse ... o viață-ntreagă de cercetări adânci, reconstituită de către savantul Laurentius Ferax (vulgo, Lorenz Reichlich). După versiunea acestuia, foarte rară, o dăm și noi aci.) În seara de vinerea patimilor, au mers bătrânul conte FĂ©kete LĂ¡ioș, care-mplinise în duminica floriilor șaptezeci și cinci de ani, la capela castelului, împreună cu soția sa VirĂ¡g, care, zicea ea, trebuia să-mplinească, în sâmbăta rusaliilor următoare, patruzeci. După dânșii veneau nobilii curteni și copiii de casă, care țineau, unii coiful contelui, iar alții coada rochiei contesei. Și după ... de oțel de Damasc, pe care o avea amintire din vremea cruciadelor, au năvălit toți tinerii cavaleri; l-au legat burduf și l-au pus în genuchi. Acuma — a strigat contesa — spargeți-i toate aceste ouă în ...
... Emil Gârleanu - Ca soarele! Ca soarele! ... de Emil Gârleanu O casă, o livadă și-o curte mare. În casă stau stăpânii; în livadă sunt pomi roditori; în curte felurimi de păsări. Așa, în curtea aceasta s-au întâmplat multe și mărunte, căci unde-s păsări multe, dragostea-i stăpână. Nu mai departe, acum o lună, un cocoș a ... apropiat pliscurile: întâiul sărut! „Sunt mulțumită!â€� „Chiau!â€� „Sunt fericită!â€� „Chiau!â€� Ce Dumnezeu, gândește pichirea, numai atât e în stare să-mi răspundă? Și-n clipa aceea se înălță, rotund și de aur, soarele!... Peste lume se revarsă valuri de lumină. Păunul strălucește de ... la soare, când mă ai pe mine? Rogu-te, privește-mă!â€� Și cum pichirea se uită încă spre răsărit, păunul i se pune drept în față și își înrotește coada: „Privește-mă!â€� Se uită pichirea, se uită mirată, apoi, dumerindu-se, îi răspunde: „Te privesc, dar ascunzându ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... până atunci. Se miră nițel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să știe ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Își lepădă calevrii, își scuipă în palme și se agăță de copaci ca să se urce în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ou ca de găină ... zi, se sculă de dimineață, se găti și plecă la muncă. Nu știu însă cum făcu el, nu știu cum drese, că se pomeni iarăși în pădure. Nici el nu știa cum venise acolo; știa numai că el la muncă plecase. Daca văzu așa, cătă copaciul, se sui în el și mai găsi un ou. Se duse cu el în târg și mai luă încă două pungi cu bani tot de la acel negustor. Pasămite oule astea erau de diamant, care făceau de zece ori ... copii, căci erau goi. Mai luă niște unelte și dichisuri de ale lui pentru muncă și pentru casă, căci nu credea că o să fie în toate zilele Paște, să tot găsească la ouă d-astea scumpele. Câteva zile d-a rândul se mai duse el ...
Mihai Eminescu - Înger și demon
... A făcliilor de ceară care ard lângă altare - Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în părete, Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri, Palidă și mohorâtă Maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură; Lucii picături de smoală ... dulci și timizi șoapte. ....................................................................... Ea? - O fiică e de rege, blondă-n diadem de stele, Trece-n lume fericită, înger, rege și femeie; El? - răscoală în popoare a distrugerii scânteie Și în inimi pustiite samănă gândiri rebele. Despărțiți de-a vieții valuri, între el și între dânsa Veacuri sunt de cugetare, o istorie,-un popor ... Se privesc, par a se soarbe în dorința lor aprinsă. Ochii ei cei mari, albaștri, de blândețe dulci și moi, Ce adânc pătrund în ochii lui cei negri furtunoși! Și pe fața lui cea slabă trece-ușor un nour roș - Se iubesc... Și ce departe sunt deolaltă amândoi! A ... Grea de glorii și putere, l-a ei poale-ar fi depus, Pe-ale tronului covoare ea piciorul de-ar fi pus Și ...
... n câmpii le aruncă, Țăranii, veniți de la muncă, Își cântă viața și glasul le plânge. Își cântă necazul cel mare, Își cântă nevoile lor în robie, Și cântecul plânge-n câmpie, Suspină și cântă în versuri amare. Și cântă obidele sale, Iar seara albastră-i ascultă-n tăcere, Și cântecu-i plin de durere, Și inima-n piept ți se ...
... Vasile Alecsandri - Erculean Plecat-au în zori Trei surori la flori. Sora cea mai mare S-a dus înspre mare, Sora cea mezină Pe mal, în grădină, Sora cea mai mică Și mai sălbățică S-a dus, mări, dus Pe Cerna în sus [2] Iar în urma lor Mulți voinici cu dor S-au luat cântând Ș-au venit plângând. Iată-un căpitan Căpitan râmlean, [3] Că mi se ivește, Pe mal ... de floricele Ivite la stele. [1] Această legendă pare a cuprinde o alegorie ingenioasă și poetică asupra descoperirii apelor minerale de la Mihadia în Banat. Numele de Ercul Erculean repoartă gândirea la timpurile domnirii romanilor în Dacia, pe când băile astăzi cunoscute sub numele de Mihadia purtau numirea latină de: Pontes Herculi și ad media acquae sacrae . Chiar acum încă unul ... izvorul lui Ercul, zeul puterii, căci apa lui este întăritoare. Sora cea mai mică și mai sălbățică ce stă ascunsă într-o stâncă și plânge în umbră adâncă reprezintă negreșit, sub o formă alegorică, un izvor limpede și dătător de viață. Temerea ei de a fi sorbită de razele ...