Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DIN EL

 Rezultatele 741 - 750 din aproximativ 1716 pentru DIN EL.

Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault

... au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de rîu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca o lume aparte decît cea existentă, l-au dedublat după imaginația lor, zidind astfel din umbre și neguri, din raze și păreri, fantasticul domeniu al irealului... Și toată lumea asta nevăzută, de la începutul vremilor a fost denumită cu nume sonore, toți ... supraviețui fixați și deghizați de mîna iscusită a lui Perrault, purtînd pecetea neștearsă a vremilor în care a trăit el. Ce e curios e că opera aceasta el a scris-o mai mult ca să-și desfete copiii lui și că, necrezîndu-se demnă de reputația unui academician cum era el ... încă visătorii, și mințile cele mai înalte se trudesc zadarnic s-o înfăptuiască. În această lume vrăjită ne duc poveștile vechiului de demult povestitor francez din secolul al șaptesprezecelea, și eu simt un farmec deosebit citindu-le. Pe o zi cum e aceasta, cînd ninge afară și fulgii țes, ca pentru ... rușine s-o frecventez, tot materialul acesta socotit ca așa de puțin serios, dar cu care marele Shakespeare și-a urzit fantasmagoriile lui ...

 

Ion Luca Caragiale - Cuvântare

... prea îndelung dela satisfacerea legitimei lor pretenții, atunci când natural ar fi să fie elemente de ordine, devin elemente de desordine; în loc să fie din ce în ce mai de folos progresului Statului, devin din ce în ce o mai mare primejdie pentru liniștea și siguranța lui. Doctrina conservatoare modernă îmbrățișează interesele mai largi decât ale unei clase dominante, interesele ... Acelaș Atenian, democrat intransigent odinioară, astăzi aristocrat ireductibil, imputând cu adâncă revoltă sufletească la toată lumea inconsecvența politică, se sue pe o tribună publică și, el, altădată înamorat de meritele și de talentul lui Take Ionescu (ovațiuni nesfârșite), acum, de pe acea truibună aristocratică, îi tăgăduește aceluiași Take Ionescu, ce ?... nu ... Take Ionescu ar fi un om prea iute și prea nevricos, și, prin urmare, poate să obosească pe un drum așa lung, dacă mai ales, din cauza piedicilor ce-i vor arunca în drum răutatea și invidia, nu va merge din succes în succes (mare ilaritate; aplauze furtunoase). Dar să-i tăgăduești omului douăzeci de ani de carieră eminentă deja făcută, asta e, cum am spus ... ...

 

Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele și luna

... Soar’le ce-mi vedea? Un pom ofilit, Un pom cătrănit; Printre rămurele, Niște păsărele Cânta-n versurele, Dar nu prea cânta, Ci se văieta, Din gură grăia „Vai și vai de noi, De părinții noștri Care ne-au făcut, Care ne-au născut, Că ei ne-au lăsat, Nu ... florilor Ș-a garoafelor, Sora Soarelui, Spuma laptelui, Dacă-l auzea Și dacă-mi vedea Că tot nu scăpa, Ea tot mai cerea, Din gură-i zicea — Frate, frățioare, Puternice Soare, Spune mie Oare Cine-a cunoscut, Cine-a mai văzut, Cine-a ... mergea Către mânăstire Pentru pomenire Și la cununie Să-i fie soție, Ileana Simzeana, Doamna florilor Ș-a garoafelor, Sora Soarelui, Spuma laptelui, Din gură-i zicea Ș-astfel îi grăia — Frate, frățioare, Puternice Soare, Ia mai spune-mi Oare Und’ s-a mai văzut Și ... mi scotea Și-n năvod trăgea? O mreană de mare, Cu solzii de zare. Pe mal d-o scotea, Pe mal d-o zvârlea, Sfinți din cer vedea, Jos se scobora, ’N palme c-o lua Și mi-o curăța Și mi-o tot freca, Solzii de-i cădea, Și ...

 

Mihai Eminescu - Tu mă privești cu marii ochi...

... și sfaremi. Nu crede tu că eu sunt cuiva emul Când cântul meu se-mbracă fel de fel: Ici în terține suspinând, vedemu-l, Dincolo el oftează în gazel, Același e, deși mereu se schimbă, De tine-i plin, de tine-mi zice el... Alege forme dulci din orice limbă: Acuma-l vezi îmblând cărare dreaptă, Acum pe-a lui Firdusi cale strâmbă. Dar orișicând el alta nu așteaptă Decât ca ție, suflete, să-ți placă, Tu să-l aprobi cu gura înțeleaptă. În mii costume astfel se îmbracă, Și ca ... plin de tine, Că de-al tău farmec ritmul său foiește, C-a sale gânduri de zâmbiri sunt pline. Ș-astfel pe mine el

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta

... și e tipărit în numărul festiv prin care revista serba douăzeci și cinci de ani de existență; iar în tot articolul dl Philippide vorbește nu din partea persoanei d-sale, ci din partea Junimii ca grup literar. Articolul pare a fi o declarație de principii făcută după douăzeci și cinci de ani de existență a ... ni se adresează nouă, trebuie să eliminăm și laudele ce-și adresează dl Philippide d-sale și prietenilor d-sale. Se înțelege, e foarte merituos din partea d-sale că învață pe copii cu frica lui Dumnezeu și a părinților, să șadă bine la masă, să nu se joace ... sunt destul de frumoase. Decât... toate acestea, drept vorbind, îl privesc pe d-sa, sunt de domeniul privat, și poate să se găsească vreun cititor din cei nespălați care să zică: dar ce ne pasă nouă dacă dl Philippide se spală ori ba, și ce are a face rolul ... multe iluzii ce ai avut în privința spiritului tău, și noi nu putem decât să-i dorim dlui Philippide să iasă învingător, de se poate, din ...

 

Dimitrie Anghel - Cucuveaua

... crudă și bestială care își ascundea gîndurile subt pleoapele închise de somn. Eram doi străini împrejmuiți de larg pustiu, doi inși îndepărtați prin naștere, făcuți din alte întîmplări, doi oameni din cari unul încredințase viața și averea celuilalt. Asupra somnului, cînd mintea călătorește în lumea viziunilor și mînele moi rămîn neputincioase de-a lungul ... bună seamă, în noaptea asta, un lucru ce nu se putea înlătura trebuia să se întîmple după credințele în cari eram crescut, și deci unul din cele două ființe adăpostite subt același acoperămînt trebuia să treacă printr-o primejdie de moarte. Și, împins de un gînd, atunci chemat ca de o ... în balcon, în noaptea albă de lună, m-am strecurat ușor lîngă cel ce dormea cu mîna crispată lîngă pușcă, am luat-o de lîngă el și, pășind peste somnul lui, și peste moarte, poate, am alergat în curte. Deasupra ogeagului alb, pasărea, ca și cum n-ar fi auzit nici ... de-a lungul coperișului prăfuit de brumă și dispăru de cealaltă parte a casei. Și pînă a fost să văd, din ...

 

Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliță

... Dăă! nu cădea!... potcapul dracului!". Cu totului deosebit în felul său, om cu duh și cu multă cunoștință de ale lumii, era dascălul Pintilie Buchilat. El era foarte moquĂ©* p[e] popă pentru că-l suduia-n biserică așa cum nu se cuvine nici în crâșmă, afară de aceea el zicea că popa nu știe carte. Și popa, aceeași vorbă despre el ― și amândoi aveau drept. E drept că, pe lângă părintele, ce s-atinge de-ale trupului dascălul nu era nimică. Pune-ți pe genunchi ... s-auzi pe fereasta bisericii. ― Iacă dracul, mă! zic oamenii-n fundul bisericei ș-o tulesc la fugă. Nicodim, cum deschide ochii, miroase putoarea din anteriul lui Buchilat, gândește că s-a aprins biserica, urlă groaznic și fuge. Buchilat dă peste sfeșnic, îl răstoarnă... Întuneric. ― Băh! pe ... chipuri omenești și trecătoare, asemenea unui cârnațiu făcut cu gingășie între cartaboșii cei mari, strălucește un tânăr viteaz în întunecata mulțime. Tânăr plin de speranță, el salută cu entuziasm pericolul și fericita* victorie. El a numărat abia douăsprezece roze și în conformitate neglijeul său îi stă foarte frumos. Ciubotele lungi și largi ale tătâne-său îi dădeau ...

 

George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop

... vîrtej de spumă Să ne rostogolim în haos. Dar cînd văzui ce... porcărie (Să-mi ierți cuvântul) ați făcut, Cât sânge-a curs din neghiobie Pe bietul vostru glob de lut, — Ca spaimă, la perihelie Din zborul meu m-am abătut Și nimbul clar și trena lungă Ca o eșarfă de lumină Mi le-am ferit să nu le-ajungă Vreun ... cu ochii toți bărbații. O ploaie de priviri sentimentale S-abat asupra frumuseții tale Și toate-i fac erotice ovații. Ce fericit e soțul dumitale! El în antracte stă de conversații... De-aș fi, ca el, stăpân pe-atâtea grații, Eu aș pleca la cele trei semnale. Mă-întorc, frumoasa mea necunoscută, Și ochii mei din umbră te salută De câte ori se-ntunecă lumina. Dar ochii tăi n-au prea băgat de samă Că-n pieptul meu se-ncepe-o ... port o lume minunată, — Tablouri vechi, pe care niciodată Nu le pătează muștele de praf... Veneția, Bosforul, Niagara, Brazilia, Eghipet, Dardanele, Fiorduri, munți, priveliști din Sahara Ies rând pe rând din noaptea minții mele. Sahara!... Uite, vreau să fac o probă, S-aduc Sahara chiar la mine-acasă: Mut scaunul beteag de lângă masă Și stau ...

 

Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul

... Ion Creangă - Moş Nichifor Coţcariul Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă 1880 Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii; el a fost odată, când a fost, trăitor din mahalaua Țuțuenii din Târgul Neamțului, dinspre satul Vânătorii Neamțului. Cam pe vremea aceea trăia moș Nichifor în Țuțueni, pe când bunicul bunicului meu fusese cimpoiaș la cumătria lui ... său și s-ar fi jurat cu jurământ ca să nu mai aibă a face cu parte duhovnicească cât a trăi el; căci, din păcate, era și evlavios moș Nichifor și tare se mai temea să nu cadă sub blestemul preoțesc! De-aceea, cu fuga a alergat ... sfânta Agură, care-și cănea părul și barba cu cireșe negre, și în Vinerea Seacă, prea cuviosul cocea oul la lumânare, ca să mai ușureze din cele păcate. Și apoi s-a hotărât el ca de-acum înainte să aibă a face mai mult cu parte negustorească. — Numai negustorul, zicea moș Nichifor, trăiește din ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

... la Cernăuți. În gimnaziile austriece există pentru literatura germană o carte de lectură întocmită de un Mozart, în care se află culese bucăți de model din poezia și proza germană. După deosebitele clase, materia e deosebită, în volumele din urmă sunt adăogate tratate estetice și biografii scurte ale autorilor celor mai renumiți. Pentru a înzestra și cursul de limba română din gimnaziile bucovinene cu o asemenea carte de lectură, răposatul A. Pumnul a publicat nu mai puțin decât 6 volume de exemple ... ajungem pe acasă mai curând fieștecare. După aceste probe credem că cititorii ne vor scuti de a le mai culege și alte flori din câmpia Lepturariului românesc , și nu ne rămâne decât a dori studenților din Cernăuți să se înveselească cât se poate de mult cu asemenea modeluri de stil, dar să le imiteze cât s-ar putea mai puțin. Alecsandri ... Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Constantin Negruzzi pot servi de model în multe poezii ale lor; dar cât pentru ceilalți, să ne întoarcem mai bine la traduceri din cartea dlui Mozart și din ...

 

Alecu Russo - Scrisori (Russo)

... Russo) Scrisori de Alecu Russo Cuprins 1 Scrisoare adresată lui V. Alecsandri înaintea plecării în exil la Soveja 2 Scrisoare către N. Bălcescu 3 Bilet din închisoarea din Cluj către V. Alecsandri 4 Bilet din închisoarea de la Cluj către prietenii din Iași 5 Protest către Consiliul de război din Cluj 6 Protest către comisarul guvernului din Cluj Scrisoare adresată lui V. Alecsandri înaintea plecării în exil la Soveja Iubite! Nu-mi rămâne decât timpul necesar ca să-ți vestesc că guvernul ... facă din mine un om important și demn de exil. I s-a năzărit guvernului, precum se năzare cailor cu nărav, și dar el a găsit de cuviință a mă aresta și a mă condamna, ca să capăt simțiri religioase în fundul unei ... atât de exagerată, încât, departe de a îmspăimânta, ele îmi inspiră un râs nebunesc etc... * Bilet din închisoarea de la Cluj către prietenii din Iași Fraților, nenorocirea care prigonește țara noastră mă apasă și pe mine. De săptămâni întregi stau închis fără a cunoaște culpa mea. Am ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>