Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTI CE ARE DE FĂCUT
Rezultatele 751 - 760 din aproximativ 1033 pentru ȘTI CE ARE DE FĂCUT.
Grigore Alexandrescu - Buchetul
... Grigore Alexandrescu - Buchetul Buchetul de Grigore Alexandrescu Dorită odată era a lui soartă, Pe când altă mână de el îngrijea; Dar astăzi se stinge, zâmbirea-i e moartă Și piede colora ce ochii-ncânta. Sfârșitu-i cel jalnic îl văz cu-ntristare, Căci eu pe viața-i puneam un preț mare. O singură frunză acum mai plutește ... plânge atâția tovarăși de flori: Srăină, uitată, de ce mai trăiește, De ce, dragă frunză, tu nu poți să mori? Când pierzi o ființă, obiect de iubire, O lungă viață e nenorocire. Când florile-acelea în mână-mi căzură, Favor ce-n credință eu n-am meritat, Trei tinere nimfe pe rând mi-l cerură, Și mult se rugară... iar eu... nu l-am dat. Îmi ... tot ce e bine I-am dat, și silința cu dânsul mi-am pus, Făcând orice poate un om să gândească, Orcâte o mumă ar ști să găsească. Zadarnici dorințe, nimic n-ajutară! Din ceasul acela nădejdea-am pierdut: Viața la mine îi părea amară, Știind cine-l dete, cine l ... cenușă în mâna mea este. Așadar sfârșitu-i veni din dorință; Buchet ca acela eu nu mai găsesc! Cenușa lui scumpă o țiu cu credință, Ce-a fost și
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu carâta de sticlă
... ți-i aduc eu, mărite împărate. - Fugi d-acolo, voinice, îi răspunse împăratul. Nu-ți mai pierde tinerețele în deșert. N-a putut face nimic novacul meu, n-a putut face nimic arapul meu, dară încămite tu, un copil necercat în ale războiului. Novacul avea darul de culca la pământ o oaste întreagă, de se făcea o movilă înaltă cât era ea de mare, când aducea o dată mâna de o da la spate și apoi el se punea de ședea d-asupra movilei. Arapul meu avea darul de a înghiți o oștire cât de mare, când sorbea o dată, și apoi o da afară ca și mistuită. Și totuși ei s-au răpus ducându-se cu fiii mei la ... fata împăratului să fie scrisa lui, și parcă nu mai avea odihnă în oase. Se pregăti și porni. Și merse, și merse, și merse, zi de vară până-n seară, ca cuvântul din poveste, care d-aci încolo mai frumos este, până ce au ajuns la o poiană verde și dezmierdătoare. Aci daca stătură în popas, prinse a se sfătui cu calul, ce și cum să facă, iară calul, ca un năzdrăvan ...
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă
... armonia amestecată s-aude plin și languros sunetul clopotului, care umple inima cu pace. Într-un asemenea sat stătea pe deal curtea bătrânului Oleanu. Ea avea forma descrisă mai sus. Înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă și invitatoare, ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara, cu ciubucul în gură și cu fesul pe ceafă, uitându-se melancolic la priveliștea ce se întindea sub ochii lui. În această curte se născuse Iorgu. Să ne familiarizăm cu casa întreagă în simpla ei frumusețe și cu copilăria eroului ... intimă cu Șoltuz, câinele de la stână, pe care umbla și calare, puii de gâscă mici pe care-i închidea în cușcă ca să vadă de-or cânta cum canarii, în fine stima ce-o avea pentru moș Miron prisăcarul, care-i spunea povești și-l ținea pe genunchi, sunt amănunțimi neinteresante. Adesea s-ascundea în câte-un saltar de scrin, ca să nu știe nimeni unde -i, or[i] în vo ladă veche cu lumânări de său, din care ieșea uns ca dracul. El observase că nu pe el, ci pe dădacă o batjocuresc totdeauna, ci ...
... taur și o regină din povești. În tragedia franceză toată, acest vers este poate singurul misterios și catastrofal... Dar vorba era să știm dacă și de ce e poetic, de ce e poezie pură. Dicționarele sunt descurajate și descurajatoare în privința cuvântulul poezie. Larousse mărturisește că e unul din cuvintele cele mai greu de definit. LittrĂ© se mulțumește mai întâi, simplu de tot, cu ideea școlară: lart de faire des ouvrages en vers. Dar în explicarea sensurilor, ajunge la această formulă: se dit de tout ce quil y a dĂ©levĂ©, de touchant, dans une oeuvre dart, dans le caractere ou la beautĂ© dune personne et mÄ™me dans une production naturelle. Vedem bine la ce stare de confuzie interesantă a ajuns cuvântul poezie în vorbirea uzuală: e lăsat, cât se poate, pradă discreției vorbitorului. Michelet, cel totdeauna pornit la vorbă ... a lui Tuffran, asociații deschise. Observația arată uneori că aceleași locuri, anotimpuri sau ceasuri din zi, aceeași stare atmosferică dezlănțuie în același om impulsul misterios de a se gândi nu se știe la ce. Dar vreo calitate particulară care să explice de ce din acele situații, și nu din altele, pornesc asemenea asociații deschise nu se poate descoperi. Tot astfel nu se poate spune de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... care împăratul cu stema ruptă din soare să nu-l fi domolit, că nici o oaste dușmană nu putea să-i stea împotrivă. La vreme de adânci bătrâneți sta înzăuat în fruntea ostașilor, călare pe un bidiviu ce arunca pe nări trâmbe de fum și limbi de foc. Și toți ai săi prindeau la inimă și biruiau, căci așa li se păreau lor cum era el de bătrân și înzilizit, tocmai ca o lance ruginită, care de-a pururea răpusese pe oricine izbise. Dar cât era de mare și de vestit, că se dusese vestea până unde pământul e drob și piftie, de-a surda îi fură toate. Într-o sfântă de vineri, cam pe la chindii, numai ce i se păru că stema din cununa împărătească se umflă și crește, crește, ba cât oul de gâscă, ba cât un boșar, și-i îndoi grumajii, și-l plecă la pământ. Înfricoșat, împăratul se luptă ce se luptă cu namila de diamant, iar la urma urmei căzu cu fața în jos, podidindu-l un plâns de foc. Nu trecu cât ai scăpăra din amnar, și se apropiară de împărat, cu mângâieri și dezmierdări, odrasla lui, de trei fete
Ștefan Octavian Iosif - Adio (Iosif)
... Ştefan Octavian Iosif - Adio (Iosif) Adio de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Da, mult mai bine ar fi fost Să fi rămas în sat la noi, De-ai fi avut și tu vreun rost, De-am fi avut pămînt și boi. Că sîntem nevoieși de tot, Și ai frați mici, și sînteți mulți... Muncesc din greu, fac tot ce pot Și tot flămînzi, și tot desculți ! Tu ești mai mare, mai deștept — Cînd oi muri, pe tine-i las, Și multe de la tine-aștept : Nădejdea-n tine mi-a rămas. Noroc măcar dac-ai avea Să dai de vreun stăpîn milos : Să-mi scrii mereu, cît 'ei putea, Că doar tu știi să scrii frumos ! Și-acuma — ochii să-i sărut : Mergi ...
... Mihai Eminescu - Scrisoarea V Scrisoarea V de Mihai Eminescu Biblia ne povesteste de Samson, cum că muierea, Cînd dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea De l-au prins apoi dușmanii, l-au legat și i-au scos ochii, Ca dovadă de ce suflet stă în piepții unei rochii… Tinere, ce plin de visuri urmărești vre o femeie, Pe cînd luna, scut de aur, strălucește prin alee Și pătează umbra verde cu misterioase dungi, Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi. Te îmbeți de feeria unui mîndru vis de vară, Care-n tine se petrece… Ia întreab-o bunăoară — O să-ți spuie de panglice, de volane și de mode, Pe cînd inima ta bate ritmul sfînt al unei ode… Cînd cochetă de-al tău umăr ți se razimă copila, Dac-ai inimă și minte, te gîndește la Dalila. E frumoasă, se-nțelege… Ca copiii are haz, Și ... unghiul ucigașei sale guri Și la degetele mînii și la orice-ncheieturi. Nu e mică, nu e mare, nu-i subțire, ci-mplinită, Încît ai ce strînge-n brațe — numai bună de iubită. Tot ce-ar zice i se cade, tot
Mihail Cuciuran - O zi și o noapte de primăvară pe ruinele Cetății Neamțu
... Mihail Cuciuran - O zi şi o noapte de primăvară pe ruinele Cetăţii Neamţu O zi și o noapte de primăvară pe ruinele Cetății Neamțu de Mihail Cuciuran Informații despre această ediție Suflați răcoroși zefiri pe coarda lirei mele, Suflați p-astă rîsipă, ce-abia a mai rămas ; Căci ea ne apărară de multe robii grele, Stîndu-ne spre mărire, pînă într-acest ceas. Suflați și această vale ce rîul sărpuești, Și vă întoarceți iară, cătră acest zid sfînt ; Suflați ca a lui videri în faptă dovidești ; C-a fost ... • • • • • • • • • • • • • Cine ti-a adus aice? strigă ace arătari, Cine te face a plînge, a cetății dărîmari ? Cînd noi n-avem trebuință de a voastră tînguire, Nici nu am gîndit a cere de la voi vro mulțămire • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • â ... începusă, Dar ce-i ? Nu știu pricina, că iar a încetat. Și numai murmurare rîului ...
Ion Luca Caragiale - Un mare sculptor român
... stil cam prea apocaliptic, ca să nu zicem bombast, Dumitru Brătianu a fost un patriot mare, un revoluționar îndrăzneț și convins, un bărbat de stat dibaci, un orator și un publicist entuziast: e, în sfârșit, o figură cu care se poate făli o generație întreagă. Iată ce știam cu toții până astăzi despre Dumitru Brătianu. Dar oamenii mari au în genere niște deprinderi ciudate. Ei, în afară de ocupațiunile lor, de sfera lor de activitate publică, se ocupă, în momentelelor pierdute, cu câte o lucrare de predilecție; în genere, artele sunt, acelea cari fac pe oamenii mari să-și uite de preocupările ce le dă misiunea lor publică. Frederic cel Mare cânta cu flautul și făcea versuri; Carol Quintu făcea ceasornice; Goethe — pictură, Dumitru Brătianu făcea sculptură ... pe Piața Unirii, o operă de artă de o necontestată valoare: este un dar splendid pe care și l-au făcut ploieștenii într-un moment de admirațiune si de respect pentru propriul lor patriotism și curaj civic — este statua Libertății. De
Ion Luca Caragiale - Un articol regretabil
... pot avea și eu pe a mea? Ba da, o am; și voi să o arăt. Mie nu-mi pasă, când e vorba de literatură, cum am avut onoarea a o spune și altă dată, de intenție, de tendență, de teză, de morală, de Motru, de Gion, de fin de siècle, de abracadabrant, mirobolant, bizar, straniu și celelalte; mie îmi pasă daca pe autor îl prinde sau nu-l prinde când se apucă să-mi spună ceva ... “Nu siliți natura, a zis fabulistul; veți fi neplăcuți cu talentul, cu talentul cu care nu sunteți născuți.â€� Și atât e de adevărat ce-a zis el, că, oricât de necorect și schilod a spus-o, îi șade bine lui, îl prinde s-o spună astfel. D-l Motru pretinde ca Gion se ... a face senzație, asupra punctelor imorale din schița lui fantazistă. “La ce va fi folosind asemenea insistență?â€� se-ntreabă d. Motru. La ce? răspund eu. Ca să dovedească numaidecât că nu-l prinde să scrie schițe fantaziste. Putea amicul Gion să insiste și asupra unor puncte morale: cu ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... ropotul ploii ce cădea de astă dată nemiluit, nu s-ar fi auzit ocările lui Căliman și scârțâitul ascuțit al unui cărucior ce se apropie de pragul potcovăriei. — Vine, săracul de el, ș-o fi rebegit de ploaie, că e gol ca un deșt... Așa îngână în fundul întunericului Raluca, atârnându-se de lanțurile foalelor. — Deh! mai bine să vină mort decât cu mâna goală, răspunse răgușit Căliman, botezând cu praftorița cărbunii care își ațâțau din ce ... târât de o fată ca de 12 ani, cântecul se stinse. La flăcările cărbunilor ce se încinseseră se zări în dricul căruciorului, înfășat în scutece de zăblău, o frântură de om, un om de la mijloc în sus, ținând într-o mână uscată gâtul lung al unei viori. Și într-o clipă Căliman se repezi în prag și îl ... de nenumărate ori: — Ehi? hai? Ce-ați adus? Cum v-a fost ziua? V-a mers în târg? Ați dat de oameni? V-a luat gura? Ce ...