Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE MARE
Rezultatele 751 - 760 din aproximativ 2071 pentru PE MARE.
Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel)
... din mers și să și-l supuie voinței lui... Capricioasa vreme însă le schimbă toate și mi-a schimbat și silueta cea dintîi, pe care am cunoscut-o. În orașul pe care l-am cîntat, l-am văzut întîia oară, și pe atunci era slab și deșirat, ca un țurțur. Singuratic era și puțin iubitor de oameni, afișînd pretutindeni cu voință poate paradoxa lui Ibsen că numai ... triumfător în templu unde dacă ar avea mai multă energie ar reedita gestul lui Christos cu fariseii. În fața acestei selecții umane, care, desigur, nu pe cale naturală s-a făcut — cum zic — în fața acestor nimbați de virgula sfîntului Duh, pe care le-au pus-o nu știu cine pe frunte și care priveau la el, ca la o spaimă a vremii, l-am revăzut în sfîrșit triumfător. În jurul potcoavei de lemn ... ancestralii nemuritori ca în jurul cinei cea de taină, s-a frînt de acest apostol al vremilor noastre, pîinea de lumină și energie pe care a plămădit-o el. Pe multe fețe am văzut trecînd o înduioșare, ...
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... și zile bune, Că vezi tu, bobul ăsta spune: Savinca ta nu ți-a fugit! Savinca ta s-a prăpădit, Umblând pe deal după căpșune. Dar om ești tu cu mult noroc! O poți afla ca scrisă-n carte, Vezi bine, că-i pe drum departe— E chiar la craiul Poloboc. Dar știi tu ce? Pleacă pe loc! Tot mergi spre răsărit de vară, Tot mergi, dar nu te mai opri, — Și când d-un deal te vei bufni, Oprește-te ... cale D-aramă dalbă de lulea, Achim ca vântul se ducea, Lăsând fuior după călcâie; Și nasul astupat ținea, Că el mirosul de tămâie, Cu mare greu îl suferea. La sfântul Soare mai întîie Ajunse Chim; cu pas domol, Se bagă dânsul în ocol. Sta sfântul Soare cu zâmbire Pe prispă-afară și cetea Cu glas înalt dintr-o Psaltire, Dar în cetit cam slovenea, Strâmbând din nas în mod idilic: Bag-seamă el cu ... patru pari. Avea pe masă dinainte Cilindru plin de „Konig-Tinte“ Și-avea condei și ochelari, Și tot făcea la mestecușuri Și tot pe rând și ...
... Grigore Alexandrescu - Eliza Eliza de Grigore Alexandrescu Spune-mi, scumpă Elizo, ce este fericirea? Pe ce țărmuri răsare, ce loc îi e plăcut? E veche ca pământul, împodobește firea, De mult, sau deodată cu tine s-a născut ... pustiuri, am cătat-o în lume, Am cătat-o pe dealuri, pe munți și pe câmpii; Am cătat-o-n deșertul eho al unui nume, Pe valurile mării, în titluri, bogății. Zadarnică silință! Fericirea s-ascunde; Fără folos pe urmă-i vedeam că ostenesc; O chemam cu-nfocare, dar nu vrea a-mi răspunde: Te întâlnii, iubită, și-n ochii-ți o ... numai un sunet ce fără folos trece, Aurora o rază privită îndestul. Ziceam: O zi ca alta, și tot același soare! În lume vedeam chinuri, pe ceruri vedeam nori. Le privesc cu Luiza; totul schimbat îmi pare, Cerul este cu stele, câmpiile cu flori. Aurora, o nimfă de soare prea iubită ...
... a vorbi într-un pustiu? Azi, când patimilor proprii muritorii toți sunt robi, Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic Ce-o beșică e de spumă într-un secol de nimic. Încorda-voi a mea liră să cânt dragostea? Un lanț ... blânde, un izvor de horum-horum Câștigând cu clipoceală nervum rerum gerendarum ; Cu evlavie adâncă ne-nvârteau al minții scripet, Legănând când o planetă, când pe-un rege din Egipet. Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos, Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din chaos Și cum neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață Că ... n căpățână se-nvârtea ca o morișcă De simțeam, ca Galilei, că comedia se mișcă. - Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mâncat de molii Și privind păinjenișul din tavan, de pe pilaștri, Ascultam pe craiul Ramses și visam la ochi albaștri Și pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă Către vreo trandafirie și sălbatecă Clotildă. Îmi plutea pe ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea II
... a vorbi într-un pustiu? Azi, cînd patimilor proprii muritorii toți sunt robi, Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic Ce-o beșică e de spumă într-un secol de nimic. Încorda-voi a mea liră să cînt dragostea? Un lanț ... blînde, un izvor de horum - harum Cîștigînd cu clipoceală nervum rerum gerendarum; Cu evlavie adîncă ne-nvîrteau al minții scripet, Legănînd cînd o planetă, cînd pe-un rege din Egipet. Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos, Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din chaos Și cum neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață Că ... căpățînă se-nvîrtea ca o morișcă, De simțeam, ca Galilei, că comedia se mișcă. — Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii Și privind păienjenișul din tavan, de pe pilaștri, Ascultam pe craiul Ramses și visam la ochi albaștri Și pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă Către o trandafirie și sălbatică Clotildă. Îmi plutea pe ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... unul strănută, el îl bate prietenește pe umăr, închide șiret dintr-un ochi și ne întreabă la cine am gândit. Casa morarului era o clădire mare, veche și zidită în stil șvițerean; jos era moara, iar în rândul de sus locuia signor Vacano. În seara aceea, el ședea pe trepte, cu soția sa, signora Giulia, o femeie puțintică la trup, dar încă frumoasă la vârsta ei: să fi avut vreo patruzeci de ani. El ... catâr și-l vindea la piață. În Anzio, are neamuri multe, ba chiar și în Monte Albano. În tinerețe, când a crescut mai mare, a cutreierat toată Italia, purtând negoț cu jucării. Și-n Abbiategrasso a întâlnit-o pe signora Giulia, fata avută a unui morar. El tăcu și se uită spre biserica ce se zărea, departe, în lumina lunii. Roata greoaie ... cum a călătorit cu unchiul ei, Fra Sebastiano, un călugăr capucin, prin Monte Albano până la Anzio. Mergeau la neamuri, ea – călare pe catâr, iar el pe jos. Acolo, la Anzio, a văzut marea. Cu câtă însuflețire nu-mi povestea ea despre mare ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... A trecut o lună și mă găsesc într-un amurg în Jardin du Luxembourg. E minunat, soarele abia a apus, seara coboară armonios, pe pomi, pe flori, pe bazinurile cu apa cu reflexe roșcate. Singur, împreun mâinile, îndrept ochii spre cer și mă rog: “Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa ... nu știam cum să încep. Începutul mi se părea totdeauna extrem de dificil. Mă temeam ca prima mea mișcare să nu fie ridicolă. Înclinat de pe atunci la neurastenie, găseam un motiv bun de chin. Și exclamam ridicol — ridicol pe care-l credeam atenuat, deoarece îmi dam seama de prezența lui: “Nu voi fi niciodată un don Juan!" Le examinam tot timpul pe cele trei muze, în grup și, uneori, pe câte una, fără să le disting la început bine și fără să am vreo preferință. Pe atunci mi se părea că semănau între ele. Dădeam fiecăreia aceeași importanță generală de culoare, mișcare și zgomot. Din imaginea tuturor trei se întregea o ... fața neînsemnătății ei am fost satisfăcut ca de un câștig personal. Vioiciunea și prestanța ei de odinioară mă umilise. Și într-adevăr, la o întâlnire pe ...
George Coșbuc - Puntea lui Rumi
... minuni; și mâine tocmai Ce n-aș da pentr-o minune. Înmulțim splendoarea zilei Vrei ? Găsești tu una-n pripă." Rumi a rămas pe gânduri, Negăsind răspuns o clipă. Și-a plecat. Făcuse dânsul Mari minuni de alădată, Dar acum avea prilejul Pentru cea mal minunată. II ... ca noaptea, Astfel ispășind păcatul. Dar eu cred că nu-i nici una Cu păcate ! Cea mai castă Treacă-ntâi! Și-apoi să treacă Rând pe rând câte-o nevastă." Și-a tăcut. Erau în șiruri Zeci de mii de sute De femei: ce de credință La un loc ... regine. Mä-nroșește singur gândul Că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale !" Și-a rămas pe loc regina, Regele-a privit sinistru Spre Nipunica, nevastă Celui mai frumos ministru. „Iară, rege, zise dânsa, Nu pot suferi privirea Multor ... Ce vor spune niște lemne ? Regele, mușcându-și gura, A täcut, convins pesemne. —„Dar minunea unde-i, Rumi ?" Punând degetul pe frunte A zâmbit bătrânul preot: — „Puntea e ca orice punte ! Nici virtutea n-o arată, Nci păcatul, dar azi, rege, Dintr ...
Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia
... și scrisoare, Cunoaște-l di pi durere cu care plîngînd îți scrie, Cunoaște-l di pi-a lui lacrămi ce l-i găsîi pe hîrtie Cu ele odinioară udam a tale picioare, Cu ele pe buză arsă de-a dragostei înfocare, De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire Ți-am adeverit amoriul cu credință ... Ars am fost de-a ta iubire, ah, cît te-am iubit de tare, Dar această despărțire m-au aprins cu foc mai mare. Giurămînt îți fac din suflet că și ceriul și pămîntul, De s-or strămuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvîntul. De-a te ... sa nemulțămire Sufletul meu, ticălosul, ce-i pururea în clătire. Ah, și acum să să împace, cum să rabde, vai de dînsul, Cînd îl înec pe tot ceasul cu suspinul și cu plînsul ? Călători pe văi, pe dealuri, pe cîmpii nemărginite, Umblu de urît cu ziua pe colnice părăsîte, Udate de-a mele lacrămi, cărările-acelea toate, Or ține spre pomenire urmele mele-nsămnate, Pînă cînd vrodinioară
Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)
... adâncată În visu-mi dulce mi le forma; Dar o schimbare neașteptată Goni nălucul ce mă-nșela. VIII În sfântul meu nesațiu, delirul meu cel mare, Pe dragile ființe ardeam să le privesc, Și s-aprindea în mine o naltă înfocare De ele să m-apropii și dorul să-mi vădesc. Ele ... rebelă o ură umilită P-ascuns se furișase ș-adânc s-a fost cuibat. O vină-n veci aduce o vină și mai mare, Ș-o patimă pe alta și mai sfâșietoare, Ș-a lor navală este șiroi pustiitor. Iar omu-n întuneric pipăie, șovăiește; Râpa e sub picioare, omul se ... mai mult. Un dor fără de moarte izbi a mea simțire Și numele de tată eu îngânat l-ascult. Alte ființe scumpe văzui pe lângă mine, Al lor zâmbet la rana-mi făcea un mare bine, Ș-ast schimb de mângâiere mai rău mă sfâșia. Parcă simțeam în mine o slabă bucurie, Dar cugetu-mi pierduse tânăra-i curăție, Pacea ... cunoscui. Ce spaimă de-ntuneric! ce iazmă-ngrozitoare! Viclean ascuns, fățarnic, împelițat Satan. Un duh semeț de vrajbă, turbat de răzbunare! Șarpe îi era limba, pe ...
... inima mea pustiită Ah! nimic nu e de vină la cumplita mea viață Nici nu o simțeam în mine, când am fost dusă de brață Pe acea cale pierdută, ne-nturnată, pângărită. Un pictor cu fruntea mare, ce un univers ascunde Cărui de model servește ea de-o Venere antică, La privirea ei măreață, lui din mâni penelu-i pică: Unde-am ... de fericire. Sunt căzută... gândi dânsa... nimeni nu s-uită la mine Ș-aș avea dreptate-acuma în prăpastia-mi de-a trage Pe orce om...Pe cei ce urăsc, da!...Dar ăst cap cu visuri drage Cu gândirile-i mărețe...? Ah! lasă să mor mai bine, Înviind pânza cea goală c ... atât de desperate! De-a muri, nici chiar în moarte liniște nu va să-i fie. Nu  nici maiestatea morții nu sfințește pe sărac. Poate că scheletul, care a purtat astă-avuție De frumseță și durere... preparat d-anatomie Va face-un pedant dintr-însul. Și ... Poate că prin sânge este mai aproape de-al tău sânge Decât orice om în lume... Și când cugeți că-ntâmplarea Lesne-ar fi putut pe tine să te nască-n depravare Și