Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CELE DIN URMĂ
Rezultatele 761 - 770 din aproximativ 971 pentru ÎN CELE DIN URMĂ.
... sub o grindă, Vântul jalnic bate-n geamuri Cu o mână tremurândă, Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. Ce tresari din vis deodată? Tu auzi pășind în tindă - E iubitul care vine De mijloc să te cuprindă Și în fața ta frumoasă O să ție o oglindă, Să te vezi pe tine însăți Visătoare, surâzândă. I Pe un deal răsare luna, ca o vatră ... faci cu ochii înălțimilor ocol - Noaptea stelelor, a lunei, a oglinzilor de râu Nu-i ca noaptea cea mocnită și pustie din sicriu; Și din când în când vărsate, mândru lacrimele-ți șed, Dar de seci întreg isvorul, atunci cum o să te văd? Prin ei curge rumenirea, mândră ca de trandafiri ... și pe el Călin îl cheamă." Când l-aude, numai dânsul își știa inima lui, Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui. Atunci intră în colibă și pe capătu-unei laiți, Lumina cu mucul negru într-un hârb un roș opaiț; Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă, Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă; Hârâită, noduroasă, stă în colb râșnița veche, ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
... pohtesc să ascultaț cu dragoste. Și iară cu cucerie iscodesc să afle tâlcuitorii sfintei Scripturi la Faptele apostolilor, oare dintr-atâtea daruri mari, cu carele din dumnezeiescul dar s-au îmbogățit fericitul Pavel, care dar să fie cel mai mare și mai ales, cu carele în câte patru părți ale lumii s-au arătat minunat și vestit? Și zic unii cum să fie învățătura cea cerească, cu care au vânat toate ... mă lumină și Constandin cu slove alcătuite de stĂ©le și cu glas purtător de lumină, precum mărturisĂ©ște istoriia: Întru acesta biruiaște. Acolo Pavel, în miazăzi, aici Constandin în miazăzi; acolo Pavel de Iisus ce s-au răstignit, aici Constandin, prin crucea lui Iisus. Și de vrĂ©me ce acolo mărturisĂ©ște cel cu limba și cu inima de aur, Ioann, cum că nu-i iaste limba iscusită spre a spune măririle lui Pavel, dară eu ... pus Dumnezeu să șază pre scaun frumos numai spre vedĂ©re înaintea ochilor omenești, împodobiți cu veșminte scumpe, cu cununa în cap și cu schiptrul cel de aur în ...
George Coșbuc - Povestea căprarului
... George Coşbuc - Povestea căprarului Povestea căprarului de George Coșbuc Publicată în Literatură și artă română , 1899, nr. 1 (25 nov.) Când ne-au respins de la movilă, Căzurăm mulți pe-aceste lunci. Și-ntreg un regiment ... cu foc mulțimea, Se da-ndărăt dorobănțimea, Loc turcilor pe șes făcând. Curgea și mult și iute focul, Iar între-ai noștri și vrăjmași Erau cel mult optzeci de pași Dar noi lăsam cu palma locul. Și, iată-n urma tuturor. Un biet căprar, având un frate Ucis, s-opri să-l ieie-n spate, Și-apoi spre șir porni cu zor. Dar, lunecând pe ... n rând; El a rămas nevrând s-audă. La ochi cu pușca l-am văzut, Îngenuncheat acolo-n cale, Trăgând spre-arapii ce din vale Veneau mereu. O, n-am crezut Că omul în mânie poate S-azvârl-așa de mult omor, Că plumbii-n deznădejdea lor Curg râu! Dar azi le cred pe toate. Iar noi ne-ndepărtam ... Și-aștepți pe-ai tăi, plângând pe drum, Tu, suflet pustiit al mamii! Dar iată-l, cade! L-a lovit Pesemne-un plumb din ...
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... trecând prin orele fioroase de schingiuiri ca ale iadului, și ajungând la nesimțirea agoniei, apoi la somnul etern. Astfel de pericol e mai îngrozitor decât cel mai crunt asalt din răzbel, unde omul, fie cât de mișcat și fricos, totuși, simțindu-se în mijlocul camarazilor, pe nevrute se electrizează de la cei mai curajoși, primește oareșcare voinicie și, împins de impulsul geneÂral, cu supunere și fără a ... până în târgușorul megieș la vreun han, dacă proprietarul de acolo nu mă va primi peste noapte la sine. — Bine, îmi zise, suiți-vă în săniuță, vom merge drept la proÂprietarul, care este acasă, fiindcă mulți flăcăi și din satul nostru s-au dus să-i colinde de ajun. Și țăranul, luându-mi bagajul, păși înainte, iar eu în urma sa. Trecând pe lângă unica lanternă, ce rămase nestinsă la marginea platformei, cu sfială m-am uitat la călăuzul meu, în a cărui seamă îmi încredințam, pot zice, viața; m-am liniștit însă, când am văzut că e un bătrân respectabil cu barbă mare ... pesÂte mare de departe, plătiți fiecare cu câte prețul de patru perechi de boi. Eu iarăși m-am liniștit și mă zgribulii cu supunere în ...
Mateiu Caragiale - Sihastrul și umbra
... i se întoarce în turnul părăsit Să-și oploșească puii și, tremurând, în pripă, Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit. Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine De te adăpostește și tu, rămâi la mine. - Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător, De buna ta primire sorțit sunt să n ... Când Somnul, fiu al Trudei, trecând și pe la noi, Ne va atinge geana, cu molcoma-i aripă, Și-nfiorați de vise, dormi-vom amândoi, În vreme ce afară, în bezna fulgerată Va chinui pădurea furtuna-nverșunată. - Nu, suspinând îmi zise ciudatul călător, Prin negură-nainte, porni-voi... sunt dator! Mișcat de graiu-i dulce ... Eu îl privii mai bine. O nobilă tristețe Adânc întipărită pe chipu-i mult duios, Îi adumbrea de farmec semeața frumusețe. Privirea sa cea neagră în taina-i oglindită, Purta sfâșietoare o jale nesfârșită. Urmai a-i spune totuși: Nu stăruiesc, străine, Dar nu pot nici pricepe de ce ... A-mi ispăși păcatul, altmintreli nu pot face, Mă leagă pe vecie un vechi blestem cumplit, Odihnă să nu aflu, nici liniște, nici pace, În
Mihai Eminescu - Icoană și privaz
... aprins bruma Și tineri numa-n sânuri vedem, frumsețea vie, Dar gândul nostru-n ceață n-o pune pe hârtie... Suntem ca flori pripite, citim în colbul școlii Pe cărți cu file unse, ce roase sunt de molii. Astfel cu meșteșuguri din minte-ne  un pir  Am vrea să iasă rodii sau flori de trandafir. În capetele noastre de semne-s multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a noastră lume, Aceeași lume strâmbă, urâtă, într-un chip Cu fraze-mpestrițată, suflată din nisip. Nu-i acea altă lume, a geniului rod, Căreia lumea noastră e numai un izvod... Frumoasă, ea cuprinde pământ, ocean, cer În ... de mâna-ne de crieri... Căci plumbu-n veci nu-i aur... și-n noi se simte izul Acelei meserie ce-o-nlocuim cu scrisul... În loc să mânui plugul, sau teasla și ciocanul, Cu aurul fals al vorbii spoiesc zădarnic banul Cel rău al minții mele... și vremea este vama Unde a mea viață și-a arăta arama. ,,Să reproduci frumosul în ...
... anul acela, un biet om, luat în oaste pe nevăzutele, și pe care, de șase luni de zile de când venise, nu-l scoase nimenea din ceea ce știa el de acasă. De nepriceperea lui se feriseră toți comandanții de companie, ca de foc, și-l lăsaseră la boi. În săptămâna Patimilor soldații fură învoiți pe acasă. De sărbători e greu să pui mâna pe un om mai acătării, rămân ciurucurile. S-a zbătut ... l-a încins, i-a dat o armă și-un picior și l-a înfipt de santinelă în poarta orzăriei, în ograda căreia rămăseseră câțiva saci plini, afară din hambar. Să nu lași nici pe Dumnezeu sfântul să intre înăuntru, Oană băiete, că a ta-i împărăția Necuratului pe urmă, îi mai ... zise aghiotantul și plecă. De aci încolo să lăsăm să povestească Oană, întrebat, la rându-i, de către judecători. Oană își duse mâna la cap în neștire, chip să salute, răcni: S trăiți!, trase aer mult în piept, ca și cum s-ar fi pregătit să se cufunde în ...
Ion Luca Caragiale - O zi solemnă
... foarte meritos; însă are... are... nu un cusur, ci un exces de calitate: ține să facă, cu orice preț și cât se poate mai iute, din urbea sa măcar un port de mare... Pe când Leonida medita asupra chestiunii arzătoare: "ce s-ar putea cere guvernului în favoarea dezvoltării Mizilului?" iată că Direcția generală C.F.R. înființează expresul București - Berlin via Breslau. Leonida ia itinerarul oficial și vede... o scăpare din vedere, probabil! o greșală de tipar, desigur!! în dreptul Mizilului nu se indică ora - o linie dreaptă, ca la Inotești și la Vintileanca! Aleargă la gară... Cercetează... Nenorocire! Nu e scăpare din vedere, nu e greșală de tipar! Este exact: expresul trece pe la Mizil fără să se oprească, nici la dus, nici la întors! A ... de stăruințe, de protestări, de amenințări! un an de neliniște, de neodihnă, de luptă eroică! Atâta luptă trebuia să fie-n sfârșit încoronată de succes. În sfârșit, de la 1 mai stil nou, trenul numărul 5 Bucarest - Berlin și trenul numărul 6 Berlin - Bucarest se opresc în gara Mizil. Cel dintâi sosește în ...
Mihai Eminescu - Cu mâine zilele-ți adaogi...
... viața ta o scazi Și ai cu toate astea-n față De-a pururi ziua cea de azi. Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma, Precum când soarele apune El și răsare undeva. Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-același vad, Se pare cum că-i altă ... toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. Naintea nopții noastre îmblă Crăiasa dulcii dimineți; Chiar moartea însăși e-o părere Și un visternic de vieți. Din orice clipă trecătoare Ăst adevăr îl înțeleg, Că sprijină vecia-ntreagă Și-nvârte universu-ntreg. De-aceea zboare anu-acesta Și se cufunde în trecut, Tu ai ș-acum comoara-ntreagă Ce-n suflet pururi ai avut. Cu mâne zilele-ți adaogi, Cu ieri viața ta o scazi, Având ...
Mihai Eminescu - Cu mâne zilele-ți adaogi...
... viața ta o scazi Și ai cu toate astea-n față De-a pururi ziua cea de azi. Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma, Precum când soarele apune El și răsare undeva. Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-același vad, Se pare cum că-i altă ... toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. Naintea nopții noastre îmblă Crăiasa dulcii dimineți; Chiar moartea însăși e-o părere Și un visternic de vieți. Din orice clipă trecătoare Ăst adevăr îl înțeleg, Că sprijină vecia-ntreagă Și-nvârte universu-ntreg. De-aceea zboare anu-acesta Și se cufunde în trecut, Tu ai ș-acum comoara-ntreagă Ce-n suflet pururi ai avut. Cu mâne zilele-ți adaogi, Cu ieri viața ta o scazi, Având ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... DE LA PERCEPȚIE IORDACHE , calfă la Girimea UN IPISTAT DIDINA MAZU MIȚA BASTON UN CHELNER O MASCĂ MĂȘTI, PUBLIC, SERGENȚI DE NOAPTE Într-un carnaval, în București. ACTUL I ( Un salon de frizărie de mahala. Mobile de paie. Ușe și fereastră de prăvălie în fund. La dreapta, în planul întâi o ușe; în planul al doilea un lavabo. Ambele planuri din dreapta sunt mascate de restul scenii printr-un „paravent" ) SCENA I IORDACHE, apoi PAMPON IORDACHE ( șade pe un scaun și dă un brici la ... măcar că era de un procuror ceva. D. Nae, știi, mai galant, i-a luat biletul și vreo cinci franci câți i-avea în buzunar, i-a făcut un moral bun, din porc și din măgar nu l-a mai scos, i-a tras vreo două palme și l-a dat pe ușe afară ... știu, trebuie s-o aflu... și să vedem... 0 să fie un scandal... dar un scandal... cum n-a mai fost până acuma în „Universul". IORDACHE: Aș! nu-i nimica! ți-ai făcut spaimă de gelozie. ( dând