Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 761 - 770 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
... Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios ... îl ocolește, Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare  Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan O mănușă
... Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios ... îl ocolește, Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare  Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan O mănușă
Mihai Eminescu - Mănușa (după Fr. Schiller)
... Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios ... îl ocolește, Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare  Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan O mănușă
... i ființă într-un giulgiu de flăcări, dezvălește infinituri în adîncuri, fulgeră culmi și luminează crestele, urcă în spirale spre cer și recade apoi împrăștiindu-și darnic jăratecul la lumina căruia ațipește din nou, privind plin de curiozitate împrejurul lui. Fantomatici și sperioși, cei ce-și jucau umbra ființelor lor opace în fața incendiului aprins de el, au prins îndrăzneț să pășască, venind fiecare cu fărașul lui să ia o mînă de jăratec în fața căruia să-și poată încălzi frigurosul lor suflet. Vii, aprinși de lumina furata, au început să strălucească ochii lor și o data deprinși cu strălucirea, le-a fost groază ca s-ar putea întoarce întunerecul... Ațipit, cel ce lăsase să recadă peste el un giulgiu de cenușă ... și compacte s-au întins pretutindeni. Visătorul însă visa și nu vedea deznădejdea celor ce rămăseseră afară, așteptînd la poarta casei lui, făcută din întunerec, cu fărașurile în mînă. El visa ținîndu-și scînteia lui coperită sub cenușă, meditînd să lumineze cu ea, cînd va veni timpul, alte orizonturi nebănuite, alte adîncuri în care lumina nici unei torțe nu-și
Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu
... Ca geniul, când totul trece! Zi vântului să-i cânte doine De dragoste sau haiducești, Poetului ce-a fost mândria Gândirii noastre românești! Și glasul lui să fie dulce... Măcar în lumea neființei, Să-și uite lungile lui chinuri Acest copil al suferinței! Natura, cel puțin, mai blândă Cu umbra tragică să fie, Acelui ce-n eterne versuri A prins eterna poezie! Și stelele din golul serii Picând în jurul lui scântei, Să-i pară că iubirea moartă Îl mângâie cu ochii ei! Iar când în serile de toamnă Va răsări dintre poteci Bălaia inimii lui doamnă Cu mâini subțiri și brațe reci, În ora tainică și gravă Când ceața scutură vestmântu-i Și luna-n cimitir veghează, În loc de candelă, mormântu-i; Pe când o trestie, un nufăr, Un tei aminte-aducător Înțelegând, poate, ce sufăr Poeții ... chipul între frunze, Vrăjit de-al bronzului vestmânt, Și întrebând mirați ce cată Sub lună morții din mormânt... Atunci în nopțile albastre, Când lumea uită și petrece... Luceafărul o să-l privească Cum stă nemuritor și
Panait Istrati - Chira Chiralina
... nichelat ori din carton presat, cădea din nou pe pavaj! — Ah, cât sunt de stângaci! — Nu e nimic, răspundea de obicei păcălitul, examinându-și scula turtită, în vreme ce privitorii se prăpădeau de râs. Dar Stavru nu se mai întâlnea după aceea cu tabacherele pe care le batjocorise o dată. Astfel, Adrian începuse să iubească acest om pentru farsele sale. Cu toate astea, lucruri ciudate se întâmplaseră, care-l tulburau și-l încurcau: câteodată în plină glumă și năzdrăvănie, Stavru, serios, se întorcea către Adrian pironindu-l în ochi cu o privire limpede, liniștită și stăpânitoare, cum facem când ne uităm în bunii și naivii ochi ai unui vițel. Atunci el se simțea micșorat de acest limonagiu de bâlci, de acest analfabet. I se părea straniu și se puse să-l observe. Dar prilejurile erau rare. Privirea misterioasă și tulburătoare pa care Adrian o numea în taină “celălalt Stavruâ€� se arăta rar și numai pentru el. Totuși, într-o zi — era cu câteva luni înainte de întâlnirea din grădină — întovărășind pe limonagiu la băcanul său — un grec bătrân și tăcut care-i furniza zahărul și lămâile — el văzu deodată apărându-i “celălalt Stavruâ
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... cel trecut, pentru cea mai dreaptă cauză a neamului românesc: Unirea, sfânta Unire! Boierii cei mai tineri, crescuți de mici în străinătate, numai cu franțuzească și nemțească, erau cârtitori asupra trecutului și cei mai guralivi totodată. Vorba, portul și apucăturile bătrânești nu le mai veneau la socoteală. Și din această pricină, unii, în aprinderea lor, numeau pe cei bătrâni: rugini învechite, ișlicari, strigoi și câte le mai venea în minte, după cum le era și creșterea; dă, învățați nu-s?... Nu-i vorbă că și nătângia unor bătrâni era mare. Uneori, când se mâniau, dădeau și ei tinerilor câte-un ibrișin pe la nas, numindu-i: bonjuriști, duelgii, pantalonari, oameni smintiți la minte și ciocoi înfumurați, lepădați de lege, stricători de limbă și de obiceiuri. În așa împoncișare de idei se aflau boierii bătrâni cu tineretul din Divanul ad-hoc al Moldovei, cu toate că și unii și alții erau pentru "Unire". Numai atâta, că bătrânii voiau "Unire" cu tocmală, iar tinerii "Unire" fără socoteală, cum s-a și făcut. Toate ca toatele, dar mare luptă aveau unii dintre boierii tineri cu
Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)
... rău ! Să încerc a începe din nou și mai bine, de se poate. Să vedem ! Se culcă despre ziuă obosit d'atâta lucru, și se deșteptă a doua zi târziu, mahmur ca un bașibuzuc și ursuz ca un cazac. Se spălă și se așeză la dejun. Pe semne, l'o fi supărat vr'o purdalnică de măsea, că trecu cu cinci litre fără una peste porția obicinuită; și mi se rădică dela masă făcând cu ochiul, din mahmur zefliu, și din ursuz chefliu, trandafiriu la obraz și cu barbișul cătând a gâlceavă. - A ! saperlote ! își zise strașnicul primar, legănându-se într'un fotoliu măreț. - A ! saperlote ! a ... părinții copilelor. D'odată o trăsură coconească se oprește la poartă. Vine primarul Bucharei să asiste la esamene. Toată lumea se scoală. Conul Gugumano intră cu pălăria la o parte și cu țigara în gură, urmat de fecior. Frigurile de dupe dejun sunt în al doilea period. Primarul tremură din genunchi și merge să șează, a l'amĂ©ricaine, călare d'a'ndoasele pe un scaun, în timp ce picioarele și
Vasile Alecsandri - Răvaș, puică..
... puică.. ,,Răvaș, puică, răvaș, dragă, Nu-ți pară lucru de șagă. Răvaș de la împăratul Că-ți vine-acasă bărbatul" ,,Arză-l focul de răvaș, Și-n cenușă vedea-l-aș!" ,,Gată-te, nevastă, bine Că bărbatul iată-l vine". ,,Las' să vie, dracul știe! Calea mărăcini să-i fie. Eu ... spălat, Cu urzici i-o am frecat Și pe spini i-o am uscat Ș-încă i-am gătit de cină Două labe de găină Cu smântâna din fântână". ,,Gată-te, nevastă, bine, Iată că drăguțul vine". ,,Las' să vie, Domnul știe! Calea trandafiri să-i fie. Eu cămașa i-am ...
... Panait Cerna - Sonet (Cerna) Sonet de Panait Cerna De cum mă simt sub ochii tăi, măreții, Și patimi, și dureri adorm deodată; Ca cel dintîi surîs al dimineții, Așa îmi simt ființa de curată..., Și-aud ca-n vis, ca-n leagănul vieții O muzică ce umple lumea toată: E cîntecul ce-l auzeau odată Pitagora seninul și poeții. Deodată-mi spui ceva în stinse șoapte Se umplu ochii mei și-ai tăi de noapte. Cu noi aleargă, vîjîie pămîntul. Și-aș vrea să mă destrame-atunci furtuna, Să ne cufunde-n tot - să fim totuna Cu flacăra, cu sunetul, cu
Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
... vedea de ale sale, fără să se atingă cu cuvântul sau în oricareva fel, de alții sau de al altora. Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. Într-o zi de primăvară, ostenit fiind tot umblând după vaci, se dete la umbra unui copaci mare și stufos și adormi; își și alesese, vezi, loc pentru așa ceva. Era o vâlcea împodobită cu fel de fel de floricele, toate înflorite, de părea că dă ghes omului să treacă printre ele. Ceva mai cât colo un pârâiaș, a ... să însemneze un asemenea vis. El nu înțelegea că steaua sub care se născuse venea să-l slujească. A doua zi, mergând iarăși cu vitele la păscut, abătu din drum și dete iarăși pe la copaciul cu pricina, și iarăși se culcă la tulpina lui, și iarăși visă același vis. Sculându-se, își zise: "Mă, ăsta nu e lucru curat", și iarăși toată ziulica fu dus pe gânduri. A treia zi cu dinadinsul făcu să-i fie drumul pe la același copaci sub care se culcă, și visă același vis; ba încă de astă dată zâna îl amenință cu boală și