Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FRUNTE

 Rezultatele 761 - 770 din aproximativ 987 pentru FRUNTE.

Constantin Negruzzi - Sobieski și românii

Constantin Negruzzi - Sobieski şi românii Sobieski și românii de Constantin Negruzzi Fără N.B. a apărut prima data dată în Calendar pentru poporul românesc pe anul 1845 , Iași, 1845. Pe drumul ce duce cătră cetatea Neamțu, pe la sfârșitul lui septemvrie 1686, se vedea o oaste mergând. După un trup de lănceri ce deschidea marșa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n-au ros decât coaja copacilor, și oamenii s-au hrănit numai cu poame. Și însă această oaste, în stare așa ticăloasă, e acea ce a îngiosit de atâte ori trufia semilunii, iar acei trei fruntași ofițeri sunt hatmanii Iablonovski și Potoțki, și cel din mijlocul lor însuși Ion Sobiețki, regele Poloniei. Și cum ...

 

Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon

Constantin Stamati - Înţelepciunea lui Solomon Înțelepciunea lui Solomon de Constantin Stamati Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni. În tânăra floare a tinerei vârste, Gustăi fericirea unui amor fraged; Dar vai! veșteziră amabila floare, Ce-mi mângâia ochii cu-a sa frumusețe! Deci pierind ca visul acea fericire, Am zis: și amorul e deșertăciune! Când eram în vârstă am iubit răsfățul, Am iubit averea, mă desfătam dulce; Dar tocmai atuncea când trăiam mai bine, Supărări, urâtul îmi amără viața; Deci la bătrânețe m-am lăsat de toate, Și am zis: răsfățul e deșertăciune! Am căutat drumul să afl-adevărul, Am vrut să știu cursul ființelor toate, Dar este dat nouă ca să aflăm cheia Misterului lumii pentru omenire? Când mințile noastre sunt părere numai, Și învățătura — o deșertăciune. De ce se dă nouă glorie, putere. Când n-avem putere pe a noastre soarte, Și pe-a noastre inimi s-avem stăpânire? Apoi suntem oare în starea aceea S-alinăm durerea altora ce sufăr? Deci și soarta noastră e deșertăciune! În palaturi mândre, din chedru durate, În grădini frumoase, verzi și răcoroase, Pe moile brațe sirenilor mele, Ascultam rostirea amorului fraged... Simțeam însă ...

 

Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului

Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului de Daniil Scavinschi Informații despre această ediție Fragmente Dar precum culegînd roze sau strîngînd faguri de miere Omul nu poate să scape de a ghimpului durere. Astfel și drumul acesta făcut pentru sănătate Din tovarăși mai nici unul n-au scăpat de greutate. Căci sosind la Dealul-Doamnei, caii cad de grea povară Deci, ca să se mai răsufle, boi la trăsuri se-njugară. Toți încep atunci pedestri la deal să călătorească Ca peregrinii ce pleacă la Sinai să se spăsească. Pe coasta acestui mare și bogat în veacuri munte O stînă de oi se află cu turme la număr multe. Acolo nevinovata a oițelor zbierare Și prostatica în bucium a păstorilor cîntare Fac a veacului de aur plăcuta închipuire, Unde gustă călătorul mîngîioasă liniștire. Acolo sosind cu toții obisiți de osteneală Și pătrunși de-acea frumoasă și romantică priveală Stătură și pe verdeață începură a se pune Puterile-nprăștiate voind iarăși să le-adune. Întru această plăcută și-aleasă soțietate Primit aflîndu-mă și eu din a soartei ...

 

Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel)

... a făcut — cum zic — în fața acestor nimbați de virgula sfîntului Duh, pe care le-au pus-o nu știu cine pe frunte și care priveau la el, ca la o spaimă a vremii, l-am revăzut în sfîrșit triumfător. În jurul potcoavei de lemn, după ...

 

Emil Gârleanu - Demisia

... doi prieteni privesc pe străin. E un om bălan, cu ochii albaștri; zâmbește fericit; din părul lins de pomadă i se coboară un cârlionț pe frunte. Mincu ridică halba: — În sănătatea dumitale, domnule... Străinul se ridică, uluit, și se-nclină în fața celor doi artiști: — Petru Știucă. — În ...

 

Emil Gârleanu - Tată

Emil Gârleanu - Tată Tată de Emil Gârleanu — Te miri de ce mă găsești mâhnit? mă întrebă prietenul meu, în ochii căruia căutam cercetător. Iar după câtăva vreme adăugă: — Mi-au plecat toți copiii la țară. Am rămas eu cu nevasta. După ce spuse acestea, căzu pe gânduri. M-am uitat din nou în ochii mari, adânci, umeziți de stropul lacrimii sfărâmat în repedele clipit al genei. N-am mai spus nici o vorbă. Mă gândeam la omul acesta potolit, mulțumit în mijlocul alor lui, lângă nevasta pe care o iubea mai presus de orice, alături de copiii fără de care nu putea trăi. Ce rar se găsesc oamenii aceștia și cât n-am da să schimbăm, măcar pentru un an din traiul lor, întreaga noastră viață răvășită, viață cu zilele spulberate de către furtuna dorințelor și plăcerilor neizbutite. Mă uitam cum a doua lacrimă răsărea iarăși ca un bob de mărgăritar, în scoica de sidef a ochiului. Prietenul îmi vorbi: — Tu, care ești singur, dragul meu, nu vei înțelege mâhnirea mea. Ai venit acum la mine, peste câtăva vreme te vei întoarce iarăși între cei patru pereți ai odăiței tale liniștite, între ...

 

George Coșbuc - Fulger

George Coşbuc - Fulger Fulger de George Coșbuc Poveste în versuri Feciorul lui Crai-Negru cu drag ascultă sfatul Tătâne-său și pleacă la Volbură-mpăratul, Să ceară de soție pe Salba. Dragul meu Blând Volbură vorbește cunosc în tine eu Pe omul bun și vrednic! Ci-ți dau trei lucruri ție, Pe cari de le vei face, tu vei primi soție Pe Salba și, ca zestre, deplină țara mea! Te cugetă dar, Fulger, și, dacă-ți va plăce Copila, dă-mi cuvântul că stai la toate gata! La fată merge Fulger în turn; și-i place fata, Căci n-a văzut pe lume nimica mai frumos Ca Salba. Ea roșește și pleacă ochii-n jos, Când Fulger îi dă vorba, că dânsul o pețește; Și tot mai mult obrazul copilei se-nroșește, Pre când zicea: Tot pasul, p-al casei noastre prag, Să-ți fie pas de aur! Tu-mi ești atât de drag Și-a ta voi fi eu, Fulger, căci mult de tine-mi place! Tu mergi acum la tata și-i spune, că vei face Trei lucruri, vitejește, precum le va dori Să nu te temi de vorba lui Volbură: vor fi ...

 

George Coșbuc - Ziua-nvierii

George Coşbuc - Ziua-nvierii Ziua-nvierii de George Coșbuc E soare-n cer și cântec de clopote e-n sat Biserica e plină de cei cari au plecat Din zori și de cu noapte, din dealuri și cătune Sunt Paștele! Văzduhul e parc-o rugăciune, Și totu-i sărbătoare pe deal și pe câmpii, Cu flori și cu izvoare, cu glas de ciocârlii: El, El dă zilei farmec și farmec dimineții, El morții dă repaos, dă dragoste vieții! Dar colo într-o casă la margine de sat Nevasta nu-și găsise nici vreme de-mbrăcat, Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii. Cu fața pustiită de viforul durerii Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat În leagăn. Capu-i veșted îi geme răzimat De-o dungă răbdătoare, cu mâinile sub dânsul. Ea, veselă de-a pururi, abia știu ce-i plânsul În zilele fetiei, și-un gând o-nsenina De când e măritată: că Domnul îi va da O fată, drăgălașă, cu ochii de cicoare Ca tată-său, și blândă și vecinic zâmbitoare Ca mă-sa! Puișorul! Oh, bine ce va fi! Și va zâmbi copila când mă-sa va zâmbi, Și una o să- ...

 

George Topîrceanu - Infernul

... Cerul pe figura-i slabă A pus stigmatul dragostei și-al urii, Eternizând profilul lui de babă: Tristețe-amară-n colțurile gurii, O frunte devastată de furtună Și de-ale vremii nobile injurii. Purta pe cap o veștedă cunună Și-n ochii lui părea că, deopotrivă, Melancolia lumii-ntregi ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII

... Au fost care-au făcut acel sun Și cine-au fost îndrăznețul care Pusă pe Drăgan întracea stare? Cu adevărat Omir ș-alții poeți De frunte-așa curund nu vă-ar spune, Dar' eu, care-s dintru lăeți, Nu precep atâta-îmbieciune, Ci voi povesti lucru cum este, Și vă-încredințăz ... vine, ș-aștepta ca să vază Încătro Tandaler o va rade, Că-a fugi fără cap nu să cade. Iar Tandaler de la frunte strigă: ,,Stați, voinicilor, și dați pă moarte! Iacă vrăjmașul va să ne-ucidă!" Atunci cei de-aproape și de parte, După-învățătura cea lor dată ... orbește,-ajunsă Pe-un taur moldovenesc de munte, Care de-a sa parte-încă-i răspunsă Cu doao tari dovezi ce-avea-în frunte, Cu care-așa-l zvârli cătră stele, Cât gândeai că-l poartă dintru ele. [13] Căzu viteazul. Supt el pământul Să cutremură, iară cel tare ...

 

Ion Creangă - Popa Duhu

Ion Creangă - Popa Duhu Popa Duhu de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 8, 1 noiembrie 1881 Cine-a întâlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuțe, scurt la stat, smolit la față, cu capul pleș, mergând cu pas rar, încet și gânditor, răspunzând îndesat "sluga dumitale" cui nu-l trecea cu vederea, căscând cu zgomot când nu-și găsea omul cu care să stea de vorbă, făcând lungi popasuri prin aleiele ascunse ale grădinilor publice din Iași, câte cu o carte în mână, tresărind la cântecul păserelelor și oprindu-se cu mirare lângă moșinoaiele de furnici, pe care le numea el "republici înțelepte", dezmerdând iarba și florile câmpului, icoane ale vieții omenești, pe care le uda câte c-o lacrimă fierbinte din ochii săi și apoi, cuprins de foame și obosit de osteneală și gândire, își lua cătinel drumul spre gazdă, unde-l aștepta sărăcia cu masa întinsă. Acesta era părintele Isaia Duhu, născut în satul Cogeasca-Veche din județul Iași. Patru păreți străini, afumați și îmbrăcați cu rogojini; teancuri de traftoloage grecești, latinești, bulgărești, franțuzești, rusești și românești, pline de painjeni și aruncate în neregulă prin cele unghere, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>