Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ATUNCI(PE)
Rezultatele 771 - 780 din aproximativ 1348 pentru ATUNCI(PE).
Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie
... n suflet ca sfântă inspirare, Și tot ce este-n creier ca vis sau cugetare, Și tot ce este-n inimi ca patimi ori simțiri, Pe când, pe rând, veniră cu dulci însuflețiri S-alunece pe harpă-i, încet, ca o suflare Ce-mprăștie prin aer parfum de trandafiri; Musset a cugetat-o, dar el n-a scris ... mijlocul orgiei vrun nou Sardanapal! Pe Malibran, în care vibra melodioasă, A îngerilor voce din doma radioasă, Puteai s-o faci celebră, cântând pe-al ei mormânt, Și-n Rolla, de la ceruri, să cazi pân' la pământ, Iar fata să-și deșire cu mâna ei roz-albă Monedele ... Ce sparge închisoarea-i de humă, ca să zboare Spre tot ce este rază, scântei, parfum, splendoare, Spre tot ce te ridică în cer de pe pământ! Ai suferit, desigur, dar niciodată încă, Oriunde te conduse destinul tău incert, Tu n-ai murit de foame, ca palidul Gilbert, Și patria-ți ... picat? Să cânte?... Pentru cine?... Să moară?... Pentru cine?... Și cine știe, oare, în moarte de e bine?... Să plângă?... Însă plânsul provoacă râsul azi... Pe
... Vrei să-ți aduci aminte de ceva? Lasă-te-n perini  eu îți voi da pace. Dormi tu  și lasă să rămân deștept. Pe când citesc, întotdeuna-mi place, Din când în când să cat la tine drept, Să văd cum dormi... să te admir cu drag... Cu gura ... tine-ndată Ș-astfel cum dormi să te cuprind în brață. Dar te-ai trezit... păcat! și nu mă-ndur. Dormi liniștit c-un braț pe după cap. Din când în când cu ochiul eu te fur, Din când în când din mână cartea scap. Și-s fericit... Pulsează lunga vreme ...
Alexandru Macedonski - Între grozav și frumos
... 4, 1884, p. 197. Poetul ia noțiunea de "grozav" în sensul de "sublim". Prăpastia grozavă cu iadu-i de-ntuneric Te-atrage când te afli pe margine, ș-atunci Te-atinge nebunia cu degetul isteric, Te-aproprii, și deodată voiești să te arunci. Te-atrage trandafirul cu cântecu-i în care Culoarea și parfumul ...
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... de alune mâncate! S-a mâhnit veverița, dar s-a și mâniat. S-a pus la pândă, să prindă pe hoț. S-a ghemuit în fundul scorburii, una cu copacul, și-a așteptat. Ce era? Ciocănitoarea, cum o vezi: sai ici ... ea că-n alune trebuie să fie ceva. Plisc are, slavă Domnului! Craț! iaca și miezul. Bun! Craț-craț-craț, s-a pus pe mâncat. Din ziua aceea venea în fiece amiază să-și ia prânzul. În dimineața când o pândea veverița, a sosit tot așa zglobie ... o zbughească afară, dar veverița o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i în jos, lasă coada, ca șopârla, în laba veveriței, și pe ici ți-i drumul. Mai târziu, când i-a venit inima la loc și s-a văzut fără coadă, s-a ... N-a mai intrat în scorbura ei și, smerită, a bătut cu ciocul: Cioc! cioc! cioc! Dar veverița își mutase culcușul! De atunci mereu ciocănește la fiecare copac, dar nici că dă de răspuns... — Zi, de
Ion Luca Caragiale - Tatăl nostru (Caragiale)
... ești... carele ești... ești în..." B.: În ce, proasto? N.: „...carele ești în...!" B.: Iar ai uitat! N.: N-am uitat, bunico! B.: Atunci, de ce nu zici? Unde ți-e gândul? începi iar! „Tatăl..." N.: (repede): „Tatăl nostru, carele ești în ce..." B.: „...ruri ... N.: „...sfințească-se numele tău, vie... vie... vie..." B.: Ce să vie, urâto?... Vezi că iar nu știi?! N.: Ba știu, bunico! B.: (pe același ton): Apoi, dacă știi, de ce nu spui, ciumulico? N.: (reculegându-se): „Facă-se voia ta!..." B.: Hoho! nu așa, strâmbo! „Vie ... Ai uitat-o și asta? Astăzi n-ai să mănânci? N.: Ba da, bunico! B.: N-o să ceri, pâine? N.: Ba da! B.: Apoi, atunci? (Gravă:) „Pâinea noastră..." N. (repede): „Pâinea noastră cea din toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și…" B.: „...și ne..." N ... iertăm și noi... și noi..." B.: (exasperată): „greșiților noștri!" măgărițo! (îi arde o palmă peste zulufii de la ceafă.) „Și nu ne duce pe noi în ispită, ci..." N.: ,,...ci ...ci... " B.: (tare): „...ci ne izbăvește de cel rău!" N.: (răsuflând): „...ci ne izbăvește de ...
Ion Heliade Rădulescu - Serafimul și heruvimul
... în noapte, la umbră și în rază Nu e nălucă,-mi spune, mă mângâie oriunde. Durerea mi-o adoarme, lacrima el mi-o șterge, Și pe pământ, și-n ceruri nădejdea mi-o arată. Cu glasul conștiinței el înainte-mi merge, Blând, dulce, vesel; ș-aspru nu l-am văzut vrodată ... la slabu-mi cuvânt! Când va bate ceasul întoarcerii mele, Când la judecată mă voi arăta (Momente ce omul le simte mai grele), Tu ș-atunci, o, înger, dar! mă vei urma! * * * Războinice, viteze, heruvim înfocate, Împlinitor prea strașnic urgiilor cerești! Repede înger! Ochii tăi scânteiază, Brațul tău e puterea, Sabia ... uraște, Tremură l-a ta ivire Și-n adâncul ei se naște O fioroasă cinstire, Un foc arzător, ceresc! Eu văz în tine pe-mplinitorul Acelei drepte urgii cerești, Eu văz în tine pe păzitorul Vechii răstriște cei strămoșești. Astfel al lumii bătrânul Tată Din pomul vieții c-a cutezat, L-a fericirii poartă-ncuiată ... cu groază te privesc. Când marea se răscoală, volbură-ntărâtată, Când undele-i muginde se nalță spumegând, Ființa-mi ca o barcă de cuget spulberată Pe
Ion Luca Caragiale - Ouăle roșii
... S-au ridicat în picioare toți nobilii cavaleri meseni. — A! a țipat contesa. La mine toți câți mă iubesc!... Luați-l pe acest gunoi spurcat, pe atât de xenamorasit pe cât de crud!... legați-l și îngenuncheați-l!... trebuie să-l pilduiesc pe loc! Până să tragă FĂ©kete LĂ¡ioș spada lui de oțel de Damasc, pe care o avea amintire din vremea cruciadelor, au năvălit toți tinerii cavaleri; l-au legat burduf și l-au pus în genuchi. Acuma — a ... FĂ©kete LĂ¡ioș, cu capul plin de sânge și de gălbenuș... Dar încă mai răsuflă... — Nu e destul!... Dați-i lovitura de grație! Atunci, tânărul copil de casă BĂ©la ȘĂ¡ndor se duce aproape și-l lovește cu un ou în moalele capului, de-i țâșnește creierul înmuiat ... din spatele castelului. — Acum — a strigat contesa VirĂ¡g — să ciocnim!... Acela care-mi va sparge cel dintâi trei ouă pe rând, acela, pe lângă titlul de conte, pe lângă stăpânirea acestui castel și a moșiilor de veci, va avea și mâna mea! Au ciocnit... Contesa a schimbat mereu la ...
... ajunge la ciolane! Sai, bădiță, de mă scoate, Că m-apuc' fiori de moarte!" Iată-n lungul drumului La puțul porumbului Că venea, mări, venea Pe balaur de-ntâlnea Un viteaz de ortoman Pe-un cal negru dobrogean. ,,Măi balaur! striga el, Lasă trupul tinerel, Că te curm pe jumătate Să-mi răscumpăr din păcate." Șarpele se zvârcolea Și cu șapte limbi grăia: ,,Ortomane, Hoțomane! Bate-ți negrul Pe de-a-ntregul Și te du, și fugi de mine Că nu-i bine nici de tine." ,,Șerpuliță, Dinți de criță, Am un ... cât trăia, Frați de cruce se prindea [2] Și-mpreună voinicea Pe balauri de stârpea! [1] Românii au multe crezări în privirea șerpilor, unele întemeiate pe ispită, altele născute din închipuire. Așa găsim în poveștile și în baladele lor niște ființe fantastice sub nume de balauri care au trup de șarpe ... pentru altul. Legătura acestei frății se făcea prin amestecarea sângelui. Când doi bărbați se decideau a se înfrăți, trebuia să-și facă ei pe brațul drept câte o tăietură în formă de cruce și să unească sângele lor. Acest obicei mistic, care în epoca de astăzi e mai de
Cincinat Pavelescu - Pantum (Cincinat Pavelescu)
... Cincinat Pavelescu - Pantum (Cincinat Pavelescu) Pantum de Cincinat Pavelescu Vântul smulge frunza moartă Pe pustiile cărări, Raza gândului mă poartă În albastre depărtări... Pe pustiile cărări Toamna zvântură nisipul, În albastre depărtări Parcă-i văd și astăzi chipul. Toamna zvântură nisipul Presărat cu frunze d-aur, Parcă-i văd ... brațe lung. Vânturi aprige-l străpung, Simte crângul c-o să moară. Mă strângea în brațe lung Nestatornica fecioară. Simte crângul c-o să moară, Pe când frunza-i plânge-n vânt... Nestatornica fecioară Mi-a făcut un jurământ; Pe când frunza-i plânge-n vânt, Se-ntristează văi și lunci, Mi-a făcut un jurământ... Unde-i vremea de atunci? Se-ntristează văi și lunci Suferind aceeași soartă... Unde-i vremea de atunci
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... la cuibu-i se coboară, Iar copilașii veseli, cu pieptul dezgolit, Alerg sărind în cale-i și-i zic: bine-ai sosit! În aer ciocârlia, pe case rândunele, Pe crengile pădurei un roi de păsărele Cu lungă ciripire la soare se-ncălzesc, Și pe deasupra bălții nagâții se-nvârtesc. Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pământul preschimbă ... spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Să văd cerul negru că lumile-și cerne Ca prăzi trecătoare a morții eterne... Ș-atunci, de-ai fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci graiu-ți dulce în veci este mut... Atunci acest înger n-a fost decât lut. Și totuși, țărână frumoasă și moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă, Și moartea ... rime rele. Nu înțelegem, nu putem primi această negligență a formei. Nepăsarea publicului român, care în aceeaș linie cu adevărații poeți pune și pe Tăutu și pe Sion și pe tutti quanti, și, pe ...
Alexei Mateevici - Datoria noastră
... Alexei Mateevici - Datoria noastră Datoria noastră de Alexei Mateevici Vremea și împrejurările, în care ne aflăm noi astăzi, pun asupra noastră o datorie, pe care trebuie s-o știe orișice moldovean din Basarabia și să se străduie s-o aducă la îndeplinire. Să nu creadă nimeni că ea este ... rând cu oamenii. Cum să nu știe el, sărmanul, ceea ce are și ceea ce ar dori sa aibă? Durerile lui au găsit întotdeauna răsunet pe paginile gazetei noastre. Nu este lucru greu, căci este firesc. Omul nu poate să tacă și să doarmă liniștit când îl doare ceva. Este destul ... de chinuiți în traiul lor, atât de lipsiți de cele mai trebuincioase trupului, inimii și minții, că nici n-au știut că mai este ceva pe lume, afară de bordeiele lor sărace și pustii. Ei nici n-au auzit de bunurile învățăturii în limba mamă, nici nu ș-au putut închipui ... ani au fost pentru el necunoscute. Acum, când răsare soarele deșteptării, moldoveanul simte toată povara cea grea a vieții nenorocite, care-l apasă pe el. Se înțelege că și la noi cel dintâi o simte asta țăranul, care în toate vremile și la toate popoarele a fost ...