Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CE IN CE MAI MULT
Rezultatele 771 - 780 din aproximativ 1534 pentru DIN CE IN CE MAI MULT.
Miron Costin - De neamul moldovenilor
... seamă de scriitori, ieste inimii durĂ©re. Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scoț lumii la vĂ©dĂ©re felul neamului, din ce izvor și seminție suntÅ lăcuitorii țărâi noastre, Moldovei și Țărâi Muntenești și românii din Țările Ungurești, cum s-au pomenit mai sus, că toți un neam și o dată discălecați suntÅ, de unde suntÅ veniți strămoșii lorÅ pre acĂ©ste locuri, supt ce nume au fostÅ întăi la discălecatul lor și de cândÅ s-au osebit și au luat numele cest de acum, moldovan și muntean, în ce ... va nevoi omul, cĂ©le trecute cu multe vremi le va putea ști și oblici. Și nu numai lucrurile lumii, staturile și-ncepăturile țărâlor lumii, ce și singură lumea, ceriul și pământul, că suntÅ zidite după cuvântul lui Dumnezeu celui putĂ©rnic. CrezÅ, din Scripturi știm și din Scripturi avem și sfânta credință a noastră creștinească și mântuirea noastră cu pogorârea fiilui lui Dumnezeu și împelițarea cuvântului lui, cel mai denainte de vĂ©ci în firea omenească (denafară de păcatÅ). Scriptura ne deșchide mintea, de ajungem cu credința pre Dumnezeu, duhul cel nevăzut și necoprinsÅ ...
Alphonse de Lamartine - Singurătatea
... este o umbră rătăcită: Soarele nu-ncălzește pe cei ce nu mai sânt. Stânce, colnice, dealuri, d-a rând le iau pe toate, Din margine la alta, d-apus la răsărit, Nimic nu las din lume, și văz că nu se poate Ferice eu în vruna mai mult a fi ursit. Ce pot afla în aste livezi, lacuri, câmpie, A cărora plăcere odată mi-a zburat? Râuri, fântâni, dumbrave, colibă sau palat; Lipsește ... și sfințește Soarele, eu la dânsul mă uit c-un ochi străin! Fie liniște, vifor, negură sau senin, Zile n-aștept d-aicea, — soare ce-mi folosește? Când aș putea în drumu-i să-l însoțesc vrodată, Ai mei ochi pretutindeni deșertul ar privi; Aici îns-a mea ... a dori. Dar dincolo d-aceste înflăcărate sfere, Loc unde luminează soarele-adevărat, Când mi-aș lăsa aicea lutoasa despuiere, Acolo-mi va fi față ce-atâta am visat! Acolo și nădejde, ș-amor, și-ncredințare. Voi reafla-n izvorul d-atâta prea dorit, Ș-acel ideal bine de toți nădăjduit ... nume el pe pământ nu are. Pe carul aurorei să zbor până la tine De ce ...
Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea
... este o umbră rătăcită: Soarele nu-ncălzește pe cei ce nu mai sânt. Stânce, colnice, dealuri, d-a rând le iau pe toate, Din margine la alta, d-apus la răsărit, Nimic nu las din lume, și văz că nu se poate Ferice eu în vruna mai mult a fi ursit. Ce pot afla în aste livezi, lacuri, câmpie, A cărora plăcere odată mi-a zburat? Râuri, fântâni, dumbrave, colibă sau palat; Lipsește ... și sfințește Soarele, eu la dânsul mă uit c-un ochi străin! Fie liniște, vifor, negură sau senin, Zile n-aștept d-aicea, — soare ce-mi folosește? Când aș putea în drumu-i să-l însoțesc vrodată, Ai mei ochi pretutindeni deșertul ar privi; Aici îns-a mea ... a dori. Dar dincolo d-aceste înflăcărate sfere, Loc unde luminează soarele-adevărat, Când mi-aș lăsa aicea lutoasa despuiere, Acolo-mi va fi față ce-atâta am visat! Acolo și nădejde, ș-amor, și-ncredințare. Voi reafla-n izvorul d-atâta prea dorit, Ș-acel ideal bine de toți nădăjduit ... nume el pe pământ nu are. Pe carul aurorei să zbor până la tine De ce ...
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... a treia, un geamăt ieși de lângă pom și apoi o tăcere de moarte se făcu; iară el, cum se lumină puțin, culese câteva mere din pom, le puse pe o tipsie de aur și le duse la tatăl său. Niciodată n-a simțit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa merele de aur din care nu gustase niciodată. - Acum, zise Prâslea, să căutăm și pe hoț. Dară împăratul, mulțumit că pipăise merele cele aurite, nu mai voia să știe de hoți. Fiul său însă nu se lăsa cu una cu două, ci, arătând împăratului dâra de sânge ce lăsase pe pământ rana ce făcuse hoțului, îi spuse că se duse să-l caute și să-l aducă împăratului chiar din gaură de șarpe. Și chiar de a doua zi vorbi cu frații lui ca să meargă împreună pe urma hoțului și să-l ... să puneți paznici, să păzească și, când va vedea că frânghia se mișcă de lovește marginile groapei, să o trageți afară. Se lăsă și cel mai mic din frați și, de ce ...
... Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba ... spânzurate de catarg Și încet înaintează în lovire de lopeți, Legănând atâta farmec și atâtea frumuseți... Luna... luna iese-ntreagă, se înalț-așa bălaie Și din țărm în țărm durează o cărare de văpaie, Ce pe-o repede-nmiire de mici unde o așterne Ea, copila cea de aur, visul negurii eterne; Și cu cât lumina-i dulce tot mai ... florile ș-o plouă... Ea se prinde de grumazu-i cu mânuțele-amândouă Și pe spate-și lasă capul: - "Mă uimești dacă nu mântui... Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvântu-i! Cât de sus ridici acuma în gândirea ta pe-o roabă, Când durerea ta din suflet este singura-mi podoabă. Și cu focul blând
... un părinte?... Iată-mă... Vrei o casă? A mea îți stă deschisă. Vrei un amant, Cezara?... Iată-l. Și eu am iubit... cunosc din tinerețe această dulce turbare... Tu ești însetată după ea... și cu toate astea ai fi în stare să scapi din mână cel mai frumos model de pictură... Un înger de geniu, căci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalți care au rămas în cer sunt cam prostuți. — Dar ... repezindu-se spre ușă. L-ar fi oprit... nu-i venea la socoteală, ... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de față. Pictorul ieși zâmbind cu răutate, dar cu deosebire încântat de mutrele ce le tăia Cezara... contrazicătoare, turburi, desperate. Ea rămase-ntr-o confuzie. Privea la Ieronim. Ce frumos era... Inima tremura-n ea... l-ar fi omorât dacă ar fi fost al ei... Era nebună. Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era ea! Fața ei era de-o albeață chilimbarie întunecată numai de-o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce
Ion Luca Caragiale - Șah și mat!
... n-a mâncat nimica din ajun. El merge să dejuneze în pripă la otel — să dea fuga aprodul să-l cheme îndată ce-o sosi prezidentul. Lasă consiliul într-o fierbinte discuție asupra întăriturilor de la Metz, și se duce la cafeneaua-birt a otelului. Pentru ... Acuma era 1 și un sfert. Dejunează, trăgând mereu cu urechea daca nu vine cineva să-l cheme... Nimeni... A isprăvit; fără să mai ia cafea, se scoală să plece... Mai întreabă încă o dată pe chelner... Nimini... Atunci, ce se gândește? pentru că n-a venit încă să-l caute, n-are de ce să se grăbească; își comandă cafeaua și se așează iar la loc să-și mai dezmorțească membrele... Acum, după dejun, îl ajunsese pe om oboseala drumului. 1 și jumătate. Chelnerul aduce cafeaua... „Nimini să mă caute?" — „Nimini ... de joc: regina! calul! pionul!... E desigur o partidă de șah tot așa de încordată ca și situația de la Craiova. Dar între accentele amestecate ce trec prin ușa cu geamul spart, Petrache pare că aude un glas cunoscut!... Se ridică și ascultă ...
Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)
... fiind târg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo lume după lume de la deal. La dus, i-au mai zis babei câte unii "crede"; da spre seară, la-ntors, i-au dat care ce l-a lăsat inima... Păcum e obiceiul la târg: târguiește omul ce târguiește, cumpără, vinde; apoi, mai cu rachiu, mai cu vin, mai cu vorbă, se-nveselește, și pe urmă își mai aduce aminte și de sufletul răposaților și le dă pomană după putere. Și așa, a rămas baba pe ziua aceea mulțumită destul cu ... mereu de când lumea și cât lumea n-o să mai stea... Baba-nchisese ochii și, cu gândul cine poate ști la mai ce, ofta din când în când... și nu-i venea somnul; iar se mai gândea, ofta și mișca, să-și potrivească oscioarele mai odihnit, geaba! nu putea măcar ațipi. Se urcase luna cam de două suliți, când iacă, i se pare babei că vin pași de la deal ... apucă de coadă și trage ș-așa ș-așa. Băiatul sare din somn: - Ce ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
... Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stîncă, vîrf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba ... spînzurate de catarg Și încet înaintează în lovire de lopeți, Legănînd atîta farmec și atîtea frumuseți… Luna… luna iese-ntreagă, se înalț-așa bălaie Și din tărm în tărm durează o cărare de văpaie, Ce pe-o repede-nmiire de mici unde o așterne Ea, copila cea de aur, visul negurii eterne; Și cu cît lumina-i dulce tot mai ... ș-o plouă… Ea se prinde de grumazu-i cu minuțele-amîndouă Și pe spate-și lasă capul: — Mă uimești dacă nu mîntui… Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i! Cît de sus ridici acuma în gîndirea ta pe-o roabă, Cînd durerea ta din suflet este singura-mi podoabă. Și cu focul blînd
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... lângă dânsa și-mi răspunse: O să vie, conașule, n-ai mata teamă. Nu știu cât vom fi stat în această așteptare încordată. Mama nu mai venea, nici tata, care pornise pe urmă. Deodată răsunară niște pași trăgănați. Privirăm în lungul uliței. În curând puturăm desluși pe cei ce veneau: erau doi soldați care duceau o năsălie. În dreptul porții dânșii se opriră: de sub pătura ce acoperea năsălia ieșea un horcăit răgușit, care se stingea cu totul o clipă, apoi izbucnea din nou. Am auzit bine și mi-a rămas săpat în adâncul minții fiecare cuvânt din convorbirea celor doi soldați. Cel dintâi se întoarse și spuse, cu glas plin de spaimă: Moare, măi. Da, moare, îi răspunse celalt. Întâiul urmă: Să ... lângă stâlpul porții. Soldații nici nu mă văzură poate. Așezară năsălia în ogradă, chiar lângă parmaclâcul grădinuței, și unul dintre ei ridică pătura. Lumina felinarului din față se întindea până acolo. Horcăitul se auzi deslușit, aerul serii parcă-i dase putere; cel ce sta întins, un pompier, înghițea în gâlgâiri adânci, parcă ar fi băut, însetat, apă. O grijă de ceva ce nu înțelegeam mă făcuse și ...
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
... Dormi în pace Dormi în pace de Alexandru Vlahuță Dormi, iubito, dormi în pace. N-am venit să-ți tulbur somnul, Nici să plâng... La ce-am mai plânge pe-adormiții întru Domnul! Am venit să cuget. Uite, nicăiri nu pot mai bine Gândurile să-mi desfășur, și să stau la sfat cu mine În mai bun răgaz. Aicea, simt că-s mult mai înțelept, Ș-ale lumii toate parcă le văd limpede și drept. Cât de clare mi se-nșiră toate din trecut, în minte, Când de-a crucii muche rece îmi lipesc tâmpla fierbinte. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . E uscat-acuma țărna ce te copere, și mie Parcă tot nu-mi vine-a crede că ești dusă pe vecie. Uneori te țin departe și mă-ntreb ... Când, sub galbena lumină a unei făclii de ceară, Își da duhul, liniștită, ca un Mesia pe cruce, Am simțit atuncea, Doamne, că din suflet mi se duce Pân și drojdia credinței ce-o purtam ființei tale. Și mi-am zis: Desigur, pasul pe-a vieții noastre cale Nimeni alt nu ni-l îndreaptă: dumnezei ne ... ...