Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE LOC
Rezultatele 771 - 780 din aproximativ 1393 pentru PE LOC.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort
... răsfățurile vieții și de lumina aceștii lumi. Iar la adormirea ceastă de pă urmă o, cât să bucură, cât să răsfață și cât înviiază, în loc de a-ș piiarde lumina. Îș deșchide mai vârtos ușa ceriului, a luminii cei adevărate. O zice Isaia la al noaolea ... carele pot singure să sature toate pohtele lui. O adeverează David, la Psalomul 16: Sătura-mă-voiu când mi să va arăta mărirea ta. În loc de a rămânea de cunoștința rudeniilor și a priiatenilor, între strălucirile luminii cei neapropiiate, vĂ©de, în toate zilele, și pre ... vrĂ©me ce aici, după adormirea cea firească, să întoarce iară omul la osteneli, la scârbe, la supărări, la patemi, acolo, după adormirea cea de pe urmă, carĂ© o numim noi a morții, trĂ©ce din scârbă la bucurie, din stricăciune întru nestricăciune, din orașul lacrămilor la locul veseliei ...
Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului
... Veniți?... — Nesmintit, doamna mea!... O salutare grațioasă!... Trăsura pornește... D. Tiberiu se acopere și merge la bărbier, să-și potrivească ciocul, mustățile și părul, pe care-l piaptănă drept în sus. De ce adică — se-ntreabă cetitorul — madam Ionescu trebuie să-și calce pe inimă, când oprește trăsura spre a vorbi d-lui Bumbeș? O! răspunz eu; este un lucru intim, pe care am uitat să-l spun mai dinainte. Iată: D. Tiberiu este tânăr, și este un secret public în tot orașul că acest tânăr adoră ... De un lucru? să-l știu numai cum că... carele-i acela, mă rog frumos la doamna. Și zicând acestea, se uită grozav de adânc pe sub ochelari. Doamna tace un moment, apoi cască și se șterge pe frunte. — No! numai doamna să spună, mă rog, apoi eu sunt gata la comando, mă rog. No! ce, poruncește doamna, mă rog? Și iar ... aș fi cutezat altcum să mă prezentez la doamna, mă rog frumos.... Zic zeu lui Dumnezeu! Doamna sună. Jupâneasa intră. — Să-l dați afară pe domnul. — Să am iertare, mă rog... — Afară! Doamna iese ...
Grigore Alexandrescu - Meditație (Alexandrescu)
... Alexandrescu - Meditaţie (Alexandrescu) Meditație de Grigore Alexandrescu Vara și-apucă zborul spre țărmuri depărtate, Al toamnei dulce soare se pleacă la apus, Și galbenele frunze, pe dealuri semănate, Simțiri deosebite în suflet mi-au adus. O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare! Cum schimbătoarea lume fugind o rennoiesc! Câtă nemărginită ... semănat! Câți veterani războinici, moartea purtând, muriră Pentru izbânzi de care ei nu s-au bucurat! Îmi pare că-i văz încă, răsturnați în țărână, Pe-ncrețita lor frunte sfârșitul arătând, Dar mai clătindu-și capul, și c-o murindă mână Fierul care le scapă cu furie strângând. Ei nu gândesc ... îngheață, Toată durerea le-este că nu și-au răzbunat! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Puțin mai înainte un monument s-arată; Să-l privim... Dar ce semne de cinste pe el sânt? Negreșit cei dintr-însul slăviți au fost odată: Azi slava stă deasupra, și omul în pământ! Iată, fără-ndoială, o mare mângâiere, O ... peste vârste și peste ani să zboare, Acela ce îl poartă cu ce s-a folosit? Când marea-ntărâtată corabia-ți zdrobește, Când loc de mântuire nu este, nici liman, Când cu grozave furii asupra ta pornește Spumoasele lui valuri bătrânul Ocean, Spune-mi, îți pasă-atuncea să știi ...
Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult
... a retezat-o. Oaste. Oaste. Oaste — nebiruită, nepilduită, nemiluită. Piotă, liotă, pedestrime, călărime, arcași, trâmbițași, buciumaș i, toboșari, stegari... Din pricina tunului, care pe atunci nu se știa, artilerie de loc nu era. * A descălecat Barlaboi-împărat, pe împărăteasa a sărutat: — Unde-i copila tatei? — Cam bolnăviaoră. — Ce are? — Din mâncare! — Ce-a mâncat ... n gură cu muci, la labe jeg, fără papuci. Cum l-a văzut cimpoierul mititel, cu dragoste-a surâs la el; pe urmă a luat într-o mână hârdăul, într-alta săpunul, într-alta un pieptene, într-alta altul, în ailaltă p-ălălalt, și, sunând ... a leșinat. * Barlaboi, turbat, a urlat: — Care nu e dogar dintre voi să facă din pădure un butoi, să băgăm în el pe fii-mea, pe țigan și pe broscoi, și să le dea drumul pe ape, nici unul să nu scape! Și care nu era dogar a dat să plece la pădure. Dar Barlaboi a strigat ... Nici umplut. — Atunci, iachnie. — Nici iachnie. — Atunci, plachie. — Nici plachie. — La cuptor. — Nu. — La tigaie. — Nici. —
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
... când vedem pe un Socrat silit să primească otrava chiar din mâna atenienilor, pe un Aristid supus ostracismului numai pentru că era numit cel Drept, pe un Caton dându-și singur moartea, ca să nu-și vadă patria în robie. Îi cu neputință ca cineva, insuflat de asemene pilde, să nu ... le trădeie povestirea faptelor noastre. Pe lângă toate acestea, istoria mai are și neprețuitul dar de a judeca cu nepărtinire faptele contemporanilor noștri, pe care noi nu avem curajul sau destoinicia de a-i cunoaște drept și adevărat. Studia istoriei, domnilor mei, a fost în ... a vă zice că acești bărbați, pentru mine, sunt mai mult decât Alexandru cel Mare, decât Anibal, decât Cesar ; aceștia sunt eroii lumii, în loc că cei dintâi sunt eroii patriei mele. Pentru mine bătălia de la Războieni are mai mare interes decât lupta de la Termopile, și izbânzile de ... istorie, fieștecare popor dușman ne-ar putea zice cuvintele dlui Aaron. "Începutul ce ai este necunoscut, numele ce porți nu este al tău, nici pământul pe care locuiești; soarta ta așa a fost ca sa fii tot după cum ești; leapădă-te de începutul tău, schimbă-ți numele sau ...
Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi
... în patria sa. Moldovenii, deprinși la jug prin o tiranie de mai mult de un veac și amestecând în aceeași ură pe prigonitorii lor și pe eteriști, nu vrură să se pătrundă de adevărul că planul lui Rigas, afară de slobozenia Greciei, cuprindea și dezrobirea tuturor popoarelor creștine din Turcia; ei ... sub nume de strajă pământească. Entuziasmul care se ațâță atunce nu se poate astăzi descrie. Din toate părțile, din toate stările, junimea alergă la arme, pe care moldovenii uitaseră de a le purta de mai mult de un veac. A. Hrisoverghi era tânăr și poet; în formarea ... ChĂ©nier, el se făcuse oștean și, tot ca și dânsul, el se dezgustă de viața monotonă a ofițerilor în vreme de pace; pe de altă parte, nevoile casei sale îl chemau numaidecât; căci, afară de supărările judecăților, într-această vreme pierduse doi frați și el rămase acum singurul ... asemănări cu însuși a sa viață; scrierile acestor autori dezveliră în el încă mai mult simțăciunea adâncă ce o avea din fire și pe care acum o arătă în prieteșug și amor tocmai în vrâsta când în vine circulează foc în ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu încrustate în secătuitoarea necredință a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și ... biserica aceasta, se povestește de un fapt destul de curios: Evlavia domnilor și boierilor împodobise Trei Ierarhii mai cu osebire între toate celelalte biserici. Zidurile pe dinlăuntru erau bogat zugrăvite și aurite. Pe vremea Eteriei grecești, turcii, pătrunzând cu puterea înlăuntru, îi dădură foc, socotind în neștiutoarea lor lăcomie că zidurile erau de aur masiv; dar văzând că ... orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori secată. Nimic mai pitoresc primăvara decât priveliștea pe care o înfățișează de departe acest Tătăraș, faimos între toate mahalalele orașului, din pricini pe care nu-i nevoie să le mai înșirăm aici. Grămezi de căsuțe albe și cochete stau împrăștiate ici și colo, înconjurate de pajiști verzi, de ... ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... moralitatea artei. La această întrebare ni se dă următorul răspuns: ,,Orice emoțiune estetică, fie deșteptată prin sculptură, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stăpânit de ea, pe câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale". În această uitare de sine, care este pricinuită de orice operă adevărat artistică, stă ... a egoismului, unde atunci — cu toată învățătura de pe scenă — interesele ordinare câștigă preponderență. Căci numai o puternică emoțiune impersonală poate face pe om să se uite pe sine și să aibă, prin urmare, o stare sufletească inaccesibilă egoismului, care este rădăcina oricărui rău. Așadar, arta dramatică are să expună conflictele, fie tragice ... sângele sălbatic, și mai mult va colcăi temperamentul destructor în fața măreței reviste militare înfățișate de genialul pictor. Iată o lucrare artistică minunată, care în loc de a trezi ,,o stare sufletească inaccesibilă egoismului", în loc de a ,,întări partea cea bună a naturii omenești", ațâță și mai tare egoismul, întărește partea cea rea a naturii ... poate fi o operă artistică în toată puterea cuvântului. Cum rămâne atunci cu teoria dlui Maiorescu în privința moralității în artă? Cum rămâne fraza: ,,...face ...
Vasile Alecsandri - Sfârșit de toamnă
... zbor în aer, și de crengi se deslipesc, Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc. Din tuspatru părți a lumei se ridică-nalt pe ceruri, Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri. Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori. Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăț călare! Vântul șuieră prin hornuri, răspândind înfiorare. Boii rag, caii rânchează, cânii latră la un loc, Omul, trist, cade pe
Constantin Stamati - Leul și țânțarul
... luptă; Leul face haz și râde; țânțarul mai rău se-ncruntă, Și când pe la ochi îi țipă, când la urechi, când la spate, Căutând loc să-l rănească și timp mai îndemănat. Și apoi ne-ncetat, Ca vulturul se repede și înfige cât ce poate Pliscul său în nări la ... Încât leul Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna, Și de durere groaznic răcnind, Cu dinții pământul scurma, Iar fiarele de pe munți priveau și se bucurau... Deci leul de-a sa rușine fuge cât poate mai iute, Înapoi făr’ să se uite, Ca când ... potopul, trăsnetele, sau pojarul. Dar cine atuncea numai n-avea grijă cât de mică? Țânțarul. Așa leul, zbuciumat, cu nările sângerate, De tot au ostenit, Pe pământ s-au trântit, Și eternă pace de la țânțar au cerut, Cu tocmelele ce țânțarul au vrut; Care după ce i-au supt sângele ... alt Omir însuși el și-au preamărit Prin codri a sa putere Și a leului cădere. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De cel bicisnic nu râde, pe cel slab nu asupri, Căci Dumnezeu făr’ de milă celor mândri răzbunează, Apoi ...
Ivan Andreievici Krâlov - Leul și țânțarul
... luptă; Leul face haz și râde; țânțarul mai rău se-ncruntă, Și când pe la ochi îi țipă, când la urechi, când la spate, Căutând loc să-l rănească și timp mai îndemănat. Și apoi ne-ncetat, Ca vulturul se repede și înfige cât ce poate Pliscul său în nări la ... Încât leul Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna, Și de durere groaznic răcnind, Cu dinții pământul scurma, Iar fiarele de pe munți priveau și se bucurau... Deci leul de-a sa rușine fuge cât poate mai iute, Înapoi făr’ să se uite, Ca când ... potopul, trăsnetele, sau pojarul. Dar cine atuncea numai n-avea grijă cât de mică? Țânțarul. Așa leul, zbuciumat, cu nările sângerate, De tot au ostenit, Pe pământ s-au trântit, Și eternă pace de la țânțar au cerut, Cu tocmelele ce țânțarul au vrut; Care după ce i-au supt sângele ... alt Omir însuși el și-au preamărit Prin codri a sa putere Și a leului cădere. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De cel bicisnic nu râde, pe cel slab nu asupri, Căci Dumnezeu făr’ de milă celor mândri răzbunează, Apoi ...