Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 781 - 790 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H
... să se scrie cu Mariia cea logodită lui, muiare, fiind grea. Iar osteneala și greotatea călătoriei aceștiia pre lesne o va putea cunoaște fiĂ©ștecine, de va vrea să socotească vremea și cine au fost cei ce călătoriia. Că era pre la miezul ernii, când pământul și apele sunt înghețate de ger și de vânturile cĂ©le reci; și fecioara tânără și rușinoasă, care nici din casă nu era obicinuită a eși, și, fiind aproape de a naște, purcĂ©de pre o cale grea și cu anevoe ca aceasta. Și, apropiindu-să de Vithleem doară s-ar fi găsit vreo casă cuvioasă, ca să nască fecioara aceasta într-însa, iară însuș iubitoriul de sărăcie, Domnul, au pohtit într-o coșare smerită, ca să se nască. Și fu, drept acĂ©ia (zice evanghelistul), fiind acolo s-au umplut zilele ... în lume să săvârșește taina a doao daruri: că ziditoriul să naște din zidirea sa și muma cea neîmpreunată cu bărbat să minunează de rodul pântecelui său și muiarea să face începătoriul său începătoare. Și nu știu de ce mă voiu minuna întâi?
Alexandru Macedonski - Calul arabului
... l vor duce cu dânșii-n cetate, Și sclav ca să fie va fi destinat, Și până ce-n pieptu-i un suflet va bate, De-un dor ce abate Va fi dominat! Iar calul său falnic, ușoară nălucă, Ce-n fugă se-ntrece cu paserea-n zbor, Și ce, la săgeată, — nainte apucă, — În dar o să-l ducă Sultanului lor! L-această gândire, de lacrimi pâraie Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz!... Toți dorm; numai luna plutește bălaie, Scăldată-n văpaie Pe-un nor de ... Dar trist, la o parte, ședea priponit, Cu ochiul său negru părea că-i vorbește, Părea că-l jelește În dor adâncit! Arabul atuncea, pătruns de simțire, Pe brânci se târăște s-ajungă la el; Mișcat de-o înaltă și dulce gândire, Spre-a lui mântuire Lucrează cu zel! Cu dinții apucă priponul cel tare, Îl mușcă, îl roade și ... sfârșit Deschisă îi este pustia cea mare, Cu albă cărare, Cu sân împietrit! Dar calul atuncea, de brânele-i late, Cu gura-l ridică, mișcat de ...
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul Andrei Florea Curcanul de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Sunt vasluian de loc din satul Floreștii. Eram abia de douăzeci și unu de ani, când îmi veni rândul să trag la sorți. Îmi aduc aminte cu ce sfială vârâi mâna într-un vraf de hârtiuțe răsucite și scosei no.13. — Bun! strigară cei dimprejurul meu. Ești băiet cu noroc. Apoi doftorul mă dezbrăcă pănă la piele, mă căută ... la încheituri, mă ciocăni în piept și-n spate, iar comandantul mă măsură cu o curălușă să vadă dacă sunt destul de nalt, mă întrebă de tată, mamă, frați, surori, parc-ar fi voit să-mi afle spița neamului, și, după ce-mi trecu numele într-o condică, îmi zise: — Măi băiete, n-avem ce-ți face, ai scos număr mic, ești sănătos și bine făcut, n-ai nici un drept de scutire; trebuie să rămâi în oaste. Și nouă ne trebuie voinici ca tine. Nu bine sfârși comandantul de vorbit, că un gulerat ce ...
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu)
... s-așterne pe cuta undelor ușor, O stea ce pică face-o dungă și-argintul ei căzut departe Aprinde-o stranie lucire în părul umbrelor ce zbor. Parcă bătăi de aripi albe tăcerea nopții o frământă, E ca o muzică ce-adoarme departe moartea unor crini, Or, tu, Ofelie-necată, în pacea undelor suspini, Și vântul care plânge-n sălcii e poate glasul tău ce cântă. Atunci, din trestii, parcă șoapte Se înălțară-n miez de noapte. Nebun, zadarnic te-nfiori De vânt, de umbre și de flori, Și vrei pe alte căi s-apuci; Ce-auzi, ce vezi nu sunt năluci; Nu-i glasul vântului ce-asculți Deși sunt moartă de ani mulți, Dantela care-o vezi pe apă Este lințoliul ce-mi scapă, Iar sub a apelor oglindă Vezi părul meu de alge lungi? Să te ferești să nu te prindă Că-n veci la mal nu mai ajungi. În fundul lacului, sub unde Palatul moartei se ... de iele Și-auzi, târziu, în miez de noapte Cum se înalță tainici șoapte, Și-auzi din apă cum te cheamă Cu glasuri blânde, ca de mamă, Tu fugi și n-asculta la ele: Sunt clopotele
Cincinat Pavelescu - E-așa de tristă așteptarea
... Cincinat Pavelescu - E-aşa de tristă aşteptarea E-așa de tristă așteptarea de Cincinat Pavelescu E-așa de tristă așteptarea când știi c-aștepți zadarnic! Și-așa de tristă e speranța când știi că n-ai la ce spera... Și-așa de jalnică-i chemarea când știi că nu te poate-aude... Și-așa de grea e resemnarea Și-așa e chinul de amarnic, Când tot aștepți, aștepți zadarnic Și știi că n-ai ce aștepta... Încât de s-ar găsi cuvinte Să-exprimi a tale simțăminte, Să poți așterne pe hârtie Și suferință, Și durere, Și lacrimile ce-n tăcere Le verși amar Dar în zadar, În așteptarea celui care Nu vrea să vie, Nici să scrie Și nici să știe Că tot ... preface-n lacrimi, Și toți vulcanii ar erupe, Și lava lor ar arunca Pe inimile reci ca gheața, Pe sufletele împietrite Și pe conștiințele-ncărcate De suferinți pricinuite, De lacrimi, Din nopți nedormite. Și s-ar mișca întreaga lume! La fel un rege ca țiganul... Și ar lăsa din mână tocul Acel ce scrie; Și ciocanul Acel ce ...
... trecutul întunecat. Din studiul lor ne vom lămuri despre originea limbii noastre, de nașterea naționalității române, de plecările naturii cu care este înzestrat poporul, și de luptele ce le-au susținut coloniile romane pân-a nu se preface în locuitorii de astăzi ai vechii Dacii. Între diferitele neamuri răspândite pe malurile Dunării, nici unul nu are, ca neamul românesc, o poezie poporală atât de originală, atât de variată, atât de frumoasă și atât de strâns unită cu suvenirele antichității. Născut din sânge meridional, strămutat de sub un soare fierbinte într-o țară nouă, neamul român a păstrat o închipuire fecundă, vie, grațioasă, o agerime de spirit, care se traduce în mii de cugetări fine și înțelepte, o simțire adâncă de dragoste pentru natură și o limbă armonioasă, care exprimă cu gingășie și totodată cu energie toate aspirările sufletului, toate iscodirile minții. Să luăm de exemplu aceste versuri dintr-o baladă: Viața omului Floarea câmpului! Câte flori p-acest pământ Toate se duc la mormânt; Însă floarea lacului Stă la ... vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei... etc. Și când el sfârșește, toată nedumerirea s-a șters din minte-mi; rămân convins de ...
... ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu bucurie pe drumul ce i se deschidea lung și necunoscut înainte. Trei ani de-o neclintită monotonie... Aceleași ceasuri... aceiași pași... trei ani întregi! Al patrulea, deși se anunțase de la început a urma aceeași neabătută cale, păstra pentru mai târziu o noutate, o ciudată surprindere. Alături cu seminarul, o casă veche boierească ... ca gheața și ochii ei beți - și puful mărunt de pe obrajii aprinși zbârlit de fiori - încovoiala lângedă a trupului - izbiturile inimei ei de pereții sânului - și mirosul fără nume ce-i radiază din rădăcinile părului - și cât e de bine să te părăsești în stăpânirea acestor atâtea simțiri ce te-nvăluiesc din toate părțile ca niște vârteje de aburi calzi saturați de esența adormitoare... Cu vorbe să le spun?... Astea se simt și se gândesc, de spus nu se pot spune... A fost o smăcinare a sufletului dulce și dureroasă, o exaltare a simțirii, îngrozitoare ...
Alecu Russo - Critica criticii
... a casnicelor obiceie, alții în sfârșit dupăcroiala duhului lor. De aice izvorăsc strâmbăturile, grimasele, ridicurile, criticele și toate cusururile care îndeamnă pe oameni sărâdă unii de alții, a se deosebi; cei învățați, înțelepți se înseamnăprin faptele care rămân. De aceea un sătean vrea să se facă vornicîn satul lui, de aceea vornicul va face, dacă poate, băietul săudascăl de biserică, de aceea un cojocar nu-și dă fata după un sacagiu, de aceea orișice fată de băcal are ambiție de a fi mai multdecât o băcăliță sadea sau o băcăliță de frunte, de aceea un băcalîși dă învățătură copilului, de aceea fieștecare fecior de bacal vreasă-și schimbe bernevicii pe un pantalon, pestelca pe o pereche de mănuși, contășelul pe un surtuc, cuțitul sau cumpenile pe un condei și să-și zică domn, în loc de Neculai feciorul. Este de mirare căun om învățat ca domnul D. G., care vorbește de gramatică, să nuștie aceste toate. Ambiția este în orice om, în ceea ce atârnă dedânsul, se încuibează în toată tagma, s-ascunde și se preface în felde fel de patimi. Domnul D. G. n-a înțeles titlul piesei, pentru că nuînțelege oamenii. De zice ...
Gheorghe Asachi - Corbul și vulpea (Asachi)
... Gheorghe Asachi - Corbul şi vulpea (Asachi) Corbul și vulpea de Gheorghe Asachi Preste ramul unui sorb S-așezasă domnul corb, Țiind în plisc o bucată De caș, ce-o avea furată. Vulpea, cum l-au mirosit, Sub acel sorb au venit Și-n sus căutând, i zice: Buna ziua, venetice! Cât ești mândru ... ntreci pe privighitoare. De mândrie îngâmfat, Corbul pliscul au căscat, Și vrând viersul să înceapă, Cașul pe pământ îl scapă. Atunci vulpea brânza apucă După ce o și îmbucă, Cătră corb, spre mângâiere, Zice: En ascultă, vere, Cel ce știe lingușala Să îndoapă-n socoteala Celuia care-l ascultă. Astă daună nu-i prea multă Pentru-un adevăr curat. Atunci corbul rușinat Giură că ...
Gheorghe Asachi - Epilog la o colecție de fabule
... Gheorghe Asachi - Epilog la o colecţie de fabule Epilog la o colecție de fabule de Gheorghe Asachi Contenesc aice cursul Ce-mpreună am făcut Cu furnica și cu ursul, Pe drum încă nebătut. Dar cum voiajerii fac, Neputând nici eu să tac, Dintre cât-am auzit ... Nici salonul e deschis La cii ce nu-s din Paris. Că la Ghiță-n librărie Pulberat-a să rămâie Pănă vreun literat, Ce-n Hârlău s-au doctorat, Va lua-o Și-ndesară, Cu țigară, Criticând, va afuma-o. Au din Țara cea de Gios Boierul gras și gros, Ca s-aducă nou ceva În a sa politioară, Zisă au scris-istorioară, După ce s-a neguța, Cartea ia în datorie, Și în loc d-Alexandrie, Cu cafe și cu zahar, O va duce acasă-n dar ... mii, Va să-ncape la copii, Carii în puține zile Unde-s stampe or rumpe file Iar apoi La ciocoi Cartea a fi de silabat, De râs și de disputat. După ce vor destrama-o Și
... Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este ... un bobinaș de arnici pentru dres ciorapii, ceea ce