Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA (PE) OCHI
Rezultatele 791 - 800 din aproximativ 1528 pentru CA (PE) OCHI.
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
... însă hrănește și-ncălzește, Și biata măiculiță, cu doru-i, izbutește Din viață-i să-mi dea viață. Lucrînd, și zi, și noapte, și vara pe greu soare, Și fără foc pe iarnă cînd firea toată moare, Cînd toată firea-ngheață, Ea n-avea altă grijă decît să mă ferească De tot ce doare-n viață, să ... iubit. Prin negura vieții zării eu o lumină : În drumu-mi singuratic, o fiică orfelină Trimise Providența. O ! Roua primăverii, ninsoarea afînată Nu poate fi ca dînsa, ca dînsa de curată !... Mi-am pus în ea credința. Dup-o țintire, ochii în jos ni se lăsară Și sufletele noastre de loc se-mbrățișară ... a ta plăcere.» Munceam eu cît și patru, și făr-a face gură : Și cînd veneam din muncă, găseam în bătătură Pe îngerașul meu ! Oh ! ce plăcere, Doamne! cînd într-o zi mi-arată Că am plecat pe drumul de a mă face tată ! Mărite Dumnezeu ! Eu mă topeam cu ziua de multă nerăbdare. Gîndeam ca ce dulcețuri să-i dau eu demîncare, Ce poate să poftească. Dar ea, mai înțeleaptă, venea ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
... de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună ... feștilă lumina care piere Și umbre cresc și joacă pe ziduri și podele... Tresare visătorul atunci privind la ele, Oftând închide cartea sau lasă manuscrisul, Ca-n așternut să-și toarcă pe întuneric visul... A doua zi se scoală, se-mbracă și se duce, Dar parcă nu prea știe cam încotro s-apuce, Și-nfrigurat ... osândite cu el să se-nmormânte! Se spulberă-n risipa țărânii o comoară, Și nu-i întâiași dată, nici cea din urmă oară. Câți tineri ca și dânsul nu cad așa, victime, Că nime nu-i cunoaște, și nu-i iubește nime, Ca florile plăpânde ce n-au decât o vină: S-anunțe primăvara că trebuie să vină... Dar eu n-acuz pe nimeni de-această nedreptate! Nu osândesc ...
... îi poate aduna la un loc, trecu repede, prin fața noastră, un condamnat, urmat de santinelă. Condamnatul, un domn foarte bine îmbrăcat, ținea batista la ochi și plângea cu sughițuri. Prietenul mi-l arătă și-mi zise: — Uite-l, a dat foc, pentru ca apoi să fie despăgubit, a lăsat pe drumuri nu știu câte familii, și acuma, când se duce pe un an la pușcărie, plânge ca o muiere. Și adăugă cu dezgust: Urâți îmi sunt oamenii ăștia... — Dragul meu, urmă el când ieșirăm afară în uliță, cât am fost procuror ... omor la drumul mare, și-a trebuit să plec repede cu trăsura. Am sfârșit cercetarea ușor; când am ajuns, jandarmii și puseseră mâna pe șatra printre țiganii căreia se găsea și cel ce omorâse proprietarul. Țiganul era dintre acei care ucid ca și cum ar bea un pahar de rachiu, sau ar mânca o găină de furat. În mintea lui nu trăia deosebirea dintre un fapt și ... văzut așa, și cum eram singur, că nu mai era nimeni cu noi, am strigat la fecioru-meu, să vie, să-mi ajute să ridicăm pe Dămian de jos, că țipa și gemea de durere. Pe ...
... înflorit și verde Ieșind pe rând din întuneric, cum ies izvoare din pământ. Și iată că de pretutindeni aud un foșnet de tufișuri; Erau încolăciți pe ramuri, ca lanțul iederei vicleni; Își plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni; Dormeau cu apele pădurii, ascunși sub grelele pietrișuri. Dar când descântecu-mi departe ... Și-nvinși de jalea prelungită a fluieratului cromatic, Își măsurară-n ritmu-mi straniu, încet alunecare lor. Veniți, o, șerpi târând prin ierburi, pe mlădiosul vostru pântec, Prin ierburi lungi � ca lănci � prin pietre, al vostru chip de vis! Veniți, voi, ce vă-ncovoiați, ca lanțuri, de-acum sunteți înlănțuiți De necurmatele cadențe nemaicântatu-mi cântec. Veniți misterioși și falnici, voi, fermecați de-un glas străin! De-acuma zvârcolirea voastră ... vlagă e-mpotrivă-mi primejdioasa voastră limbă, Ce ca o floare otrăvită înalță amarul ei venin. Eram prin ierburi lungi culcată și v-așteptam cu ochi de pândă Ș-acum voi mi-ați adus întreaga putere-a tainicei păduri, Și viclenia-i mi-ați predat-o cu-nșelătoare cotituri ... ...
Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu
... ideologii magice, de credințe în revenirea acelorași forme fenomenale și în metempsihoză. Eminescu a definit doar poezia: voluptuos joc cu imagini. Din filozofie, ca și din orice alt izvor, Eminescu își oprea imaginile care-l fermecau mai întâi pe el însuși. Vis al neființei e universul cel himeric. Vis al neființei este un fel de nonsens, pentru cine ar vrea să ia vorbele acestea ... metafizică, și prin ea numai, și pentru teoria cunoașterii, era considerabil. Fragmente filozofice în versuri și în proză, din materialul manuscris, întăresc destul acest fapt pe care-l arătase, din capul locului, textul poeziilor publicate. Însă filozofia teoretică a fost pentru dânsul, pe de o parte, izvor de imagini; fundament pentru o morală și o politică, pe de altă parte. Fără interes, desigur, nu este o cercetare atât de minuțios lucrată ca a dlui Al. Dima, a urmelor de idei și terminologie hegeliană la Eminescu (în Viața românească din 15 februarie 1934), fiindcă ... este o combinare de Satan-Lucifer cu Orfeu; Luceafărul este Logosul creator; Luceafărul este pământul românesc, iar Cătălina e nația română Călinescu ne pune sub ochi singura explicare plauzibilă, ...
Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor și românii de astăzi
... cum tătarii Bugeacului, cazacii Ucrainei și ai Zaporogului, polonii sau leșii, ungurii, turcii, tătarii și alte nații. Cum de s-au luptat două nații mici ca aceste ale Moldo-Valahiei, care împreună, pe la al 14-lea veac, nu era, cred, nici două milioane, cu mai mult de treizeci milioane, ce alcătuia pe atuncea megieșitele popoare? Însă m-am dumerit apoi că populul țărilor noastre în acele timpuri și înțelepții lor domni, deși altă avere nu avea decât ... mândrie, pizma și desfrânarea, el ne-au ademenit și ne-au buimăcit de ne-am uitat credința către Dumnezeu și către legi, și am urât pe muma patrie, pe care o sfâșuim, o rupem, o dezbrăcăm, ca să avem cu ce împlini gusturile noastre. La aceste gândind, eu am zis: O! vechilor domni ai moldovalahilor! când îți învia din nenorocirea voastră, ca ... Vorbind aceste, însumi am adormit: și iată că se arată nu ca un vis, ce ca o fantomă, un cuvios bătrân, carele, puind dreapta sa pe umărul meu, pe cât țin minte, mi-au grăit așa: "Am auzit ce vorbești în gândul tău, căci eu sunt geniul Zamolxis al daco-românilor, descipol al lui ... ...
... Vasile Cârlova - Înserarea Înserarea de Vasile Cârlova Informații despre această ediție Publicată în Curierul românesc (29 iunie 1830) de Ion Heliade Rădulescu Pe cînd abia se vede a soarelui lumină În vîrful unui munte, pe fruntea unui nor, Și zefirul mai rece începe de suspină Pîn frunze, pe cîmpie cevași mai tărișor ; P-acea plăcută vreme în astă tristă vale, De zgomot mai de laturi eu totdauna viu, Pe muchea cea mai naltă de mă așăz cu jale, Singurătății încă petrecere de țiu. Întorc a mea vedere în urmă, înainte, În dreapta ... duce și altora le spune Că pieptul d-unde iese hrănește mare dor. De lături și zefirul ascultă cu plăcere Și pîntre frunzi se plimbă ca umbra de ușor ; El numai cîtodată rugîndu-se îi cere Ca cîntecul să ție ceva mai multișor. P-acea singurătate ce ochiul sus privește, Cînd razile de soare natura stăpînesc, Îndată ce și umbra de noapte ... poate să-l facă fericit, Și neputînd găsi-o, în vreme ce-o dorește, În negura mîhnirii mai mult s-a rătăcit ; Întocmai ca o luntre ce, slobodă ...
... singurele fericiri ale vieții mele. Am rupt sigiliul de pe încuietoare și-am rupt și încuietoarea. Am intrat înăuntru ― și-n camera ei. Era ca în ziua întâia a amorului meu. Pianul sta deschis și scaunul înaintea lui, înaintea gurii sobei stătea încă scaunul cu sprijoane a ... mă să fiu a ta... A ta Poesis Am citit și-am recitit ce scrisese ea și apăsam plângând în hohot, ca un copil, șirurile ei șterse de lacrimi de buzele mele vinete și arzătoare. ― Poesis! strigam eu, strângând aerul camerei la pieptul meu. Poesis, iartă ... dulci, când amare. Apoi dezbrăc ându-mă, mă culcai în patul ei cel alb. O visai alături cu mine -capul ei cel blond și dulce pe pieptul meu ― gura mea fierbinte pe fruntea ei albă ― și nu era nimica! Strânsoare în van, tandrețe în aer ― nu era nimica. Strângeam cu unghiile mele perina infamă, până ... aș fi putut să-mi petrec toată viața citind și recitind, într-o nebunie dulce, acea epistolă plânsă, scrisă de mâna ei, s-o visez pe ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... ce-mi frământau mintea în acel moÂment. — Cine sunteți și ce voiți de la mine? mă adresai furios către dânșii. Însă comisarul poliției, ca și când n-ar fi auzit întrebarea mea, nu-mi răspunse nimic, ci, plecându-se, începu a se uita pe sub patul pe care adormisem. Apropiindu-se apoi de mine, mă întrebă: — Unde ai aruncat arma? — Ce armă? replicai eu, frământat de presupuneri. — Arma cu ... schimbările necontenite ale pasagerilor d-ta nu m-ai băgat în seamă... Și ce interes putut-a să vă inspire fizionoÂmia mea, ca să-ți rămân în amintire? Dar eu, căutând omul pe care doream a-l însărcina cu testamentul meu, nu te-am lăsat din ochi, urmărindu-te cu intenția ca să descind la același otel, la care vei ședea și D-ta. Acum, știind că ancheta judiciară se va face la fața locului, vă las ... mea creștinească. Săracă este ofranda ticăloasei mele rămășiți, dar zbuciumat în viață, sărac m-am născut și sărac am murit, respins fiind din sânul societății ca funcționar, ce-și câștiga pâinea pentru viitor. Eu am fost născut din rândul acelor creaturi nemernice, arunÂcate ...
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... fie? De cine zmeii s-a legat? “ Cel Crai-de-Peșteră sucește De trei ori capu-i luminat, Apoi înșiră bobi pe sâtă, Vrăjind cu voce răgușită; Începe-apoi la descântat, Tocmindu-și barba ca păunul: —„Voi patruzeci și-n capăt unul! Ieșiți în stele și-n văzduh, — Vă dau amână pămătuh Și mături groase și-nnodate ... și zile bune, Că vezi tu, bobul ăsta spune: Savinca ta nu ți-a fugit! Savinca ta s-a prăpădit, Umblând pe deal după căpșune. Dar om ești tu cu mult noroc! O poți afla ca scrisă-n carte, Vezi bine, că-i pe drum departe— E chiar la craiul Poloboc. Dar știi tu ce? Pleacă pe loc! Tot mergi spre răsărit de vară, Tot mergi, dar nu te mai opri, — Și când d-un deal te vei bufni, Oprește-te ... flacăra și focul! Dar el, Achim, avu norocul! Să scape teafăr,dezghețat; Din întâmplare și-a luat De-acasă cremene și iască: Și, ca țiganul, dragii mei, Scăpa de ger, având scântei— Dar sfântul Dumnezeu ferească ...
... și moare. Îi sîngeră pieptul de-arsură. Iar apa se zbuciumă rar Devale, și-alene murmură — Ah, umed un deget măcar Să-l puie pe vînăta gură ! Dar trupu-i e frînt de prin cruce. Voind să se nalțe puțin, De-aseară se-ncearcă s-apuce Cu mînile-o creangă ... scoboară. El parcă stă-n noapte la pîndă, Puțin rădicat pînă-n brîu; Și-i galben de-atîta osîndă, Cu ochii țintiți spre părîu, Scrîșnind ca o fiară flămîndă. S-astîmpără-n urmă și ține Pe inimă pumnu-ncleștat. Apoi cu răsufluri puține, Simțindu-și tot trupu-nghețat, Își trage mantaua pe sine. O-ntinde cu dinții și geme, Iar gura-i șoptește duios. Eu nu știu, sunt rugi ori blesteme, Dar știu c-a pierit ... Că iată-l scăldat în sudoare, Și-acum e tăcere prin văi. El nici nu mai simte ce-l doare Și nici nu mai strigă pe-ai săi, Nu plînge, nu geme. El moare. Se-ncinge cu aur cununa Pădurii de brad de pe culmi, Doinește și vîntul într-una Cîntînd somnoroșilor ulmi, Străbate prin vale-acu luna. Ea vede pe mortul din vale Și trece tăcută, pe