Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 791 - 800 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
... Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este ... un bobinaș de arnici pentru dres ciorapii, ceea ce
Ștefan Octavian Iosif - Blestemul bardului
... prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul ... din strune bardul falnic, Adînc vrăjește harfa ce clocote năvalnic ; Dar glasul tînăr urcă divin răsunător, Bătrînul parcă cheamă al duhurilor cor... Ei cîntă veacul de-aur, mărirea cea străbună Și dulcea primăvară, și dragostea nebună ; Ei cîntă tot ce-ncîntă viața pe pămînt, Ei cîntă tot ce-i mîndru și-nălțător și sfînt Curtenii cei mai trufași stau cu plecate frunți, Înduioșați ascultă oștenii cei mai crunți ; Crăiasa, aiurită de dor și chin nespus, Aruncă de la sînu-i un trandafir, de sus. — Mi-ați scos din minți poporul, acum femeia vreți ? Răcnește groaznic craiul țintind pe cîntăreți. De sus azvîrle spada-i ce fulgere răsfrînge, Și-n loc de viers de aur, zbucnește-un val de ...
Ludwig Uhland - Blestemul bardului
... prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul ... din strune bardul falnic, Adînc vrăjește harfa ce clocote năvalnic ; Dar glasul tînăr urcă divin răsunător, Bătrînul parcă cheamă al duhurilor cor... Ei cîntă veacul de-aur, mărirea cea străbună Și dulcea primăvară, și dragostea nebună ; Ei cîntă tot ce-ncîntă viața pe pămînt, Ei cîntă tot ce-i mîndru și-nălțător și sfînt Curtenii cei mai trufași stau cu plecate frunți, Înduioșați ascultă oștenii cei mai crunți ; Crăiasa, aiurită de dor și chin nespus, Aruncă de la sînu-i un trandafir, de sus. — Mi-ați scos din minți poporul, acum femeia vreți ? Răcnește groaznic craiul țintind pe cîntăreți. De sus azvîrle spada-i ce fulgere răsfrînge, Și-n loc de viers de aur, zbucnește-un val de ...
... Alexei Mateevici - Dumnezeu Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Alexei Mateevici - Noiembrie 1911 O Tu, ce ești Nemărginire În viețuirea vie a firii, În veacuri fără despărțire Treime a dumnezeirii! Duh unu-n toate aflător, Duh nezidit ... împlinește, Zidește, cuprinzând păzește, Al Cărui nume-i Dumnezeu! A măsura adânca mare, A număra a Ta făptură, Chiar de-ar putea o minte tare, Tu n-ai nici număr, nici măsură. Nici duhurile luminate De Tine-n ceruri așezate, Nu cercetează a Ta fire. Gândirea doar spre Tine zboară, Ca în măria Ta să piară, Cum piere-n ... mâine ții Și cu puterea Ta le-nvii, Unești începere, sfârșit, Dai moarte celui ce-a trăit. Scântei, ce risipite cad, Sunt stele ce le-ai semănat. Ca-n dimineți, de soare pline, Omătul lucitor se cerne Prin aerul curat al iernii, Așa-s luminile sub Tine. Lumini aprinse — milioane În nesfârșite ceruri curg, A ... Văzduhuri, ceruri arzătoare Și focuri larg luminătoare În fața Ta-s întunecime, O picătură-n mări căzută Îi cerul pus în rând cu Tine, Dar ce-i chiar lumea cea văzută Și ce ...
Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu
... Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Alexei Mateevici - Noiembrie 1911 O Tu, ce ești Nemărginire În viețuirea vie a firii, În veacuri fără despărțire Treime a dumnezeirii! Duh unu-n toate aflător, Duh nezidit ... împlinește, Zidește, cuprinzând păzește, Al Cărui nume-i Dumnezeu! A măsura adânca mare, A număra a Ta făptură, Chiar de-ar putea o minte tare, Tu n-ai nici număr, nici măsură. Nici duhurile luminate De Tine-n ceruri așezate, Nu cercetează a Ta fire. Gândirea doar spre Tine zboară, Ca în măria Ta să piară, Cum piere-n ... mâine ții Și cu puterea Ta le-nvii, Unești începere, sfârșit, Dai moarte celui ce-a trăit. Scântei, ce risipite cad, Sunt stele ce le-ai semănat. Ca-n dimineți, de soare pline, Omătul lucitor se cerne Prin aerul curat al iernii, Așa-s luminile sub Tine. Lumini aprinse — milioane În nesfârșite ceruri curg, A ... Văzduhuri, ceruri arzătoare Și focuri larg luminătoare În fața Ta-s întunecime, O picătură-n mări căzută Îi cerul pus în rând cu Tine, Dar ce-i chiar lumea cea văzută Și ce ...
Constantin Stamati - Prieteșugul cânesc
... Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede ... o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste...â€� La aceste Roșca răspunse oftând: “Și greu îți pare că este? Dacă noi la un stăpân ne aflăm servind, Și tot de ... le mergea, Și de urechi făr’ de
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteșugul cânesc
... Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede ... o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste...â€� La aceste Roșca răspunse oftând: “Și greu îți pare că este? Dacă noi la un stăpân ne aflăm servind, Și tot de ... le mergea, Și de urechi făr’ de
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
... a căzut de-a curmezișul, De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de-un copac Peste-o liniște de lac, Punte lungă, punte mare, De mi-o poți trece călare. Iar Mușatin tinerel, Trece puntea singurel, Cu pieptarul de oțel, Cu cușma neagră de miel, Cu zeghea albă pe el. Cum venea la vânătoare, Purta arcul pe spinare, Tolbă de săgeți el are; Cu lungi plete pân-pe spate, Dar la frunte retezate. Copilaș în haine strimte, Ușurel mi se mai simte; De ochește-o căprioară, Șoimul pe deasupra-i zboară; De-și întinde mâna-n sus, Șoimu-n palmă i s-a pus; Și tot vine chiuind Și din frunză tot pocnind, Și când ... cum te cheamă? Nime-n juru-i nu era, Numai mierla șuiera, Iară el se cobora Unde apa tremura. Cucul cântă, mierla-i zice: Â Ce cați tu, băiet, pe-aice? Â Crește, codri, și te-ndeasă, Numai de-o cărare-mi lasă, Și te trec în curmeziș, Doar de-oi da de-un luminiș Și în el izvor de ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... ei se-ntind, pe sub valuri, nenumărate brațe de piatră, gata s-apuce vasul și să-l farme-n bucăți la cea mai mică nebăgare de seamă. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. Peste pumnii lor încleștați, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică-n cale. Și în vălmășagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stâncă pare că se mișcă. Deodată apa lunecă de pe zăgazul colțuros și se întinde ca o pânză. Lupta, năprasnica luptă dintre cei doi uriași, cari de aci încolo au a purta străjile României, s-a încheiat. Munții, învinși, se dau la o parte. Zarea se deschide. Din ... În bătaia lunei, turla bisericii, satul, viile, pădurea, toate au înfățișarea fantastică a lucrurilor văzute-n vis. Or fi știind oare pacinicii locuitori de pe acest ostrov din ce vremi de vijelie au rămas zidurile năruite, valurile de pământ și cele patru metereze din preajma satului? Or fi bănuind ei vrodată că, de ...
... Vasile Alecsandri - Năluca Frunză verde alunică! Mircea suie pe potică Și-ntâlnește o fetică Ce purta cofiță-n mână Cu apă de la fântână: ,,Copiliță, stăi să beu, Răcori-te-ar Dumnezeu!" ,,Ba, bădiță, ba, nu vreu, Că mă tem de dragul meu, El mi-a zis să mă feresc De străini ce-i întâlnesc, Că de apă nu le-i sete, Ci de sărutări de fete." Nu te teme, fata mea, Că el de s-a mânia Cu baltagul l-oi lovi, Cu pământ l-oi înveli. ,,Mergi în valea cu sulcină, Că-i găsi o cofă ... la ea năvală da. Înghițea, bietul, o dată Și-l lovea dorul de fată. Înghițea de două ori Și-l apucau reci fiori. Înghițea iar de trei ori Și cădea mort între flori! Românul a păstrat multe obiceiuri și crezuri din timpul păgânismului, pierzând simțul mitologic acelor datini. Așa ... vântului dintr-un vas și chiar a vărsa o parte din băutură pân-a nu duce vasul la gură. Acest soi de libație el o face pentru ca să alunge nălucile morților ce ...
... n-are încotro. — Ei, las' că vă judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat. Cu mine v-ați găsit de jucat? Am să vă mușurluiesc de au să râdă și câinii de voi! Și odată se îmbracă și se înarmează Ivan cu toate ale lui și, ieșind afară, începe a face un tărăboi de s-a sculat toată ograda în gura lui. — Dar ce-ai pățit, mă pohonțule, de te-ai sculat cu noaptea-n cap și faci așa larmă, ziseră oamenii boierului, care dau chiori unul peste altul, de parcă aveau orbul găinilor. — Ce să pățesc? zise Ivan dârz. Ia! am căptușit niște iepuroi și am de gând să-i jumulesc. Boierul, în zgomotul ista, se scoală și el și întreabă: — Ce vuiet e acolo prin ogradă? — Ia, mai toată noaptea nu ne-am putut odihni din pricina rusului celuia. Dracul știe ce are... Cică a prins niște iepuroi și vrea să-i jumulească, să iertați d-voastră! În vorbele aceste, numai iaca ce se înfățișază și Ivan înaintea boierului, cu turbinca plină de draci, care se zbăteau ca peștii în vârșă. — Iaca ...