Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE CÂND
Rezultatele 801 - 810 din aproximativ 2262 pentru PE CÂND.
George Coșbuc - Nunta Zamfirei
... fost, Și Bardeș cel cu adăpost Prin munți sâlhui. Și alții, Doamne! Drag alint De trupuri prinse-n mărgărint! Ce fete dragi! Dar ce comori Pe rochii lungi țesute-n flori! Iar hainele de pe feciori Sclipeau de-argint. Voinicii cai spumau în salt; Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vântul viu vuia, Vrun prinț mai tânăr când trecea C-un braț în șold și pe prăsea Cu celălalt. Iar mai spre-amiazi, din depărtări Văzutu-s-a crescând în zări Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socri mari ... cale-ales alai De sfetnici mulți și mult popor Cu muzici multe-n fruntea lor; Și drumul tot era covor De flori de mai. Iar când alaiul s-a oprit Și Paltin-crai a stărostit A prins să sune sunet viu De treasc și trâmbiți ... toată-n tot Frumoasă cât eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. Și ea mergând spre Viorel, De mână când a prins-o el, Roșind s-a zăpăcit de drag, Vătavul a dat semn din steag Și atunci porniră ...
Gheorghe Asachi - Soția de modă
... Gheorghe Asachi - Soţia de modă Soția de modă de Gheorghe Asachi Un boieri ce întâlnisă, dup-o lungă nevedere, Pe un june, îl urează și apoi i zice: Vere, Când în casă-ai azi odorul ce atâta ai vânat, Te urez, al meu dorite, iac-amu te-ai însurat! Mulțămim! Ce vra să zică astă ... de libertate între sclavi mă văd înscris. Vine ziua să purcedem, doamna mea-i de rea umoare; Mă întreabă: Cu ce mergem? C-o caretă, pe resoare. Pe resoare! Nu pe arcuri ce acum s-a fabricat? Noroc că așa trăsură în cărți unul a jucat; Cumpărat-o-am și iacă, să ... asemene sarcasme, care foarte m-a pătruns, Iacă-n urmă, cătră sară, la moșie am agiuns. Casnicii ne-ntâmpinară cu timpani și alăute. Pe vătavul ea respins-au, când vru mâna să-i sărute. Stăm la scară; doamna iesă cu gaița și cu cățel, Recomând p-al nostru paroh, nici nu caută la el ... pot stânge, m-am ars, nasu-mi s-a umflat, Iar soția mea, văzându-mă, de râs mai c-a leșinat. Când ...
Ion Luca Caragiale - Grația domniței
... mprejuru-i acea tinerime Face-atâtea jertfe cu așa cruzime. Totdeun-un suflet c-al ei delicat Cu cruzimi de-acestea greu va fi-mpăcat! Pe când lăcrimează, iată că de-odată, Din desiș, în față-i un cerb se arată, Cu bogate coarne, cu pasul ușor, Asudat de goană, cu ochi ... omoare. Dar și al ei mire, iată-l că sosește, Arma-n sus ridică și ochind țintește, Ca un vultur aprig, cu sulița-i lungă, Pe cerb, drept în coaste, vrea ca să-l străpungă. „Nu! strigă Domnița! Nu da, dragul meu! Pe-acest cerb, sărmanul, vreau să-l mântui eu; Căci mie-n genuche, el s-a prosternat, Convins că de mine poate fi salvat ... ea a dezsarmat Brațul ce-al său mire ține ridicat. Mirele-i se lasă-ndată-nduioși, Către cerb se-ntoarce cu blândețe, și, Când vin toți curtenii cu armele-ardicate, Junele îi zice: „Mergi în libertate!â€� Mult poate femeiea!... cu grația sa. Orice răutate ea va dezarma ...
Ion Luca Caragiale - Cam târziu...
... poate, de opt ani... Dar e curios lucru, domnule, cum să ne aducem aminte de el, așa... Și toți trei prietinii tac și stau mirați pe gânduri. Câtă vreme nu vorbesc, gândurile lor umblă departe pe cărările pe cari ei le-au bătut odinioară în tinerețe, întovărășiți de Costică Panaite; și cu cât mai mult umblă acele gânduri, cu atât le reînviază în ... tovărășie cu un unchi al lui; în tot timpul de opt ani, n-a mai venit la București decât de două-trei ori, când, deși a stat aci câte o săptămână, nu a avut plăcerea să-ntâlnească pe vechii lui prietini, fiindcă „s-a-ncurcat cu alții!" și că acuma e foarte mulțumit ca i-a putut în ... curios e că și dânsul avea o presimțire; venind în birje dinspre Matache Măcelaru către centru, îi trecuseră prin gând atâtea și-atâtea amintiri de pe vremea când petreceau toți patru, studenți săraci, împreună. — Ei! frumoase vremuri! exclamă unul. — Ei, aș! răspunde amicul Costică. — Nu mai apucăm noi așa vremuri ... ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... aibă grijă călătorul când postașul îi zice: Nu te teme, domnule, că ești cu mine! Cine a văzut o horă veselă învârtindu-se pe iarbă la umbra unui stejar, sau dansul vestit al călușăilor , sau munteneasca , sau voiniceasca și s-a putut opri cu sânge rece în ... fratele său, poporul român. Aruncă-ți ochii la oricare român, și-l vei găsi totdeauna vrednic de figurat într-un tablou. De va ședea lungit pe iarbă, la poalele unui codru; de va sta pe picioare, rezemat într-un toiag, lângă o turmă de oi; de va sălta în horă, vesel și cu pletele în vânt; de se va coborî ... o cărare de munte, cu durda sa pe spinare; de se va arunca voinicește pe un cal sălbatic; de va cârmui o plută de catarguri pe Bistriță sau pe Olt ș.c.l.; ... oricum l-îi privi, fie ca plugar, fie ca cioban, fie ca postaș, fie ca plutaș, te vei minuna de fireasca frumusețe a ... vei încredința că un zugrav n-ar putea nicăieri să-și îmbogățească albumul mai mult și totodată mai lesne decât în țările noastre. Vezi-l pe român ...
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut
... iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă ... ne fericim... Căci bietul om liman nu are și timpul nu ne-așteaptă Trece, și noi pierim. Dar, timpule, se poate atât să pizmuiești, Menuntul când amorul doi tineri fericește, Pe care mai în grabă ți-au plăcut să-l răpești, Decât pe-acel ce ne mâhnește? De ce n-am putut oare cursul lui să poprim? De ce în grab’ să piară și-n secole să treacă ... ale tale ape limpezi, sau tulburate, În ale tale țărmuri ce ne-ncetat stropești Cu-a tale valuri spumegate; În zefirul ce geme pe-al tău luciu zburând, În lunca de ...
Constantin Stamati - Timpul trecut
... iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă ... ne fericim... Căci bietul om liman nu are și timpul nu ne-așteaptă Trece, și noi pierim. Dar, timpule, se poate atât să pizmuiești, Menuntul când amorul doi tineri fericește, Pe care mai în grabă ți-au plăcut să-l răpești, Decât pe-acel ce ne mâhnește? De ce n-am putut oare cursul lui să poprim? De ce în grab’ să piară și-n secole să treacă ... ale tale ape limpezi, sau tulburate, În ale tale țărmuri ce ne-ncetat stropești Cu-a tale valuri spumegate; În zefirul ce geme pe-al tău luciu zburând, În lunca de ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... salonului, bărbatul își mănâncă o mustață și aruncă asupra lui D. fulgerătoare căutături.) SCENA II N. B. Această scenă se petrece într-un salon mic, pe care francezii îl numesc boudoir , alături cu salonul de joc. El este luminat prin două lămpi cu gazojen, care răspândesc o palidă lumină pe tapiseria bogată, pe mobilele elegante și pe etajerele pline de bronzuri artistice și de porțelane pețioase care împodobesc acel locaș misterios. Trei dame tinere s-au retras în el, urmărite fiind de ... sfârșit, și cântă următoarea romanță cu un glas limpede și duios:) Ce gândești, o! Margărită, Când de visuri ești răpită Într-al nopții miez senin, Când din luna zâmbitoare Vine-o rază călătoare De se joacă pe-al tău sân? Nu crezi tu, o! Margărită, C-acea rază fericită Este gingașul meu dor Ce-i trimis din depărtare Să-ți aducă-o ... DAMELE: Fii liniștit; vom râde cât se poate de încetișor. (Domnul X se pune la clavir, face câteva acorduri armonioase, și apoi cântă următoarele versuri, pe o melodie plină de lacrimi:) Adio... ah! niciodată N-am crezut că pe ...
... noastră duioasa-i lumină, Și-n lunca pătrunsă de razele ei Zburau caii noștri cu aripi de zmei. Mergeam noi în cale ca umbre tăcute, Pe-un covor de frunze, pe cărări pierdute, Și-n tăcerea nopții ce ne-nconjura, Sufletele noastre ca și noi zbura, Zbura ca doi îngeri din stele în stele, Dându-și ... de foc La capătul luncii s-opriră pe loc. Iar dulcele înger, pătruns de simțire, Îmi zise atunce, cu-o dulce zâmbire: Acum este ora când geniul sfânt Aude și vede minuni pe pământ. E ora ferice de sfântă uimire Ce-n suflet revarsă fiori de iubire. Spune-mi dar acuma, tu, ce ești poet, Ce poezii cântă ... Și sufletul meu vesel la tine se închină, O! scumpa mea Elena! o! drag îngerul meu! Când soarta vru să intru în rai de fericire, Când ochii mei pe tine zâmbind te-au întâlnit, Un fulger, o scânteie de vecinică iubire, Din ochii tăi pornită, în sânu-mi au lucit. Ș-atunci în altă ... tainicu-i suspin: Ferice de acela a căruia privire, Trezind în al tău suflet un fraged, dulce dor, Ar face ca să nască ...
Ion Luca Caragiale - Guvernul și modificarea art. 7
... în această privire. Lăsăm la o parte introducerea articolului, unde Românul se felicită că, grație guvernului roșu țara este acum sosită într'o stare politică, pe care nici cei mai geniali și mai îndrăzneți eroi ai trecutului n'ar fi cutezat s'o viseze; ceea ce este important să relevăm sunt ... a se șterge restricția contrară spiritului tolerant al țărilor celor mai culte, nu are să se tocmească nici acuma mult la trecerea acestei cestiuni. Când o operațiune, - zice Românul - oricât de dureroasă și de delicată, este recunoscută ca necesară, chirurgul prevăzător nu cată s'o amâne. El se teme de ... facă astăzi această denunțare în contra conservatorilor; acest organ al unui partid ce se intitulează partid național nu se rușinează a denunța Europei pe partidul adversar, că umblă să scape de soluțiunea cestiunii israelite prin subterfugii, pe când partidul liberal, având a lupta cu cel conservator, are scopul determinat de a întregi ideile liberale din Constituție. Această denunțare nerușinată ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... n-are încă doisprezece ani; după un drum de două zile, sosește, cu chiu, cu vai, la București. În urmă — din atâta viață irosită pe meleagurile acelea, unde neam de neamul ei n-avea să se mai întoarcă — nu mai rămânea decât un nume, crestat pe-o cruce de lemn, în cimitirul satului: "Ion Grigorescu". Înainte... se făcea parcă și mai pustiu, și mai întuneric. Trăia în București, în mahalaua Cărămidarilor ... Grigorescu, unchiul marelui pictor, care era și el zugrav de biserici." — Tu ești, Ruxando? Și două brațe se deschid, cu drag, să-i cuprindă pe toți. Ce încăpătoare sunt casele săracilor! Copiii parcă s-au trezit acolo de când lumea. Cu veselia, cu strigătele, cu jocurile lor au pus numaidecât stăpânire pe casă, pe curte, pe uliță. Numai Nicu sta totdeauna retras. Gălăgia celorlalți îl speria. Mișcările lor violente îl fâceau să se depărteze, înfricoșat ca de o primejdie. Era un ... ar fi deschis pentru întâia oară marii lui ochi fulgerători. Poate că și unde-l vedea așa plăpând îl iubea mama lui mai mult decât pe ceilalți. Într-o zi, când i-au adus mort