Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 821 - 830 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
Vasile Alecsandri - Cântecul călugărului
... focul, pădure, Ș-ai cădea sub o secure! Arde-ar lemnele din tine Cum arde inima-n mine, Să-mi fac drum pân' la vecine, Și de sus, din mănăstire, Unde zac în părăsire, Să văd cârduri de copile Care mă sfârșesc de zile, Și să văd pe draga mea Care m-am iubit cu ea În copilăria mea. N-ar avea loc în pământ Și l-ar bate Domnul sfânt Cine m-a călugărit Și de ea m-a despărțit! Eu n-am fost de pustnicie, Căci am fost de voinicie, Nici am fost de mănăstire, Ci de ...
... Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum ... poarta țarinei stătură. Stăpânul său se coborî, deschise poarta, căci jitarul lipsea, nu mai încălecă, îi aruncă dârlogii peste oblâncul șeii, de-i încordă gâtul, și porni pe jos. În mijlocul satului, lângă biserică, se opri. Ajunsese la crâșmă. Pe lavițe, femei, moșnegi și câțiva copilandri stau cu pieptul peste masă, cu capul sprijinit de mână, cu ulcelele dinainte. Stăpânul îl duse din dos, lângă un gard, și
Ion Luca Caragiale - Diplomație
... vine vorba asta de diplomație? — Ei! uite, nene, este un secret, care nu poate să-l aibă orișicare... Se uită așa nu știu cum, și-l aduce pe om cu vorba, și iar se uită, și iar cu vorba, și iar se uită — e ceva de speriat, pe onoarea mea!... Dar aici e un caz mai greu: bătrânul e al dracului!... — De unde ... cu zel și activitate, să mă suprimați?" „Trebuiesc economii, domnule Mandache. Sunteți în biurou trei șefi de masă; rămâne un șef la toate mesele și un șef de biurou, și-nțelegi bine, dumneata ca netitrat..." Că hâr! că mâr! nu se poate și nu se poate! Ce fac eu? dau fuga acasă și-i spui nevestii. Aleargă nevasta degrabă, cere audiență la directorul, la secretarul general, la ministru, și cu diplomația ei, mă-nțelegi, îi traduce pe toți... — Și nu te suprimă... — Stăi, să vezi... A doua zi, mă cheamă directorul si zice: „Domnule Mandache, ai scăpat! ți s-a ... ministru, și... — ...
Dimitrie Anghel - Moartea babacului
... bietului bătrîn nimeni nu știe. Uitat și părăsit zile întregi, fără mîncare, nespălat și murdar, așa trăia sărmanul. Vigoarea ce era însă în el rezista cu o uimitoare putere. Ca un arc se încovoiase uriașul trup, nenumărate erau zbîrciturile și ieroglifele pe tîmplele și în jurul ochilor lui. Umflate, vinele șerpuiau și se încolăceau pe uscatele lui mîini palide, dar ca un copac uscat și noduros el urma să trăiască. Nesfîrșite îi păreau zilele și nopțile, și, cît timp a putut să mai gîndească și să-și aducă aminte, de multe ori i se părea că trăiește de cînd lumea. Își amintea ca într-un vis de căsuțele lui străvechi, în care ... o sută de ani hodinea, genele abia făceau o umbră viorie, cununa de păr alb arunca lumini argintii, mîinile palide, ca de sidef, țineau crucea, și totuși numai moartea parcă lipsea și nu era nicăirea. Și lumea începu să perinde, figuri grave, expresii severe, negre siluete cu albe colțuri de batiste, chipuri chinuite ca să pară triste, melancolice atitudini de deznădejde. Gesturi de părere de rău se schițau și banalele cuvinte de condoleanță cădeau dimpreună cu
Alecu Russo - Scrisori (Russo)
... îndemânatică ca să urmeze închipuirea frumoaselor planuri pe care le întrevăd! Un mare popor cu o mare ca întăritură, două fluvii care se numesc Dunărea și Nistru drept centură, cu sânge roman în vine, și nici Moldova cu fiicele ei, nici Transilvania ori Banat, ci un pământ românesc cu o mare capitală, care s-ar chema Roma, dacă vrei, cu mari piețe numite Piața Poporului, Piața Traiană, Piața lui Ștefan, Piața lui Mihai, Piața Moldovei, Piața Banatului, Piața Ardealului. Și apoi putere, fericire, mărire, glorie! Frericiți nepoții noștri! Și noi fericiți că am putut, bine ori rău, contribui la acest lucru. Abia ieri am aflat despre revoluție. De patru săptămâni m-am pierdut în ... nu ne lăsăm încurcați în relații care ne vor îngreuia. Ungurii sunt la aman, ultimatum-ul nostru trebuie să fie: dacă nu independența aparte ori cu noi a românilor de aici, cel puțin recunoașterea unei naționalități deosebite a Banatului, a Transilvaniei și a românilor din Ungaria, care, toți, se ating prin teritoriu, cu limbă, instituții, reprezentare. Românii speră în noi! Desfacerea Ungariei este inevitabilă... Așa că sunt la ultimele mijloace, furcile, violența și terorismul. Și ...
George Topîrceanu - Mircea Dem. Rădulescu: Nocturnă
... Dormi, frumoasa mea! De-acum Noaptea luminoasă Ca o undă de parfum Năvălește-n casă. Luna clară din neant Pune pe covoare Străluciri de diamant Și mărgăritare. Ea privește ca-n extaz Bluza ta lejeră Și pantofii de atlaz Lângă etajeră. Și trecând prin buduar, Raza-i ce se rumpe Luminează un lavoar Cu flacoane scumpe... Luna toarnă pe parchet Blonde tuberoze Și-ți dezvăluie discret Sânurile roze, Când dantelele din pat Tremură-n lumină Pe culcușul tău curat De olandă fină... Dar visările ce trec, Ca să ... Cu lumină verde. Din oglinzi piciorul fin Pe mătasa moale Se răsfrânge ca un crin Cu nuanțe pale. Dormi! Amorul rafinat Cheamă deopotrivă Spre minciună și
Ștefan Octavian Iosif - Copila din străini
... Friedrich Schiller Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 12 martie 1895 Într-un cătun, pe la Florii, Venea în orice primăvară, Cu cele dintîi ciocîrlii, O mîndră, tainică fecioară. Ea nu era născută-n plai, Nu se știa de unde este, Și urmele i le pierdeai La despărțire, făr' de veste. În sfînta ei apropiere Era atîta-nsuflețire, Dar o nobleță, o putere O-ndepărta de iscodire ... Din cîmpii cei mai roditori, De rouă plini și plini de soare, Cu drag le împărțea apoi, Unuia fructe — altuia flori: Bătrîni în cîrji și juni vioi Mergeau spre casă zîmbitori. Și
Friedrich Schiller - Copila din străini
... Friedrich Schiller Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 12 martie 1895 Într-un cătun, pe la Florii, Venea în orice primăvară, Cu cele dintîi ciocîrlii, O mîndră, tainică fecioară. Ea nu era născută-n plai, Nu se știa de unde este, Și urmele i le pierdeai La despărțire, făr' de veste. În sfînta ei apropiere Era atîta-nsuflețire, Dar o nobleță, o putere O-ndepărta de iscodire ... Din cîmpii cei mai roditori, De rouă plini și plini de soare, Cu drag le împărțea apoi, Unuia fructe — altuia flori: Bătrîni în cîrji și juni vioi Mergeau spre casă zîmbitori. Și
Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri
... potrivite cu puterile sale. Giocul cărților, berbantarie și curvăsăriile nu îi lasâ în sfârșit nici celi de îngropări. Prostime, care îl numești darnic, îi plătești cu binecuvântări, încât dă și cu îndurări îndată ci nu mai are nimicâ. El o are mai de cinste să-s numascâ un nemăsurat cheltuitori decât cu minte. El împarte de o potrivi avere lui cu prietini și vrăjmași. Cine îl știi înșălĂ¡ mai frumos, aceluia îi dă mai mult decât celoralalți: el faci aceea ci poftește inima lui. Nu ari alți povățuitori ... prin Sfânta Scriptură să-i arate înșălăciune disidemoniei lui, acela este neândumnezăit. Aceli ci el slăvești trebui să fie evanghelii, și părerea lui moare împreunâ cu dânsul. CAPITOLUL AL 7-LE - PENTRU ÎNDRĂZNEALA CE FĂR CUMPĂNIRI Nesocotitul îndrăzneț să poate asămăna cu o înalți zidiri cari stă pe stâlpi putrezi. Toate faptile lui sunt îndrăzneți piste măsură, primejduincioasă, nesocotite, și foarte rar folositoare, întinde vetrile și pe furtună, ca când ar vrĂ© să-s lupte cu vânturile și cu valurile: el socotești că trebui numai să poronceascâ norocului, și toate lucrurile ominești și firești
Mihai Eminescu - Din Berlin la Potsdam
... Drum de fier, precum se știe. Dară nu se știe încă C-am luat bilet de-a trie, C-am plecat de dimineață Cu un taler și doi groși... Și de gât cu blonda Milly, C-ochi albaștri, buze roși. Zice Brahma, tata Brahma, Cum că lumea asta nu e Decât arderea-unei jertfe Într-o vecinică cățuie ... mmel! Ș-o bucată de păstramă. Zice Darwin, tata Darwin, Cum că omul e-o maimuță  Am picior de maimuțoi, Milly-nsă de pisicuță. Și mă urc în tren cu grabă Cu o foame de balaur, Între dinți o pipă lungă, Subsuori pe Schopenhauer. Ș-acum șuieră mașina. Fumul pipei lin miroasă, Sticla KĂ¼mmel mă invită ...
... ducea o cruce; și-ngânând cântarea sfântă După el bătrânul preot vine-ncet în sfântu-i port; Duc pe umeri patru oameni un sicriu sărac, și cântă. Ștefan își oprește calul și de milă se-nspăimântă Cât de singur e-acest mort! El descalecă și-azvârle straiul ce de-argint străluce, Unui pagi el lasă calul și s-apropie grăbit De sicriu, și-urmând sicriul, umilit își face cruce Și, purtând în mână coiful, după mort încet se duce Ca dup-un amic iubit. Sfetnicii și-oștenii țării stau mirați și n-au putere Să-nțeleagă cine-i mortul cel necunoscut ca viu, Văd în capul gol pe Ștefan și zdrobit ca de-o durere Își descopăr și ei capul și s-apropie-n tăcere Și se duc după sicriu. Și cu guri făr de răsuflet stă mulțimea-ntâmpinată De-acest mort urmat de Vodă și de curtea sa, pe drum; Nici ei nu-nțeleg convoiul, dar pornesc cu el deodată, Și mulțimi mereu s-adună spre mulțimea adunată, Neștiind de ce și cum. Și pe stradele Sucevei, înnorate-acum de jale, După mortul fără nume se strecoară lungul șir De popor, de domn și sfetnici și