Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN DOUĂ
Rezultatele 831 - 840 din aproximativ 1043 pentru ÎN DOUĂ.
George Topîrceanu - Un începător de talent: Apostrofe la lună
... de George Topîrceanu "Per amica silentia lunae..." Glob rătăcitor de stâncă rece, tristă ca mormântul, Fiică stearpă a-ntâmplării, lună, soră cu pământul, În zadar de mii de veacuri, tu cu raze-mprumutate Fermecat-ai paraziții uriașului tău frate! Arc văpsit pe bolta rece de-un penel muiat în ... lumea asta, când lucești în noaptea tristă, N-ar voi să fii monedă, să te lege-ntr-o batistă? Sloi de-argint ce se topește în azurul dimineții! Veșnic te-au iubit amanții, veșnic te-or cânta poeții Lăudând în osanale mincinoasa ta splendoare, Dar tu vei rămâne veșnic rece și nesimțitoare. Apariție banală ca un fund de farfurie! Talere cu două fețe! Cap de ... Conrupătoare de minore! Cantalup! Cum poți tu privi de veacuri globul nostru de argilă Și atâta suferință, — fără să te stingi de milă? Pieri în
Grigore Alexandrescu - Câinele soldatului
... n mare mâhnire Părea adâncit. Acum tot e gata pentru îngropare, Acum ridic trupul pe mâini de soldați, Cinste hotărâtă acelora care Mor pentru-mpărați. În fruntea paradei câinele pornește, Din ochii lui pică lacrimi pe pământ, Ca un iubit frate el îl însoțește Până la mormânt. Aci se oprește, aci ... dai ajutor. Apoi când străinul de milă voiește A-l trage deoparte și hrană a-i da, El își pleacă capul, în pământ privește, Și nimic nu vrea! De două ori noaptea cu umbrele sale Emisferul nostru l-a învăluit, Și sărmanul câine din locul ...
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
... ce nu putea s-o mai topească nici o primăvară îi împodobea statornic fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul ... pe rînd, însetate și lacome guri roze s-au întins spre sînul ei, rînd pe rînd, oglinzile au arătat-o tot alta : cînd cu lacrimi în ochi, cînd cu zîmbetul pe buze, cînd cu lumină pe frunte, cînd cu întunerec în suflet. Și alba rochie de spumă a urmat să doarmă în sicriul ei, pentru moarte păstrată, pentru ultima găteală care avea să meargă albă în întunerec, pentru ultimul somn care avea să resfire aur pe beteală subt negrul portal la pragul căruia străjuiește un înger cu torța întoarsă spre pămînt ... conturul lui de fată, redevenit mic, lutul se modelase din nou pe tiparul rochiei de mireasă, multele zile și nopți ale unui veac reîncăpuse iarăși în marginea trupului ce abia purtase douăzeci de ani, și rochia nevrîstnicei îngăduise pe mult bătrîna ca să-și găsească adăpost în ...
... durere. — Singur în America sau singur în Europa nu e totuna pentru mine? observă Alexis suspinând. Deodată, Margărita își ridică ochii, îi ținti drept în ochii lui Alexis și zise, inspirată de-o gândire ademenitoare: — Dar... dacă voi veni și eu la primăvară în Paris... sau la vară... sau la iarna anului viitor, îmi promiți că te-oi găsi acolo? — Promit să mă aflu în orice parte a lumii vei merge și oriunde vei dori ca să fiu. Figura Margăritei se lumină de focul unei bucurii nemărginite; și ... contradansului Alexis o duse la locul ei, tânăra mireasă îi zise strângându-l de mână: —Mă încred în cuvântul d-tale. El se închină în tăcere și peste puțin timp ieși din bal, purtând în sufletul lui o comoară de simțiri vesele și dureroase, care îi aduceau în ochi când lacrimi amare de desperare, când dulci lacrimi de fericire! II Cu patru luni înainte de scenele descrise în capitolul precedent, Alexis se întorcea din străinătate, unde își terminase studiile. Era pe la finitul toamnei, atunci pe când în țara noastră ploile încep a fi
Cezar Bolliac - Sonet (Bolliac)
... Cezar Bolliac - Sonet (Bolliac) Sonet de Cezar Bolliac La anul 1839 Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie; De două veacuri jalea îți crește ne-ncetat! Traian se miră, plânge, privește-a ta câmpie Ce-o ... știi că te-a trădat! Pe cine aștepți oare s-aline-a ta durere? Pe-acela ce te suge? te calcă în picere? Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron? Te amăgești!... Dar, află și crede în tăcere: Oricare slăbiciune în chinuri ia putere... În
... tritoni și fauni aruncă eternul lor joc de apă peste nimfele care înoată și se strevăd în apele limpezi din havuzuri, a rămas în urmă, iar adăpostiții palatului de marmoră scumpă, din seminția ghebosului senior, s-au împrăștiat în lume, și astfel o ramură ruptă și adusă de vînt a ajuns și pe pămîntul țării noastre. În Iași, pe vremea aceea era belșug, și un străin ce venea din alte lumi era bine primit și îmbrățișat, căci aducea vești noi și putea ... o statuie minunată, făcută de un artist dintr-un pămînt obosit și netrainic, s-a năruit curînd, murind pentru cea din urmă oară în tine. • Am întrerupt notele cîteva zile și caut să reiau firul perdut... Cînd le începusem, în vazele japoneze din odaia mea erau cîteva flori. În unul, garoafe, în celălalt, trandafiri. Trandafirii, unul după altul, fețe albe și roșii și-au plecat paloarea și purpura pe marginea văzului, apoi s-au scuturat înfrățindu-se ... lovească în capetele boilor, stropind zăpada cu sînge. Ochii aceia fioroși, în ...
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... alăturea. Cochetă și naivă, ușoară și nepăsătoare, și totdeauna veselă: iată Eleonora. Era un flutur atras de orice miros, un capriciu legănat de toți zefirii. Doi ani trecură, și Eleonora nu pierdu roșața din față, nici veselia din ochi. S-ar fi zis că în fiecare dimineață ea reîntinerește. Pieptul ei nu cunoștea suspinul. Ea plutea în viață cum plutește scoica fragedă pe mare, ale cărei valuri o mână orișiunde, dar nu o cufundă. Ea intrase pe poarta cea mare a ... îmbrăcăminte. Dacă fiecare dintre amicii Eleonorei izbutea să capete câte ceva din favorurile ei, el însă nu izbutea la nimic, și invidia îl frământa adânc în inimă. El ura pe toți amicii Eleonorei, iar pe dânsa o ura și mai mult, căci era om rău și se simțea atins în mândria lui de neizbândă. Nimic însă din cele ce se petreceau în sufletul lui nu se oglindea pe față-i. El avea una din acele figuri de ceară cărora împrejurările știu totdeauna să le deie înfățișarea ce ... iar acesta, cu sângele iute, cum e omul la vârsta de 22 ani, nu știa ce să gândească de această ființă care avea atâta libertate în ...
Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21
... cĂ©lia care nu sunt desăvârșit le împlinĂ©ște, acelaș să-m dea și mie putĂ©re și ajutoriu, ca să pociu zice puține cuvinte în slava lui Dumnezeu și întru cinstea și lauda Născătoarei de Dumnezeu. VĂ©de-să în sfânta Scriptură, la a treia carte a Împăraților, la al 6-lea cap, cum că împăratul Solomon au făcut casa Domnului ... prin îngerii săi. Întră în Sfânta Sfintelor, ca ceiia ce ți să cuvine să auzi tainele cĂ©le acunse și preaslăvite ce s-au grăit în cămările cĂ©le cerești, că tu vei să naști pre ziditoriul a toată făptura. Întră de te fă mijlocitoare mântuirii omenești. Și întorcându ... cu acĂ©ste puține cuvinte ce am zis, înțelĂ©gerea noastră cea de pre urmă iaste cum că pentru 2 lucruri au întra sfânta Fecioară în Sfânta Sfintelor: una pentru ca să se curățească de păcatul cel strămoșesc prin mijlocul cuvântului celui de bucurie ce aștepta să-i vie cu arhanghelul ... puterii celui de sus să priimească în pântecele ei pre Fiiul și cuvântul lui Dumnezeu. Drept acĂ©ia dară trebuiaște și noi, când vom întra
Alexandru Vlahuță - La vatra rece
... vatra rece La vatra rece de Alexandru Vlahuță I Oblonitu-mi-a fereasta Gerul, cu-a lui flori de gheață, Și, în toată casa asta, Eu sunt singura viață. Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că suntem doi, Aș mai sta cu el de vorbă, Mai uitând cele nevoi; Ne-am pricepe-nde noi plânsul, Eu cenușă el scântei, Câte nu mi-ar ... spune dânsul Dun poveștile cu zmei! Anevoie vremea trece Când urâtul greu te-apasă. Ce ursuză-i vatra rece! Parc-aș sta c-un mort în casă. II Se aude-n horn nebunul Viscol, aprig vâjiind, Și din strășini, câte unul, Cum cad țurțurii plesnind; Sună-n crengile lovite Uscat zgomot ...
Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2)
... Ştefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2) Elegie de Ștefan Octavian Iosif În amintirea poetului I. Păun-Pincio O, scump prieten, mă gândesc la tine Și-s ani de când ai fost uitării dat; Nu știu de ce ... Ce mi-o spuneai așa duios și-ncet. Prieten mort, ți-aduci aminte oare De zilele seninei primăveri, Când îndrăgeam un fluture, o floare, Ca doi șăgalnici și naivi truveri? Ori, rătăcind pe lună prin alee, Visam la vreo domniță-ntr-un castel, Balconu-mpodobit cu azalee Și scara de mătase ... cinstea-i vorbă goală, Că totu-i fals și sterp, n-ai fi văzut Cum cel mai bun prieten te înșală Cu cât mai mult în el te-ai încrezut? Și n-ai fi plâns, ca sub lumina stelei La Getsemani, marele Isus, N-ai fi strigat în spasmele-ndoielii: "O, Eli, Eli!..." către Cel-de-sus? O, mi-amintesc de ziua-ngropăciunii, De drumul spre mormânt de la spital, De steagul roșu ...
Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul
... câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu știe. De-aceea alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ș-apoi atunci, văzând și făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac ... i vorbă că am văzut eu și destui bărbați mult mai ticăiți și mai chitcăiți decât cea mai bicisnică femeie. Și așa, trezindu-se el în multe rânduri vorbind singur, ca nebunii, sta în cumpene: să se însoare... să nu se însoare?!... Și, ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară, ba la ... toată nădejdea. Amu, într-una din zile, flăcăul se scoală de noapte, face mămăligă îmbrânzită și ce-a mai dat Dumnezeu, pune mâncarea în traistă, înjugă boii la car, zice Doamne-ajută și se duce la pădure, să-și aducă un car de lemne. Și ajungând el în pădure pe când se mijea de ziuă, a tăiat lemne, a încărcat carul zdravăn și l-a cetluit bine ...