Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 831 - 840 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
... ducea o cruce; și-ngânând cântarea sfântă După el bătrânul preot vine-ncet în sfântu-i port; Duc pe umeri patru oameni un sicriu sărac, și cântă. Ștefan își oprește calul și de milă se-nspăimântă Cât de singur e-acest mort! El descalecă și-azvârle straiul ce de-argint străluce, Unui pagi el lasă calul și s-apropie grăbit De sicriu, și-urmând sicriul, umilit își face cruce Și, purtând în mână coiful, după mort încet se duce Ca dup-un amic iubit. Sfetnicii și-oștenii țării stau mirați și n-au putere Să-nțeleagă cine-i mortul cel necunoscut ca viu, Văd în capul gol pe Ștefan și zdrobit ca de-o durere Își descopăr și ei capul și s-apropie-n tăcere Și se duc după sicriu. Și cu guri făr de răsuflet stă mulțimea-ntâmpinată De-acest mort urmat de Vodă și de curtea sa, pe drum; Nici ei nu-nțeleg convoiul, dar pornesc cu el deodată, Și mulțimi mereu s-adună spre mulțimea adunată, Neștiind de ce și cum. Și pe stradele Sucevei, înnorate-acum de jale, După mortul fără nume se strecoară lungul șir De popor, de domn și sfetnici și
... Alexandru Macedonski - Naiada Naiada de Alexandru Macedonski Printre verdeața smălțuită De flori cu vesele culori Se scurge apa încrețită De-ai zorilor fiori. Iar lângă țărmul cu răchite Răsare goală până-n brâu, Cu sânuri albe și-mpietrite, Naiada limpedelui râu. Și pe când vântul o sărută Cu șiretlic de vagabond, Ea zâmbitoare și
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel)
... cine să se întoarcă, mînele mele spre cine să-și întindă deznădejdea. Și tu erai duioasă, mamă... Puținele cărți ce au rămas de la tine, cu pagini însemnate pe margini, spun că ți-era drag să visezi, povestesc că te-au încîntat și pe tine vorbele sonore și ritmata cîntare a versurilor. Ai visat și tu, și mi-ai lăsat partea asta și mie, hărăzindu-mi putința de a mă înduioșa și de a-mi aduce aminte de toate. Aci însă am fost mai aproape de tine. Muezinul, ce iese în cerdacul minaretului cînd se ... lumea și nu știu de ce mînele lui întinse spre cer mi-au spus întotdeauna mai mult decît semnul crucei. Albele moschee m-au fermecat și m-au atras la pragul lor ; tristele și neîngrăditele cimitire, cu norodul lor de pietre îngropate în pămînt, mi-au povestit mai multe decît lespezile noastre... Cu ochii tăi le văd eu, desigur, toate acestea, cu sufletul tău le simt, fără îndoială ; de aceea nu mi-e dragă luna, decît cînd se ridică în crai nou. Și totuși, abia dacă pot să-mi aduc aminte cum era fața ta, căci o negură te învăluie și
... la naltul soare s-au văzut ajuns. Soarele îndată pe mîndrul Gherlan L-au primit tocma ca p-un capitan. I-a vorbit cu cinstc și l-a întrebat: Să vie la dînsul cum s-a întîmplat ? Gherlanul atuncea compliment făcînd, Către el răspunse în asfel zicînd ... Luminate soare al naltului cer, De-ți fac supărare, iertăciune-mi cer. 'Eu sînt, cum știi bine, marele Gherlan, Care peste șoareci sînt azi capitan, Și am bogăție, trăiesc fericit, Numai despre una sînt nemulțămit. Că nu găsesc fata după placul meu, Cu neam de potrivă-mi să ma-nsor și eu, Doresc să am socru de neam mai de sus, Puternic în lume, la alți nesupus. D-aceea la tine dintr-atît loc viu, Că ... ivește un nor căt de mic, Eu atunci îndată tot cheful îmi stric. Căci să pune-n dreptu-mi, fără a-i păsa, Și mă-ntunecează cu puterea sa. Mă face să nu poci vedea pre pămînt, Lui fără de voie-mi ca un supus sînt. Auzind Gherlanul pe soare asfel Cum ... fu iar priimit Ca ...
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... însă această dovadă nu a mai adus-o și nici nu credem că o va aduce vreodată. Este dar, iubite coleg, îndoită mulțumirea cu care viu să te felicit pentru introducerea criteriului latin în cercetarea poeziei populare și pentru vioiciunea stilului cu care știi să ne împărtășești convingerea d-tale. În această parte a discursului ne putem uni nu numai d-ta cu cel ce are plăcerea de a-ți răspunde în acest moment, dar probabil toți colegii noștri din Academie. Căci ne aflăm pe un ... contemplativă, adică duioșia simțirilor și cumpătarea exprimării. Înțeleg că d-ta ai pus accentul pe elementul energic al baladelor, fiindcă el se potrivește mai bine cu criteriul d-tale etnic, însă acest criteriu nu trebuie luat exclusiv: în orice caz, el nu era și nu putea fi exclusiv la Alecsandri. D-ta recunoști că "Alecsandri a auzit și a înțeles că în murmurul poporului e o muzică naivă și sentimentală a doinelor ce se cuvine să fie notată, că este o muzică eroică a baladelor ce se cuvine și mai mult să fie scrisă". Dar eu întreb: de ce " ...
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"
... mai sus tot caracterul lor, fără a le mai atinge. Căci ele nu ne înaintează în dezlegarea singurei întrebări importante aici: cum rămâne cu obiectul propriu al criticii noastre literare? Cum rămâne cu trocheele lui Dositei, pe care Revista contimporană le numește hexametre? Cum cu exploziunea entuziasmului nobil pentru țevile de apă aduse de prințul Moruzi? Cu convulsiunile înflăcărate? Cu profunzimea craterului în erupțiune? Cu ridicarea dlui Sion din adolescență și așezarea d-sale în capitală? Cum rămâne cu lumea tăcută a dlui Pantazi Ghica, care păstra un silențiu?, sau cu Armașul Dincă Sârbul, care era „șarpe incolăcitor, ființă târâtoare, astucioasă, ipocrită, furbă și trădătoare, suflet damnat, spion și confident al lui Mihnea?“ Cum rămâne cu Ammianus Marcellinus, pe care îl citează dl Ureche pentru timpul lui Attila? Sau cu Voltaire, care începe istoria de caracter filozofic în vârstă de 6 ani? Sau cu Cimabue, care devine celebru în arhitectură? etc., etc., etc. Cum rămâne cu aceste fenomenale... scăpări din vedere, aceste... mici erori strecurate într-o câtățime cam mare în primele două numere, numerele de recomandație, ale unei Reviste de ... ...
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu)
... jemanfutismul și fudulia cu care-și narează succesul nu sunt lipsite de un oarecare farmec bonenfant , care „îl prindeâ€�â€�... Deprinși până la saturație cu proza beletriștilor noștri din ultimul timp, încărcată de o pretențioasă etalare de erudiție într-un stil fad, pomădat și pedant, era gata să uităm că, la urma urmei, chiar atunci când scrie numai articole și spune prostii, talentul e ceva mai rar și mai scump decât o arhivă sau o bibliotecă ambulantă. De la o viață sufletească intensă, generoasă, tot se mai pot înfrupta și cei de pe delături cu câte ceva, — pe când de la egoismul ascet, oricât de cultivat ar fi, nimenea nu s-a ales niciodată cu nimic. Am mărturisit de la început că nu cunoaștem încă opera literară a lui Panait Istrati. Cuvântul lui Rolland și mai cu seamă succesul larg și spontan, pe care l-a obținut în Occident, sunt însă chezășii mai presus de îndoială că ne aflăm în fața unui mare talent ... în loc să-l îndepărtăm definitiv de la noi prin zeflemeaua de vulpe care nu ajunge la struguri sau (breaslă păcătoasă ce suntem) prin graba cu
Mihai Eminescu - A frumseții tale forme...
... a cărei bătăi ascult; Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor, Te-alipești de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor, Cu-acea mândră, agățată și sălbatecă strânsoare Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară... Tu nu vezi? Nu-ți aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă Să-ți ... ești de dragă, Cât de dragă-mi ești... Nu întreba ce îmi mai bate O! viața mea trecută parc-a fost o ciuntitură! Și ce dulce dezlegare azi mi-a dat frumoasa-ți gură, Când te mlădii, când te bucuri și când râzi ca visul clar Urmăresc orice mișcare cu un ochi adânc, avar, Gândul meu să se-ncrețească pe-ncrețirea hainei tale, Să rămâie-n a mea minte-adânc săpate, ca-n ... sunt lucruri osebite, Ci ca sângele cu pieptul astfel ele-s înfrățite: Fără sânge nu-i viață, făr- de-amorul tău nu-s eu  Și o clipă fără tine chiar de mine îmi e greu, Nu mă vreau pe mine însumi, nu vreau lume  toate-s pleavă, De nu ... cap în mână-l porți? De-aș muri înviu sub ochii-ți dintr-o sută de morți, Sărutarea gurii tale e ca fagurul de miere,
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... fait paraître...1 iar în Prolog domnia-sa zicea: Eu am privit în juru-mi l-a noastră omenire, La număr fără margini, cu gândul mărginit... Îmi pare neîndoielnic că Vespasian și Papinian, Ghiță Titirez, donjuanul de la Arhivă și Tache Zimbilă prvestesc figurile de studenți naționaliști și carieriști, de politicieni fără obraz, de funcționărași și crai suburbani ai lui Caragiale, așa cum cuconul Pantazachi și cuconul Manolaș din Un drum la Cahul ne prevestesc, pare că, provincialii cinstiți, și neadaptați, până la tragic, ai dlui Brătescu-Voinești, sau comic nenorociți ai dlor Bassarabescu și Pătrășcanu. În afară de înrudirea ideologică la Caragiale, ca și la dl Negruzzi, micii-burghezi sunt văzuți cu optica boierească procedarea artistică, clasic tipizantă, e aceeași. Dar unde la vechiul și spiritualul junimist era notare diletantică, adesea rudimentară, e, la Caragiale, execuție artistică: de la schițele din Claponul apare caracterizarea intensă prin dialog, care dă povestirii ... teatre sunt însă, propriu-zis, tablouri sclipitoare de comedie. Anecdota e aleasă și stilizată teatral; personajele, oricât de fugitiv schițate, devin, în câteva replici, tipuri și caractere. Și, ca în povestirile de mai târziu, Caragiale arată
... S-aude pe coasă cum sună Ciocanul; pe margini de râu Poporul de pasări s-adună. E cântec de luncă, pe creste; Flăcăi ce cosesc, și neveste Prin lanuri de grâu. Iar norii-și tot schimbă făptura, Se zbuciumă-ntr-înșii-arătări - Își cască balaurii gura; Văd cuiburi de pajuri măiestre, Și roibii cei fără căpestre Din smârcuri de mări. Prin mare trec zmeii cu-notul; Și, iată-l, târând un copac Piticul cu barba cât cotul, Ies scroafele-mării cu puii, Și sparge-nchisorile Gruii Bâtrânul Novac. Văd Lupul din basme, cu laba; Zmeoaice, și codu ce-l rod. Pe Greul-pământului baba Cu vraje-l ucide-ntr-o luncă, Și uite, Cal-galben s-aruncă, Iar zmeu-i sub pod. Frumoasă-mi răsare-o Ileană, Și cântă-n cosița ei flori. Văd zânele goale-n poiană, Scăldându-se-ascunse-n pădure, Când vine-un voinic să le fure Cămășile-n zori ... teamă să-l sperii; și-alene, Vrând ochii de vrajă să-i scap, Mă-ncerc să duc mâna spre gene. El simte, ștrengarul, se-ntinde Și mâna cu zâmbet mi-o prinde, Mi-o pune sub cap. ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un uriaș, această făptură de fier ieșise călită de două ori. Pașadia nu fusese omul resemnării, încrederea în sine și sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului, el înfrânsese vitregia împrejurărilor, o întorsese cu dibăcie în folosul său. Ca dânsul nimeni nu știuse să aștepte și să rabde, neclintit el pândise norocul la răspântie, îl înșfăcase și-l siluise ca să-i poată smulge ceea ce, în chip firesc, i s-ar fi cuvenit de la început fără caznă și zbucium. Odată ajuns se întrecuse, luase văzul tutulor, îi uluise și-și făcuse, jugănar cumplit dar cu mănuși, toate mendrele. Calea măririlor i se deschidea largă, netedă, acum însă, că putea năzui la orice, nu mai voi el nimic și se retrase. Presupuneam că la temelia acestei hotărâri ciudate a fost ...