Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NICI UN
Rezultatele 831 - 840 din aproximativ 1204 pentru NICI UN.
Ivan Andreievici Krâlov - Mincinosul
... Ivan Andreievici Krâlov - Mincinosul Mincinosul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Întorcându-se din călătorie Un boiernaș odată, sau poate și boier mare, Au ieșit cu un amic sara la câmp spre primblare Și au început a spune cu fală și cu mândrie Multe minciuni mari și mici, de cele ... sufletul meu plânge Și cât îmi pare de rău Că am venit pe aice! În sfârșit, n-am ce mai zice, Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte, Și anul întreg petreci frumos ca luna lui mai, Iar să sameni sau să ari nici trebuință nu ai, Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat și coapte, Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete Într-o grădină sub un perete, Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munteâ€�... „Apoi curios îți pare, atunci celălalt i-au zis, Când pământul este plin de aceste minuni multe; Precum și eu înadins Îți voi ... dar, zău, tu nu știi ce zici, Căci tu nu știi că la Roma casele sunt așa mici, Că abia pot să încapă în ele un ...
Alecu Donici - Calul și călărețul
... Alecu Donici - Calul şi călăreţul Calul și călărețul de Alecu Donici Un vrednic călăreț Avea un cal prea blând și bine învățat; Iar singur el semeț Și despre cal încredințat, Au vrut să facă o cercare: Ca fără frâu, călare Să ... Sărmane cal, prea cruda ta pieire Eu însumi ți-am gătit. Tu sub povățuire A frâului strunit, Erai prea blând și bun și nici nu mă trânteai, Nici capul nu-ți rupeai. Și slobozenia cât e de desfătată, Dar când la un
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... de bine, pentru că eu îl știam încă din copilărie și eram prieten chiar și cu Budulea cel bătrân. Nea Budulea, înainte de toate, avea un picior mai scurt decât cel- lalt și era un om scurt, gros, rotund la față și zâmbea mereu când vorbeai cu el. Fără de dânsul nu se putea nici un fel de veselie în sat la noi, fiindcă el cânta mai bine decât toți și din vioară, și din cimpoi, și din fluier, iară pe ... văd iar pe Huțu cu bățul, m-am dus și după prânz la școală. Simt și acum adânca dezamăgire ce mă cuprinsese când văzui pe un alt băiat cu vergeaua, căci în zadar, atât de strașnic ca el nu mai era nici unul. Dar peste puțin iar a venit Huțu, ne-a luat pe noi, care eram mai mici, și ne-a ... i! răspunsei, înțelegând acuma și eu că în adevăr Huțu e cu mult mai prost decât ca să poată înțelege pe dascălul cel unguresc, care nici nu e dascăl, ci profesor. Altfel, eu știam de mult că e vorba ca Huțu să meargă la școală. Căci dascălul nostru era ...
Alexandru Vlahuță - Sonet (Vuind s-azvârl șuvoaiele devale)
... devale) Sonet de Alexandru Vlahuță Vuind s-azvârl șuvoaiele devale Pe deal stă zarea de brânduși albită. În aer i-o căldură liniștită, Pe bolți un nor de-argint se rupe-n pale. Sar apele din matca prididită; Un cocostârc, pe mal, pășește-agale, Dând spaimă-n broaștele ce-i fug din cale. Ies aburi calzi din pajiștea-ncropită. Și nici un sloi n-a mai rămas pe gârlă; Doinind, s-aude trișca de la târlă. Iar mieii, strânși în cârduri, zburdă-n soare: Pământu ...
Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan
... Către cer nu se-nălțară? Câte jertfe la altare, Câtă smirnă și tămâie, Pentru ca viteazul Ștefan Viu și teafăr să rămâie! Se părea că nici pământul Nu se-ndură să-l primească, Pe acel ce-a fost preavrednic Peste tot să-l stăpânească. Și de groază și durere ... ar putea să spună Câte inimi sângerară? Iarnă grea ca niciodată Și o foamete cumplită Se-abătură-n anul cela Peste țara lui iubită. Însă nici pe patul morții Nu putea s-o dea uitării Cela ce pe drept fusese Poreclit: Părinte-al Țării... Lângă patul său chemându-i, Mângâie pe ... de urgie, Și de lupte, și de jale, S-arătară, într-o clipă, Fulgerând privirii sale... Vis e însă, ori aieve? Dinspre Olt, urcând, zărește Un vultur măreț ce-ntinde Aripile — și-adumbrește Toată Țara Muntenească Și Moldova și Ardealul... Vai! dar noapte și mai oarbă Își aruncă-n urmă ...
Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion
... Ei, da, Gion!... Academia este oarbă ca toți orbii... Declarămu-ne-mpotrivă-i și strigăm urbi et orbi, Că ctitoriceasca țâfnă îi dă brânci p-un povârniș, Care-o duce drept la baie... E un fel de va t' fair' fiche, Ce se face cu-atât brio, cu-acel sans-gen', ma parole: Cum un Kubelik ar face-o pizzicând coarda de sol, Cum pe piano mica Cionca, acest genial copil, Cu drăguțele-i mânuțe, ar obține-un triplu tril... Dar, pe sfânta pomenire-a reposatului blajin! Pe-a lui clasică-adiată de blagocestiv creștin! — Înțelege fiecine cum ... când, Melpomeno? când, o Thalie română? În momentul când Teatrul se găsește-n fine-n vână, Și când soarta, dup-atâtea tribulații în zadar, După un ursuz, se-ndură să-i trimită un veinard, Pe amicul meu Sihleanu, pe veselnicul Potan Noul gheneral dirŹctor... Ma parol' c'est .patant! A! dar nu sunt prepuelnic, nici ... să cercetez... Mai la urmă „frunzuliță lobodă...â€� ce-mi pasă mie De teatru-comedie, boscărie-academie? Ce sunt eu, să lupt cu ghiujii? un ...
Grigore Alexandrescu - Toporul și pădurea
... noastră nu văz a se mai face, Dar că vorbea odată lemne și dobitoace Nu rămîne-ndoială; pentru că de n-ar fi, Nici nu s-ar povesti. Și caii lui Ahil, care proorocea, Negreșit că au fost, de vreme ce-l trăgea. Întîmplarea ce știu și voi s ... Și care îmi zicea Că și el o știa De la strămoșii lui, Care strămoși ai lui zicea și ei c-o știu De la un alt strămoș, ce nu mai este viu Și p-ai cărui strămoși, zău, nu poci să vi-i spui. Într-o pădure veche, în ce ... — Începură să zică — toporul e aproape!“ — „E vreunul d-ai noștri cu ei să le ajute?“ Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute Și care era singur ceva mai la o parte. — „Nu“. — „Așa fiți în ... pare că arată Că în fieșce țară Cele mai multe rele nu vin de pe afară, Nu le aduc streinii, ci ni le face toate Un pămîntean d-ai noștri, o rudă sau un
Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții
... pentru draci, sau pentru dobitoace, sau pentru cĂ©lialalte ale lui făpturi. Și de vrĂ©me ce pentru îngeri nu iaste, căci îngerii cei buni nici au greșit, nici pot să greșască, drept acĂ©ia nici pocăință le trebue. Nici pentru draci, pentru căci ei dintru a sa voință fiind împietriți în vicleșug nu priimesc nici vor pocăința. Iar nici pentru dobitoace, pentru căci n-au nici minte, nici cuvânt, ce lucrează pururea fărde greșală, precum îi învață firea lor. Nici iaste pentru altă făptură din câte să află în lume, pentru căci sunt toate nesimțitoare și urmează a nu fi priimitoare de pocăință ... să-i piarză de pe toată fața pământului. Aleargă atunce pocăința și cu o cucĂ©rnică îndrăzneală, cu doao lacrăme ce varsă din ochi, cu un suspin ce înalță la ceriu dintru adâncul inimii (cutez a zice), că leagă mâinile lui Dumnezeu, îi ia armele a drĂ ... Ilie cum că va să-i rădice împărățiia, să-i piarză casa lui, să-i răsipească avuțiia lui, să nu mai aibă după acĂ©ia nici vrednicie, ...
... Peste-al țărmurilor silex palpitează-o-nflăcărare, Via purpură de sânge a solarei agonii; Mari flamanzi prin aer zboară spre-ale visului domnii Un imperiu de spațiu fără legi și grănițare. Ancorează, marinare! Iată: noaptea s-a lăsat... Și tu, stâncă solitară, fii cu brațele deschise 'Ți ... — se vaită tot... Izbucnește-o disperare strigătoare către astre, Ce zâmbesc din pacea naltă a tăriilor albastre, Unde plânset nu se varsă, nici suspine nu se scot. Strălucitule Apollo, scut în contra răutății, Ajutor îmi adu grabnic, răzbunându-mă de trai, Și din pacea mea răpită, și din ... valul roz, Când zefirii cântă-n sistru, ori în flaut de rogoz Cu magii de filomelă, și cu tremolo de graur. Toată zarea depărtării e un viu mărgăritar Sub stelara radiere a zâmbirilor de Sfinge, Dar, din vreme-n alta, strigă și se vaietă Syringe În imensa dezolare de ... ntind spre dânsa. V Sub troiane de ninsoare zace stâncă, zace val... E-nflorirea fără seamăn de zăpadă selenară, Ce prin aer se propagă ca un vis de primăvară, Ce-ar zâmbi din flori de piersic și răsunet de caval. Coronată cu zambile, cu narcise presărată, Catifea sau țesătură de brocart
... fi putut bănui, văzîndu-i ce mulțumiți treceau, cum erau să se întoarne peste o oră înapoi, căci nimeni nu-și poate închipui ce este un suflet femeiesc în care a încolțit odată sămînța geloziei. Nimeni nu și-ar fi putut închipui, căci puțini știu că trecutul e o ... că vîrsta lui îi le îmbia, ori poate pentru că multele încercări îl aplecau spre melancolii și spre gînduri mai împăcate. Și așa, fără de nici un gînd rău, în schimbul unea stofe albastre cu un desen strigător de geometrie, el îi arătă din maldărul lui o altă stofă, asupra căreia își oprise ochii și visa ce efect va face în ... alb și liniștitor al odăilor. Era o țesătură în care nuanțele stinse stăpîneau și o umbră de galbăn, ca un praf de soare căzut într-un amurg, lupta să se vădească. Sfios i-o arăta, neputînd o clipă să bănuiască ce potrivnic avea să-i fie albastrul și ce război civil ... a lungul vitrinelor, și în mulțimea aceasta perechea celor doi îndrăgostiți după care adineauri își întorceau toți ochii cu jind mergea și ea; el, ca un
Ion Luca Caragiale - Da... nebun!
... Caragiale Desprețuiesc onori, avere; De slavă m-am hrănit destul! Alt orizont privirea-mi cere: De-așa nimicuri sunt sătul! Să nu-mi azvârle-atotputinții Nici o favoare... Nu! n-o vreu! Am o comoară-n fundul minții; De-ajuns îmi sunt acuma eu! Trec astăzi ignorat prin lume, Dar, trainic ... ridici statui. “A! ești nebun!â€� mi-au zis mișeii. “Da, sunt nebun!â€� răspuns-am eu… Ca voi strigau și fariseii Crucificând un Dumnezeu! Tenebre fără fund mă-nghită, De-oi face din divina harfă O palidă prostituată Și din cântarea mea o marfă! Pe coardele acestei lire ...