Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 851 - 860 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
... s-a întâmplat, domnule, o istorie. Răposatul meu tată, Dumnezeu să-l ierte, îi ducea boierului cinci sute de ruble; pe atunci țăranii noștri și cei din Șepelevo luau la boier pământ în posesărie, apoi tătuca îi ducea banii pe jumătate de an. Era el om cu frica lui Dumnezeu, citea scriptura și s-amăgească pe cineva, ori să asuprească, ori, să zicem, — că ce nu se întâmplă? — să jefuiască — asta Doamne ferește; și tare-l mai iubeau țăranii și, când trebuia cineva trimis la oraș, la stăpânire ori cu banii, apoi pe dânsul îl trimiteau. Era el om mai dihai decât alții, dar, să-mi fie iertat, era de cei cam cu toane. Îi plăcea să-și ude câteodată gâtul. Când se întâmpla să treacă pe lângă vreo crâșmă, apoi nu era chip să intre și să nu bea un păhăruț — ș-apoi nu te ducă Dumnezeu! Știa el păcatul ista și, când ducea banii obștești, apoi ca să n-adoarmă, ori să nu cumva să-i scape, întotdeauna mă lua pe mine ori pe soră-mea ... primar. Numai tu cată, să nu cazi la vederea cuiva, să fugi când prin pădure, când prin vâlcea, să nu te vadă nimeni. Să fugi și ...
George Bariț - Inimile mulțămitoare
... tată! Doamne păzește-l și de aci înainte de toate primejdiile! DION[ISIE]: Să-l păzească Dumnezeu, că e vrednic. D[omnul] maior să purta cu noi ca un tată cu fiii săi. Pe lângă aceea, atâta era de inimos și de viteaz, încât pilda lui ne înf[i]erbânta pe noi toți. Tot scadronul era gata a-și da pentru dânsul viața și sângele. Cu bucurie mergeam noi în foc pentru el. IULIE: Dar în primejdia de la Abemberg nu s-a întâmplat nici o nenorocire cu iubitul nostru tată? DION[ISIE]: Mulțămită ceriului, nimic nu i s-au întâmplat. Nici un fir de păr nu i s-au smintit. Gloanețele sbura ... călărime... DION[ISIE]: Cum să nu fac eu aceasta? Este o nespusă desfătare a să vedea cineva în mijlocul celor de o plasă cu sine. Atunci vorbim noi de toate câte s-au întâmplat în reghiment de la despărțirea mea. Noi numărăm toate luptele și bătăile la care m-am aflat eu. Trecem cu discursul prin toate țările în care au lucit săbiile noastre. Sărbăm numele ofițerilor carii ne-au comăndat. IULIE:
... Alecu Donici - Veveriţa Veverița de Alecu Donici Veverița cu crenguța De mulți ani slujea la leu; Slujba cere stăruință Și este lucru cam greu A fi deștept, cu simțire, Ș-a întâmpina ades Capricii care din fire Au acei mari mai ales. Nu știu dar, cu ce purtare, Cu ce chip prea nimerit Veverița cinste mare De la leu au dobândit Ș-au luat făgăduință Că din dările ce vin Îi va da spre ... de alune plin. Făgăduința îi bună, Numai nu aduce saț; Și la auz ea răsună Cuvânt aspru: mai răbdați! Veverița-n ascultare Rânjea dinții lăcrimând Și din ochi clipea cu jale, Pururea la slujbă stând; Când neamurile ei toate Ici-cole pe crengi sălta Și întru alune coapte Gustul său își desfăta. Vremea trece, vremea zboară; Veverița au slăbit Și de a slujbei povară Lepădare au pornit. Leul fără prelungire Demision ei au dat, Însoțit de mulțumire Și de carul încărcat Cu
... George Coşbuc - Imn (Coşbuc) Imn de George Coșbuc Regelui nostru și-acum Și-apururi mărire și-onoare! Din cer serafimii scoboare Cu săbii de foc să'nconjoare Și sfânta-i persoană și tronul, Și pace să fie-al său drum! Și pace-al său drum Să-i fie, Și faima-l urmeze 'n vecie! Glorie-urmașilor săi! Să poarte prin veacuri cu fală Coroana și haina regală, S'oprească dușmanii 'n năvală Și, mândri, Române, să'nalțe Renumele fiilor tăi! Al fiilor tăi Renume, Din margini la margini de lume! Ție salutul suprem, Pământule-al țării străbune! Eroic ... răsune, Din munți și din văi să s'adune Să-și apere steagul voinicii Și limba și legea ce-avem — O limbă ce-avem Și-o lege, Și-o patrie sfântă și
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei
... tămâie." - "Știu mai bine ce-ți priește, Las' de-a lumei orice gând, Mâni în zori de zi pleca-vom Cătră schitul vechi și sfânt." Ea aude - plânge. - Parcă Îi venea să plece-n lume, Dusă de pustie gânduri Și de-un dor fără de nume. Și plângând înfrână calul, Calul ei cel alb ca neaua, Îi netează mândra coamă Și plângând îi pune șeaua. S-avântă pe el și pleacă Păru-n vânturi, capu-n piept, Nu se uită înainte-i, Nu privește îndărăpt. Pe cărări pierdute-n vale Merge-n codri făr' de ... ochi mari la ea se uită, Plini de vis, duioși plutind, Flori de tei în păru-i negru Și la șold un corn de-argint. Și-ncepu încet să sune, Fermecat și dureros - Inima-i creștea de dorul Al străinului frumos. Părul lui i-atinge părul Și atunci c-obrazul roș Ea apleacă gene lunge Peste ochii cuvioși. Iar pe buze-i trece-un zâmbet Înecat, fermecător, Care gur-abia-i deschide ... A lor suflet îmbătat. Lun-atunci din codri iese, Noaptea toată stă s-o vadă, Zugrăvește umbre negre Pe câmp alb ca de zăpadă. Și ...
... adusese vestea într-un pâlc de oameni, dimineața: — A murit boierul. Iaca, l-a găsit întins în pat, fără suflare. Și doar aseară, când s-a coborât din trăsurică, a vorbit cu mine: om în toată puterea, în toată sănătatea. Că doar și tu erai acolo, măi ista. — Păi. — Și tu, măi Simioane. — Și. — Ei, îți place! — Lucru curat nu-i la mijloc, adăugă un altul, iar ceilalți deschiseră ochii mari, speriați, și rămaseră pe gânduri. Toate vorbele erau însă de prisos; moartea venise pe nechemate și atâta tot. Îl îngropară, îl plânse tot satul, și în urmă zilele își luară fața lor obișnuită. Venise conul Nicu, băiatul boierului, și trebile moșiei se urmară lanț, firește, care cum trebuia la locul și vremea ei. Conul Nicu era om harnic, priceput și omenos ca și tată-său. Oamenii începură a-l iubi cu tot dinadinsul și ar fi fost în stare să se deie în foc la un cuvânt al lui. Altminteri, și la trup, la față, conul Nicu era leit tatăl. Scurt, lat în spate, sângeros peste măsură, obrazul plin și înflăcărat ca para focului ...
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana
... ce de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe Părea unul din acele osianice palate Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc: Și pustiul fără margini, și cărarea rătăcită, Stânca, peștera adâncă, în vechime locuită De al muntelui sfânt pustnic ce sărmanii îl iubesc Erau dulci acele ceasuri de extaz și de gândire: Șoaptele, adânci murmůre ce iau viața în pustii, A mormintelor tăcere ce domnea în mănăstire, Loc de zgomot altădată, de ... Ura lor e nempăcată; în a lor crudă dorință Cuprind munții, închid drumul ungurului spăimântat. Astfel e atunci omorul, cât ostașul încetează Obosit, și riga singur cu puțini scapă fugind; Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază, Plânge și în a sa țară se întoarce blestemând. Niciodată astă lună ce înoată în tărie, Ca fanal purtat de valuri pe a mărilor ... bogată încă nu s-a-ndestulat. Se găsesc ș-acum pe râpe bucăți de armuri zdrobite; Am văzut întinse pinteni de rugină putreziți, Și pe-al războiului munte==monstruoasele morminte Unde șefii ungurimii zac cu toții grămădiți. Dar românii, fii ai celor ce-n vechime se luptară, Cu ...
Titu Maiorescu - Observări polemice
... în o adunare solemnă a unei asociații de cultură, că după ce avem "o literatură însemnată prin anticitatea sa, remarcabilă prin estensiunea sa și demnă de considerat prin prestanța sa", ne lipsește "un panteon, unde atleții adormiți al literaturei noastre să-și afle recunoștința și remunerarea meritată, și lângă tipurile lor să vedem strălucind acolo și icoanele atleților care sunt în viață și lucră încă". [1] Va fi deajuns să caracterizăm numai creșterea acestei mișcări nesănătoase, și ca măsură a judecării simptomelor vom lua raportul în care scriitorii noștri pun cultura occidentală cu propria noastră cultură. Pe treapta dintâi noi căutăm numai să imităm. Recunoaștem superioritatea străină, însă ne dăm aerul a păși tot în direcția ... se află curioasa călătorie la Borsec , în care Scavinschi se vede foarte maltratat de tovarășii săi de drum, boierii Vasilică Milu, aga Costache, hatmanul Palade cu cocoanele lor și care se termină așa: La Borsec, cu feredee, cu mese, cu adunare, Se uitase mai cu totul a drumului supărare. Adeseori făcea baluri nobilimea ungurească Să le pară mai plăcută clima acea chiar ursască. Făceau și
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe
... mare indigestie, recădeau din nou în cascadă, curgea ca din orificiul unui uriaș ce ar fi băut nemăsurat într-un ospăț, proptit pe arcadele cerului, și se revărsa tumultuos ca din prisosul unui roman ce și-ar fi pus degetul în fundul gîtlejului aplecat pe vomitoriu, grăbit și gelos de cei răzemați pe un cot pe circularele divane, care ospătau înainte, beți și cu ochii licăritori înălțați spre brațele molatec arcate ale sclavilor ce ridicau amfora ca să umple cupele pînă la vîrf, cu alba spumă ce-o da deopotrivă atît roșul de sînge, cît și galbănul de chilimbar al vinului îndelung adăpostit în umbra hrubelor. Voios five-o-clock -ul de bestii porni, cu zîmbete albe de dinți ori cu sclipiri de simandicoase coarne, cu licăritoare stele aprinse în lumina unui fulger pe copite ori cu luminoase scîntei divine în ochi, ieșite din compartimentele lor și adunate pe punte ca niște voiajori ce stau să-și ia adio de la cei rămași pe țerm, porni alaiul de privilegiați. Ce era această chintesență de bestii, ce reprezintă această somatoză închisă într-o ... tunel boltit în negrul întunerec al cerurilor, legănata arcă trecu în manifestațiile de bucurie ale ciudatului norod. Cu răzvrătiri, cu ...
Traian Demetrescu - Privind Alpii
... Traian Demetrescu - Privind Alpii Privind Alpii de Traian Demetrescu Te-nalță cu gîndirea pe culmile senine, Și sufletu-ți rămîie acolo tot-d'a-una. Tăcut și singuratic, — precum în haos luna, Departe de-ale lunei sarcazme și suspine... În sus, în sus spre largul tăcerilor eterne E singurul refugiu de pace și uitare; Cu cît ești mai departe de oameni e mai mare Și liniștea, ce blîndă pe fruntea ta s-așterne... Iar jos... aceleași patimi în veci o să rămînă, S-arunce printre oameni și vrajbă și
... lipsește brațul stâng Îl salut! Dă-mi voie, sire, Mâna să i-o strâng. Noaptea scoborî cu ceață, Luptelor sfârșit punând, Până-n trista dimineață; Și rănit zăcând Printre morți ce-umpleau hotarul Lângă steagul ce-l avea Strâns în dreapta sa, stegarul Singur se zbătea. Mâine-n zori o să ... steag, români, Mâine stema-mpărătească La dușmani în mâini! Ah! și nimeni viu pe-aproape Dintre-ai săi, ca-ntr-ajutor El chemându-l, să-și îngroape Sfântul steag al lor! Și el n-are, n-are-o mână, Că-n bucăți l-ar destrăma Și cu mâinile-n țărână Groapă i-ar săpa! I-ar săpa-o-n stânci cu dinții, Și-ar muri apoi râzând! Iată, Doamne-al biruinții, Tu i-ai dat un gând: Steagul său, de lângă cruce Până-n poala dedesubt Dând cu ... dinții să-l apuce Rând pe rând l-a rupt! Și lăsând prăjina goală, Ocoli păduri și stânci, Doborât de răni și boală Și târât pe brânci Printre străji și printre cete Ziua stând ascuns prin văi, Pân-a patra zi când dete De fârtați de-ai săi. N-avea grai, de răni