Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI CUM
Rezultatele 851 - 860 din aproximativ 1929 pentru CA ȘI CUM.
Ivan Andreievici Krâlov - Leul la vânat (Stamati)
... Ivan Andreievici Krâlov - Leul la vânat (Stamati) Leul la vânat de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Fiind megieși din întâmplare, Leul, vulpea, lupul și un câine, S-au alcătuit toți între sine Să meargă la vânătoare Și ce va prinde fieștecare Să puie tot la un loc, și apoi în patru părți Să împartă tot vânatul, ca niște tovarăși drepți. Deci nu știu cum și ce fel vulpea mai întâi au prins Un cerb mare și hrănit, Și îndată la consoții au trimis, Să vie ca să împartă vânatul acest slăvit. S-au strâns toți, vine și leul și ghearele își arată, La tovarăși slut privește, Și însuși el se gătește Vânatul prins să împartă. Deci rupând cerbul îndată, Zice: „Noi toți suntem patru, apoi luați sama bine, Căci după cum ... cel puternic cel slab se-ntovărășește, Căci câștigul îl răpește de-a pururea cel mai tare, Iar la pagubă cel slab parte are, Și
Alexei Mateevici - Cuvânt împotriva beției
... a face omul cel beat? Diavolul nimica așa nu iubește, ca beția și trândăvia; pentru că nimenea așa de ușor nu împlinește voia diavolului, ca bețivul. Și ce greutate este diavolului a înșela pe cel beat, care, fiind întunecat și înviforat cu tăria băuturii, nu poate să judece drept și care chiar și fără de băutură este destul de slab și neputincios spre judecată dreaptă, căci în păcate ne naștem și întru fărădelege ne zămislim (Ps. 50, 5). Fiind mintea noastră slabă, putem oare noi fără de greșeală să umblăm? Niciodată. Dar fiecare dintre noi cu ... bun ori a fi rău, a fi nenorocit ori a fi norocit, a fi în munca iadului și în desfătarea raiului, a fi cuvios și necuvios, una și alta de la minte se trage, dacă nu va strica-o omul cu fel de fel de păcate și mai ales cu beția. Patima beției nespus vatămă și sufletul și trupul, iar împreună cu trupul — și sănătatea. Sufletul îl vatămă, făcându-l neputincios pentru faptele cele bune și plăcute lui Dumnezeu, adică îl face neputincios pentru pocăință și prin aceasta îi gătește munca iadului. Trupul îl vatămă cu veninul băuturii, care, vărsându-se prin tot trupul omului, îi strică sângele și ...
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... îi zdrobește aripile și el cade ca Icar al fabulei în chinurile unui viitor aprig, care chinuri i-au pregătit o întâmplare neprevăzută... așa este și vijeÂlia unui uragan ce năbușește neașteptat pe un cer senin și limÂpede. În astfel de poziție mă aflam și eu, ținând încă în mână episÂtola în care ea îmi trimitea verdictul amorului ei, care mă osândea la despărțire eternă. „Între noi totul ... ce-mi păsa... eu voiam să mor de o moarte ușoară, voiam să merg tot înainte până ce sângele se va închega în vinele mele și somnul etern mă va răsturna fără simțire în vreun troian. Găsii o plăcere nespusă în ideea sinuciderii, închipuindu-mi cum voi fi peste puțin timp acoperit cu veșmântul funebru și nepătat al omătului, bocit de vocea uraganului. Cum va depune Silvia pe fruntea mea cea rece o sărutare înfocată și cum vor străbate lacrimile ei fierbinți până la inima mea înghețată. Ea se va apropia fără sfială de mine, nevăzând cadavrul ce emană puÂtrejune, ci ... o seama noaptea, văzându-te pe puntea navei... îi făcui aluziune. — Da, îmi răspunse el ceva pe gânduri, am socotit că uraganul va continua și ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... Vodă? MACOVEI: Da! Ce? n-ați auzit de el?... un domn mare, cu oaste mare... și cu stomac și mai mare... El mănâncă, mănâncă, de cum se trezește pân’ ce adoarme, și tot nu se mai satură, vecinic flămând și slab. TOMA: Ș-o fi mâncând și comândul; dar poporul lui?... MACOVEI: Sărmanul! e și mai slab și mai flămând decât dânsul. TOMA: Halal de el!... Vrea să zică, tot mai bine la noi, în țara lui Papură-Împărat, deși se spune că ... puricilor sprinteni au ieșit pe lume alte jigănii, care sar din gunoi... și cu-o săritură ajung... sus... sus... sus. PEPELEA: Hei!... că nu sunt și eu o jiganie din soiul lor. BABA RADA: Și ce-ai face, măi băiete?... PEPELEA: Aș zbura tocmai lângă fata împăratului. BABA RADA: (îl trage de urechi): Ți-e dragă!... Hai?... PEPELEA: Ca ochii din cap. BABA RADA: Dar tu ei?... PEPELEA: Și ea mie, vorba țiganului. BABA RADA: Ei, știi una?... Pepeleo, hai cu mine în pădure, să-mi durezi o cârjă nouă de alun... Și eu voi culege flori de năvalnic, ca ...
Ioan Slavici - Semitismul (1908)
... mijlocul secolului al optălea înainte de Christos, când s'a intemeiat Roma, în partea apuseană a lumii vechi stăpânitori ai popoarelor și purtători ai culturii erau semiții. Mezopotamia și Iranul se aflau sub stăpânirea asirienilor, dela care pomește gândul stăpânirii universale și care în timpul primilor regi ai Romei cuceresc Siria și în urmă și Egipetul. Tot atunci fenicienii exploatează ca neguțători toate țerile de dimprejurul Mării Mediterane prin numeroasele colonii, pe care le au pe toate coastele și prin toate insulele, și se încheagă puterea Cartaginei, care încurând străbate în oceanul Atlantic. Aceste sunt lucruri, pe carele învață și trebue să le știe toți copiii de prin primele clase alc școlilor secundare. Știm apoi, că atât asirienii, cât și fenicienii erau oameni sensuali și lacomi, nesățioși în ceeace privește mulțumirea trebuințelor trupești, cu gândul îndreptat mereu spre cele materiale. Până chiar și cultul lor religios pornia din sensualitate, și multe din sărbătorile lor erau adevărate orgii. E învederat dar, că prin semiți viața economică a ajuns încetul cu încetul la mare desvoltare ... i socoti pe romani popor de cuceritori. Adevărul e, că ei au fost un fel de poliție a lumii, în care au trăit, și
Antim Ivireanul - Prefață la Viețile paralele de Plutarh,tipărită în grecește la București, în anul
... și iubitoriului de Hristos domnului nostru, domnul domn Ioan Constantin Basarab Brâncoveanu, preaînvățatul, cuvântărețul și adânc cugetătorul domnul Constantin a tradus Paralele grecești și romane ale lui Plutarh în limba obicinuită grecească, de loc n-am întârziat să întrebuințez mii de chipuri ca să înduplec pe strălucirea sa să dea în tipar. Ceea ce abia reușind prin mijlocul deselor și neîncetatelor rugăminți, disprețuind strălucirea sa, ca modest, înțelept și cuminte, svonurile deșarte și laudele ușoare, ca proprii celor ce voesc să se arate înțelepți și nu celor în adevăr înțelepți. Iată dar că se produc înțelepciunei voastre preageniale și cugetări preaînțelepte. Dar ca să admirați din ce în ce mai mult exactitatea preastrălucitului traducător, încă și prea marea învățătură, luați vă rog textul grecesc al lui Plutarh, când veți vedea că nicidecum n-a neglijat unde era cu lipsă ... fii ai domnitorului, atât de lăudat în lume, ci pentru că a hărăzit Dumnezeu sfințeniei-sale învățate astfel de ucenici prea geniali, carii ca să fie icoane însuflețite a preagenialului prototip, fără osteneală și cu o mică judecată logică atrag admirabil spre ei floarea învățăturii, după cum chihlimbarul cu o ușoară frecare îndată-și dezvelește puterea naturală atractivă. Priimiți dar cu toată plăcerea strălucita scriere ce vi se produce,
... era puțin năprui Făcea ca din cioc-pocul lui Să nu-nțelegem multe. —"Da’ roata carului ce face? Se-nvârte?" —"Da." —"Ba cum, ehei! Se-nvîrte ea de capul ei?" —"Ba, când o-mpingi."—"Eu ce spusei? Se-nvârte-așa, și pace. Iar-roata ici... o-mpinge apa." Acum noi toți am hohotit. Morarul ăsta e smintit: Când vrea să doarmă pe-odihnit, El pat își ... n zadar! Și roata doar o legi la car, Și ea se duce, duce! —"Se duce roata? Bun, dar carul? El stă pe loc ca mine-acum. El fuge crezi? Ba nicidecum, Fug numai roțile pe drum"— Ei, zi: nu-i prost morarul? Și ne temeam să nu se bată, Că prea l-am zăpăcit de tot. Păi carul stă? Minciuni de-un cot! Ba carul fuge ca netot Cu roatele deodată! —"Am zis că nu? Ba, fuge doară Ei, fuge, vezi! știam și noi. De ce n-o ia la fug-apoi Și moara ta cătră zăvoi Cu tot ce e prin moară? Moraru-și puse-n sân luleaua, Tăcut și
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... ajungem mai degrabă la globulețele sângelui, pe care îl sorbim cu deliciu. De aceea pătrundem mai cu preferință în locașuri unde trăiesc oamenii în trufie și lux, fiind pielea lor fragedă și îngrășată prin producte cosmetice și scutită de arșița soarelui. Noi, țânțarii, nu ne naștem în dureri și chinuri ca oamenii, ci primim viața în cel dintâi moment și vedem cu extaz întâia rază a luminii, ce ne încălzește și săvârșește pe loc întregimea creaÂturii noastre. Așa gândeam în cel dintâi moment al tinereții, legănat de iluzii încântătoare, dar vai! trăind m-am încredințat ... mi-a dovedit că și în viața noastră sunt laÂcrimi de dureri, că și zborul nostru îl urmărește fantoma morții fără timp și că ne prigonesc dușmani aprigi și neîndurați. Din 500 de oușoare, depuse de frageda noastră mamă, cel dintâi a fost al meu, care plutea pe suprafața apei, și abia ce îl atinse aerul cald și uscat, simții îndată cum viața se trezi în mine, împrăștiindu-se prin toate mădulărele trupului meu înghemuit. Lumina străbătea abia palid prin pielicica transparentă a larvei în ...
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă
... specială și de răbdare, ignoranței metoadelor pentru așa cultură savantă, și din cauza lipsei de capital și de credit. Pe de altă parte, propietatea mare și cea mijlocie nu au forțe pentru cultura lor extensivă decît brațele țăranilor. Aceștia solicită porțiuni de pămînt pentru a munci și produc cît mai mult, după putere. Ei plătesc pentru porțiunile arendate, ori în bani și 'n muncă, ca în Moldova, după obiceiul locului; ori în natură, ca în Muntenia. În cazul acesta, țăranul muncește pămîntul , iar produsul se împarte cu proprietarul mare, după cum s'a prevăzut în anume învoială, întărită prin autoritatea comunală. Țăranul mai este silit la această învoială și prin faptul că proprietatea mică nu are de loc pășune pentru vitele lui; pășunea o stăpînește exclusiv propietarul mare. Învoelile agricole, deși sînt obligațiuni de ... clientelă. Capii facțiunilor sînt mai mult sau mai puțin ambițioși politicieni. Firește că nu punem la îndoială nici patriotismul, nici curatele lor intențiuni: "toți, toți, cum zice Antonius, sînt bărbați onorabili !" Iar clientela este plebea incapabilă de muncă și ne-avînd ce munci, negustorași și precupeți de mahalale scăpătați, mici primejdioși agitatori ai satelor și ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice
... leafă, iar publicul nu învață deloc, e greu de vorbit de o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvântului, oricât s-ar fi întins învățătura ca meserie. Științei noastre de azi îi lipsește o dezinteresată iubire de știință, năzuințe înalte și entuziasm științific pentru a deveni o adevărată mișcare științifică. Dar dacă despre sărăcia mișcării noastre științifice mai poate fi îndoială, în privința secetei ... pentru unii nu-i tot așa de clar. Cauza acestei nepriceperi e că în toate istoriile literare se analizează numai scriitorii fiecărei epoci, nu însă și publicul cititor, parcă acesta din urmă nici n-ar exista. Adevărul e însă că publicul e tot așa de important ca și scriitorii. În acest dublu sens înțelegem mișcarea literară și științifică și în acest sens vom căuta pricina sărăciei în mișcarea noastră literară și intelectuală de azi. Mișcarea literară fiind un fenomen social, în viața socială deci trebuie să căutăm condițiunile existenței ei, precum și cauzele înfloririi ori decadenței literare. Să aruncăm, deci, o scurtă privire asupra vieții noastre sociale de acum patruzeci ori cincizeci de ani. După 1848, noi ... la 1848, literatura nu era nici o glumă, nici o petrecere: era un instrument de luptă, era o armă puternică de deșteptare, o armă politică
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel)
... pe cer, te-a adus desigur. Și pe cheiul acesta singuratic, unde întîrzii eu, visînd uneori, au coborît pașii tăi, de bună seamă. Ca și acum, neastîmpăratele talazuri se ridicau ca niște fantome din mare și alergau de-a lungul digului de piatră sură ca să privească portul. O semilună pală, brodată pe un steag, lucea și atunci pe înaltul unui catarg, și tu desigur, cu fața întoarsă peste umăr, ai trebuit să privești tristă pe largul întinselor valuri ce te despărțeau de țara ta... După marginea curbă ... după marginea curbă a mărei, unde palatele da marmoră coboară cu treptele lor pînă în valuri, de acolo, ca valurile aceste ce călătoresc și murmură necurmat, îmi vin amintirile. Ca o odaliscă, cu fața acoperită, vine trecutul și mă cheamă. De multe ori, tot cîmpul infinit al mărei se acoperă parcă de dănțuitoare ce-și flutură vălurile diafane în lună și joacă. Dantele albe îmi par spumele talazurilor și