Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI CUM
Rezultatele 861 - 870 din aproximativ 1929 pentru CA ȘI CUM.
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel)
... pe cer, te-a adus desigur. Și pe cheiul acesta singuratic, unde întîrzii eu, visînd uneori, au coborît pașii tăi, de bună seamă. Ca și acum, neastîmpăratele talazuri se ridicau ca niște fantome din mare și alergau de-a lungul digului de piatră sură ca să privească portul. O semilună pală, brodată pe un steag, lucea și atunci pe înaltul unui catarg, și tu desigur, cu fața întoarsă peste umăr, ai trebuit să privești tristă pe largul întinselor valuri ce te despărțeau de țara ta... După marginea curbă ... după marginea curbă a mărei, unde palatele da marmoră coboară cu treptele lor pînă în valuri, de acolo, ca valurile aceste ce călătoresc și murmură necurmat, îmi vin amintirile. Ca o odaliscă, cu fața acoperită, vine trecutul și mă cheamă. De multe ori, tot cîmpul infinit al mărei se acoperă parcă de dănțuitoare ce-și flutură vălurile diafane în lună și joacă. Dantele albe îmi par spumele talazurilor și
Nicolae Gane - Astronomul și doftorul
... dinainte. Ei se sfătuiră să vie în țara cea multlăudată a Moldovei, sperând că acolo se vor îmbogăți cu ușurință. Ei merseră deci cum putură, încetul cu încetul, și mai călări, și mai pe jos, și mai în căruță, ca oamenii subțiri la pungă, căci pe atunci nu se visa încă de drum-defier, și astfel ajunseră după lung drum și osteneală la hotarul țării. Era toamna, pe când, vorba ceea, gospodarii își numără bobocii, iar rândunelele își caută de drum. Nu departe de hotar se ... are obiceiul să-l poftească de două ori. Astfel Niță, fără a-i îndemna mai mult, se puse cu familia roată împrejurul mesei și, cât ai bate în palme, mămăliga cea mare se făcu nevăzută și împreună cu dânsa borșul, slănina și celelalte; iar doftorul se uita la dânșii cu ochi plini de mirare și se afla într-o mare neliniște. — Îi vezi? șopti astronomului la ureche, toți au să moară la noapte. — Cum se poate?... — Îți jur pe diploma mea de doftor. Ei s-au îndopat cu atâtea mâncăruri grele și ...
... mamei tale, dacă poți Să-mi dai tu inima al meu vei fi! Voiesc un talisman! De voi iubi, Să fiu iubită! Vreau să știu cum ești, Eu cer un sirigur semn, că mă iubești! Și el s-a îngrozit de-acest cuvânt! Ea-și bate joc de ce-avea el mai sfânt, Și, ca d-un demon, el s-a rupt de ea, Dar o iubea nebun, el o iubea Mai mult acum fără-nțeles Vorbea cu ... gândul că-ntr-o zi Această fată-l poate birui. Să-și piardă mama-n chip atât de laș, De doua ori să fie ucigaș! Și-a doua zi s-a dus și-a întrebat Pe draga lui, dar ea și-acum i-a dat Răspunsul vechi. și el gemea plângând Și nu putea să fugă d-acest gând Și nouă nopți cu gândul s-a zbătut Și-n urmă-a dus iubiteice-a cerut. El n-a putut să plângă și-ar fi plâns, În mână tremurat ținea, dar strâns Odorul drag, o inimă și-a cui? Aceasta este răsplătirea lui! Ea l-a iubit, ca ochii ei, ...
Ion Luca Caragiale - Poveste de contrabandă
... drum, se urcă în același compartiment un domn cu o înfățișare foarte elegantă, purtând pe mână un palton căptușit cu mătase. Domnul salută foarte politicos și se așază într-un colț în fața doamnei. Cum sunt călătorii, după câteva minute se rupe tăcerea și încep întrebările indiscrete: — Doamna merge departe? — Da, domnule, merg în Franța. — A! în Franța. — Da, mă-ntorc acasă. â ... sala de revizie ca să predau impiegatelor d-voastre dantelele. Apoi, întorcându-se către protectorul ei, adăogă cu un zâmbet nespus: — Îți mulțumesc, scumpul și demnul meu cavaler, de omenia d-tale. Tonul cu care au fost spuse cuvintele „acest onest", „scumpul și demnul", „omenia" nu se poate descrie. Doamna s-a executat; dantelele i-au fost confiscate. Contrabandista s-a suit în ... a intrat, destul de supărată, cum trebuie să-și închipuiască oricine, în Paris. Trecuseră câteva zile de la această scenă. Doamna se afla acasă și se gândea cu necazul încă fierbinte la mișelia neagră a acelui om, la cât de adânc poate să meargă infamia omenească. Servitoarea aduce ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie
... mai multe, Și pare c-o să fie și lume să le-asculte... ,,Sărmanul Macedonski, s-a dus, ca o clipire, Ca rază, ca scânteie, ca vis, — et caetera --. O moarte nendurată a vrut a-l secera Și muzele vor plânge, rămase-n văduvire." Parada, cum se vede, e bine întocmită... Am popi, jandarmi și fete, iar poarta e cernită, Spre gloria-mi cea mare, de sus și până jos, Și nu-mi lipsesc discursuri ș-anunțuri prin gazete... Iar moartea-mi o să facă chiar cioclii să se-mbete, Spre-a viei propășire ... la teatru deschise se aflau, Pe scenă Mușchetarii cu zgomot se jucau... Ce vreți?... Pe-atuncea vremea era înapoiată, Cohorte fără număr n-aveam stejari și brazi... De scrieri, sărăcia era neasemănată... Aveam un Odobescu — n-aveam pe cei de azi... Directorul, în lipsă de iepuri, ca să-mpuște, -- Din loje, cu mândrie, făcea vânat de muște; Sion, Ventura, ș-alții, alături dormitau; Urechiă-și da silințe tihnit la loc să șeadă... Vedea cu ochelarii, și tot nu vrea să creadă... Coriștii, și artiștii, ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855
... pare curioasă de a vedea ce se petrece pe întinsul mării și pe îngustul corăbiei. Atunci toți pasagerii reapar zâmbitori, deși cam palizi, și se laudă că n-au pătimit nicidecum de boala mării; însăși proprietara calțavetelor heraldice pretinde că are stomac de bronz ca și inima. Fiind deci cu toții mulțumiți de dânșii, încrezători în atestatul de bravură ce și-au acordat singuri și liniștiți mai cu seamă prin aspectul mării liniștite, ei se împart în deosebite grupe, cântând, fumând, glumind și vorbind cu mare entuziasm de asaltul ce francezii au dat orașului Sevastopol. Ar crede cineva, auzindu-i, că toți au fost față și au contribuit la acel eroic fapt militar. Amicul meu și eu ne primblăm printre grupele acum reînviate și sondăm cu ochii orizontul pentru ca să zărim coastele Crâmului, sperând că vom zări chiar turnul Malacofului. Acest turn apare în închipuirea mea cu prestigiul misterios al palatelor din povești, dar ... de mare se manifestă din nou printre pasageri, găsind stomacurile lor deșarte, și aceștia, sărmanii! departe de a se pune la masă pentru ca ...
Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan
... niște oameni săraci, învățați să mîncăm cum om putea și să bem ce-om putea. Dă-ne pîinea aia de colo, strachina cu apă, lingura și plosca și ne va fi de ajuns. Zmeul pricepu viclenia lui Roman Năzdrăvan și tăcu; dar după ce se ridică masa, chemă pe vătaful de curte și-i porunci să-i ducă într-un beci, cu gînd ca să vie peste noapte, să le taie capetele. Roman Năzdrăvan simți șiretenia zmeului, dar se făcu că nu pricepe nimic și, ca să înșele și mai bine pe zmeu, luă plosca și se duse în beci, împreună cu frații lui, iar dupe aceea scoase din traistă un fluier de prun și începu să cînte: Fluieraș frumușel, Mititel, gingășel, Dacă tu mă iubești, Vin-acum să-mi slujești. N-apucă să sfîrșească cîntecul și d-odată veniră patru păsări măiestre și puseră o masă cum se pune la domni și la împărați. Roman Năzdrăvan chemă la masă pe slujnicile zmeului și le dete de băut pînă se îmbătară și adormiră; apoi le dezbrăcă de hainele lor și se îmbrăcă el și frații lui cu dînsele, iar pe slujnice le îmbrăcă cu zăbunele lor cele bărbătești și se duseră
Alexei Mateevici - Fie voia ta!
... L-am trimis la vecinicie, Fără grijă că îi tată, Fără milă de soție. Câte suflete iubite Despărțit-am fără veste, Câte mame, frați, surori Și mirese și neveste Le-am lăsat fără nădejde, Doamne, toate le știi bine, Că-mplinit-am totdeauna Lucrul meu, cum se cuvine, Dar acuma nu, Stăpâne, Mama pruncilor trăiește; Te îndură și mă iartă, Ori, de vrei, mă osândește, Căci atât amar și jale, Țipetele și durerea Bieților copii, săracii, Mi-au luat de tot puterea Ș-am lăsat pe biata mamă De copiii ei să cate, Cui să-i fi ... în grije?" Și aude ea răspunsul: ,,O, voi, minți întunecate, Văd că nu-nțelegeți firea, Nici pricepeți voi cuvântul Care stăpânește lumea Și tot cerul și pământul. Moarte, vina ți se iartă, Du-te fără-ntârziere Și pătrunde cu grăbire În adâncul de la mare, Și de jos din adâncime Să-mi aduci aceea piatră, Care vei afla-o-ndată, Când vei întinde mâna dreaptă. Înțelegi?" ,,Prea bine, Doamne". Și ca fulgerul de iute Moartea valurile taie Și-n vreo câteva minute Află piatra poruncită ...
Garabet Ibrăileanu - De dragoste
... fie o afinitate între toate chipurile de a fi ale acestor doi oameni. Un om ni se prezintă nouă sub mai multe aspecte: ca trup, ca simțire, ca minte. Așadar, afinitatea dintre doi oameni, ca să fie completă, trebuie să fie din aceste trei puncte de vedere: trebuie să fie afinitate fizică, ca să zic așa, adică fiecăruia dintre cei doi să-i placă celălalt ca fizic, să-i placă fața așa cum este ea, cu gura, nasul, ochii etc., trebuie să fie afinitate de simțire, adică să simtă bucurie și întristare cam în aceleași împrejurări, trebuie să fie afinitate de minte, adică să gândească la fel, să aibă aceleași idealuri, aceleași concepții în diferitele chestii ... iubirii, ar fi un mizerabil care n-ar avea dreptul la nici o fericire! 11. Iubirea e cel mai puternic sentiment pentru că, în ea, cum zice Schopenhauer, vorbește însuși glasul speciei, cu alte cuvinte, nevoile imperioase ale naturii; pentru că ca este agățarea îndărătnică a omului de imortalitate. Iubirea apoi e sentimentul cel mai puternic și
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt
... C-am facut eu târg cu tine Ș-am pierdut firea din mine. V Foaie verde arțăraș, Te iubii de copilaș Ș-acum te duci și mă lași! Aoleo! ce foc mă calcă! Neica mă lasă și pleacă Și mi-și trece prin dumbravă Și pe mine nu mă-ntreabă, Parc-aș fi de nici o treabă. VI Lele, ce păgână ești, Pe la biserică treci Și nu faci o sfântă cruce, Când pe mine mort mă duce. VII Dacă-ți este, neică, dor, Dă-mi basmaua ta odor Și-n basma un leușor, Să-mi botez un finișor, Și să-i pun numele tău, Nume dulce ca și-al meu, Când m-o prinde dor de tine Mi-oi striga finul cu bine, Zi și noapte l-oi striga Și pe ochi l-oi săruta. VIII Nu știi, vecină, ceva? M-a-mbolnăvit nevasta. — Ba eu știu, vecine, bine, Leacul tău e ... Albă, Să tragi ziua la catargă, Și s-o tragi tot pe uscat, Să șezi noaptea-n lanț băgat, Să știi că te-am blestemat, Și să-ți faci inimă rea Cum ...
Alexandru Vlahuță - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu
... rânjesc... Ah, unde-i rodul și frunzișul tău umbros, Crăngile cu freamăt dulce, paserea cu cânt duios, Unde sunt? Odinioară sub stejarii tăi măreți Găzduiai și dedeai umbră obosiților drumeți. Astăzi fiarele și moartea stăpânesc cuprinsul tău. Vânt cumplit de pustiire a trecut ca un duh rău Și te-ai stins. Al putrejunei vierme roase-a tale ramuri, Sub care prielnic dat-ai adăpost atâtor neamuri!... Totul îi azi din rădăcină ... El, stejarul-Eliade, către codrul-Românie, Și un freamăt lung străbate toată pacinica domnie. Ca prin farmec toți copacii își ridică cu mândrie Fruntea, deșteptați ca dintr-un vis amarnic, și sfâșie Mohorâtul giulgiu în care lângezeau înfășurați Și-și îmbracă iar vestmântul înverzit... Dar ascultați Drăgălașa armonie... Freamătul adormitor. Grai ceresc... e Poezia dulce ca un cânt de dor Ce ca roua răcoroasă și-ntineritoare cade Din frunzișul renvierii din stejarul Heliade... Codrul în uimire-ascultă. Cântecul duios se-ntinde... Frunza frunzei îl repetă, toată firea se cuprinde De ... de-a pururi va sta tânăr de vechime. Ah, ridică-ți, bard ilustru, din a vremii adâncime Fruntea-ți plină de lumină și privește din trecut Cum te-adoră viitorul, fiii tăi