Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AN

 Rezultatele 871 - 880 din aproximativ 1253 pentru AN.

Mihai Eminescu - Horia

Mihai Eminescu - Horia Horia de Mihai Eminescu Să priveasc-Ardealul lunei i-e rușine Că-a robit copiii-i pe sub mâni străine. Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceață, Își ascunde tristă galbena ei față. Horia pe-un munte falnic stă călare: O coroană sură munților se pare, Iar Carpații țepeni îngropați în nori Își vuiau prin tunet gândurile lor. ­ Eu am ­ zise-un tunet ­ suflet mare, greu, Dar mai mare suflet bate-n pieptul său; Fruntea-mi este albă ca de ani o mie, Dară a lui nume mai mult o să ție. ­ Nalți suntem noi munții ­ zise-un vechi Carpat ­ Dar el e mai mare, că ni-i împărat. Atunci luna iese norilor regină, Fruntea lui cea pală roșu o-nsenină, Galbenele-i raze încing fruntea-i rece, Că părea din munte diadem de rege. Și un stol de vulturi muntele-ncongior, Cugetând că-i Joe, dumnezeul lor, Când în miezul nopții, cununat cu nymb, Fulgere aruncă sus de pe

 

Mihai Eminescu - Junii corupți

Mihai Eminescu - Junii corupţi Junii corupți de Mihai Eminescu La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite, Și ca să vă ard fierea, o, spirite-amețite,         Blestemul îl invoc; Blestemul mizantropic, cu vînăta lui gheară, Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară         Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată,         De-al patimilor dor; În preajma minții voastre ucisă de orgie, Și putredă de spasmuri, și arsă de beție,         Și seacă de amor. O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite, În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite         De sînge putrezit; Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată De brațele slăbite, puterea leșinată         A junelui cănit. Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă? Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi mință,         O, oameni morți de vii! Să vă admir curajul în vinure vărsate, În sticle sfărîmate, hurii nerușinate         Ce chiuie-n orgii? Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o, Suflînd din gură boala vieții ce-ați urmat-o,         Și arși ...

 

Mihai Eminescu - La steaua

Mihai Eminescu - La steaua La steaua de Mihai Eminescu La steaua care-a răsărit E-o cale-atît de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum În depărtări albastre, Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre. Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie; Era pe cînd nu s-a zărit, Azi o vedem și nu e. Tot astfel cînd al nostru dor Pieri în noapte-adîncă, Lumina stinsului amor Ne urmărește

 

Mihai Eminescu - Lida

... i zugrăvește Prin ruini un ideal. Un pescar pe țărmuri trece Și din placa de argint Vede zâna tristă, rece Prin risipe rătăcind. Peste-un an

 

Mihai Eminescu - Mi-am zidit monument... (Horațiu)

Mihai Eminescu - Mi-am zidit monument... (Horaţiu) Mi-am zidit monument... de Mihai Eminescu (Horațiu) Mi-am zidit monument decât acel de fier Mult mai trainic și nalt ca piramizi cerești; Ploaia nu-l va mânca, nici acvilonul slab, Nici al anilor șir, vremile cari fug. Nu de tot voi muri, partea mai bună a mea Va scăpa de

 

Mihai Eminescu - Mitologicale

Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture. ­ Groaznic s-a îmbătat bătrânul ­ soarele zice; Nu-i minune ­ a ...

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

... minte! ce ochi e colo sus! Cum în sămânța dulce a patimei a pus Puterea de viață... Astfel frumosul plan Un an de îl descarcă, l-încarcă iar alt an Spre vecinică-mplinire... Și în ureche-mi bate: Că sâmburele lumii e-eterna răutate!! Cântați-o dar, popoară! În glasu-adânc al stranei Voi mesteca ...

 

Mihai Eminescu - Murmură glasul mării

Mihai Eminescu - Murmură glasul mării Murmură glasul mării de Mihai Eminescu Murmură glasul mării stins și molcom, Înconjurând a Italiei insulă mândră ­ O, luminați, a cerului stele albe,        Câmpilor noștri. Vă vărsați icoanele voastre în Tibur, Nori, zugrăviți pe câmpie umbre fuginde, Tu, măreție a nopții, a mării, a lumei,        Împle Italia. Mare, poartă pe undele tale corăbii, Unele grele ni-aducă aur din Ofir, Altele înfoiate de roze d-Egipet,        Vinuri și smirnă. Ah, trimiteți popoare vulturii voștri Cei de lemn să zboare pe marea măreață, Căci a Romei eterne picioare marmorei        Daruri așteaptă. Numai singur asupra lumei în pace Nepăsător tămâii și laudei voastre, Învăluit în maiestatea tăcerei        Stă-mperatorul. Vezi-l atins de umbra gândirilor regii! Vorba-i va să fie o rază-n lume; Orele lui sunt izvoare la anii istoriei,        Salve-

 

Mihai Eminescu - O, rămâi...

Mihai Eminescu - O, rămâi... O, rămâi... de Mihai Eminescu "O, rămâi, rămâi la mine - Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri toate Numai eu știu să le-ascult; În al umbrei întuneric Te asamăn unui prinț, Ce se uit-adânc în ape Cu ochi negri și cuminți; Și prin vuietul de valuri, Prin mișcarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taină Mersul cârdului de cerbi Eu te văd răpit de farmec Cum îngâni cu glas domol, În a apei strălucire Întinzând piciorul gol Și privind în luna plină La văpaia de pe lacuri, Anii tăi se par ca clipe, Clipe dulci se par ca veacuri." Astfel zise lin pădurea, Bolți asupră-mi clătinând - Șuieram l-a ei chemare Ș-am ieșit în câmp râzând. Astăzi chiar de m-aș întoarce A-nțelege n-o mai pot... Unde ești, copilărie, Cu pădurea ta cu

 

Mihai Eminescu - O, rămâi

Mihai Eminescu - O, rămâi O, rămâi... de Mihai Eminescu "O, rămâi, rămâi la mine - Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri toate Numai eu știu să le-ascult; În al umbrei întuneric Te asamăn unui prinț, Ce se uit-adânc în ape Cu ochi negri și cuminți; Și prin vuietul de valuri, Prin mișcarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taină Mersul cârdului de cerbi Eu te văd răpit de farmec Cum îngâni cu glas domol, În a apei strălucire Întinzând piciorul gol Și privind în luna plină La văpaia de pe lacuri, Anii tăi se par ca clipe, Clipe dulci se par ca veacuri." Astfel zise lin pădurea, Bolți asupră-mi clătinând - Șuieram l-a ei chemare Ș-am ieșit în câmp râzând. Astăzi chiar de m-aș întoarce A-nțelege n-o mai pot... Unde ești, copilărie, Cu pădurea ta cu

 

Mihai Eminescu - O dată te văzusem

Mihai Eminescu - O dată te văzusem O dată te văzusem de Mihai Eminescu O dată te văzusem ­ Ș-am stat înmărmurit Și crud-a fost durerea Cu care te-am iubit. Te văd de-a doua oară Și glasul tău l-ascult ­ Și știu numai atâta Că am trăit prea mult. Al anilor iubirei ­ Înveninat necaz ­ E numai o părere Pe lângă cel de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>